Cursuri, Vindecare cu boluri Floriana Ungureanu Cursuri, Vindecare cu boluri Floriana Ungureanu

Porțile umbrei Sinelui - Antichakrele ~ Curs București

Anti-chacrele, în fapt porțile umbrei sinelui reprezintă bagajul pe care îl cărăm după noi în fiecare întrupare și care ne împiedică uneori să ne luăm zborul mai departe, sau ne oferă confortul stării cu care ne-am obișnuit.

Antichakrele – nu foarte cunoscute, menționate în treacăt ici și colo, reprezintă cu toate acestea pași esențiali în procesul ascensionării, poate cei mai importanți în cunoașterea și stăpânirea de sine. Dacă problemele ridicate de aceste chakre secundare ale picioarelor nu sunt soluționate, nu poți ascensiona dincolo de transformarea în OM, nu vei opri ciclul reîncarnărilor, vei rămâne în Samsara.

Aceste chackre reprezintă legătura Sinelui cu pământul, ascund traumele emoționale transpersonale și transgeneraționale, au înscris tot istoricul nostru pe Planeta Pământ ca și experiență a spiritului.

Suprastimularea lor întăresc legăturile cu lumea materială până la uitarea stării de uniune cu Totul, considerându-te izolat și separat de ceilalți și de Univers. La fel ca și în cazul chakrelor superioare, e nevoie ca ele să fie echilibrate și aliniate cu prima chakră- Muladhara. Odată activate și/sau accesate, ele aduc cu ele și anumite animale de putere (unele fiind păzitori ai pragurilor).

Închiderea lor îți taie accesul la înțelegerea lumii așa cum e ea, îți anulează instinctele de supraviețuire, îți slăbesc câmpurile care acoperă părțile inferioare ale corpului, ducând la producerea de accidentări ale membrelor inferioare.

În cadrul acestui curs vom învăța ce reprezintă ele, unde se poziționează, ce entități le guvernează, cum putem identifica dacă Sinele a coborât în ele, cum și ce instrumente (boluri/diapazoane/cristale) putem folosi pentru a le deschide/închide, curăța și echilibra aceste chakre și vom practica armonizarea cu chakra de bază și Steaua Pământului.

Mai devreme sau mai târziu vine momentul confruntării cu întunericul pe care l-am ignorat, evitat, ascuns chiar și de noi înșine, pe care l-am îngropat mai superficial sau mai adânc în subconștient în dimensiunile inferioare. Vine negreșit și ar fi bine să ne pregătim pentru el, să avem atitudinea potrivită și de data asta disponibilitatea de a lucra cu el conștient, de a-l asuma ca pe orice altă misiune personală. Cursul nu este pentru cei slabi de înger, ci pentru cei dispuși să își recunoască atât calitățile cât și defectele.

Aveți mai jos 2 articole care să vă deschidă apetitul pentru curs, dacă le-ați ratat până acum.

Informații organizatorice

CÂND — 19.06.2022;

UNDE — Locația va fi comunicată celor care se înscriu;

INVESTIȚIE — 450 lei;

REZERVĂRI & DETALII - Floriana Ungureanu 0744558225

Vă aștept cu drag.

Read More
Vindecare cu boluri, Meditații și seminarii Floriana Ungureanu Vindecare cu boluri, Meditații și seminarii Floriana Ungureanu

Alinierea și echilibrarea antichakrelor – Atelier de lucru cu boluri tibetane

Antichakrele – nu foarte cunoscute, menționate în treacăt ici și colo, reprezintă cu toate acestea pași importanți în cunoașterea și stăpânirea de sine, esențiali în procesul ascensionării. Dacă problemele ridicate de aceste chakre nu sunt soluționate, nu poți ascensiona, ele sunt legătura cu pământul, ascund traumele emoționale transpersonale și transgeneraționale, au înscris tot istoricul nostru pe Planeta Pământ ca și experiență a spiritului.

Suprastimularea lor întăresc legăturile cu lumea materială până la uitarea stării de uniune cu Totul, considerându-te izolat și separat de ceilalți și de Univers. La fel ca și chakrele superioare, e nevoie ca ele să fie echilibrate și aliniate cu prima chakră- Muladhara. Odată activate și/sau accesate, ele aduc cu ele și anumite animale de putere (unele fiind păzitori ai pragurilor) .

Închiderea lor îți taie accesul la înțelegerea lumii așa cum e ea, îți anulează instinctele de supraviețuire, îți slăbesc câmpurile care acoperă părțile inferioare ale corpului, ducând la producerea de accidentări ale membrelor inferioare.

În cadrul acestui atelier de lucru vom învăța cum să folosim bolurile tibetane pentru a deschide/închide, curăța și echilibra aceste chakre și vom practica echilibrarea și armonizarea antichakrelor cu prima chakră, Muladhara.

Mai devreme sau mai târziu vine momentul confruntării cu întunericul pe care l-am ignorat, evitat, ascuns chiar și de noi înșine, pe care l-am îngropat mai superficial sau mai adânc în subconștient în dimensiunile inferioare. Vine negreșit și ar fi bine să ne pregătim pentru el, să avem atitudinea potrivită și de data asta disponibilitatea de a lucra cu el conștient, de a-l asuma ca pe orice altă misiune personală. Seminarul nu este pentru cei slabi de înger ci pentru cei dispuși să își recunoască atât calitățile cât și defectele.

Informații organizatorice

CÂND — Evenimentul a fost amânat pentru luna februarie;

UNDE — Centrul Mikazen Bvd Dacia 128, Sector 2, București;

INVESTIȚIE — 55 lei;

REZERVĂRI & DETALII — Mikazen 0744961225; Floriana Ungureanu 0744558225

Vă așteptăm cu drag.

Read More

10 CERURI @INSTAGRAM

Gallery Block
This is an example. To display your Instagram posts, double-click here to add an account or select an existing connected account. Learn more

NOUTĂȚI: