Cască bine ochii
Capra vecinului este invidiată și/sau hulită și în grădina spirituală, capcana egoului devine și mai periculoasă cu cât este mai evidentă…
Trei maimuțe buclucașe
Înțelepciune vs Inteligență
Înțeleptul are un grad de inteligență cultivată de experiență, însă inteligența de sine stătătoare nu implică existența înțelepciunii.
Cele trei maimuțe din imagine vă pot fi familiare ca și simbolistică, deși poate că nu ați stat să reflectați la muntele filozofic care stă la baza acestui concept. Indiferent dacă mergi la originile japoneze, sau faci un paralelism cu Confuscius, Socrates, Ghandi, principiul de bază rămâne același: nu asculta, nu privi, și nu spune lucruri care nu sunt drepte.
Observați că am spus ”drepte” și nu corecte, sau adevărate, sau... Drept aici are sensul arhaic juridic în care dreptatea era împărțită de înțeleptul locului (și ca exemplu aveți parabola lui Solomon cu tăierea copilului pentru cele două mame).
Sunt trei maimuțe, dar sunt 4 concepte: ultimul, cel mai puțin cunoscut, este și cel care spune să te abții să acționezi într-o direcție care nu e dreaptă, și nici să nu îți lași sufletul să delibereze asupra ce nu e drept, în esență: nu judeca.
Așa se explică faptul că poți identifica și admira mai ușor omul inteligent decât pe cel înțelept, pentru că primul este rapid în a-și afișa calitatea, iar pentru el, dreptatea vine pe primul loc, și nu ce este drept (binele comun al tuturor, și să nu faci rău), al doilea însă nu va vorbi, asculta, vedea și/sau acționa până și decât atunci când este sigur de beneficitatea acestor acțiuni.
Maeștri vs Învățăcei
Nimeni nu e ce te aștepți tu să fie
Așa cum educația nu îți asigură inteligența, cel mult o mimare a ei, nici experiența per se nu îți asigură înțelepciunea. Nu ați văzut oameni inteligenți chiar făcând aceeași greșeală/prostie de nenumărate ori? Poți cultiva inteligența învățând, repetitiv, până când ceea ce înveți se integrează/asimilează, iar viteza de răspuns crește, înțelepciunea se obține cultivând alte calități și abilități, cum ar fi compasiunea, discernământul, bunul simț.
Compasiunea nu e milă, discernământul presupune obiectivitatea unui observator imparțial, iar bunul simț nu înseamnă numai politețe ci și conștientizarea locului tău în lume și poziționarea corectă pe el, precum și o bună cunoaștere a lumii și de sine.
Când vorbim de maeștri și învățăcei, cred că cel mai puțin respectăm regula celor 3 maimuțe, de fapt, fie urcăm maeștrii pe un piedestal pe care doar morții ar trebui să fie așezați, și poate nici ei, fie ne aplecăm să apucăm proverbiala piatră. Prima întrebare a compasiunii este: suntem toți egali (în fața lui Dumnezeu)? Dacă practicăm compasiunea, atunci da, toți suntem egali și nimeni nu se suie pe piedestal, nimeni nu se prostează la baza lui. Așezarea pe un piedestal este o greșeală la fel de sancționabilă precum și dărâmarea lui când observi că idolul tău are picioare de lut.
Isus a fost numit învățător pentru că pildele sale erau uneltele unui astfel de spirit, și el este suma celor care îl urmau (în apostoli ai lipsa de credință, de curaj, trădarea, avariția, furia și altele). Cel mai ușor se devine maestru în pustie, când lupta se dă doar între tine și ai tăi. Nu e ușor, dar odată câștigată lupta, e ușor să păstrezi avantajul fără influența unui factor extern (cine știe ce fac electronii când nu îi observă nimeni?).
Provocarea este să supraviețuiești lumii, să te poți mula pe cerințele unei mulțimi, fiind în același timp oglinda tuturor, păstrându-ți totuși individualitatea. Faptul că tu îi înveți pe alții nu te scutește de propriul proces de învățare, greșelile deja asimilate nu te scutesc de unele noi, iar însăși faptul că ești primul pe un drum vine cu riscul să greșești direcția. Asta nu e o scuză pentru invățăcei să-și judece învățătorii, deși o fac cu atât mai abitir cu cât au învățat mai mult de la ei, și nici să-i asmută unii împotriva celorlalți.
Eu sunt, dar unde?
De la iluminare la ascensiune, mersul nu e întodeauna ascendent
Vaaai ce îmi plac mie memele spirituale, și mai ales cât de ușor o iei la vale în baza lor. Arhicunoscută este și cea ”EU SUNT” (tot ceea ce este, una cu Dumnezeu, bla, bla). Îmi plac mai mult vorbele populare, cu grad de realism verificat gen ”până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”. Când te uiți la alții și îi judeci unde au ajuns și cum sunt, în loc să-ți vezi de treaba ta crezi că dai dovadă de înțelepciune, compasiune, sau discernământ? Cine o face, indiferent de cine este, nu e Dumnezeu și la nivelul lui EU SUNT, nici măcar SUNT nu e, sunt Eu contra altora cu care mă compar și îi judec să par EU mai cu moț.
SUNT orice, oricine, orice rol, iar dacă vreau să urc, rădăcinile mele trebuie să coboare, pentru că forța unui copac și rezistența lui nu vin de la soare, ci de la pământul care îl susține, iar ca idee, nu degeaba emoțiile sunt pereche, pentru că ele se experimentează, se cunosc cu adevărat comparativ, pentru că aprecierea uneia nu poate fi făcută pe deplin în absența punctului de referință.
Atotcunoașterea (de sine și a universului pe care îl reprezinți) implică experimentarea și rezonanța pe toate frecvențele, și cele înalte, și cele joase, și cele care crează și cele care distrug, stările conștiinței sunt simple instantanee pe cale, și doar sistemele izolate păstrează o frecvență pe termen lung.
În loc de concluzie
Eu NU sunt, nici n-am măiestrit ceva care să mă scoată la înaintare și cu toate acestea lumea mă tot găsește în găurile de șarpe în care mă tot ascund. De ce, Dumnezeu știe, eu cred că e Karma și Feng Shuiul eșuat (așa cum e și rolul meu de maestru ascendent). Dar dacă tot vin, aș vrea să înțeleagă un lucru esențial, eu personal am tot respectul și recunoștința față de cei care m-au ajutat să devin cine sunt, așa cum sunt eu, bună-rea, nici nu contează, decât pentru mine.
Iar dacă veniți și îmi spuneți ”am fost la cutărică, dar nu a reușit să mă… - completați cu ce-o fi - convingă/rezolve/lămurească”, eu am două reacții: fie vă spun că nu îl/o cunosc pe cutărică, și nu aș putea să mă exprim de niciun fel, iar dacă cunosc, iar ei care fac asta cu mii de oameni nu au putut, cu siguranță nici eu, Mafalda nu sunt, decât pe bani grei, sau karmă viitoare.
Cel mult pot oferi o nouă perspectivă, dar alte perspective funcționează arareori când omul nu le vede nici pe primele și nu înțelege oportunitățile ce i s-au oferit. Aceste perspective, indiferent de cine le oferă, nu sunt decât niște semințe aruncate, care au nevoie de timp pentru a germina, de solul potrivit pentru asta, și de o menire de a fi.
Cască bine ochii, că poate unde ai fost până acum a fost fix unde trebuia să fii, cine ești este ceea ce te împiedică să devii cine ai vrea să fii. Pe principiul eu sunt responsabil pentru ceea ce spun eu, nu pentru ce înțelegi tu, din experiență știu că oamenii nu învață nicioadată ce li se predă, ci ceea ce înțeleg ei din asta. Iar dacă ai stat, virtual vorbind, ani la picioarele unui maestru și nu te-ai prins măcar de aceste lucruri de bază, ai stat degeaba, n-ai căscat bine ochii, urechile, iar dacă te vaiți că nu ai învățat nimic după câteva luni (sau o singură dată), pune-ți întrebarea de ce te-ai dus, ca să ai unde pierde timpul cu talent? Majoritatea acestor oameni care se străduie să îi învețe pe alții au petrecut mare parte din viața lor chinuindu-se să înțeleagă cât să poată explica și altora, iar tu ți-ai deformat așteptările privind prea multe filme în care o pilulă/gândac magice schimbă soarta eroului și îl saltă să o ardă cuantic la înalt nivel. E ca și cum ai căuta mântuirea printr-un city break la Mecca, iar tu nici măcar musulman nu ești, am zis.
Dacă nu știți cum se cască bine ochii, știu eu o carte care explică bine Cască bine ochii de Mariana Kaplan, o prezentare mișto găsind aici.
Karma personală, de la agonie la extaz
Școală, lecții și învățare la foc automat
V-ați întrupat pe Planeta Pământ, felicitări, ați câștigat o înscriere în câteva sesiuni de joc extrem, în care scapă cine poate, iar de câștigat nici nu poate fi vorba, decât puncte pentru următorul joc, următoarea planetă, sistem solar, galaxie, univers… Pământul este o școală, însă una de corecție, în care însă nu numai minorii au ocazia de a se reabilita, reeduca, poate chiar testa niște teorii interesante. Mai știi? Și dacă știi, poți fi sigur? Unii pot, deși nu ar trebui. Cert este că dacă te-ai întrupat aici, ai făcut-o cu un scop, mai mult sau mai puțin voluntar, și până nu îl atingi, nu poti pleca, vei intra în ciclul reîncarnărilor, și vei risca chiar și puncte de penalizare care să-ți prelungească șederea. Pe lângă lecțiile personale, pământul are și el pe ale lui, plus regulile jocului local, arbitrii de care trebuie să ții seama dacă vrei să devii un jucător serios, sau chiar campion. Unii se mulțumesc să stea pe banca de rezervă la nesfârșit, să se antreneze când și când, considerând că e de ajuns. Deși la nivel de Sine Superior nu există timp, el sesizează ratarea unor oportunități, pentru că urmărește atent investiția făcută și e interesat să o recupereze, eventual cu dividente. Cu cât ai ratat mai multe ocazii, cu atât mai mare va fi bubuiala menită să te trezească la realitatea unui destin pre-agreat. Mai sunt și excepții de la predestinat.
Primii pași în descifrarea destinului este identificarea ghizilor spirituali cu care aveți legături karmice (le sunteți datori), de misune personală (vă asistă și le deveniți datori asistență la rândul vostru), afinitate (aveți aceleași lecții karmice sau misiuni personale). Plaja de entități este una largă: îngeri, demoni, spirite ale naturii, maeștrii ascensionați, zei, extratereștri, etc.
Contracte la nivel de sine și de suflet înscrise în Carta vieții.
Sinele Superior este o entitate în sensul larg al cuvântului, de fapt, el este un spațiu atemporal, multidimensional, a cărui prezență și aparență se pot modifica in funcție de nivelul de conștiință al spiritului întrupat sau a celui care îl accesează. Uneori îl vezi ca realitate prezentă, alteori ca și potențial, uneori este o oglindă, alteori un instrument sau resursă. Accesarea lui, punctuală sau permanentă, îți oferă informații legate de cine ești, ce ai de învățat, la ce resurse ai acces, și ce ai de făcut în această viață. Vrei, nu vrei, viața pe pământ este una condiționată și are o bază contractuală pe care ți-ai asumat să o îndeplinești și împlinești. Ai contracte cu părinții, cu neamul în care te-ai născut, cu potențialii parteneri, cu colegii de muncă, chiar și cu unii trecători de pe stradă. Aceste contracte sunt înregistrate în Carta vieții, ale cărei capitole sunt interesant de răsfoit, dar nerecomandat de modificat, dacă nu ți-ai dezvoltat suficient acel instrument exteem de util, și de rar, numit discernământ. Contractele la nivel de sine pot părea o piedică, dar să nu cădeți în ispita anulării lor, de fapt aceste legături vă oferă oportunități ca împreună cu alte spirite să vă îndepliniți misiunea personală, să vă învățați lecțiile și dacă o faceți cu succes, primiți bonusuri. Orice anulare implică o înlocuire care înseamnă renegociere, iar condițiile pot fi sau nu mai favorabile decât cel inițial. Contractele de suflet sunt și mai importante: unele misiuni personale și lecții implică abilități și însușiri sau calități/defecte pe care nu le ai, așa că din sufletul la care ai dreptul la naștere pentru împlinirea destinului, se împrumută sau schimbă cu alt spirit, el are ocazia de a învăța lucruri noi, la fel și tu. Calitatea și cantitatea celor două suflete poate diferi, dar schimbul va rămâne unul echitabil când se trage linia.
Carta vieții poate fi accesată având drept ghid pe Isus. Mai sunt unii preoți care deschid evanghelia pentru a identifica lecțiile karmice curente, precum și unii îndrumători spirituali prin meditații sau constelații.
Discernământul, diferența dintre greșeală, păcat și act asumat
Spune un vechi proverb că a greși e omenește, dar a persista în greșeală e diabolic. Diferența dintre îngeri și demoni este că demonii au o impresie inversată despre adevăr și un ego care persistă în înțelegerea ușor greșită a situației, interpretarea creativă a detaliilor ignorând situația de ansamblu, clară și concisă. Greșeala este inevitabilă în procesul de învățare, fără ea nu ai cum să obții un termen de comparație, să afli toate consecințele unei acțiuni, să faci diferența între opțiuni. Important este să discerni partea greșită dintr-o acțiune, dintr-un mod de gândire și să tragi o concluzie pertinentă, utilă pentru alte acțiuni viitoare. Dacă nu ești mulțumit de rezultatele și consecințele unei acțiuni, înseamnă că undeva greșești. Bineînțeles, ar fi bine dacă ai realiza că repeți aceeași lecție și că de fapt, ceea ce nu ai schimba niciodată este modul în care te raportezi la ea. Se mai spune că e greșit să te culci cu nevasta altuia, dar că e păcat să ratezi ocazia. Unele ocazii apar pentru că le judeci, le respingi, le renegi și te condamni pe tine, sau pe alții pentru ele. E greu să accepți că în tine există potențialul unui adulter, al unui ucigaș, al unui mincinos, al unei curve, al unui hoț, și tot așa… E mai ușor să accepți lumina potențialului de înger, corect și frumos, decât al unui distrugător de lumi… Discernământul intervine în alegerile pe care le facem atunci când e necesar să greșim, în căutarea și găsirea căii celei mai potrivite, în asumarea consecințelor și acceptarea lor ca atare.
Cultivarea discernământului este esențială în orice fel de evoluție personală, iar cheia este acceptarea greșelilor, recunoașterea imperfecțiunilor și valorificarea lor privind potențialul de învățare și experimentare. Evitarea modului de gândire: poate că greșesc, dar ceilalți greșesc mai mult, viața, destinul, universul e nedrept, sunt o victimă nevinovată, o frunză în vânt. Discernământul vine cu asumarea că putem fi, face, simți si gândi orice, iar asta se reflectă în universul care ne înconjoară.
Karmă versus misiune personală
Cuvântul karmă are conotații negative: lecții, plăți, legături, nori de energie negativă, emoții neacceptate, etc. Pe de altă parte, misiunea personală are iz de nobilitate, corectitudine politică, morală, punerea în slujba celorlalți și tot așa… Bullshit, ar spune americanii, ca să împrumut un termen mai extravagant pentru a exprima un adevăr simplu, lucrul amestecat miroase a… bullshit. Și sunt amestecate, atât de amestecate, că nici nu ar trebui făcută o diferență, atât de interdependente sunt cele două. Misiunea personală reprezintă în primul rând ce ai de făcut pentru tine, care te ajută in dezvoltarea ta proprie, în exprimarea de sine și a sufletului dat de Dumnezeu și informat pentru a manifesta ce ai nevoie să… înveți, tu sau alții. Iată legătura cu karma unde era. Iar dacă din ce faci pentru tine beneficiază și alții, cu atât mai bine, se cheamă că e bonus. Misiunea personală vine cu un potențial energetic de consumat pentru a transforma un tip de energie în altul, folosind abilitățile de care dispui, sau învățând altele noi. Paradoxal, de cele mai multe ori, misiunea personală este un lucru simplu, ușor de realizat, însă de alții, niciodată de tine, ție îți e cel mai greu, și ai face orice altceva, găsind scuze de ce nu poți, sau nu vrei, sau pretinzând că nu știi, doar o fac alții, și mai bine, și mai de mult.
Karma personală are totuși un final - eliberarea, misiunea personală este o poveste fără de sfârșit, ce continuă în baza karmei de familie, de neam, pământească, universală, prin misiuni suplimentare personale sau de grup.
Arderea rapidă de karmă și eliberarea
Arderea rapidă de karmă e precum un foc de artificii: spectaculos, plin de lumină, împrăștiind scântei în toate direcțiile, și doamne ferește să pice vreo scânteie pe un teren uscat, că poate stârni un incendiu pe un întreg continent. E precum un carusel care te învârte precum un malaxor, storcându-te ca pe un fruct prea copt, căruia nu-i mai poti recupera decât sucul. Arderea rapidă are loc în două cazuri, când nuvte mai suportă pământul și când îți dă cu panică pentru că sesizezi că ești în întârziere cu misiunea personală, sau total în afara ei, iar asta o să te coste, confortul, liniștea, starea de fapt obișnuită. Începi să alergi după lumină și adevăr, să le cauți, să le cultivi, să le interiorizezi, și pentru o clipă, e minunat, interesant, exotic. Pentru că există și un morcov, momeala care să te motiveze să ascensionezi, extazul mistic. Odată trăit și experimentat, ți-l dorești cu tot dinadinsul și ești dispus să înduri pentru a ți-l asigura permanent. Însemnând să ascensionezi, să ieși din ciclul reîncarnărilor, să te eliberezi de karmă. Ca și muncă, nu e nici puțină, nici ușoară, dar poate fi rapidă. Însă cu cât e mai rapidă, cu atât e mai grea și mai multă, și vin toate odată și te pun în fund sau la pământ de abia te mai ridici. Odată încheiată, vine momentul eliberării, singurul în care, cu liber arbitru, alegi dacă pleci sau mai rămâi. Plecarea e simplă, frica de moarte nu mai e, căci vezi poarta și ce te așteaptă, iar pofta de viață e saturată. Decizia de a rămâne prezintă riscul unei noi căderi în păcat, căci acum pe amprenta karmei personale vine cea de neam, cu provocări mai mari. Dar și potențialul de câștig e pe măsură. Intri în liga mare, cea a campionilor, însă asta nu te scutește de eșecuri. Morcovul rămâne o amintire, iar tu te numeri printre cei care poartă poverile lumii.
Arderea rapidă se obține și prin ritualuri de rugăciune, trimis lumină, sau fiind în preajma unui maestru deja eliberat, accesându-i cunoașterea, energia, rezonând cu ideile sale. Momentul eliberării vine cu asumarea unei cunoașteri de sine complete și punerea ei în serviciul altora aflați pe aceeași cale, deși reprezintă și mai multă muncă și responsabilitate, este totuși mai simplu, pentru că ai mai trecut pe acolo, totul e să nu te plictisești.
2019 vs 2020 din perspectiva karmei personale
2019 a fost anul în care pământul nu a mai răbdat. Energiile îngropate de generații au răbufnit la suprafață și ne-au dereglat butoanele. Cine a învățat deja să înoate până în acest an a fost inspirat pentru că a putut supraviețui fără traume prea mari, găsind câte o barcă de salvare la momentul oportun. Cine nu, s-a scufundat, a dat de mocirlă, a obosit luptându-se cu valurile, a descoperit că barca avea gaură. 2019 a adus schimbarea cu forța, sub presiunea unei puteri mai mari decât orice ar putea fi suportat. Nu mai sunt bobârnace, sau palme ori șuturi în fund, ci biciuri, schingiuri. Toată mizeria ieșită la suprafață devine de nesuportat și trebuie asumată într-un fel responsabilitatea pentru ea, găsită o soluție eficientă. Acceptarea faptului că faci parte din orice proces și să pui osul la treabă. Slavă domnului că s-a încheiat, nu-i așa?!?
2020 abia s-a ițit, semne bune anul are și nu prea… Au zis mai mulți că e un an al relațiilor, al legăturilor, al asumării autorității. Nu am de gând să contrazic aceste afirmații, dar aș vrea să le nuanțez puțin. Să nu uităm că el vine totuși în continuarea lui 2019, iar energia neconsumată dintr-un an, trece în următorul, lecțiile se nuanțează și ele, dar esența lor rămâne aceeași, Așa că aveți grijă cum vă raportați la pământ sub toate aspectele, cum relaționați cu materia și cu întunericul, cum vă poziționați vis-à-vis de autoritate, sunteți capabili să urmați ordinele, sau să vă faceți urmați? Ce perspectivă aveți asupra vouă înșivă, este ea una corectă și reală? Nu uitați că relația cu voi înșivă se reflectă în relația cu ceilalți, cum vă înțelegeți pe voi și vă acceptați, așa veți fi înțeleși și acceptați. Nu vă comparați cu nimeni, nu ar trebui să vă intereseze, alții au calea lor, iar ea nu e treaba voastră, ci a lor, voi aveți o singură misiune personală permanentă: să deveniți cea mai bună versiune a voastră din toate timpurile, din toate dimensiunile, din toate formele. Bună în sensul de completă, bogată în experiență și cunoaștere de sine.
Amintiți-vă că nu sunteți singur(ă), că depindeți de ceilalți, că așa e și normal, că scopul este obținerea armoniei în diversitate și că binele comun este mai presus decât cel individual.
La mulți ani!
Cu Ego-ul la munte
Ego-ul, cel căruia i se pare normal ca în loc să vină Mohamed la munte, trebuie să vină muntele la Mohamed. Doar că Mohamed a fost un înțelept care nu s-a supărat când acest lucru nu s-a întâmplat, și a zis, doamne ce fericire, ce înțelepciune că nu mi-ai ascultat ruga și astfel să-i fi distrus pe toți.
Călătoritul te lasă fără cuvinte, iar ulterior te transformă într-un povestitor. Ibn Battuta
Câteodată ai nevoie de o decizie instantanee de a-ți lua lumea în cap, încălicând pe-o șa de dragon și plecând cu el spre culmi mai mult sau mai puțin înalte. Când faci terapie, sau lucrezi cu oamenii sub orice formă, te încarci, devii din ce în ce mai greu și îți e din ce în ce mai dificil să te descarci, să te deconectezi, să consumi această energie grea pe care ajungi să o cari după tine, indiferent câte tehnici de relaxare și curățare ai cunoaște și folosi.
Ea, un înger înfometat după haos; el, un demon căutator de pace. Autor necunoscut
În astfel de momente nu e de mirare că vecinii se bat, că șeful urlă la tine, că nu te mai înțelegi cu familia, că… Dormi oricât și tot obosit(ă), ba o mică viroză sau infecție să-ți amintești că tot om ești, tot supus greșelii, ba câte o ceartă cu colegii de muncă pentru că răbdarea a ajuns un bun prețios care nu mai e pe stoc demult.
Lumea ei era un dezastru, așa că s-a pierdut pe sine într-o țară a minunilor plină de nebunie. Alice în Țara Minunilor
Degeaba te superi pe vecini că fac scandal, pe ceilalți că-ți fac reproșuri, ei sunt, nu-i așa, oglinda ta, vocea ta interioară care încearcă să se facă auzită peste zgomotul de fond. Și tu știi asta, doar că te simți copleșit(ă), și poate că ai senzația că îți lipsește puterea, că nu mai ai resurse pentru a face ceva. Mai ales când te crezi tu și mai cred și alții că ești pe picioarele tale, tu sprijin pentru cei slabi.
Nu-ți cere niciodată iertare pentru nebunia care te-a transformat într-un luptător. Rune Lazuli
Cu demonii mei interiori am făcut pace, mi i-am transformat în aliați. Cu ai altora, abia am început primul contact, ei fiind o versiune emancipată a celor pe care i-am îmblânzit deja. Versiunea 2.0 într-un joc online fără de sfârșit, într-o actualizare făcută în fundal, pentru care mi-am dat acordul ca la acei termeni și condiții pe care nu-i citește nimeni, și se miră apoi de programele suplimentare.
E greu să dai drumul demonilor interiori, mai ales când ei sunt singurii care te țin în brațe când nimeni altcineva nu ar face-o. O divă cu depresie (nu eu, dar aș putea fi!)
Frica a dispărut, a rămas tentația, una căreia îi reziști cu greu; egoul își revine în forță, cum, tocmai eu, care am făcut și am dres, care mă sacrific și mă lupt, și… Acestui ego renăscut din propria-i cenusă, precum un phoenix mitic trebuie să-i lansezi o nouă provocare, să-l pui să urce un munte. Până la Everest, mai ai și opțiuni locale, și până să te încumeți la un Camino, fă primii pași pe orice drum, iar de este vorba de un drum de țară înzăpezit, tu cu mașina nu tocmai potrivită (dar măcar cu 1-2 dragoni pe ea de spectatori până e nevoie de asistență) atunci și mai bine, ai un punct în plus, iar ego-ul tău le numără punctele, ține scorul atent.
Un munte nu poate fi învins. El a fost şi rămâne la fel chiar şi după ce "victorioşii" au coborât şi l-au părăsit. Oamenii nu au învins Muntele; ei au învins cel mult slăbiciunea din ei, ridicându-se pentru o clipă la înălţimea munţilor. Reinhold Messner
Ego-ul, muntele și Mahomed
Ego-ul, cel căruia i se pare normal ca în loc să vină Mohamed la munte, trebuie să vină muntele la Mohamed. Doar că Mohamed a fost un înțelept care nu s-a supărat când acest lucru nu s-a întâmplat, și a zis, doamne ce fericire, ce înțelepciune că nu mi-ai ascultat ruga și astfel să-i fi distrus pe toți. Astfel că vin eu să mă închin muntelui și să-i mulțumesc că a rămas acolo, iar eu, datorită acestui fapt m-am smerit.
Zac pe marginea stâncii, cu capul în maini, mută de mirare. Ce împăcare să rămân față în față cu natura! Nu vorbesc, nu gândesc, nu fac nimic. Zac mută, lăsând să se scurgă peisajul în mine ca-ntr-un sorb. Mariana Vasiliu
Și am plecat pe munte, iar muntele mă aștepta cu brațele deschise, dar și cu provocările de rigoare pe măsura mea. Sunt puține lucruri pe lista “eu n-o să fac niciodată asta”, măcar atâta lucru am învățat și eu pe lumea asta, să nu provoc în mod inutil universul. Și totuși pe ea se afla “n-o să urc muntele pe zăpadă; ce, am băut gaz?” Uite că am urcat, și fără să fi băut gaz, doar o gură de vin fiert, mulțumesc lui Dumnezeu și cabanei Bolboci pentru el.
Cine ești TU? Înger pentru unii, Demon pentru alții. Autor: oricare dintre noi.
Și dacă zăpada e precum nisipurile mișcătoare, neștiind niciodată când îți va înghiți un picior sau poate pe ambele, reușind să te menții deasupra ei doar aplatizându-ți câmpurile, mergând chiar și virtual în patru labe, așa cum ai face-o pe pojghița subțire de gheață de pe un lac, merită să vezi cât ești de greu, merită să te târăști deasupra ei, să-i ghicești adâncimea și tăria sau rezistența ei.
Ca și pădurea, ca și oceanul, muntele este un educator tăcut care ne pune în fața noastră înșine. Jaques Chevalier
Începi să dai drumul poverilor tale, căci altfel nu vei putea urca, și la primul repaus te așezi paralel cu muntele pentru ca el să fie oglinda ta, să fii una cu pământul, păsările să-ți fie glasul, caprele picioarele, uliul ochii, pădurea părul, izvoarele sufletul, stâncile brațele înălțate spre cer și soare, și vântul respirația. Tu și Babele spre care te îndrepți. Și la care nici nu mai e nevoie să ajungi, căci deja ți-ai însușit experiența lor.
Prin drumeție, ca și prin muzică, omul se modelează, se transformă, se șlefuiește cu ajutorul emoțiilor pe care le încearcă, se întărește prin asprimile ce le îndură, își îmbogățește sufletul cu lumină și frumuseți nebănuite. Dumitru Almas
Ce pot spune este că așezată pe pământul reavăn, la soare, printre brândușe, mângâiată de adierea vântului, m-am simțit iubită, prețuită și am simțit adevărata recunoștință, atât a străbunilor pentru tot ce am făcut pentru și in numele lor, dar și a mea față de ei, de susținerea pe mi-au oferit-o și mi-o oferă în continuare, și că m-au acceptat din nou în rândurile lor.
O noapte petrecută pe munte echivalează cu ani de meditații și rugăciuni. Proverb chinezesc
Coborârea a fost o plutire, iar fiecare alunecare pe noroi, adâncire în zăpadă, cădere și rostogolire un motiv de râs și bucurie, căci aproape i-am șocat pe cei din grupul care urcau o bucată să admire apusul de la înălțime. Chiar și când mi-am sucit un pic glezna într-o cădere în zăpadă, am aplicat regula de 5 secunde pentru remedierea a orice, aplicând repede simbolul de aliniere pe gleznă și alergând mai departe, uneori prin zăpadă, alteori deasupra ei, uneori de-a lungul ei…
In munte se intră ca într-o catedrală, unde nu intri pentru a cuceri credința, ci pentru a te regăsi pe tine însuți. Marcian Bleahu
Iar în grădina cu zăpadă cât gardul, eram deja expertă în a mă extrage din prinsoarea ei, deja învățând să îmi trec greutatea de pe un picior pe altul și s-o fac fără să disper, fără să plâng, ca într-o joacă, sprintul de la final. Când simțiți chemarea muntelui, răspundeți-i orice-ar fi, căci vă va fi de folos, mie mi-a fost!
Cu Ego-ul la munte - câteva poze de atmosferă!
DESPRE IȚELE SUFLETULUI ȘI ALTE MISTERE
Urmărește 10 CERURI:
Articole: DRAGONI
EVENIMENTE
Dacă ați auzit de îngeri sau demoni întrupați, de spirite cristal, curcubeu, indigo, de maeștri ascensionați, și ați vrut să știți mai multe despre astfel de tipologii de spirite, vă mai prezint aici una: cea a principiilor, ultima destinație în spiritualitate, deși nu neapărat sfârșitul călătoriei