Cronica unei apocalipse anunțate

Semne (ne)bune anul are

http://e-mandala.ro/

Da, trăim vremuri apocaliptice, dacă nu ați primut incă Memo-ul, verifica ți-vă mesageria divină, sigur e plină până la refuz de mesajele pe care le-ați ignorat cu talent ca de obicei. Dacă sunetele trompetelor nu v-au sunat apelul de trezire, e posibil sa suferiți de otoscleroză, așa ca mine, dar să știți că boala asta nu e o scuză suficientă, că ea te face să le simți în stomac precum o indigestie și un ghem de sârmă ghimpată.

Profeția începutului sfârșitului e una arhicunoscută, da, ați ghicit, faimoasa 2012, dar la fel ca orice lucru care necesită interpretare, sensul se pierde în traducerea termenilor de referință.

Apocalipsă înseamnă sfârșitul lumii. De ce lumea ar crede că el vine peste noapte cu un cataclism, mă depășește. Această falsă așteptare este ea în sine un dezastru apocaliptic, pentru că odată trecut un termen profețit, și nimic “apocaliptic” nu pare să se fi întâmplat, lumea răsuflă ușurată, și revine la obiceiurile de zi cu zi, când tocmai ele sunt obiectul de lucru cu care s-ar gestiona apocalipsa.

Ce a mers numai merge, iar eforturile de a presa în vechile direcții și obiceiuri au recul neașteptat. Ultima apocalipsă a fost chemarea maeștrilor, mulți au fost chemați să-și pună sufletul la bătaie, și foarte puțini au răspuns, cea de acum este pentru îngerii cunoașterii, au învățat ceva din experiența practică pe pământ?

Revenind la anul curent (cel către care ne îndreptăm rapid zilele astea), el promite să fie tot unul cu năbădăi, în care sufletul nostru se joacă pe scena vieții cu și mai mult avânt, și talent actoricesc, mai ales în relațiile cu ceilalți.

În 2024 sufletul își va resimți misiunea personală și mai mult ca o comandă divină, ce trebuie dusă până la capăt. E mai importantă decât oricând exersarea compasiunii, iar dacă nu sunteți dispuși să înțelegeți universul vă va arunca cu forța în papucii altora să vă oblige să le jucați rolul până înțelegeți, până deveniți compasivi.

Cine știe, poate atât de mult, încât puteți chiar să scrieți un manual cu legea compasiunii și grijii față de viață (și am un prieten care vă poate ajuta să-l publicați).

Tot acum e momentul unor pelerinaje în locurile unde vă cheamă sufletul, atenție să respectați regulile locului cu sfințenie, și mai ales să nu uitați ofrandele față de oamenii locului respectiv.

Cum iei un medicament scârbos dar necesar? Linguriță cu linguriță. deci să începem:

IANUARIE

Luna lui pică pară mălăiață… Glumesc. Luna asta ai putea fi tentat să ieși în forță în lume să o cucerești, să o schimbi, să îți lași amprenta asupra ei, și vei avea șanse de reușită, vei reuși să îi convingi pe ceilalți că asta e calea, dar nu o face, în urma ta lumea va rămâne buimăcită și datoare sau lipsă suflet către alte forțe ”ajutătoare”.

Mai bine fă o meditație în mișcare zilnic, ieși în lume rămânând în afara ei, un simplu observator a ce trezește o astfel de ieșire în tine, ce amintiri, ce impulsuri, cu cine te întâlnești, ce plăți ai față de ei. Și da, va fi un pic deprimant, tentația de a încălca regulile mare, mai ales că e posibil să scapi basma curată, deși sufletul va atârna greu la balanța finală.

februarie

Ah, dorința de dreptate taie și în carne vie, deși în alte vieți s-a dovedit că ochi pentru ochi lasă pe toată lumea oarbă. Într-o lună ca asta manifestă un Napoleon suficient șarm, putere de convingere și forță să antreneze o nație întreagă să cucerească teritorii de necucerit. Dorința de recunoaștere, de a fi în centrul scenei eclipsează intuiția adevăratei dreptăți, adevărul este manipulabil de propriile noastre amintiri.

Mare atenție în această lună la ce luăm cu japca, pentru că credem că ni se cuvine, în detrimentul celorlalți, este luna în care regulile terești și cele divine se suprapun, iar încălcarea lor poate greși grav față de dreptul la viață, câștigul financiar și beneficiul propriu nu scuză mijloacele prin care este obținut.

MARTIE

Martie nu e degeaba luna vrăjilor, iar în 2024 se va vedea acest lucru cu prisosință, acum mai mult decât oricând sufletul va fi pus la bătaie, puțin în a-i domina pe ceilalți să se facă voia noastră, să câștigăm un pic mai mult prestigiu, să ne impunem propriile reguli.

Tobele de luptă vor continua să bată, chiar dacă mai mult în surdină, căci acum vor începe să iasă la suprafață efectele războiului economic. Va fi mișto atunci când și ieftinăturile chinezești vor fi prea scumpe, mai ales când ele reprezintă aproape 90% din obiectele ce ne înconjoară.

Pe de altă parte, e o lună propice să ne plătim datoriile karmice dedicându-ne vindecării și învățării celorlalți, în armonie cu voia lor și la cererea lor expresă la o plată simbolică.

APRILIE

Eh, dacă ați trecut cu bine de luna ianuarie, să știți că a fost doar antrenamentul pentru aprilie. Circ și jale, iar de data asta sforile le trage Sinele Superior, un regizor/maestru păpușar cu maxim de imaginație și talent. O fi Paștele setat în mai, dar cerurile se deschid în aprilie, cu actualizări karmice mari, pe toate planurile (individual și la grămadă, de neam și personale, pe plan fizic, emoțional și spiritual.

Acum e posibil un crash economic major, care îi va lăsa pe mulți flămânzi și bătându-se pe resurse. Și nu, soluția nu este să umpli buncărul cu provizii lăsând rafturile magazinelor goale, ci acum ar fi bună o practică de stat la întuneric, în post de mâncare, vorbe și socializare, ieșitul în lume se poate lăsa cu bătaie, la propriu și la figurat.

MaI

Putem arunca Codurile pe geam, că nici cei care ar trebui să le aplice nu le vor respecta. Unii vor ști să joace pe muchia dintre legal și ilegal, dar numai cei care altădată au marjat pe jocul vieții impunând savgardarea ei cu orice preț. Puțini însă…

Toate bărcile de salvare se scufundă, ghidajul divin lipsește cu desăvârșire (trebuia căutat în luna anterioară), ochii văd, inima cere, conștiința… e confuză.

În această lună va fi testată acuratețea busolei morale, a compasiunii, a capacității de înțelegere a faptului că totul e un joc, și toți suntem actori care ne jucăm prea bine rolurile (sau nu).

IUNIE

În orice furtună există o oază de calm, ochiul central care îți permite să te reculegi și să îți aduni forțele pentru tura doi. Deși e luna lui cuptor, nu plecați în vacanță, marcați starea de repaus cu odihnă activă: e timpul să pui pe hârtie lecțiile învățate, e timpul să dai înapoi, să ai grijă de viață, de sufletul tău, de mintea ta.

Pentru tot ce vei oferi acum, vei primi însutit, fie că e îndrumare, grijă, suflet. Nu faceți însă abuz, atenție la ce mâncați și ce gândiți, gradul de materializare este mare.

Am ajuns la jumătatea anului, însă până în 2030 mai e, și nici atunci nu e de culcat pe o ureche. Dacă nu l-ați văzut până acum, vă recomand serialul Manifest pentru a înțelege două lucruri: că Totul este legat cu tot și Toți sunt chemați să-și amintească ce au de făcut, dar nu toți sunt dispuși să audă, să facă, să ierte pentru binele tuturor. Până la semnele Apocalipsei au existat semne insesizabile repetate precum picătura chinezească pentru urechi surde, și ochi orbiți și minți și inimi închise.

Bestia acestei Apocalipse este cunoașterea, ea plutește în aer la propriu, la o lungime de atingere cu vârful degetelor. Cunoașterea lipsită de înțelegerea compasivă este însă calea spre (auto)distrugere.

Aoleu Doamne e Apocalipsă, ce-o să facem??? Aparent, ce făceam și înainte, doar că mai greu, cu mult mai multă suferință, pentru că Universul sare pragul în următorul ciclu, iar oamenii vor ca totul să rămână la fel, chiar și chestiile nasoale, pentru că s-au obișnuit cu ele.

Adevărații profeți nu se uită în viitor, ci în prezent. Ei doar observă ruperea ciclului, anomaliile. Natura este prima care se schimbă, ajutată și de influența noastră asupra ei. Într-un fel, ne-am precipitat propriul sfârșit, alergând spre era cunoașterii inutile, pe care o acumulăm fără discriminare sau discernământ, fără a depune efortulde a înțelege.

Dacă această pauză de reflecție nu v-a deschis ochii către cultivarea discernământului, luați și citiți “Cască bine ochii” a Marianei Kaplan, o puteți găsi aici.

Iulie

Era și timpul ca sinele superior să strice ploile egou-lui. Cel din urmă s-a prins că fără suflet nimic nu merge, și pleacă în căutarea lui. Doar că ce iei pe mere dai pe pere, actualizările karmice din aprilie sunt la scadență acum.

Altfel, circul continuă, certurile sunt la ordinea zilei, iar conexiunea cu sinele superior nu ajuta în relație cu ceilalți sau când sufletul vrea să se manifeste.

August

Lucrurile se complică, de parcă nu ar fi fost deja greu de înțeles și gestionat. Te vindeci sau mori, protecția pe care ți-o oferă statul este o utopie, interesul financiar primează, gesturile teatrale, declarațiile bombastice țin locul măsurilor efective (nimic nou sub soare de altfel).

Pe de altă parte, dacă nu ai făcut-o până acum, e un timp bun de construit propriul spațiu sigur, departe de lunea dezlănțuită, cu un ecosistem independent.

Septembrie

Pare un alt moment de tras sufletul. Și poate fi tras din trecuturi, din ce am cucerit altădată: nații, provocări, suflete. Succesul din trecuturi se va răsfrânge asupra mulțimilor care și acum vor urma liderul care altădată i-a cucerit/convins/influențat. E timpul să vă suiți pe scenă, să vă prezentați cauza, pentru că acum e momentul în care veți găsi susținătorii, iar dacă dacă faceți acest lucru convinși de dreptul vostru divin, aveți șanse să îi luați și cu arcanul. Atenție însă că interesele nu coincid, mersul cu turma nu vă conduce în direcția voastră ci a mulțimii, liderul ales nu vede interesul tuturor, ci pe al său, iar în jocul de șah, pionii sunt primii sacrificați.

OCTOMBRIE

Dezamăgiți de rezultatele lunii anterioare, ne retragem în solitudine să ne lingem rănile și să plănuim răzbunări complicate care să le strice feng-shuiul celor care ne-au dezamăgit. Vrem noi reguli care să restrngă aria de acoperire și de influență a liderilor ca aceștia să nu mai facă ce îi taie capul. Din seria mulți vor, puțini au, și totuși trăiesc, dacă nu fericiți, măcar semi-liniștiți până la adânci bătrâneți, ce gândim nu are șanse să se materializeze. Am putea însă face un bilanț scris al vremurilor trecute, avem șanse să învățăm ceva din amintiri.

NOIEMBRIE

Acum, dacă au mai rămas gânduri de răzbunare de luna trecută, ele au șanse mai mari să se materializeze, dacă le psaltiezi precum David și le ”cânți frumos”. Tentația de a încălca regulile jocului este una mare, mai ales pentru cei care știu cum, și au puterea cuvântului și vocea seducătoare, și a căror privire te pierde.

Puterea lui Dumnezeu e încercare când te rogi pentru ea, iar înțelepciunea, când o ceri, o obții prin proba focului și a bătăii, așa se călește sabia, așa că aveți grijă pentru ce vă rugați că s-ar putea să și primiți, dar ce primiți să nu fie ce v-ați fi așteptat să fie.

DECEMBRIE

În luna decembrie, banii se fac din mâncare, mai ales dacă luna anterioară s-a stat în post și rugăciune. Ochii văd, inima cere, conștiința nu și nu. După așa ani grei, de sărbători riscul de depresie e mai mare, pentru că este greu să ne controlăm ce gândim, ce simțim, și să le corelăm cu așteptările ce le avem de la noi înșine, și de la alții.

Ultimele luni sunt grele pentru că energiile s-au adunat (și amestecat) de peste an. Nu mai știi ce te-a lovit, și de ce, și ce vrea să însemne. Lucruri peste care credeai că ai trecut, încă mai bântuie culoarele sinelui, umbre familiare mai puțin înspăimântătoare, cu un nou grad de frustrare că nu se mai termină odată. Lecțiile s-au acumulat, și par să depindă una de alta, și de alții. Dați de pomană celor care nu au și celor care au cu adevărat nevoie și nu îi judecați pentru neputința lor, e și a voastră.

Karma personală, de la agonie la extaz

Școală, lecții și învățare la foc automat

V-ați întrupat pe Planeta Pământ, felicitări, ați câștigat o înscriere în câteva sesiuni de joc extrem, în care scapă cine poate, iar de câștigat nici nu poate fi vorba, decât puncte pentru următorul joc, următoarea planetă, sistem solar, galaxie, univers… Pământul este o școală, însă una de corecție, în care însă nu numai minorii au ocazia de a se reabilita, reeduca, poate chiar testa niște teorii interesante. Mai știi? Și dacă știi, poți fi sigur? Unii pot, deși nu ar trebui. Cert este că dacă te-ai întrupat aici, ai făcut-o cu un scop, mai mult sau mai puțin voluntar, și până nu îl atingi, nu poti pleca, vei intra în ciclul reîncarnărilor, și vei risca chiar și puncte de penalizare care să-ți prelungească șederea. Pe lângă lecțiile personale, pământul are și el pe ale lui, plus regulile jocului local, arbitrii de care trebuie să ții seama dacă vrei să devii un jucător serios, sau chiar campion. Unii se mulțumesc să stea pe banca de rezervă la nesfârșit, să se antreneze când și când, considerând că e de ajuns. Deși la nivel de Sine Superior nu există timp, el sesizează ratarea unor oportunități, pentru că urmărește atent investiția făcută și e interesat să o recupereze, eventual cu dividente. Cu cât ai ratat mai multe ocazii, cu atât mai mare va fi bubuiala menită să te trezească la realitatea unui destin pre-agreat. Mai sunt și excepții de la predestinat.

Primii pași în descifrarea destinului este identificarea ghizilor spirituali cu care aveți legături karmice (le sunteți datori), de misune personală (vă asistă și le deveniți datori asistență la rândul vostru), afinitate (aveți aceleași lecții karmice sau misiuni personale). Plaja de entități este una largă: îngeri, demoni, spirite ale naturii, maeștrii ascensionați, zei, extratereștri, etc.

Contracte la nivel de sine și de suflet înscrise în Carta vieții.

Sinele Superior este o entitate în sensul larg al cuvântului, de fapt, el este un spațiu atemporal, multidimensional, a cărui prezență și aparență se pot modifica in funcție de nivelul de conștiință al spiritului întrupat sau a celui care îl accesează. Uneori îl vezi ca realitate prezentă, alteori ca și potențial, uneori este o oglindă, alteori un instrument sau resursă. Accesarea lui, punctuală sau permanentă, îți oferă informații legate de cine ești, ce ai de învățat, la ce resurse ai acces, și ce ai de făcut în această viață. Vrei, nu vrei, viața pe pământ este una condiționată și are o bază contractuală pe care ți-ai asumat să o îndeplinești și împlinești. Ai contracte cu părinții, cu neamul în care te-ai născut, cu potențialii parteneri, cu colegii de muncă, chiar și cu unii trecători de pe stradă. Aceste contracte sunt înregistrate în Carta vieții, ale cărei capitole sunt interesant de răsfoit, dar nerecomandat de modificat, dacă nu ți-ai dezvoltat suficient acel instrument exteem de util, și de rar, numit discernământ. Contractele la nivel de sine pot părea o piedică, dar să nu cădeți în ispita anulării lor, de fapt aceste legături vă oferă oportunități ca împreună cu alte spirite să vă îndepliniți misiunea personală, să vă învățați lecțiile și dacă o faceți cu succes, primiți bonusuri. Orice anulare implică o înlocuire care înseamnă renegociere, iar condițiile pot fi sau nu mai favorabile decât cel inițial. Contractele de suflet sunt și mai importante: unele misiuni personale și lecții implică abilități și însușiri sau calități/defecte pe care nu le ai, așa că din sufletul la care ai dreptul la naștere pentru împlinirea destinului, se împrumută sau schimbă cu alt spirit, el are ocazia de a învăța lucruri noi, la fel și tu. Calitatea și cantitatea celor două suflete poate diferi, dar schimbul va rămâne unul echitabil când se trage linia.

Carta vieții poate fi accesată având drept ghid pe Isus. Mai sunt unii preoți care deschid evanghelia pentru a identifica lecțiile karmice curente, precum și unii îndrumători spirituali prin meditații sau constelații.

Discernământul, diferența dintre greșeală, păcat și act asumat

Spune un vechi proverb că a greși e omenește, dar a persista în greșeală e diabolic. Diferența dintre îngeri și demoni este că demonii au o impresie inversată despre adevăr și un ego care persistă în înțelegerea ușor greșită a situației, interpretarea creativă a detaliilor ignorând situația de ansamblu, clară și concisă. Greșeala este inevitabilă în procesul de învățare, fără ea nu ai cum să obții un termen de comparație, să afli toate consecințele unei acțiuni, să faci diferența între opțiuni. Important este să discerni partea greșită dintr-o acțiune, dintr-un mod de gândire și să tragi o concluzie pertinentă, utilă pentru alte acțiuni viitoare. Dacă nu ești mulțumit de rezultatele și consecințele unei acțiuni, înseamnă că undeva greșești. Bineînțeles, ar fi bine dacă ai realiza că repeți aceeași lecție și că de fapt, ceea ce nu ai schimba niciodată este modul în care te raportezi la ea. Se mai spune că e greșit să te culci cu nevasta altuia, dar că e păcat să ratezi ocazia. Unele ocazii apar pentru că le judeci, le respingi, le renegi și te condamni pe tine, sau pe alții pentru ele. E greu să accepți că în tine există potențialul unui adulter, al unui ucigaș, al unui mincinos, al unei curve, al unui hoț, și tot așa… E mai ușor să accepți lumina potențialului de înger, corect și frumos, decât al unui distrugător de lumi… Discernământul intervine în alegerile pe care le facem atunci când e necesar să greșim, în căutarea și găsirea căii celei mai potrivite, în asumarea consecințelor și acceptarea lor ca atare.

Cultivarea discernământului este esențială în orice fel de evoluție personală, iar cheia este acceptarea greșelilor, recunoașterea imperfecțiunilor și valorificarea lor privind potențialul de învățare și experimentare. Evitarea modului de gândire: poate că greșesc, dar ceilalți greșesc mai mult, viața, destinul, universul e nedrept, sunt o victimă nevinovată, o frunză în vânt. Discernământul vine cu asumarea că putem fi, face, simți si gândi orice, iar asta se reflectă în universul care ne înconjoară.

Karmă versus misiune personală

Cuvântul karmă are conotații negative: lecții, plăți, legături, nori de energie negativă, emoții neacceptate, etc. Pe de altă parte, misiunea personală are iz de nobilitate, corectitudine politică, morală, punerea în slujba celorlalți și tot așa… Bullshit, ar spune americanii, ca să împrumut un termen mai extravagant pentru a exprima un adevăr simplu, lucrul amestecat miroase a… bullshit. Și sunt amestecate, atât de amestecate, că nici nu ar trebui făcută o diferență, atât de interdependente sunt cele două. Misiunea personală reprezintă în primul rând ce ai de făcut pentru tine, care te ajută in dezvoltarea ta proprie, în exprimarea de sine și a sufletului dat de Dumnezeu și informat pentru a manifesta ce ai nevoie să… înveți, tu sau alții. Iată legătura cu karma unde era. Iar dacă din ce faci pentru tine beneficiază și alții, cu atât mai bine, se cheamă că e bonus. Misiunea personală vine cu un potențial energetic de consumat pentru a transforma un tip de energie în altul, folosind abilitățile de care dispui, sau învățând altele noi. Paradoxal, de cele mai multe ori, misiunea personală este un lucru simplu, ușor de realizat, însă de alții, niciodată de tine, ție îți e cel mai greu, și ai face orice altceva, găsind scuze de ce nu poți, sau nu vrei, sau pretinzând că nu știi, doar o fac alții, și mai bine, și mai de mult.

Karma personală are totuși un final - eliberarea, misiunea personală este o poveste fără de sfârșit, ce continuă în baza karmei de familie, de neam, pământească, universală, prin misiuni suplimentare personale sau de grup.

Arderea rapidă de karmă și eliberarea

Arderea rapidă de karmă e precum un foc de artificii: spectaculos, plin de lumină, împrăștiind scântei în toate direcțiile, și doamne ferește să pice vreo scânteie pe un teren uscat, că poate stârni un incendiu pe un întreg continent. E precum un carusel care te învârte precum un malaxor, storcându-te ca pe un fruct prea copt, căruia nu-i mai poti recupera decât sucul. Arderea rapidă are loc în două cazuri, când nuvte mai suportă pământul și când îți dă cu panică pentru că sesizezi că ești în întârziere cu misiunea personală, sau total în afara ei, iar asta o să te coste, confortul, liniștea, starea de fapt obișnuită. Începi să alergi după lumină și adevăr, să le cauți, să le cultivi, să le interiorizezi, și pentru o clipă, e minunat, interesant, exotic. Pentru că există și un morcov, momeala care să te motiveze să ascensionezi, extazul mistic. Odată trăit și experimentat, ți-l dorești cu tot dinadinsul și ești dispus să înduri pentru a ți-l asigura permanent. Însemnând să ascensionezi, să ieși din ciclul reîncarnărilor, să te eliberezi de karmă. Ca și muncă, nu e nici puțină, nici ușoară, dar poate fi rapidă. Însă cu cât e mai rapidă, cu atât e mai grea și mai multă, și vin toate odată și te pun în fund sau la pământ de abia te mai ridici. Odată încheiată, vine momentul eliberării, singurul în care, cu liber arbitru, alegi dacă pleci sau mai rămâi. Plecarea e simplă, frica de moarte nu mai e, căci vezi poarta și ce te așteaptă, iar pofta de viață e saturată. Decizia de a rămâne prezintă riscul unei noi căderi în păcat, căci acum pe amprenta karmei personale vine cea de neam, cu provocări mai mari. Dar și potențialul de câștig e pe măsură. Intri în liga mare, cea a campionilor, însă asta nu te scutește de eșecuri. Morcovul rămâne o amintire, iar tu te numeri printre cei care poartă poverile lumii.

Arderea rapidă se obține și prin ritualuri de rugăciune, trimis lumină, sau fiind în preajma unui maestru deja eliberat, accesându-i cunoașterea, energia, rezonând cu ideile sale. Momentul eliberării vine cu asumarea unei cunoașteri de sine complete și punerea ei în serviciul altora aflați pe aceeași cale, deși reprezintă și mai multă muncă și responsabilitate, este totuși mai simplu, pentru că ai mai trecut pe acolo, totul e să nu te plictisești.

2019 vs 2020 din perspectiva karmei personale

2019 a fost anul în care pământul nu a mai răbdat. Energiile îngropate de generații au răbufnit la suprafață și ne-au dereglat butoanele. Cine a învățat deja să înoate până în acest an a fost inspirat pentru că a putut supraviețui fără traume prea mari, găsind câte o barcă de salvare la momentul oportun. Cine nu, s-a scufundat, a dat de mocirlă, a obosit luptându-se cu valurile, a descoperit că barca avea gaură. 2019 a adus schimbarea cu forța, sub presiunea unei puteri mai mari decât orice ar putea fi suportat. Nu mai sunt bobârnace, sau palme ori șuturi în fund, ci biciuri, schingiuri. Toată mizeria ieșită la suprafață devine de nesuportat și trebuie asumată într-un fel responsabilitatea pentru ea, găsită o soluție eficientă. Acceptarea faptului că faci parte din orice proces și să pui osul la treabă. Slavă domnului că s-a încheiat, nu-i așa?!?

2020 abia s-a ițit, semne bune anul are și nu prea… Au zis mai mulți că e un an al relațiilor, al legăturilor, al asumării autorității. Nu am de gând să contrazic aceste afirmații, dar aș vrea să le nuanțez puțin. Să nu uităm că el vine totuși în continuarea lui 2019, iar energia neconsumată dintr-un an, trece în următorul, lecțiile se nuanțează și ele, dar esența lor rămâne aceeași, Așa că aveți grijă cum vă raportați la pământ sub toate aspectele, cum relaționați cu materia și cu întunericul, cum vă poziționați vis-à-vis de autoritate, sunteți capabili să urmați ordinele, sau să vă faceți urmați? Ce perspectivă aveți asupra vouă înșivă, este ea una corectă și reală? Nu uitați că relația cu voi înșivă se reflectă în relația cu ceilalți, cum vă înțelegeți pe voi și vă acceptați, așa veți fi înțeleși și acceptați. Nu vă comparați cu nimeni, nu ar trebui să vă intereseze, alții au calea lor, iar ea nu e treaba voastră, ci a lor, voi aveți o singură misiune personală permanentă: să deveniți cea mai bună versiune a voastră din toate timpurile, din toate dimensiunile, din toate formele. Bună în sensul de completă, bogată în experiență și cunoaștere de sine.

Amintiți-vă că nu sunteți singur(ă), că depindeți de ceilalți, că așa e și normal, că scopul este obținerea armoniei în diversitate și că binele comun este mai presus decât cel individual.

La mulți ani!

Karma de neam sau cronica unei suferinţe anunţate

Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut din Rai, în timp ce Lot s-a mântuit chiar în Sodoma.

Sfântul Efrem Sirul

Scriu acest articol chiar în seara Crăciunului, care are drept semnificaţie naşterea Mântuitorului. În febra sărbătorilor şi a sărbătoririi majoritatea acestei lumi uită în mod convenabil că Isus s-a născut iudeu, într-un loc şi timp predestinat să aibă nevoie de un mântuitor de neam, într-un neam care deşi îl aştepta şi îi avea prevestită venirea, nu l-a recunoscut, ci dimpotrivă, i-a înlesnit martiriul prin trădare şi lipsă de recunoştinţă şi recunoaştere. Sigur, acum recunoaştem că Isus s-a urcat pe cruce pentru noi, creştinii, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru a ne învăţa lecţia iubirii şi a sacrificiului de sine, pentru… Ah, au trecut 2000 de ani degeaba, căci nu cred că neamul iudeilor, sau neamurile care au aderat la propăvăduiala creştinismului au învăţat măcar bazele acestor lecţii. Eu cred că naşterea şi moartea lui Isus au evitat doar o altă Sodoma şi Gonora, şi cam atât.

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu pentru om; nu este lucrarea omului pentru Dumnezeu.

 Lewis Sperry Chafer

În ciuda succesului de marketing din partea apostolilor care au transformat bulgărele într-o avalanşă, şi care l-au transformat în cel mai cunoscut Mântuitor, maestru ascensionat (deşi puţini îl numesc ca atare), el nu a fost, nu este, şi nici nu va rămâne singurul Mântuitor, şi din păcate, nici cel mai eficient. Fără a-i ştirbi din importanţa mesajului şi nici din influenţa pozitivă avută asupra omenirii de-a lungul celor 2000 de ani, el rămâne totuşi doar unul dintre jucătorii de pe tabla de şah a Pământului, o cale de urmat, însă pentru ca ea să reprezinte întradevăr Calea, Adevărul şi Viaţa pentru realitatea de acum, Isus ar trebui să renască acum şi să rescrie scenariul adaptându-l la karma de acum, la modul de viaţă din prezent. Că a vrut sau nu, că i-a plăcut sau nu, Isus şi-a asumat misiunea din partea Tatălui.

Dezechilibrul naşte suferinţă. Suferinţa naşte lecţii. Lecţiile învăţate nasc armonie.

Marius Simion

Eu m-am născut în România, şi astfel mi-am asumat karma acestui neam, prin urmare mă interesează, direct şi personal influenţa credinţelor de viaţă asupra lui. Unul din maeştrii mei spune că e un privilegiu să te naşti în România, mai mult decât cel de a te naşte, pentru care şi îngerii sunt invidioşi, pentru ocazie. România, Grădina Maicii Domnului, cum o numea fostul Papă nu prea pare în clipa de faţă de invidiat. În ciuda prevestirilor privind un viitor de aur, recunoaşterii ezoterice drept locul naşterii a multor spirite înalte, din ce în ce mai multe treze şi care lucrează mai mult sau mai puţin conştient pe karma personală şi de neam, per ansamblu karma de neam oscilează. M-am întrebat de ce_ Pentru că şi un spirit înalt poate cădea în păcat, şi în capcana suferinţei. Pentru că nu-i aşa, doar prin suferinţă te poţi mântui, aşa că la mai multă!

Dacă aţi şti voi câtă nimicnicie este în lumea de dincolo şi dacă aţi şti cât de facilă şi uşoară este mântuirea n-aţi mai aştepta impostori de aiurea care să vină să vă mântuiască.

 Mircea Eliade

Ca spirit, faptul că mi s-a permis să mă nasc aici, din nou şi din nou, a fost datorită unor contracte karmice încheiate cu alţi reprezentanţi ai neamului, şi pentru că şi altădată am lucrat pentru karma acestui neam, uneori mai mult, alteori mai puţin. Ce pot spune este că fiecare întrupare a adus cu ea suferinţă, uneori veche şi aceeaşi, alteori nouă şi uşor diferită. Fiecare misiune asumată cu acest neam, în acest loc, m-a legat şi mai tare de karma neamului, de spiritele aflate aici întrupate acum şi de locuri. Mii de fire mă leagă de destinele altora, deşi propria mea carte a destinului este albă. Aş putea să le rup, să mă detaşez de ele? Cu siguranţă, dar de ce aş face-o dacă eu ca spirit le-am ales să-mi lege destinul de al celorlalţi. Puteam să plec de câteva ori, sau să nu mă mai întorc odată plecată, şi mi-a luat mult timp să înţeleg că pentru mine calea nu este cea a detaşării, ci a păstrării ataşamentului.

Călcat de oameni în picioare
Pe toţi susţine şi ajută
Şi-apoi cu câtă detaşare
El tălpile ni le sărută!

Paradoxul Pământului de Vasile Manole 

După cum spuneam, există mai mulţi mântuitori de neam, şi mai multe căi, deşi sunt câteva nuanţe ale adevărului, deşi esenţa rămâne aceeaşi. Isus spune: ”Lasă tată, lasă mamă, şi urmează-mă pe mine”, budiştii recomandă detaşarea de lume, căci ea este trecătoare şi înşelătoare. Isus oferă exemplul sacrificiului de sine de tip jertfă: “iată, beţi din sângele meu şi mâncaţi din trupul meu”, iar budiştii duc stăpânirea de sine la formă de artă, tratându-şi corpul ca pe o haină. Doar că acest neam înţelege greu, şi e destul de tare de cap cât şi ceea ce înţelege să înţeleagă greşit, deşi condiţiile optime pentru facilitarea înţelegerii au fost create din abundenţă.

De ce continuă viaţa să-mi dea lecţii pe care nu vreau să le învăţ?

 Ashleigh Brilliant

Spunea Winston Churchill că cei care nu-şi cunosc istoria sunt condamnaţi să o repete.Cam aşa funcţionează şi karma, dacă nu te prinzi ce ai greşit, tot repeţi aceeaşi greşeală până te prinzi, şi nu o mai faci. Şi la nivel micro individual, şi la cel macro, de neam. Românii au o istorie a trădării, sacrificiului de sine prost înţeles, autosabotării, alergării după cai morţi să le ia potcoavele, şi în general a lipsei de apreciere a calităţii vieţii. De la otrăvim fântânile şi pârjolim recoltele să nu aibă duşmanii ce bea şi mânca, sau cu ce ne teroriza, până la a vota negativ, aşa ca să-i mai speriem pe ăştia să fure mai puţin, nemaicontând că efectul tot ăla rămâne, dar măcar am făcut-o noi, şi au suferit şi ei.

Cea mai importantă lecţie pe care ţi-o dă viaţa e când afli că şi nebunii au uneori dreptate.

Winston Churchill

Iată un exemplu din istoria mai recentă, vă mai amintiţi perioada ceauşistă? Cei care aţi experimentat ceva din ea… Mulţi au experimentat-o ca o adâncă suferinţă, dar câţi au sesizat oportunitatea pe care ea o oferea spre mântuire. Hainele erau la fel, obiectele din jur asemănătoare şi de aceeaşi calitate şi preţ, interzicerea şi constrângerile exterioare ducând, puţini au realizat, la o bogată dezvoltare interioară, sau cel puţin potenţialul era acolo, disponibil spre a fi accesat. Dreptul la viaţă, atât de hulit, căci împiedica avorturile, a adus totuşi multe puncte, căci nimic nu este mai important în univers decât oferirea unei ocazii unui spirit de a se naşte şi experimenta. Şi ce am făcut noi ca popor? Ne-am trădat conducătorul fix în zilele dinaintea Crăciunului, ca să fie treaba treabă.

Învaţă să fii mulţumit cu cine eşti şi ce ai, căci atunci valoarea a tot ce eşti şi ai este de nepreţuit, altfel preţul pe care tu l-ai pune e posibil să producă pierderi ascunse.

Floriana Ungureanu

În radiestezia multidimensională se spune că atunci când karma de neam are notă peste 7, poţi părăsi neamul şi să cauţi meleaguri mai verzi. După revoluţie, balanţa karmei de neam inclina spre plus suficient cât să permită un exod destul de semnificativ. Mirajul unei vieţi împlinite cu diverse lucruri şi experienţe diferite de cele cunoscute a împins multă lume spre transformarea aurului spiritual în numerar care să achite o casă cu multe camere nelocuite, o maşină capabilă să alerge peste limita permisă sau chiar recomandată, şi alte obiecte rar folosite al căror preţ fizic nici nu se compară cu cel emoţional. Şi iată că bunăstare nu e egală cu fericirea, nici măcar mulţumire, pentru că sufletul celor rămaşi acasă se umple cu sentimente de abandon, trădare, suferinţă, deşi aurul spiritual era investiţia în contul lor.

Cu spiritul este ca şi cu stomacul: nu-i poţi da decât lucruri pe care le poate digera.

Winston Churchill

Paradoxal este că nici cei plecaţi şi nici cei rămaşi nu sunt fericiţi, iar pe măsură ce trece timpul şansele de a remedia situaţia scad. Da, e bine să te desprinzi de legăturile ce te ţin în familie, neam, însă acest lucru este benefic numai când tu eşti mântuitorul care şi-a înţeles menirea care are o acoperire mai largă decât familia şi neamul de care aparţii, altfel e doar o eschivare, o neasumare, o amânare şi agravare a situaţiei, pentru că mergi împotriva curentului şi nu respecţi planul divin pe care chiar tu ţi l-ai stabilit la nivel de sine superior când ai venit la întrupare, iar oricât de departe ai fugi, nu poţi fugi de tine însuţi şi nici de lecţiile pe care le ai de învăţat, şi cu cât fugi mai tare şi le accepţi mai puţin, cu atât ele se vor îngreuna.

Dacă râzi, viaţa râde cu tine. Dacă plângi, viaţa râde de tine.

Paul Avram

Dacă noi ca popor am avut vreodată “a saving grace” cum spun englezii, adică înger salvator sau un har care să ne ajute în mântuire, acesta a fost simţul umorului. Românul face haz de necaz, pune copii să râdă ca să facă soarele să strălucească şi să cânte ca să aducă norii de ploaie, şi joacă şi chiuie ca să uite de suferinţă. Dacă şi-ar aminti şi folosi mai mult aceste haruri, cine ştie, poate că ar (re)descoperi o nouă cale de mântuire de suferinţă, de eliberare de karmă, de înţelegere a sensurilor vieţii s-ar relaxa, şi-ar descoperi siguranţa de sine şi mulţumirea din îndeplinirea misiunii personale. Căci mă îndoiesc că IKIGAI-ul majorităţii celor plecaţi este îngrijirea bătrânilor, culegerea căpşunilor sau turnarea betoanelor, deşi poate că a unora chiar e (am un caz chiar aprorpiat).

Să vă fie de reflecţie şi introspecţie