3 zile de întuneric

Printre practicile spirituale care își testează spiritul se numără și statul în întuneric. Ce presupune ea, ca și practică? Să te închizi într-un spațiu închis, un timp, undeva la 3 zile este minimul obligatoriu, renunțând benevol la orice sursă de lumină și distragere a atenției către exterior: telefon, televizor, contactul cu alte persoane (vorbit sau văzut), străduindu-te să faci în întuneric acele lucruri de bază pe care de obicei le faci fără a te gândi și analiza prea mult: îmbrăcat, spălat pe dinți, făcut duș, asigurarea nevoilor de bază: mâncat, băut și evacuarea rezultatelor. Și dacă ai vreun viciu care nu te lasă să dormi dimineața (cafea, fumat, facebook) vei suferi o presiune suplimentară și din partea acestora, cu sevrajul aferent.

De ce aș vrea să mă chinui astfel, poate că vă întrebați, pe bună dreptate. Doar motivul dezvoltării compasiunii față de aceia dintre noi care s-au născut, sau au rămas dintr-un motiv sau altul fără vedere, nu pare suficient. La o adică, mental, înțelegem că le e greu, deși nu am realiza cât de important este pentru ei o treaptă la coborârea din pat, sau un prag mai înalt la usă, sau la cuva de baie, sau că un scaun, un castron nu mai e la locul lui, sau că un papuc a căzut aiurea sub pat. Sau o șosetă, sau că hainele sunt pe dos, sau că din senin ți s-a făcut frig în mijlocul lui cuptor, iar pilota Dumnezeu știe unde a fost ascunsă din timpul iernii. Fac pariu că niciodată nu v-ați pus problema câtă pastă de dinți puneți pe periuță, că dacă puneți dublu, faceți clăbuci, și puteți să vă înecați cu ei.

După cum spuneam, compasiunea este un deziderat mult prea altruist pentru un atare efort de stăpânire a sinelui, puteți la o adică, să testați aceste lucruri și punctual, unul câte unul, pe rând, și să vă măriți pas cu pas gradul de conștiență. Pentru că în fapt, acesta ar fi scopul de bază al unui astfel de exercițiu: să devii mai conștient (mai atent, mai prezent) în fiecare mișcare pe care o faci: acum mă trezesc, acum mă ridic din pat, acum merg până la baie, acum fac duș, acum mă ususc cu prosopul, acum mă spăl pe dinți, acum mă îmbrac... O să spuneți: uite-o și pe asta, de ce îi arde ei, țara arde și baba se piaptănă.. n-o zic... ba o zic: la floci.

La care eu o să vă întreb să îmi răspundeți sincer: de câte ori ați plecat de acasă și v-ați întrebat, oare am încuiat ușa, oare am scos fierul de călcat din priză, oare am oprit apa, oare...? Dacă cel puțin odată, ați câștigat la lozul neatenției, înseamnă că mintea nu vă stătea la lucrul pe care îl făceați când îl făceați, ci la cel(e) pe care urma să le faceți, și ați realizat mecanic, fără voi, lucruri pe care nu le-ați înregistrat în conștient. Lista poate continua cu unde mi-am pus cheile, ochelarii, cordeluța de păr (pe care s-ar putea s-o găsească colegul de pat sub fundul lui/sau ei, și să te împungă cu ea, discret, pe întuneric să crezi că i-au crescut cornițe). Poate că astfel de absențe involuntare nu v-au schimbat (încă) iremediabil firul vieții, poate sunteți suficient de ordonați cât să puneți lucrurile la locul lor întotdeauna, poate că aveți o minte care în fundal cataloghează și ordonează și îndosariază, și să știți că o astfel de minte este printre primele care cedează cunoscutului neamț al cărui nume îmi scapă acum, era ceva legat de uitare, atunci când se aproprie uitarea definitivă și necunoscutul absolut.

În afară de acest plus de atenție, pe care oricum îl pierdeți odată ce ieșiți din întuneric, cumva obiceiurile deja înrădăcinate revin și cu mai multă forță cu cât se încearcă disclocarea lor, și este paradoxal că pe întuneric nu m-am împiedicat nici măcar odată, iar de lovit de mobilă maxim o dată pe sesiune, în schimb pe lumină toate astea se întâmplă zilnic, cel puțin odată pe zi. Deci nici ăsta nu e adevăratul motiv pentru care e nevoie să stai în întuneric, adică, da, e un exercițiu mișto, dar complet inutil dacă el nu transcede întunericul și se implementează în viața de zi cu zi. Zice cineva (care știe ce zice) că pentru a schimba sau adopta un obicei nou e nevoie de 9 luni. Iar pentru asta fabrica de sfinți s-a închis de mult. Omul modern se rupe cu greu pentru un moment de contemplare și dacă nu ești introvert, introspecția nu face parte din meniul zilnic.

Aici e buba: cât de dispus(ă) ești să fii tu cu tine însuți, doar cu tine, cu gândurile tale, cu pulsiunile tale negative, cu fricile, cu visele, cu planurile tale mai mult sau mai puțin materializabile, căci cele imediat realizabile sunt la câteva zile depărtare/uitare până la punerea lor în practică. Există oameni care nu au rezistat nici măcar câteva ore din prima zi, când acele ore ar fi putut în mod normal fi considerate drept o letargie în pat dimineața, dar numai gândul că m-am trezit, și nu e lumină, și am ieșit din rutina cu care m-am obișnuit, a trezit un sentiment de nedescris de panică scoțându-i afară înainte de a simți pulsiunea tutunului, sau a cafelei, sau...

Și nu, somnul nu ține atât de mult oricât de obosit ai fi, oricât de dispus (și capabil) de a dormi 48 de ore neîntrerupt, sau măcar cu pauzele chiaunite de mers la baie pe bâjbâitelea. La un moment dat, mintea se trezește, simte nevoia de a face ceva, orice pentru a umple golul, pentru că ea știe că în lipsa activității, corpul slăbește, iar odată cu corpul și suportul ei se clatină. Și sunt ore întregi în care nu știi ce oră e, ce zi, timpul încetează a mai fi o dimensiune, deși te întrebi cât mai durează. Ceasul interior nu mai rulează pe intervalul noapte/zi, ci pe cel al organelor din medicina chinezească, și ar fi interesant de știut exact la ce intervale de timp corpul tău alege să se odihnească sau să lucreze, deplin treaz.

După trei astfel de ture de întuneric, și încă una de 2 zile ratată, consider că am un eșantion reprezentativ pentru a oferi câteva impresii și concluzii, deși eu nu sunt neapărat din eșantionul reprezentativ, fiind mai degrabă introvertită din punctul de vedere al introspecției, fără a avea nevoie de a sta la întuneric pentru asta, și neavând din născare frică de întuneric (știut fiind că de mic copil îmi plăcea să umblu noaptea pe unde apucam, beznă sau nu, sălbăticie sau nu). Deci nu am avut acest handicap. Nici nu fumez, și pot renunța ușor la cafea, al doilea handicap rezolvat. În schimb vorbitul... Depinde de stare, de momentul zilei, de companie, de... Aici e provocarea de întâmpinat pentru mine. De două ori am stat la întuneric împreună cu altcineva și odată singură - acasă și fiecare dintre cele trei sesiuni a avut provocările ei.

La prima tură provocarea a fost baia comună la patru camere și cinci persoane, căci pe întuneric împărțirea ei care era dificilă pe lumină devine problematică și de-a dreptul tragică dacă de exemplu, conform legilor lui Murphy, te nimerești și în perioada aia a lunii. Pe întuneric fiecare sunet este mult mai acut, pentru că în lipsa văzului celelalte simțuri se amplifică și ce faci tu, cu ce face celălalt sunt sau nu sincronizate, și nici nu știi dacă e de dorit sincronizarea. Cert este că de fiecare dată, indiferent dacă singură sau cu cineva, am mâncat muuult mai puțin decât ne-am/m-aș fi așteptat, tot cert este că, pe întuneric, visele sunt din alt film, că deja din prima zi, toate durerile (știute, sau neștiute) se fac simțite pentru că în sfârșit, au atenția ta deplină și sunt precum copii la prima zi de strigare a catalogului: aici suntem, prezent.

Corpul tău care până în acest moment a funcționat pe adrenalină, care când zicea și el ceva, săreai cu tratamentul (indiferent că tratamentul este unul clasic, homeopat, sau terapie alternativă – nu contează, în esență i-ai spus taci, l-ai dus cu zăhărelul, încă o zi, încă o noapte. Mișcarea antrenează și mai multă mișcare, vezi avalanșele, nemișcarea produce așezare, tasare, când te oprești în loc, toate te ajung din urmă, realizezi cât de mult te-ai întins, câte greutăți ți-ai luat în cârcă (unele de-a dreptul inutile).

Doar într-o clipă de nemișcare atingi momentul de a fi, restul este a face, doar când timpul nu mai este o constantă, exiști în afara lui și tot ceea ce ești are ocazia să se manifeste. Încet-încet, după ce învârți toate gândurile, toate poftele, toate emoțiile, realizezi care sunt cele mai importante, sesizezi tema lor, constanta, și realizezi și ce se manifestă acum în viața ta, la ce stimuli (re)acționezi. Așa ar fi de dorit măcar.

Din punct de vedere spiritual, primele două sesiuni au creat și câteva senzații tari pentru cei din jur (în primul caz, că era vorba de un grup, iar pe cercul de întuneric din jurul cabanei, sătenii au băgat chefuri la greu, un pic de țipete, un pic de chiuituri, un pic de pocnituri, ce au putut și ei. La a doua tură, mi-am chinuit atât de tare vecinii conaționali, neînvățați dragii de ei cu astfel de diferențe de potențial energetic în zona lor, încât au ieșit urlând pe stradă. Deși la întuneric am încercat să îi calmez cu boluri, s-a dovedit ineficient, doar toba a calmat spiritele (rele).

Desigur, sunt câteva exerciții mindfulness, energetice, terapie, etc recomandate la întuneric (cam tot ce poți face fără să vorbești și fără suport digital sau de alt fel): autotratament, qi qong, respirat, numărat, meditații și multe altele. Și e distractiv că în întuneric de fapt îți mărești cantitatea și calitatea luminii interioare, plus că sunt șanse destul de mari șă îți deschizi al treilea ochi și clarvederea (trei zile pline cel puțin, cu anumite exerciții). Ieși cam aerian și neîmpământat de acolo, din nou, paradoxal, dar evident. Poate un pic mai luminat, deși nu neapărat iluminat, fiecare după posibilități și cum îi e norocul(karma).

Ce pot spune e că în lucrul cu tine, această experiență este de bifat pe Lista de dat colțul, pentru că în lipsa ei, restul sunt povești de adormit copii când s-au trezit pe nepusă masă.

TA SHEN KOU - Misterul unui simbol revelat

Revelarea divină - tehnică de lucru

Nu este om mai orb decât cel care nu vrea să vadă, nici om mai surd decât cel care nu vrea să audă.

Proverb popular

Urmând principiul prezentat de proverb și ținând de faptul că am centrul mov în mandala zilei de naștere (și cum zicea Vlad T Popescu - cei mai dificili în a-și urma calea spirituală, în ciuda faptului că le mai lipsește puțin de parcurs pe ea) am refuzat să am de a face cu misticismul care îmi este de fel inerent. Din diverse motive pe care nu o să le dezbat aici, maeștrii ascendenți au o disponibilitate redusă de a ieși în evidență cu abilitățile spirituale, de a le accesa și afișa.

Spre deosebire de cei cu centrul albastru închis, galben, turcoaz sau ocru, a căror privire se uită direct către divinitate și revelația are din start subiect și predicat, movul se ascunde în vise, în cercetarea dată de încercare și eroare, în revelația interiorizată și redescoperită precum un mister străvechi scos la suprafață de un arheolog gelos. Procesul este unul lung, anevoios în care te târâi, în șuturi virtuale din colț în colț, în același timp nevoit să te inclini în fața grației divine care rămâne aeeași, cu același grad de adevăr și același impact.

Visul lucid - instrumentul revelării

Dacă în viața de zi cu zi, pașii care trebuiau să mă poarte pe calea mea spirituală erau reticenți, ezitanți, unul înainte și doi înapoi, cu lait motivul ”Dar de ce eu, de ce acum, de ce aici, cum așa ?” exasperând-o pe prietena mea Petruta care se străduia să mă educe, responsabilă cu șuturile în fund menite să mă împingă înainte mai mult de un pas odată; în partea cealaltă - dincolo de văl - în lumea irealității imediate se lucra intens, pentru că deja anunțasem universul aici? că sunt gata să mă pornesc la drum, și asta e suficient - primul pas înspre Dumnezeu.

Visul este o cale de acces a subconștientului și inconștientului, a umbrei, a irealității imediate, de contact direct cu entitățile pe care în mod normal în starea de trezie nu le percepem pentru că mintea noastră stă de pază. Diferența dintre un vis obișnuit și unul lucid este că în cazul celui din urmă știi că visezi, și ai control asupra a ceea ce se întămplă - poți alege să te trezești, de exemplu.

Problema mea? Indisponibilitatea de a-mi aminti a doua zi ce s-a întâmplat peste noapte în vis. Diferența dintre amintire și uitare fiind simpla intenție de a-mi aminti sau nu. Piedica poate fi un simplu ”ce rost are?” lejer, neasumat. Cert e că într-o dimineață m-am trezit cu un gând țipat în spatele pleoapelor care abia se întredeschideau ”Adu-ți aminte măcar Tachenko!!!!!”

Căutarea

Trezirea spirituală dă startul unei căutări, mai mult lăuntrice, iar instrumentele avute la dispoziție ca și asistență diferă în cazul fiecăruia, în funcție atât de modul în care a avut loc trezirea dar și de abilitățile deja deținute, sau pe care ești dispus să le cultivi. Trezirea poate fi bruscă, de tipul unui accident, sau atent cultivată prin exerciții mai mult sau mai puțin obișnuite, și poate aduce cu ea abilități de tipul clarurilor (clar vedere, clar auz, clar simțire, clarviziune, clarcunoaștere etc) sau o deschidere/un acces către un anumit tip de cunoaștere, către un anumit grup sau tip de practică.

În cazul meu fiind vorba de fapt de o (re)trezire și implicând un amalgam de abilități și moduri de lucru, din care 90 % le respingeam, retrasarea informației către sursă și refacerea puzzle-ului într-o imagine clară a fost un proces anevoios și întortocheat. Imaginați-vă firul Ariadnei de ieșire din labirint, cu minotaurul pândind în colțurile întunecate, cu o lanternă a cărei baterii este pe ducă, cu firul scăpat din mână în întuneric, odată reapucat pierdut sendul de mers…

Ok, aveam cuvântul (să zicem). Cu ajutorul unei prietene căreia i-am povestit visul (mă rog, faptul că am avut un vis pe care nu mi-l amintesc dar care s-a finalizat cu o comandă imperativă), printr-o meditație am descoperit că Tachenko era o sferă de energie așezată în plexul solar, sau mai degrabă în abdomenul inferior, parțial lumină, parțial întuneric (deși aș merge pe lumină necreată de fapt), sfera în care cele două tipuri de energii se învârteau sub formă de vârtej.

Trăiască Google, mastermind-ul căutărilor de orice fel (inclusiv spirituale). Sigur, rezultatele sunt îmbunătățite de calitatea algoritmului de interogare, iar dacă tu cauți un cuvânt în rusă, când de fapt ele sunt 3 cuvinte în chineză, poți căuta mult și bine… Dar cine insistă, va găsi, sau va nimeri până la urmă calea cea bună, soluția corectă. Tachenko era de fapt TA SHEN KOU, însă confuzia numelui și semnificației nu a afectat eficiența utilizării sale, ci dimpotrivă utilizarea a dus la clarificarea sensului.

Lucrul efectiv

La întrebarea ”Ce face?” în lumea spirituală răspunsul nu va fi niciodată atotcuprinzător, clar sau instant. Nu pentru mine cel puțin. La mine practica este văzând și făcând, sigur și ceva clarcunoaștere intuitivă ca punct de plecare. Ca idee, o astfel de revelație sau un cadou spiritual pornește de la două premise interconectate, anume o misiune personală, care să te ajute în rezolvarea unor probleme personale sau ale altora. În primul rând, misiunea personală presupune dezvoltarea celei mai bune versiuni a ta, razolvând problemele pe care le ai, sau ți le-ai stabilit ca și puncte de hotar în viața ta.

Problema

Deci problema de rezolvat e a ta în primul rând, identificarea ei de cele mai multe ori nu pune probleme, mai ales dacă problema are și manifestare în planul fizic. Mai greu este de asimilat soluția la problemă, legăturile dintre puncte dor ca și proces atunci când vrei să le unești. În cazul meu, problema era starea, numită popular ”deochi”, și fiind mai mult sau mai puțin o agresiune energetică suferită involuntar atât de partea mea, cât și de a agresorilor. Fiecare ieșire în lume, în mijlocul unei mulțimi care se uita la mine, mă rupea fizic, emoțional, mental și spiritual.

Soluția

Gazda mea din acele timpuri, Dumnezeu s-o ierte, nu mai prididea cu descântatul, desigur furat din tată în fiică, însă dacă îl consideri drept terapie, el rezolva doar efectele, nu și cauza, ba dimpotrivă, fiind un descântec clasic, cu blesteme, din păcate accentua cauza creând karmă interpersonală acolo unde inițial era doar o problemă personală. Chiar și descântecul cu Tatâl nostru este o soluție tot temporară. Deochiul este un dezechilibru creat de faptul că ieși în evidență, cumva, iar lumea se conectează la energia ta, iar drept urmare are loc un transfer de energie lipsit de beneficitate. Fie nu mai ieși în evidență, fie manipulezi transferul energetic pentru a-i mări beneficitatea.

Pe acest aspect lucrează simbolul (sfera). Activarea ei (numind simbolul și concentrând atenția pe sferă) o transformă într-un portal/dimensiune de înmagazinare a energiilor care vin către tine, putând fie să urci apoi sfera în focul suprem de purificare (Soarele), fie să activezi torurile/tornadele din interiorul simbolului pentru transmutarea și eliberarea înapoi a energiilor astfel purificate.

Închiderea cercului

Tot activând simbolul intonându-i numele, am observat că o făceam pe silabe, și m-am gândit, nereușind să găsesc numele în rusă (cu folosirea chirilicelor cu tot), dacă nu e un cuvânt ci o serie de cuvinte, o frază? Evident observând că în Reiki de exemplu, simbolurile sunt astfel de șiruri de cuvinte, care au și o formă simbolică. Abia la Grand Master mi-a dat prin minte că s-ar putea să fie chineză, iar de acolo până la descoperirea că chen era shen (eu auzisem șen, dar de… eram în perioada rusă), și ko de fapt kou unde ”u” e aproape insesizabil ca sunet nu a mai fost chiar atât de mult și de greu.

Înțelegerea sensului

Ați putea crede că odată descoperită limba, și cuvintele expresiei lucrurile ar deveni mai ușoare de înțeles (mă rog, trecând sub o formă sau alta peste faptul că e chineză, sunt caractere speciale, am zis Trăiască maestrul Google, nu?) , sensul mai clar, scopul, țelul identificabile.

Sigur, cele 3 cuvinte ideograme par să bată cu acțiunea simbolului, însă nimic nu e doar ce pare a fi, niciodată, straturi peste straturi de semnificații și posibilități se deschid cu fiecare lovire de pensulă care constriește caracterul și realizezi că în chineză, mai puțin e mai mult.

TA

https://youtu.be/AI2XcK5dv-YTA

Un cuvânt care înseamnă și EL și EA și tot ce e neutru ca și spirit. Ta este spiritul înainte de a fi individualizat și personificat în masculin, feminin sau neutru, este spiritul care ia formă când te uiți la el în legătură cu altceva.

Sunt 3 ideograme, eu am dat-o drept exemplu pe cea feminină, pentru că ea este cea care se activează preponderent în mine, dar au fost momente când a fost el, sau spiritul a fost neutru ca gen.

SHEN

https://youtu.be/BemrB9cTNuM

Din nou 3 ideograme, cu trei sensuri pentru același sunet:

1. Spirit

2. Corp

3. Abis (Adâncuri)/Întuneric

Ghiciți pe care l-am ales eu ca reprezentare în video.

(神) este ”zeitatea” ”spiritul”, mintea colectivă inclusivă, a viitorului. Se raportează la spiritele superioare care se implică în afacerile lumii, spiritele care generează râuri, munți, tunete sau chiar stele. Este este puterea sau fluxul de bază din interiorul oamenilor care răspunde pentru viață și, pentru a atinge potențialul maxim al vieții, împinge spiritul pentru a se transforma în scopul de a-și actualiza potențialul.

O a treia înțelegere a shen îl descrie drept o entitate care poate fii spirituală, în sensul de a inspira admirație sau uimire, deoarece combină categorii de obicei ținute separate sau care nu pot fi înțelese prin concepte normale.

În medicina tradițională chineză, medicul va descrie acest lucru ca fiind strălucirea sau luciul care se vede deasupra suprafeței unui obiect. Dacă are strălucire, vitalitate și strălucire, are Shen bun. Un fel de duh sfânt să zicem. În acupunctură shen reprezintă energia spirituală pură lipsită de memorie și trăsături de personalitate. Simbolul este foarte asemănător cu cel pentru CHI care în anumite concepții chiar asta inseamnă.

KOU

https://youtu.be/EhogogNhCJU

Nici încheierea nu putea fi doar un simplu sens, nu?

Sigur, sensul de bază este gură, intrare, poartă, deschidere, dar la o analiză mai atentă poate fi și legat de a înnoda, confisca, aresta, a acoperi, a extrage, un buton, o cheie, o bătaie în ușă, a invada, inamic, rupere, lamă de cuțit, tăietură.

Concluzie

Ca orice alt simbol, și acesta este o poartă, o invocare a unei energii, în care intenția și intonația stabilesc modul de lucru (este vindecare, este punere în ordine, este apărare sau atac, este înțelegere, conexiune, conectare sau acțiune. Lucrând cu el i-am descoperit multe veleități și și mai multe întrebuințări decât în problema mea inițială. Pentru mine a fost ca un Graal personal, un capăt de drum care a reprezentat un alt început de drum, fix așa cum era el menit să fie.

Sper să vă fie de folos.

TA SHEN KOU

〰️

TA SHEN KOU 〰️