Cronica unei apocalipse anunțate

Semne (ne)bune anul are

http://e-mandala.ro/

Da, trăim vremuri apocaliptice, dacă nu ați primut incă Memo-ul, verifica ți-vă mesageria divină, sigur e plină până la refuz de mesajele pe care le-ați ignorat cu talent ca de obicei. Dacă sunetele trompetelor nu v-au sunat apelul de trezire, e posibil sa suferiți de otoscleroză, așa ca mine, dar să știți că boala asta nu e o scuză suficientă, că ea te face să le simți în stomac precum o indigestie și un ghem de sârmă ghimpată.

Profeția începutului sfârșitului e una arhicunoscută, da, ați ghicit, faimoasa 2012, dar la fel ca orice lucru care necesită interpretare, sensul se pierde în traducerea termenilor de referință.

Apocalipsă înseamnă sfârșitul lumii. De ce lumea ar crede că el vine peste noapte cu un cataclism, mă depășește. Această falsă așteptare este ea în sine un dezastru apocaliptic, pentru că odată trecut un termen profețit, și nimic “apocaliptic” nu pare să se fi întâmplat, lumea răsuflă ușurată, și revine la obiceiurile de zi cu zi, când tocmai ele sunt obiectul de lucru cu care s-ar gestiona apocalipsa.

Ce a mers numai merge, iar eforturile de a presa în vechile direcții și obiceiuri au recul neașteptat. Ultima apocalipsă a fost chemarea maeștrilor, mulți au fost chemați să-și pună sufletul la bătaie, și foarte puțini au răspuns, cea de acum este pentru îngerii cunoașterii, au învățat ceva din experiența practică pe pământ?

Revenind la anul curent (cel către care ne îndreptăm rapid zilele astea), el promite să fie tot unul cu năbădăi, în care sufletul nostru se joacă pe scena vieții cu și mai mult avânt, și talent actoricesc, mai ales în relațiile cu ceilalți.

În 2024 sufletul își va resimți misiunea personală și mai mult ca o comandă divină, ce trebuie dusă până la capăt. E mai importantă decât oricând exersarea compasiunii, iar dacă nu sunteți dispuși să înțelegeți universul vă va arunca cu forța în papucii altora să vă oblige să le jucați rolul până înțelegeți, până deveniți compasivi.

Cine știe, poate atât de mult, încât puteți chiar să scrieți un manual cu legea compasiunii și grijii față de viață (și am un prieten care vă poate ajuta să-l publicați).

Tot acum e momentul unor pelerinaje în locurile unde vă cheamă sufletul, atenție să respectați regulile locului cu sfințenie, și mai ales să nu uitați ofrandele față de oamenii locului respectiv.

Cum iei un medicament scârbos dar necesar? Linguriță cu linguriță. deci să începem:

IANUARIE

Luna lui pică pară mălăiață… Glumesc. Luna asta ai putea fi tentat să ieși în forță în lume să o cucerești, să o schimbi, să îți lași amprenta asupra ei, și vei avea șanse de reușită, vei reuși să îi convingi pe ceilalți că asta e calea, dar nu o face, în urma ta lumea va rămâne buimăcită și datoare sau lipsă suflet către alte forțe ”ajutătoare”.

Mai bine fă o meditație în mișcare zilnic, ieși în lume rămânând în afara ei, un simplu observator a ce trezește o astfel de ieșire în tine, ce amintiri, ce impulsuri, cu cine te întâlnești, ce plăți ai față de ei. Și da, va fi un pic deprimant, tentația de a încălca regulile mare, mai ales că e posibil să scapi basma curată, deși sufletul va atârna greu la balanța finală.

februarie

Ah, dorința de dreptate taie și în carne vie, deși în alte vieți s-a dovedit că ochi pentru ochi lasă pe toată lumea oarbă. Într-o lună ca asta manifestă un Napoleon suficient șarm, putere de convingere și forță să antreneze o nație întreagă să cucerească teritorii de necucerit. Dorința de recunoaștere, de a fi în centrul scenei eclipsează intuiția adevăratei dreptăți, adevărul este manipulabil de propriile noastre amintiri.

Mare atenție în această lună la ce luăm cu japca, pentru că credem că ni se cuvine, în detrimentul celorlalți, este luna în care regulile terești și cele divine se suprapun, iar încălcarea lor poate greși grav față de dreptul la viață, câștigul financiar și beneficiul propriu nu scuză mijloacele prin care este obținut.

MARTIE

Martie nu e degeaba luna vrăjilor, iar în 2024 se va vedea acest lucru cu prisosință, acum mai mult decât oricând sufletul va fi pus la bătaie, puțin în a-i domina pe ceilalți să se facă voia noastră, să câștigăm un pic mai mult prestigiu, să ne impunem propriile reguli.

Tobele de luptă vor continua să bată, chiar dacă mai mult în surdină, căci acum vor începe să iasă la suprafață efectele războiului economic. Va fi mișto atunci când și ieftinăturile chinezești vor fi prea scumpe, mai ales când ele reprezintă aproape 90% din obiectele ce ne înconjoară.

Pe de altă parte, e o lună propice să ne plătim datoriile karmice dedicându-ne vindecării și învățării celorlalți, în armonie cu voia lor și la cererea lor expresă la o plată simbolică.

APRILIE

Eh, dacă ați trecut cu bine de luna ianuarie, să știți că a fost doar antrenamentul pentru aprilie. Circ și jale, iar de data asta sforile le trage Sinele Superior, un regizor/maestru păpușar cu maxim de imaginație și talent. O fi Paștele setat în mai, dar cerurile se deschid în aprilie, cu actualizări karmice mari, pe toate planurile (individual și la grămadă, de neam și personale, pe plan fizic, emoțional și spiritual.

Acum e posibil un crash economic major, care îi va lăsa pe mulți flămânzi și bătându-se pe resurse. Și nu, soluția nu este să umpli buncărul cu provizii lăsând rafturile magazinelor goale, ci acum ar fi bună o practică de stat la întuneric, în post de mâncare, vorbe și socializare, ieșitul în lume se poate lăsa cu bătaie, la propriu și la figurat.

MaI

Putem arunca Codurile pe geam, că nici cei care ar trebui să le aplice nu le vor respecta. Unii vor ști să joace pe muchia dintre legal și ilegal, dar numai cei care altădată au marjat pe jocul vieții impunând savgardarea ei cu orice preț. Puțini însă…

Toate bărcile de salvare se scufundă, ghidajul divin lipsește cu desăvârșire (trebuia căutat în luna anterioară), ochii văd, inima cere, conștiința… e confuză.

În această lună va fi testată acuratețea busolei morale, a compasiunii, a capacității de înțelegere a faptului că totul e un joc, și toți suntem actori care ne jucăm prea bine rolurile (sau nu).

IUNIE

În orice furtună există o oază de calm, ochiul central care îți permite să te reculegi și să îți aduni forțele pentru tura doi. Deși e luna lui cuptor, nu plecați în vacanță, marcați starea de repaus cu odihnă activă: e timpul să pui pe hârtie lecțiile învățate, e timpul să dai înapoi, să ai grijă de viață, de sufletul tău, de mintea ta.

Pentru tot ce vei oferi acum, vei primi însutit, fie că e îndrumare, grijă, suflet. Nu faceți însă abuz, atenție la ce mâncați și ce gândiți, gradul de materializare este mare.

Am ajuns la jumătatea anului, însă până în 2030 mai e, și nici atunci nu e de culcat pe o ureche. Dacă nu l-ați văzut până acum, vă recomand serialul Manifest pentru a înțelege două lucruri: că Totul este legat cu tot și Toți sunt chemați să-și amintească ce au de făcut, dar nu toți sunt dispuși să audă, să facă, să ierte pentru binele tuturor. Până la semnele Apocalipsei au existat semne insesizabile repetate precum picătura chinezească pentru urechi surde, și ochi orbiți și minți și inimi închise.

Bestia acestei Apocalipse este cunoașterea, ea plutește în aer la propriu, la o lungime de atingere cu vârful degetelor. Cunoașterea lipsită de înțelegerea compasivă este însă calea spre (auto)distrugere.

Aoleu Doamne e Apocalipsă, ce-o să facem??? Aparent, ce făceam și înainte, doar că mai greu, cu mult mai multă suferință, pentru că Universul sare pragul în următorul ciclu, iar oamenii vor ca totul să rămână la fel, chiar și chestiile nasoale, pentru că s-au obișnuit cu ele.

Adevărații profeți nu se uită în viitor, ci în prezent. Ei doar observă ruperea ciclului, anomaliile. Natura este prima care se schimbă, ajutată și de influența noastră asupra ei. Într-un fel, ne-am precipitat propriul sfârșit, alergând spre era cunoașterii inutile, pe care o acumulăm fără discriminare sau discernământ, fără a depune efortulde a înțelege.

Dacă această pauză de reflecție nu v-a deschis ochii către cultivarea discernământului, luați și citiți “Cască bine ochii” a Marianei Kaplan, o puteți găsi aici.

Iulie

Era și timpul ca sinele superior să strice ploile egou-lui. Cel din urmă s-a prins că fără suflet nimic nu merge, și pleacă în căutarea lui. Doar că ce iei pe mere dai pe pere, actualizările karmice din aprilie sunt la scadență acum.

Altfel, circul continuă, certurile sunt la ordinea zilei, iar conexiunea cu sinele superior nu ajuta în relație cu ceilalți sau când sufletul vrea să se manifeste.

August

Lucrurile se complică, de parcă nu ar fi fost deja greu de înțeles și gestionat. Te vindeci sau mori, protecția pe care ți-o oferă statul este o utopie, interesul financiar primează, gesturile teatrale, declarațiile bombastice țin locul măsurilor efective (nimic nou sub soare de altfel).

Pe de altă parte, dacă nu ai făcut-o până acum, e un timp bun de construit propriul spațiu sigur, departe de lunea dezlănțuită, cu un ecosistem independent.

Septembrie

Pare un alt moment de tras sufletul. Și poate fi tras din trecuturi, din ce am cucerit altădată: nații, provocări, suflete. Succesul din trecuturi se va răsfrânge asupra mulțimilor care și acum vor urma liderul care altădată i-a cucerit/convins/influențat. E timpul să vă suiți pe scenă, să vă prezentați cauza, pentru că acum e momentul în care veți găsi susținătorii, iar dacă dacă faceți acest lucru convinși de dreptul vostru divin, aveți șanse să îi luați și cu arcanul. Atenție însă că interesele nu coincid, mersul cu turma nu vă conduce în direcția voastră ci a mulțimii, liderul ales nu vede interesul tuturor, ci pe al său, iar în jocul de șah, pionii sunt primii sacrificați.

OCTOMBRIE

Dezamăgiți de rezultatele lunii anterioare, ne retragem în solitudine să ne lingem rănile și să plănuim răzbunări complicate care să le strice feng-shuiul celor care ne-au dezamăgit. Vrem noi reguli care să restrngă aria de acoperire și de influență a liderilor ca aceștia să nu mai facă ce îi taie capul. Din seria mulți vor, puțini au, și totuși trăiesc, dacă nu fericiți, măcar semi-liniștiți până la adânci bătrâneți, ce gândim nu are șanse să se materializeze. Am putea însă face un bilanț scris al vremurilor trecute, avem șanse să învățăm ceva din amintiri.

NOIEMBRIE

Acum, dacă au mai rămas gânduri de răzbunare de luna trecută, ele au șanse mai mari să se materializeze, dacă le psaltiezi precum David și le ”cânți frumos”. Tentația de a încălca regulile jocului este una mare, mai ales pentru cei care știu cum, și au puterea cuvântului și vocea seducătoare, și a căror privire te pierde.

Puterea lui Dumnezeu e încercare când te rogi pentru ea, iar înțelepciunea, când o ceri, o obții prin proba focului și a bătăii, așa se călește sabia, așa că aveți grijă pentru ce vă rugați că s-ar putea să și primiți, dar ce primiți să nu fie ce v-ați fi așteptat să fie.

DECEMBRIE

În luna decembrie, banii se fac din mâncare, mai ales dacă luna anterioară s-a stat în post și rugăciune. Ochii văd, inima cere, conștiința nu și nu. După așa ani grei, de sărbători riscul de depresie e mai mare, pentru că este greu să ne controlăm ce gândim, ce simțim, și să le corelăm cu așteptările ce le avem de la noi înșine, și de la alții.

Ultimele luni sunt grele pentru că energiile s-au adunat (și amestecat) de peste an. Nu mai știi ce te-a lovit, și de ce, și ce vrea să însemne. Lucruri peste care credeai că ai trecut, încă mai bântuie culoarele sinelui, umbre familiare mai puțin înspăimântătoare, cu un nou grad de frustrare că nu se mai termină odată. Lecțiile s-au acumulat, și par să depindă una de alta, și de alții. Dați de pomană celor care nu au și celor care au cu adevărat nevoie și nu îi judecați pentru neputința lor, e și a voastră.

Principiile, bată-le vina!

Principiul "Cui pe cui se scoate"

Acest principiu se bazează pe premisa că soluția unei probleme este de același tip cu problema însăși. Vă dau un exemplu: probleme cu vrăji, farmece, legături - mergi la vrăjitoare, că doar o vrăjitoare face d'astea, și combați focul cu foc: cine leagă și dezleagă, eventual pentru o sumă modică extra, ți-i leagă pe cei care te-au legat să-i învețe minte s-o mai facă și altădată. Sună logic, nu-i așa? Deși nu sunt genul care pentru fiecare soluție găsește o problemă, aș vrea să atrag atenția că acest principiu este mult prea apropriat de cel biblic ”Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Rezultând, în mod evident, dovedit istoric, escaladarea conflictului. În plus, ar fi nevoie să subliniez și alte câteva aspecte: de unde poți fi sigur că vrăjitoarea ta are suficientă cunoaștere pentru a identifica corect problema și în consecință să o trateze corespunzător, și mai mult, că este mai puternică decât a adversarului (mama lor de dujmani)? Și să vă mai spun un secret (destul de cunoscut de altfel): nu numai vrăjitoarele leagă, blesteamă, fac farmece, iar puterea spirituală se ascunde unde nici nu te aștepți, ea manifestându-se în feluri obișnuite, curente, putând lua forma și manifestarea unui simplu gând. Slujba de cununie leagă, psalmii blesteamă, legatul lacătelor de garduri sunt legături, purtatul chiloților pe dos pentru protecție, întorsul cănii să găsești obiectul pierdut reprezintă farmece , inclusiv punerea cuiva pe un acatist, sau citirea anumitor rugăciuni pentru soluționarea anumitor probleme...

Principiul ”N-am fost eu, și dacă am fost, nu recunosc”

Dacă ultimul paragraf de mai sus nu v-au făcut să exclamați un ”Aoleu și vai de mine, uite ce fac fără să-mi dau seama”, atunci vă numărați printre adepții principiului de mai sus. Pe baza unui alt principiu fundamental, anume că nu există cauză fără efect, și efect fără cauză, dacă v-a ”bătut” Dumnezeu și experimentați bube și babe (aka farmece, descântece, blesteme, făcături și alte minuni), cu siguranță faceți și voi ceva asemănător sub o formă sau alta. Chiar și atunci când karma neamului stă grămadă peste voi, și vă înghesuie păcatele neamului, nu degeaba ați aterizat în neamul respectiv, ați picat datorită altui principiu - cine se aseamănă se adună... De aia neamul nu ți-l alegi, sau mai bine zis, alegerea e limitată la ce îți poți permite... Dacă nu ai avea deloc sămânța karmică plantată în câmpurile tale, atunci terenul ar fi infertil, și nu ar răsări nimic la suprafață.

Principiul ”Musai să schimbăm ceva, dar totul să rămână la fel”

Dacă într-un final apoteotic ajungem să recunoaștem că posibil cauza să fie la noi și nu avem de ales decât să facem ceva să schimbăm lucrurile, ajungem la axioma de mai sus, pentru că nu-i așa, există ”n” motive pentru care suntem așa cum suntem, și dacă schimbăm ceva, cine știe ce drob de sare ne mai poate cădea în cap. Mai bine cu răul știut, decât să înfruntăm frica de necunoscut, sau mai rău, să ne imaginăm deja traseul plin de pericole reale sau imaginare de pe noul drum. Liberul arbitru este o utopie nu pentru că el nu există, ci pentru că nimeni nu e dispus să îndeplinească condiția de bază pentru manifestarea lui: anume asumarea răspunderii, până la capăt, fie să te schimbi, fie să te accepți cum ești și să defilezi așa, împăcat cu cine ești și durerile și suferințele tale. Așteptăm să ne tragă cineva de mână, la o adică acceptăm chiar și să ne biciuiască de la spate, pentru a ieși din necazuri, eventual să putem mai târziu avea și pe cine da vina în caz de nereușită.

Principiul ”Scoate capul din cutie”

Poate recunoașteți termenul englezesc ”think outside the box”. Conform paradoxului lui Schrödinger, în interiorul unei cutii închise, ești atât viu cât și mort simultan, și nu știi cu adevărat cum ești până nu deschizi cutia. Bine, era vorba de o pisică, dar știm cu toții cum sunt pisicile cu cutiile, ele scot mereu capul să verifice că sunt vii. Dincolo de spațiul sigur al cutiei în care trăim și cu care ne-am obișnuit, în care ne izolăm de lume și influențele acesteia, există întrebarea ”și acum ce fac?”. Și în afara cutiei faci ce făceai și înăuntru, trăiești. Însă acum ai o perspectivă mai largă, ai mai multe opțiuni, poate o cutie mai încăpătoare, cu funde, și altele... De aceea poate că ar fi mai bine să îți ierți dușmanii înainte să-i înveți minte, drumul la biserică să fie cu scopul introspecției mai mult decât cel al expectativei, apelatul la vrăjitoare să fie așa ca obținerea unui alt punct de vedere - o a doua părere de confirmare/infirmare a bubelor, nu de alta, că tratamentul lor este schimbarea.

Denegarea de opinie

Orice asemănare cu realitatea este pur intenționată și deloc întâmplătoare, dați-mă în judecată!

Bat clopotele

Clopotele au menirea de a ne deschide calea către Dumnezeu, ele îți atrag atenția (întorc mintea către), deschid sufletul (poarta către) și ridică spiritul (schimbă vibrația pe care acesta rezonează). Când exteriorul se dărâmă în jurul nostru, acest fapt nu e decât o reflecție a distrugerii interioare, iar unul din instrumentele de refacere este chiar acesta: Clopotul.

Teste fără număr

Trăim vremuri interesante, pentru că s-au găsit ceva chinezi să ne blesteme (cică ei aşa blesteamă: “fie să trăieşti vremuri interesante”). Normal că de la ei ni se trage experimentul Covid-19, cum să nu, poftim cultură…Unii îşi doresc atât de tare să îi copieze lucrarea lui Dumnezeu, încât uită că chiar şi atunci îi fac voia şi misiunea. Cum şi de către cine nici nu mai contează, precum nici pentru ce scop, pentru că aşa a vrut Dumnezeu, iar EL este cel mai eficient. Ceea ce contează este acţiunea individuală şi colectivă în fiecare clipă a acestei încercări. Şi care sunt jaloanele unei încercări? Teste pe toate planurile, fizice, mentale, emoţionale, spirituale. În cele două articole legate de karmă de la începutul anului 2019 (aici şi aici), am atras atenţia că lecţiile karmice de neam abia de acum se vor resimţi, că 2019 şi anii anteriori au fost de pregătire.

În vremuri de restrişte….

Pe vremuri când ne lovea vreo molimă, primul gest era trasul clopotelor de la biserici, aşa erau anunţate, aşa se ştia că ceva nu este în regulă, se atrăgea atenţia oamenilor să se pregătească de întâlnirea cu Dumneazeu. Pentru că clopotele anunţau mai ales molimele, invaziile, morţile. De ce clopote şi nu cimpoaie, sau bucium, sau tobe, sau pocnitori, sau… Pentru că fiecare are specializarea sa, iar clopotele sunt vocea lui Dumnezeu care ne cheamă la El. Şi asta nu înseamnă că trebuie să pleci cu totul, dar nici să aştepţi până e nevoie ca ele să bată exclusiv pentru tine. De la începutul pandemiei un prieten a tot bătut apropouri (eh, a zis-o de-a dreptul în stilul lui direct) că trasul clopotelor sau bătaia celor sunătoare ar ajuta mult.

A fi sau a nu fi trăgător de clopote

Nu ştiu dacă l-a mai luat şi altcineva în afară de mine în seamă, cert este că am văzut la un moment dat pe net o ştire cum că Arhiepiscopia Moldovei îşi propusese să tragă toate clopotele simultan în întreaga Moldovă în contextul Covid 19. Ţinând cont că Moldova a avut un număr semnificativ de decese mă întreb dacă au făcut-o şi dacă ăsta era să fie rezultatul, sau pur şi simplu nu au mers până la capăt cu ideea. Contează însă şi calitatea clopotului, însă cel mai important este cel care îl trage, la urma urmei clopotul este un simplu instrument în mâna celui care pune intenţia, care ar trebui să aibă cunoaşterea şi să fie în armonie cu el cât să-i ştie sunetul, şi cât e nevoie să îl tragă până îşi face efectul.

Eu şi clopotele mele

Aproape fiecare bol cântător (aka clopot aşezat) pe care îl deţin are personalitatea lui, un aspect sau două sau mai multe combinate pe care lucrează, în funcţie de vibraţia gamei sunetelor sale, şi de fiecare dată sună diferit, niciodată la fel. Etalonul este sunetul pe care îl scoate atunci când singura mea intenţie este să mă bucur de el, să îmi setez corpul ca şi un diapazon care vibrează împreună cu el amplificându-ne unul pe celălalt, propagând sunetul cât mai mult, mai departe, mai amplu şi mai profund. În restul timpului sunt sunetele sparte, slabe, distonante care îmi spun o poveste, îmi arată unde e problema.

De ce bat clopotele,… Mitică?

Lăsând gluma la o parte și pe Caragiale, doxologia.ro spune că clopotele nu bat niciodată pentru amuzament (exceptând cele cântătoare din propria dotare, dar asta e altă poveste), ele bat pentru a ne atrage atenția la o chestiune de natură sufletească: << Cheamă viii, plânge morții, împrăștie viforele! – împrăștie dracii și trăsnetele.>>

Clopotul, vocea lui Dumnezeu

Deja este certitudine științifică faptul că sunetul aduce nori de ploaie sau îi împrăștie pe cei de grindină (generator de unde de șoc), și deși eficiența lor este argumentabilă, existența impactului nu poate fi negată. Sunt câteva povești interesante legate de clopotele unor biserici care ar avea același efect când sunt trase, dar povestea asta o să o dezvolt în altă parte… Clopotele se trăgeau ca și alarmă, dar și pentru a chema oamenii la biserică, pentru a le aduce aminte că înainte de toate atenția este la Dumnezeu, că voia Lui se manifestă când a Omului se abate de la drum.

Ținând cont de întâmplările ultimilor ani, mă întreb de ce vocea lui Dumnezeu nu s-a auzit (și nu se aude) mai des? Oare surzim în fața clopotelor până când va răsuna sunetul trompetelor?

Târgurile ezoterice

Socoteala de acasă și cea din târg…

Înainte de era tehnologiei și a informației, pe vremea când era bunica fată mare, târgurile erau la mare căutare datorită faptului că se numărau printre puținele ocazii unde puteai avea acces la diferite mărfuri și servicii și face schimb de informații mai mult sau mai puțin utile. Altfel era greu să găsești ce ai nevoie, iar pentru asta făceai un efort și străbăteai, uneori cu zilele, drumul până în locul târgului.

Aveai, prin urmare, trei motive să mergi la târg: să vinzi sau să cumperi ceva, și să faci schimb de informații. Mai erau, desigur, și curioșii care se nimereau pe acolo, plus cei care veneau la șterpelit sau la îmbârligat lumea. Lumea, care putea să fie mai mult sau mai puțin atentă la ce cumpără, de la cine, cât de mare îi este cu adevărat nevoia, și așa mai departe…

În vânzări competiția este acerbă, doar nu o să lași pe careva să îți strice vadul pentru că are un produs mai arătos, a călătorit mai puțin cu el, a fost mai atent la detalii. Dai un ban, dar stai în față, doar sunt puțini dispuși să cerceteze cotloanele pentru comori ascunse, căci nu au răbdarea sau perseverența pentru asta. Mulți sunt atenți cel mult la chilipiruri, și nici nu realizează riscurile lor, cele legate de calitate, de adevărata necesitate, de … Și nici nu vreau să intru în discuția legată de organizarea propriu zisă (logistică, publicitate, amplasament, amenajare…)

La târg nu mergi doar să te uiți, sigur la ceva îți va rămâne sufletul, sau banii la altcineva, iar asta nu se întâmplă doar la târg, nici cu magazinele nu mi-e rușine, de câte ori v-ați dus după pâine și ați plecat cu căruciorul plin ochi. Și nu e totul datorat tehnicilor de vânzări, credeți-mă, că am avut parte de instruire aplicată în așa ceva, iar tehnicile funcționează până la un punct… Iar rezistența nu face decât să ajungi acasă rupt de obosit după o simplă plimbare în magazin, cu dureri de cap, greață, și doar nu ai dat cu sapa nu ai interacționat în mod specific cu nimeni…

Ezotericul, de la agonie la extaz și înapoi la agonie

Târgurile ezoterice nu sunt diferite de tot ce am prezentat mai sus, or fi ele ezoterice, dar tot târguri rămân în esență, și implică aceleași reguli. Cu diferența că în cazul acestora, poți fi sigur că minim 90% din cei implicați au cunoaștere și putere cât să facă din experiența interacțiunii și implicării cu un astfel de târg, una plină de senzații tari. Pentru cei suficient de curajoși (sau inconștienți - sau ambele) să îi treacă pragul, descoperă că fie nu mai vor să treacă pragul vreodată, fie se îmbolnăvesc de o fascinație macabră vizavi de senzațiile tari menționate și sunt precum drogații doritori de încă o doză de adrenalină.

Lăsându-i deoparte pe cei care au o tarabă și nu au habar ce vând (precum o doamnă care vindea cristale și a încercat să îmi vândă un cuarț sagenitic drept jad nefrit), pe cei care vând haine, sau pe cei care vând produse cosmetice cu eticheta originală în limba rusă (am fost tare dezamăgită de lipsa standului lor la ultimul târg - de ce să mint, mai repede boicotez stațiile peco cu acționariat austriac de la care alimentam până acum decât să renunț la produsele rusești cu plante care au supraviețuit Cernobîlului, dar așa sunt eu, ciudată), restul celor care se află acolo au și interese ascunse, uneori atât de ascunse că nici posesorii lor nu știu de ele, uneori nici nu sunt ale lor mai precis.

Sigur, la un ezoteric nu vin numai cei cu intenții pure (și amintiți-vă de vorba care spune că e plin iadul de drumuri pavate cu intenții bune), vin și cei care știu că un astfel de târg va atrage oameni cu potențiale ne-exploatate, cu daruri și haruri de care nici măcar nu sunt conștienți, cu ghizi și cunoaștere și drepturi divine apetisante. Aici se dă bătălia, pe suflet. Când treci pe lângă o tarabă, stai și asculți câte un om, și treci mai departe ușurat de toate cele… La fel de ușor poți pleca cu entitățile curățate de pe cei care au trecut pe acolo înaintea ta, că nu toți au turme de porci la dispoziție…

Deși eu admir mult tehnologia, și sunt un mare fan al utilizării ei, cred că ea prezintă cel mai mare risc, tocmai pentru că ea facilitează săritul peste niște etape ale înțelegerii, și îți permite să eviți procesele intermediare. Intenția celui care a pus bazele tehnologiei este mai importantă decât tehnologia însăși, căci omul de ți-o prezintă poate fi de bună credință. Aș vrea să subliniez că terapiile minune care iau durerea cu mâna (mai ales din cele acute) trebuie privite cu un gram de discernământ.

Durerile acute sunt karmice, ele au entități ce stau de pază, cine te scapă de durere, îți trage de acolo entitatea, și ar fi bine să te întrebi ce se întâmplă cu ea, dacă nu ajunge într-un porc în pustiu. Cel care a folosit tehnologia pe tine înțelege cauza acestei dureri acute, și te poate ajuta și pe tine să o înțelegi și să accepți, eventual să o îndrepți? Dacă răspunsul este ”nu știu” la oricare din aceste întrebări și/sau nu îmi pasă, vă dau o veste tristă, roata karmică nu s-a oprit ci și-a accelerat viteza, pentru că acum sunteți complici în infracțiunea de a merge contra curentului curgerii naturale a universului.

De ce aș?…

Dacă lucrurile stau așa, de ce aș mai merge la un astfel de târg? Doar n-am băut gaz, sau mirosit vreun brăduț verde cânepă să vreau să mă leg la cap când nu mă doare… Mai ales dacă nu ți-ai făcut din asta o meserie, și nici n-ai nevoie să vinzi produsele respective, sau pe tine ca terapeut, ca autor, ca și cunoaștere, ca și profesor, și nu ai o pasiune de întreținut?

Este un test - de rezistență, de discernământ, de compasiune, de maturitate. Nu te pune nimeni să intri într-un cuib de vipere, dar dacă te hotărăști să o faci, reușești fără ca ele să te simtă și să își concentreze atenția asupra ta? Sau dacă sunt fixate pe tine, le poți hipnotiza să se comporte exemplar? Măcar îți vei testa imunitatea la veninul lor…

În ciuda celor prezentate și a faptului că sunt conștientă de ele, eu mă duc destul de floricică la ezoterice, cumva reușesc oricum să calc minim jumătate pe bătături și să scap basma curată chair dacă, sau poate tocmai de aceea, pentru că nici eu nu sunt ușă de biserică. Nu trimit lumină, că s-ar putea efectul să fie invers decât cel scontat, și nu mă rog să îmi fie bine, că din prea bine nu crești, nici nu înveți. Nu îmi fac protecție din același motiv, exceptând situațiile când se sare calul, iar când se întâmplă asta e Jihadul, Apocalipsa, Armageddon, trei în unul.

Altfel, sunt fată drăguță, și mă dau la o parte și las lumea să-și trăiască karma, drama și să-și joace Jocul cum știe și poate mai bine.

Aripile lui Abaddon

Îngeri de lumină, îngeri de întuneric

Fac pariu că atunci când auziți cuvântul ”Înger” pomenit, vă gândiți la o entitate de lumină, benevolă, prietenoasă, menită să vă răspundă oricând și oricum la rugăciune, să vă dea o stare de bine… Înțelegeți unde bat cu această prezentare, nu? Ce poveste plină de vise…

Există îngeri de lumină care deservesc luminii lui Dumnezeu, și există îngeri de întuneric care deservesc umbrei lui Dumnezeu, cei din urmă se numesc îngeri păstrători ai karmei, și reprezintă lumina Duhului Sfânt din întuneric, mici steluțe albe într-o mare de întunecime. Așa cum lumina nu are o singură nuanță, și nici aceleași atribute, nici întunericul nu diferă.

Dacă îngerii de lumină au formă rotundă, emanând irizații de lumină considerate aripi, de fapt reprezentând însușirile și rangul îngerului, cei de întuneric au mai degrabă formă ovală, eliptică ca un ou, iar aripile, pot fi irizări și de întuneric și de lumină, drept e, mai mult de întuneric.

Îngerii, de ambele tipuri, sunt entități colective, sferele sau ovalele respective fiind alcătuite din nenumărate puncte de lumină albă sau argintie. Îngerii de lumină au atât alb cât si auriu (de fapt auriul este conțiința divină, iar albul înzestrarea din partea Duhului Sfânt), îngerii de întuneric sunt puncte albe, atractori de întuneric.

Îngerii de lumină te ard, cei de întuneric te zguduie, cei de lumină te trag în sus, cei de întuneric te cufundă/apasă în jos, primii îți dau fiori electrici, cei din urmă strângeri magnetice.

Îngerii Karmei

Îngerii de întuneric sunt mai mulți decât v-ați aștepta, unii chiar din cei cunoscuți. De exemplu, Arhanghelul Gabriel(a) este de întuneric, dacă nu știați deja. Evident Azrael, Ariel și alți arhangheli. Și ei fac voia lui Dumnezeu la fel de mult ca cei de lumină, și au la rândul lor o menire bine definită în marea schemă a lucrurilor.

Există o categorie de îngeri care mă interesează pe mine în special, pentru că eu, fiind ciudata dintr-o lume de ciudați, am pe umeri doi îngeri păzitori, cel obișnuit, de lumină, care m-a apărat de-a lungul timpului de unele și altele și m-a ajutat să aleg drumul cel mai potrivit pentru mine; și un înger păzitor de întuneric, un înger al karmei.

Care e rolul celui din urmă? Să mă țină în lesă. Nu glumesc. Am un înger care mă apără de ce mi s-ar putea face de către alții, și am unul care îi apără pe ceilalți de ce le-aș putea face eu lor. Asta în primul rând, plus că din când în când mă ia frumos de mânuță și mă urcă în norul karmic să mai descarc ce am de lucru în perioada următoare. De obicei după asta îmi refac măsurătorile radiestezice MDH, că sigur nu mai am aceleași valori de le știam, și nu de alta, dar nu strică să știi pe ce palier ai de lucru.

Aripile lui Abaddon

Dar gata cu prezentarea, că mă abat prea mult de la tematica articolului, și anume aripile lui Abaddon. Cine e și cam ce face Abaddon, găsiți aici și mai recent aici. Pentru că feedbackul unei prietene a fost ”mă așteptam de la tine să scrii chestii mai avansate despre el” (ea îl percepe pe Abaddon ca entitate masculină, spre deosebire de mine, care o percep feminină - și am și câteva argumente convingătoare pentru asta, pe care le voi prezenta cu altă ocazie), am decis să intru în mai multe detalii, așa ca pentru avansați.

Vorbind despre aripile îngerilor, ele nu sunt precum cele ale păsărilor, pentru zburat prin ceruri, ci reprezintă câte un set de abilități care caracterizează îngerul respectiv, de fapt abilitatea și modul în care o utilizează. De exemplu, Mihail are abilitatea de a transmuta frica în curaj. Cum? Dându-ți ordin să faci lucrul de care ți-e frică, împingându-te să te confrunți cu el. Gabriel are darul premoniției, mesagerul care transmite planul lui Dumnezeu. Cum? Vise, cărți oracol, viziuni.

După cum spuneam Abaddon are 8 aripi, 4 seturi de abilități împreună cu modul aferent de implementare, un set în plus față de un Serafim, și aș vrea să înțelegeți că asta înseamnă că are abilitățile unui Înger cu rang de serafim plus încă una.

1 - transmutarea elementelor la nivel micro de un organism independent

Prima molimă în Egipt, care declanșează o reacție în lanț este transformarea elementului apă (a Nilului) în sânge (tot apă ca și element, însă cu alt program de funcționare). Cum? Cu ajutorul unor organisme minuscule, dinoflagelatele (gen ciuperci - nici animale, nici plante, și una și alta), care prin mișcare crează lumină, iar prin multiplicare schimbă natura apei (culoarea trece in roșu, și din hrănitoare pentru faună devin toxice și ucigașe). Nu știu de ce, dar această explicație îmi aduce în minte un alt personaj misterios, il Separatio ( cel care nu e nici bine, nici rău, ci granița dintre bine și rău, nici lumină nici întuneric, ci griul care poate fi perceput ca ambele, echilibrul dintre cele două forțe universale Dumnezeu ca reprezentant al binelui, și Satan ca reprezentant al răului). Doar zic că seamănă.

2 - coordonarea grupurilor de animale sub forma unei conștiințe colective

De ce ar fi asta o abilitate? Sunt multe animale care lucrează armonios ca și o conștiință colectivă (albinele, furnicile…). Doar că Abaddon face acest lucru cu animale care în mod obișnuit sunt singuratice (lăcuste, scorpioni), chemându-le și adunându-le, unindu-le pentru un scop comun. Formarea unei conștiințe colective pentru un scop comun presupune trezirea unor instincte primare de supraviețuire și amplificarea lor până la anularea fricilor și considerentelor individuale.

3 - Stăpânirea și coordonarea dragonilor planetari

Mă refer la dragonii aceia mari, cei capabili să aducă forța de a stârni furtuni, uragane, erupții vulcanice, cutremure. Din nou este vorba de o acumulare, de o descărcare din norul karmic la nivel colectiv, de nație sau planetă. Să nu uităm că dragonii sunt elementali la bază, al căror rol este transmutarea energiilor, fie prin acumulare lentă de potențial până se atinge punctul de declic, fie prin ciocnirea/conflictul a două potențiale opuse de forță similară. Ca spirite întrupate în corpuri umane, noi am uitat acest potențial, și din păcate nu îl mai utilizăm decât pentru transmutarea mâncării în energie, însă noi avem aceeași capacitate și potențial, neasumându-ne această misiune vărsăm propriile noastre energii în magma Pământului, iar rolul lui Abbaddon este de a ne face conștienți de contra-acțiunea planetei fața acțiunilor noastre.

4 - deschiderea porților Abisului

Ce este Abisul? În teologie, Abisul este Vidul sau Haosul dinaintea Creației. De fapt, Abisul este același cu Abaddon (am zis nu, ca e mai mult spațiu decât entitate, nu?), spațiul fără sfârșit, al dezintegrării, unde te pierzi dacă intri, pentru că deși este vid, și nu e nimic, totuși acolo poți intra și ieși, deși nu întreg, și nu cu totul. Denumirea sa în greacă Apollyon reprezintă distrugerea completă, și este reprezentat ca o ființă alcătuită din 4 părți, patru elemente: apa peștilor, focul dragonilor, pământul pe care calcă ursul, aerul aripilor.

Când se deschide Abisul? Atunci când echilibrul dintre lumină și întuneric, dintre bine și rău, dintre putere și manifestare este amenințat, și pentru a-l stabiliza, se deschid porțile fie pentru a închide în el entitățile care îl amenință, fie pentru a elibera energii sau entități care să contra balanseze ce se întâmplă. Porțile Abisului sunt multe, și căile lor nu se întrepătrund, pentru că în NIMIC nu există șansa de a întâlni ceva sau pe cineva, însă cheia abisului este una singură, o stare de a fi.

Oglinda de suflete

”Ochii sunt oglinda sufletului”

Nu știu cine a zis asta dar are dreptate.

Când vrei să cunoști pe cineva să te uiți în ochii lui. Acolo, dacă ești deschis și suficient de atent, ai să ”vezi” multe din interiorul acelei persoane Pe mine mă fascinează acest lucru. Am momente când sunt deranjată de faptul că unele persoane poartă ochelari de soare. Mai ales dacă sunt într-o conversație cu ele. Mi se pare că parcă îmi lipsește ceva din modul în care receptez eu mesajul de la ea. Parcă este o barieră. Și eu sunt una dintre persoanele ce obișnuiesc să poarte ochelari de soare. Uneori pentru că soarele este foarte puternic pentru mine, alteori doar că vreau să mă ascund. De ascuns sunt convinsă că vrem mulți dintre noi. Nu că ne-am dori neapărat să ne ascundem de cei din jurul nostru, ci mai degrabă de noi înșine...Parcă nu ne dorim sau nu suntem pregătiți să ne cunoaștem cu adevărat, sau ne este frică de ce am putea descoperi. Poate că am descoperi multe defecte, dar sunt convinsă că nu doar pe ele le vom descoperi. Vom descoperi și niște calități ce stima noastră de sine scăzută, ne împiedică să le acceptăm.

De ceva timp aveam în cap niște idei privind cum ni se oglindește sufletul fiecăruia dintre noi. Cum sufletul fiecăruia dintre noi este în strânsă legătură cu Sinele, cu Conștientul, Subconștientul dar și cu Supraconștientul. Pff... o mulțime de termeni și îmbârligată relație între ele, mi-am zis eu în primele dăți când am aflat și eu la rândul meu despre acestea. Între noi fie vorba încă mai gândesc așa...

Intră în grădina sufletului tău și Uită-te în oglindă! Observă ceea ce vezi.

Foto @ Vlad T Popescu

Uneori grădina va fi atât de tristă și neîngrijită încât te vei speria de ea. Toate supărările tale și scenariile negative din capul tău sunt ca niște buruieni în grădină. Va arătă ca după un bombardament.

Și totuși mergând prin ea, la un moment dat vei ajunge lângă un lac. Pentru că și el este neîngrijit, va arăta ca o mică băltoacă. Și te uiți în lac.

Vezi o oglindă acolo și privești.

De multe ori nu-ți convine ce se oglindește.

Chiar și când privești în oglinda acelei mici băltoace.

Vezi sufletul cum este și tot felul de variante ale tale însuți.

 Variantele acestea ies la suprafață din subconștient și atât de mult îți displac, încât îți închizi la propriu ochii pentru a evita să le privești. Parcă ai fi Meduza cu șerpișorii de pe capul său din legende, ce oricine o privea rămânea împietrit, chiar și ea însăși de era.

Chiar dacă îți închizi ochii sau te faci că nu vezi, ele tot acolo vor fi. Vor țipa la tine, și cu prima ocazie când ești neatent se vor manifesta. Și se vor manifesta cât mai furtunos, pentru că vor vrea să se revolte că le ții închise și nu vrei să le accepți, lovindu-te atât pe tine cât și pe cei din jurul tău.

Dacă stau și mă analizez, eu am atâtea variante de mine în interiorul meu...

Multitudine.

Zici că sunt Gheonoaia sau Scorpia din poveștile Fraților Grim, povești ce le citesc eu copiilor la grădiniță. Aia cu multe capete și prin urmare, o mulțime de personalități. Cu fiecare persoană și situație întâlnită în calea mea, iese la suprafață încă o Adela, uneori de care nici eu nu sunt conștientă de prezența sa. Sunt situații când ”Adela” are multe defecte dar și calități ce nu i le pot accepta. Și o ascund din nou pe ”acea Adela”. Poate chiar îți sună cunoscut ceea ce îți spun acum, pentru că probabil și ție ți s-a-ntâmplat.

 Tu ce faci atunci când apar părțile acelea din tine ce le ții ascunse?

De făcut ai putea face multe. Sau la fel de ușor este să nu faci nimic.

Foto @ Vlad T Popescu

Și făcutul de nimic este tot făcut de ceva.

De curând într-o discuție cu cineva, ca răspuns la faptul că i-am sugerat o temă de lucru pentru problema sa, mi-a răspuns că nu poate. Deja face ceva. E bolnav și nu mai poate face nimic altceva.

Interesantă perspectivă, nu? Mă amuz că și eu am avut momente când am gândit așa. Parcă mi-aș fi auzit propriile gânduri.

”Deși mă doare, am să fac nimic în legătură cu asta. Durerea este ceva cunoscut și m-am obișnuit așa. Cine aș fi fără ea?”

 Dar pentru că am filozofat destul, mă opresc aici doar pentru faptul că scopul meu a fost altul. Ne place, nu ne place, din când în când ne ducem în grădina aceea a nostră, personală. Aia de care îți vorbeam la început.

La tine în grădină cum este?

Dar în oglinda de mai sus?

Autor Adela Dușcă 

COVID 19 - Boala ZEN-ului

Nu crede tot ce gândești

E bine să ai cont pe un site de socializare, când și când îți vin idei datorită acelor citate motivaționale nelipsite - fără de care nu cred că am mai putea trăi, atât de mult au intrat în conștientul colectiv, încât autorii lor nici ei nu le-ar mai recunoaște drept proprii. Iată unul:

Întotdeauna păstrează o sticlă de vin în frigider pentru o ocazie specială; uneori ocazia specială este că ai o sticlă de vin în frigider

Dacă vă întrebați de unde până unde aș găsi citatul drept o inspirație pentru un articol despre Molima secolului (sau a mileniului), așa sunt eu ciudată în conexiunile pe care le fac. Hai să vă ajut să înțelegeți logica, reformulând:

Întodeauna păstrează, în caz de nevoie, un virus in frigiderul laboratorului să vezi cum evoluează o molimă, uneori nevoia este de a avea o molimă pentru a vedea cum evoluează tot.

Glumesc, nu sunt adepta conspiraţiei virusului scăpat din laborator, nici a sterilizării populaţiei cu un vaccin minune (deşi episodul ăla din Stargate SG 1 părea plauzibil ca naiba - serios, unele seriale merite văzute cu atenţie, poate chiar şi de mai multe ori), dar nici nu aş nega posibilităţile, doar pentru că ele au fost puse pe tapet prima data de un scenarist plin de imaginaţie. Bine, nici nu le-aş folosi ca bază de argumentaţie, cum am păţit-o eu pe Facebook: ”Uită-te la minutul X din filmul Z şi o să înţelegi”

Bine aţi venit pe Pământ. Asta e ce numesc eu o întâlnire de gradul III

Ziua Independenţei

Pot fi filmele o sursă de inspiraţie a realităţii, o testare a pieţei pentru a inocula/pregăti publicul larg cu anumite idei, pot ele reprezenta premoniţii autodeterminante, mai ceva ca sfinţii din scripturi? Cu siguranţă da. Lumea este o entitate oportunistă, şi nu vă imaginaţi că lumea de dincolo este diferită, nu de alta, dar ce e sus e şi jos, nu?

Îngerul Molimelor - Abaddon

Acest articol e început demult, dar nu am putut să-l scriu sau public, pentru că îi lipsea contextul, anume explicaţia despre cum stă treaba cu Abaddon - pe care o găsiţi aici. Cum spuneam în articolul citat, uneori Abaddon se ridică, fie la nivel individual, fie colectiv, declaşând astfel o Apocalipsă personală sau globală. Și asta se întâmplă cu o anumită ciclicitate a evenimentelor, a căror intensitate poate diferi în funcţie de circumstanţele situaţiei de moment.

Semne au existat întotdeauna, fie că au fost ele revelaţii ale sfinţilor, predicţii astrologice, sau simple premoniţii. Dificultatea rezidă în calitatea şi corectitudinea interpretării. Mulţi sunt cei chemaţi, puţini însă cei “aleşi” - aleşii sunt cei care ajung să înţeleagă sensul lucrurilor, motivele pentru care acestea se întâmplă, şi de ce în acest mod, şi cum pot trece prin ele. Nu să le oprească, sau să le evite, sau să nu le (re)simtă, ci să treacă prin ele.

Aşa cum moartea este doar o etapă peste care treci mai devreme sau mai târziu, la fel este şi Apocalipsa revelaţiei lui Ioan, sfârşitul lumii aşa cum este el cunoscut, din nou la nivel individual sau colectiv. Atunci când un individ (sau o societate) rămâne blocat(ă) într-un cerc vicios care nici nu se încheie, nici nu se rupe, intervine un factor extern care să producă o schimbare, să scoată la suprafaţă ascunzişurile ignorate în goana urmăririi lucrurilor pe care le ştii deja.

Omenirea, per ansamblu, avea nevoie de un tras de clopote simbolic, să i se tragă atenţia să privească mai atent, să devină mai conştientă, să se trezească la realitate; să se oprească o clipă în loc - iar dacă cu această ocazie Pământul a apucat şă-şi tragă sufletul un moment şi să răsufle - cu atât mai bine.

Uităm sau ignorăm că Pământul este o fiinţă vie pe care o oprimăm cu tot ceea ce, noi, celelalte fiinţe vii convieţuind aici, reprimăm. Civilizația și capcanele ei ne-au adormit simțurile, am ajuns să ne ignorăm instinctele animalice de bază, cele care asigură supraviețuirea speciei: frica de moarte, pofta de sex. Ele au devenit atât de denaturate ca formă și recunoaștere, încât nu mai suntem conștienți de existența lor ca și motor de creștere. Cu siguranță creșterea noastră personală și spirituală nu a ținut pasul cu dezvoltarea tehnologiei și a societății, în niciun caz suficient cât să anuleze nevoia de aceste două cauzalități.

COVID 19 - Numele tău este FRICĂ

Zice cartea revelaţiei:

Al cincilea înger a sunat din trompetă. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ; și i s-a dat cheia abisului. Ea a deschis abisul și din groapă s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare, iar fumul din groapă a întunecat soarele și, la fel, aerul. Din fum au ieșit pe pământ lăcuste și li s-a dat putere, aceeași putere pe care o au scorpionii pământului. Li s-a spus să nu vatăme iarba pământului, nici vreo plantă verde și nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-au pe frunte sigiliul lui Dumnezeu. Și lăcustelor nu li s-a dat voie să-i omoare, ci să-i chinuie cinci luni, iar chinul lor a fost asemenea chinului pe care îl provoacă un scorpion când înțeapă un om. În zilele acelea, oamenii vor căuta moartea, dar nicidecum n-o vor găsi; vor vrea să moară, dar moartea va fugi de ei.

Dacă v-aţi întreba care este puterea scorpionilor, aţi şti ce să vă răspundeţi? Ca simplu animal, el este rar atât de periculos pentru specia umană, puţini scorpioni au venin care să poată omorî un om sănătos, iar şi în astfel de situaţii un minim de atenţie ar putea împiedica apariția mortalității. Interesant de știut este că scorpionii sunt creaturi rezistente la radiaţiile ionizante (analizați și singuri de ce e interesant asta).

Simbolic însă? Scorpionul are cleşti pentru a tăia (legăturile), însuşi cuvântul rădăcină proto-indo-european *(s)ker- însemnând "a tăia". Scorpionii sunt animalele care reprezintă zodia cu același nume guvernată de Pluto, acel Dumnezeu de ultimă instanță, chemat de cei care simt deja că au pierdut totul. Pluto guvernează zonele de umbră și prezidează momente de transformare extremă, simbol al evenimentelor extreme care ne schimbă viața și expun realitățile de bază, odată ce am trecut peste frica de moarte, şi ne-am săturat de suferinţe, dureri, suntem gata să distrugem vechiul pentru a renaşte din cenuşa rezultat a focului care ne-a ars, precum o pasăre Phoenix.

Din acest punct de vedere Abaddon şi-a făcut treaba: dacă veninul scorpionului este o neurotoxină care de fapt te paralizează de frică şi provoacă hipertensiune, blocarea plămânilor confuzia gândurilor (simptome care sună cunoscut), cu siguranţă COVID 19 face acelaşi lucru - tortura omenirii prin activarea FRICII.

Fie că este vorba de FRICA de boală în sine, sau de efectele vaccinurilor împotriva sa, sau chiar frica de a nu a pierde- de a nu dispune de accesul la resurse (vă amintiţi isteria cu magazinele golite?), frica de a pierde pe cineva drag, frica de opresiune, de conspiraţii, de izolare, sau dimpotrivă de mulţime. Abaddon nu a făcut decât să aducă la suprafaţă frica de moarte. Atât.

Pentru că nu are voie decât să chinuie, să te aducă şi să te menţină în confruntare cu propria-ţi frică până se produce schimbarea, de ce se moare? Lipsa semnului lui Dumnezeu în frunte: cunoaşterea de sine, sau chiar reversul medaliei: lipsa iubirii faţă de viaţă (a se înțelege pofta de sex), aprecierii ei ca şi adevăratul dar al lui Dumnezeu.

Experienţa personală

Nu mi-a fost frică să mă îmbolnăvesc, nici să mă vaccinez, şi am avut o curiozitate morbidă de a testa “pe viu” şi pielea mea cum stau cu pofta de sex (a se înţelege iubirea vieţii aşa cum e ea), am avut o mică grijă legată de îmbolnăvirea altora, din fericire compensată de încrederea în Dumnezeu/Univers că totul se întâmplă aşa cum e scris, conform binelui suprem al tuturor pe toate planurile - pe bune dacă nu.

Atât boala cât şi vaccinarea mi s-au părut drept o oportunitate de a observa cum stau cu zenul şi feng shuiul: cât timp eram liniştită, nici nu resimţeam boala; însă orice agitație de orice fel aducea dezastru pe toate planurile, și am realizat cu această ocazie cât de puţin suflet am de regulă la purtător şi mai ales cât de obosit este el cu adevărat.

Am o vorbă: nu trebuie să pui suflet, că îl pierzi. Din păcate, arareori îmi ascult propriile sfaturi, indiferent cât de benefice ar fi ele. Sufletul ar trebui păstrat energizat, întreg și pus la bătaie pentru îndeplinirea misiunii personale. Motto-ul acestor ani este ASCULTAREA de DIVINITATE. Divinitatea nu este reprezentată de un moșneag bărbos așezat pe un Tron departe în al 10-lea cer, Divinitatea este SUFLETUL din noi. De care nu ascultăm, nu îi cunoaștem darurile și poverile

Şi o altă părere personală este că acesta este doar începutul sfârşitului, că din păcate nimeni nu a învăţat din lecţiile trecutului (am zis că ocurenţa apocalipsei este ciclică, nu?), şi nicio schimbare reală, efectivă nu a avut loc în paradigmă, prin urmare povestea nu se încheie aici şi acum, acesta a fost doar semnalul de alarmă pentru ceea ce va urma, a 5-a trompetă a unui Înger care nu dă cu parul ci cu amarul, şi care te adună cu lopata de pe unde eşti împrăştiat.

Porțile umbrei - Antichakrele

Există spirite care dansează acolo unde îngerilor le e teamă să pășească.

Floriana Ungureanu

Evoluția spirituală - călcâiul lui Ahile

Acest articol este pentru cei cu pretenții că au ales calea spirituală și consideră că au parcurs suficient din ea cât să se încumete să observe și spinii și ciulinii de pe ea. Căci de la întrebările fundamentale de la început: Cine sunt EU? și Ce caut pe aici? la răspunsul sec ”EU SUNT”, și ”desăvârșirea ca și dumnezeu întrupat” e cale lungă de străbătut pentru înțelegerea conștiinței noastre. Pe calea spirituală nu te călăuzește credința, ci înțelegerea provenită din experiență și experimentare.

Te-ai născut să fii real, nu perfect.

Ralph Marston

Ascensiunea - Graalul personal

Răspunsul la întrebarea ”Cine sunt EU?” este găsirea Graalului, și de fiecare dată, în fiecare caz, răspunsul este același, și totuși diferit de la caz la caz. Eu sunt scânteie divină, un aspect al lui Dumnezeu pornit pe calea desăvârșirii și a întoarcerii în Dumnezeu, complet și împlinit, de preferință de voie și nu de nevoie, înainte de mult temuta Apocalipsă, sfârșitul veacurilor, care oricum va avea loc peste multe sute de mii de reîncarnări, pentru cine are răbdare să o aștepte. Distracția începe atunci când descoperi care aspect al lui Dumnezeu ești, și ce anume ai de făcut pentru desăvârșire.

Oamenilor religioși le este frică de iad, oamenii spirituali s-au plimbat deja prin el.

Frank Warren

Majoritatea religiilor te avertizează (unele chiar amenință) în privința iadului, unde vei ajunge - să arzi - dacă nu crezi în doctrină, nu urmezi perceptele și nu duci o viață exemplară. Iadul în care vei suferi pentru eternitate până la apocalipsă. Puțini explică însă ce este cu adevărat iadul și ce se întâmplă acolo de fapt. Mi-a venit în minte un banc legat de întrebarea dacă iadul este exoterm sau endoterm (vă las plăcerea să-l citiți aici), și vă pot spune că bancul are dreptate, iadul este endoterm, absoarbe căldură (lumină - suflet) pe care o consumă.

Ne învârtim în cercuri spiralate nesfârșite

Există, din fericire, și religii ceva mai destupate la minte, în care informațiile sunt mai accesibile, în care amestecul de mitologie, știință și poveste este mai bine delimitat și de unde poți extrage o imagine mai clară a ceea ce există dincolo de doctrine, percepte și condiționări. În hinduism, se vorbește despre ”lokas”, cuvânt sanskrit care înseamnă ”lume”, sau ”lumea de jos/de dincolo”, și aș merge pe traducerea ”lumi de dincolo” pentru că de fapt ele sunt dincolo de percepția obișnuită, fiind lumi sau dimensiuni interioare. Omul este un microcosmos, format din foarte multe astfel de lumi, atât ”de jos”, cât și ”de sus” - impropriu spus, pentru că ele sunt cercuri concentrice, în cercuri, in alte bule cercuri/ceruri, iar în ele rezidă temporar sau permanent conștiința noastră.

Mergi în rai pentru climă, și în iad pentru companie.

Mark Twain

O altă reprezentare a iadului

Mai exact lumile de jos, diferitele niveluri ale iadului, anticerurile, au un alt nume în sanskrită, și anume ”patalas” - planuri existențiale, să le zicem dimensiuni, 7 la număr în cosmologia hindusă, reprezentări ale lumilor de dincolo, iaduri/infern. Numai că ele nu reprezintă acel iad în care sfârșești odată ce îți închei existența fizică pe pământ, viața de după moarte, ci sunt dimensiuni în care se află conștiința cuiva atunci când el este întrupat. Aceste dimensiuni sunt reprezentate mult mai atrăgător decât cerurile, dimensiunile superioare, par mai bogate, îți iau ochii mai mult prin opulență, frumusețe, par mai atrăgătoare din multe puncte de vedere. Deși locuitorii patalas-urilor sunt descriși ca scăldându-se în „elixiruri pe bază de plante”, înconjurați de bijuterii și trăind în opulență, acestea nu fac decât să descrie frumusețea pe care o simți în momentele de auto-satisfacție și auto-indulgență generate de influențele exterioare.

În funcție de tradiție, se consideră că patala sunt tărâmuri reale ale existenței sau stări de conștiință create prin modul în care individul își trăiește viața. Patalas-urile pot fi în continuare împărțite în ”rupa” lokas (primele patru, care au formă) și ”arupa” lokas (ultimele trei, care sunt fără formă). Mitologia hindusă descrie 14 lumi lumile superioare locuite de devas (zei), tărâmul pământesc în care locuiesc oamenii și lumile inferioare, locuite de asuras (demoni), unii creați de minte.

Atala - Tărâmul lui Bala, care a creat trei tipuri de femei (succubus)

Vitala - Tărâmul lui Hara-Bhava, care este un avatar al lui Shiva.

Sutala - Tărâmul lui Mahabali, regele demon virtuos.

Talatala - Tărâmul Maya, demonul-arhitect.

Mahatala - Tărâmul nagasilor, ființe mitice semidivine asemănătoare șarpelui.

Rasatala - Tărâmul danavas și daityas, care sunt dușmanii devas (zei și zeițe).

Patala - Numită și naga loka, aceasta este cea mai joasă regiune. Este tărâmul lui Vasuki, regele șarpe și căminul care găzduiește mulți nagas.

Iadul este gol, toți dracii sunt aici.

William Shakespeare

Diferența dintre iaduri și purgatoriu

Tot în hinduism se face diferența dintre iadurile conștiinței întrupate și purgatoriul sufletelor rătăcite complet în momentul trecerii dintre lumi. Sub regiunile Patala se află Naraka, Iadul hindus - tărâmul morții unde păcătoșii sunt pedepsiți, la noi traducându-se prin purgatori, în care sufletele spiritelor destrupate experimentează și mai multă suferință. Sunt acele tărâmuri în care spiritele se lovesc de fundul gropii. Se spune că Naraloka este un loc pentru răscumpărare în care ajungem la un moment pentru a experimenta greșelile/păcatele până realizăm că trebuie să ne schimbăm comportamentele pentru a ne transforma viața.

Un iad inteligent ar fi mai bun decât un rai idiot.

Victor Hugo

Chakre-antichakre

Dacă chakrele sunt porți către dimensiuni ale conștiinței, evident că și antichakrele sunt același lucru. Cum ai putea aprecia lumina și sentimentele pozitive dacă nu ai avea termen de comparație? Cum ai putea lua o decizie în deplină cunoștiință de cauză, cu liber arbitru? Cum ai putea fi capabil să înțelegi? Evident că pentru a răspunde acestor dileme e necesară coborărea în materie, uitarea, experimentarea întunericului în toată splendoarea lui. Întruparea este posibilitatea de a experimenta totul ca și o nouă posibilitate, opțiunea de a lua decizii diferite, fără cunoașterea anterioară.

Mai mult ele sunt o reflecție în oglindă a acestor dimensiuni superioare și sunt conectate între ele. De-a lungul încarnărilor, tot ceea ce am trăit și experimentat s-a înregistrat și stocat în propria cronică akashică. Dacă conștiința ta este centrată în tărâmurile inferioare ea îți va crea emoții bazate pe frică, care te vor ghida spre luptă, te vor rătăci într-o spirală descendentă de învinovățire, inducând răutate, ură și furie. Acești indivizi manifestă dispreț față de ceilalți și nu sunt mulțumiți de lume. În realitate, sunt nemulțumiți de sine.

Când pleci pe calea dezvoltării personale și spirituale, începi să faci lumină, în capul tău, în suflet, și în interiorul tău, deschinzând și aliniind chakrele. Până te iluminezi, apoi începi să te descoperi mai în detaliu, și vezi că lumina ca lumina, dar mai ești și întuneric, în privința căruia trebuie să faci ceva, în principiu să-l accepți că există, că îl manifești la fel de mult ca și pe lumină, deși poate nu la fel de deschis sau conștient, și apoi să te stăpânești din manifestarea lui tam nesam când ți-e lumea mai dragă.

Viața te va târâ prin iad pentru a te testa dacă încă mai ai curaj să crezi în rai.

Better man project

Iadul este …. o exagerare

Cultivarea curățării și energizării chakrelor se recomandă din perspectiva încurajării atributelor pozitive pe care acest obicei ni l-ar aduce. Când sunt deschise și energizate, ele orbesc lumea din jur, reprezintă un factor atractor natural al celor care își caută liderul sau maestrul. Când ele sunt închise, începe manifestarea aspectelor opuse, acumularea emoțiilor și energiilor negative care suprimate se strâng. Ce se întâmplă când chakrele dau în supraplin? Dacă e pe plus alimentează ascensiunea kundalini spre chakrele superioare, însă dacă e pe minus, se îndreaptă spre pozitionare în antichakre.

Mentalul este cel care influențează corpul emoțional și care îl inflamează. O emoție durează 90 de secunde, mintea este cea care întoarce o temă pe toate părțile, face conexiunile cu trecutul și viitorul și amplifică o simplă emoție de teamă, supărare, neplăcere în frică, furie, mânie, dispreț, exagerând proporțiile întâmplărilor prin prisma judecății proprii. Astfel că iadul(rile) sunt dimensiuni în care s-au revărsat de-a lungul vieților aceste energii, depozitându-se acolo, în propria cămăruță din castelul cu sute de mii de camere. Așa că orice exagerare a emoțiilor până la nivelul (auto)distructiv, fie de suprimare a lor până la lipsa lor totală te aduce în aceste dimensiuni, fără a realiza dimensiunea căderii, ea manifestându-se sub formă de obsesii, dependențe de același mod de gândire și acțiune, uneori atât de subtile și justificabile că nu suntem dispuși să renunțăm la ele.

Cunoscând aceste informații despre dimensiunile spiritului, poți să identifici unde se află conștiința ta, ce ai de făcut pentru a ieși din cercul respectiv și unde ai avea de lucrat atunci când anumite zone sunt sensibile și vulnerabile. Un lucru de care eu personal sunt sigură este că ascensiunea este improbabilă fără alinierea, echilibrarea și curățarea acestor chakre, ele fiind o vulnerabilitate precum niște pietre de moară.

Karma personală, de la agonie la extaz

Școală, lecții și învățare la foc automat

V-ați întrupat pe Planeta Pământ, felicitări, ați câștigat o înscriere în câteva sesiuni de joc extrem, în care scapă cine poate, iar de câștigat nici nu poate fi vorba, decât puncte pentru următorul joc, următoarea planetă, sistem solar, galaxie, univers… Pământul este o școală, însă una de corecție, în care însă nu numai minorii au ocazia de a se reabilita, reeduca, poate chiar testa niște teorii interesante. Mai știi? Și dacă știi, poți fi sigur? Unii pot, deși nu ar trebui. Cert este că dacă te-ai întrupat aici, ai făcut-o cu un scop, mai mult sau mai puțin voluntar, și până nu îl atingi, nu poti pleca, vei intra în ciclul reîncarnărilor, și vei risca chiar și puncte de penalizare care să-ți prelungească șederea. Pe lângă lecțiile personale, pământul are și el pe ale lui, plus regulile jocului local, arbitrii de care trebuie să ții seama dacă vrei să devii un jucător serios, sau chiar campion. Unii se mulțumesc să stea pe banca de rezervă la nesfârșit, să se antreneze când și când, considerând că e de ajuns. Deși la nivel de Sine Superior nu există timp, el sesizează ratarea unor oportunități, pentru că urmărește atent investiția făcută și e interesat să o recupereze, eventual cu dividente. Cu cât ai ratat mai multe ocazii, cu atât mai mare va fi bubuiala menită să te trezească la realitatea unui destin pre-agreat. Mai sunt și excepții de la predestinat.

Primii pași în descifrarea destinului este identificarea ghizilor spirituali cu care aveți legături karmice (le sunteți datori), de misune personală (vă asistă și le deveniți datori asistență la rândul vostru), afinitate (aveți aceleași lecții karmice sau misiuni personale). Plaja de entități este una largă: îngeri, demoni, spirite ale naturii, maeștrii ascensionați, zei, extratereștri, etc.

Contracte la nivel de sine și de suflet înscrise în Carta vieții.

Sinele Superior este o entitate în sensul larg al cuvântului, de fapt, el este un spațiu atemporal, multidimensional, a cărui prezență și aparență se pot modifica in funcție de nivelul de conștiință al spiritului întrupat sau a celui care îl accesează. Uneori îl vezi ca realitate prezentă, alteori ca și potențial, uneori este o oglindă, alteori un instrument sau resursă. Accesarea lui, punctuală sau permanentă, îți oferă informații legate de cine ești, ce ai de învățat, la ce resurse ai acces, și ce ai de făcut în această viață. Vrei, nu vrei, viața pe pământ este una condiționată și are o bază contractuală pe care ți-ai asumat să o îndeplinești și împlinești. Ai contracte cu părinții, cu neamul în care te-ai născut, cu potențialii parteneri, cu colegii de muncă, chiar și cu unii trecători de pe stradă. Aceste contracte sunt înregistrate în Carta vieții, ale cărei capitole sunt interesant de răsfoit, dar nerecomandat de modificat, dacă nu ți-ai dezvoltat suficient acel instrument exteem de util, și de rar, numit discernământ. Contractele la nivel de sine pot părea o piedică, dar să nu cădeți în ispita anulării lor, de fapt aceste legături vă oferă oportunități ca împreună cu alte spirite să vă îndepliniți misiunea personală, să vă învățați lecțiile și dacă o faceți cu succes, primiți bonusuri. Orice anulare implică o înlocuire care înseamnă renegociere, iar condițiile pot fi sau nu mai favorabile decât cel inițial. Contractele de suflet sunt și mai importante: unele misiuni personale și lecții implică abilități și însușiri sau calități/defecte pe care nu le ai, așa că din sufletul la care ai dreptul la naștere pentru împlinirea destinului, se împrumută sau schimbă cu alt spirit, el are ocazia de a învăța lucruri noi, la fel și tu. Calitatea și cantitatea celor două suflete poate diferi, dar schimbul va rămâne unul echitabil când se trage linia.

Carta vieții poate fi accesată având drept ghid pe Isus. Mai sunt unii preoți care deschid evanghelia pentru a identifica lecțiile karmice curente, precum și unii îndrumători spirituali prin meditații sau constelații.

Discernământul, diferența dintre greșeală, păcat și act asumat

Spune un vechi proverb că a greși e omenește, dar a persista în greșeală e diabolic. Diferența dintre îngeri și demoni este că demonii au o impresie inversată despre adevăr și un ego care persistă în înțelegerea ușor greșită a situației, interpretarea creativă a detaliilor ignorând situația de ansamblu, clară și concisă. Greșeala este inevitabilă în procesul de învățare, fără ea nu ai cum să obții un termen de comparație, să afli toate consecințele unei acțiuni, să faci diferența între opțiuni. Important este să discerni partea greșită dintr-o acțiune, dintr-un mod de gândire și să tragi o concluzie pertinentă, utilă pentru alte acțiuni viitoare. Dacă nu ești mulțumit de rezultatele și consecințele unei acțiuni, înseamnă că undeva greșești. Bineînțeles, ar fi bine dacă ai realiza că repeți aceeași lecție și că de fapt, ceea ce nu ai schimba niciodată este modul în care te raportezi la ea. Se mai spune că e greșit să te culci cu nevasta altuia, dar că e păcat să ratezi ocazia. Unele ocazii apar pentru că le judeci, le respingi, le renegi și te condamni pe tine, sau pe alții pentru ele. E greu să accepți că în tine există potențialul unui adulter, al unui ucigaș, al unui mincinos, al unei curve, al unui hoț, și tot așa… E mai ușor să accepți lumina potențialului de înger, corect și frumos, decât al unui distrugător de lumi… Discernământul intervine în alegerile pe care le facem atunci când e necesar să greșim, în căutarea și găsirea căii celei mai potrivite, în asumarea consecințelor și acceptarea lor ca atare.

Cultivarea discernământului este esențială în orice fel de evoluție personală, iar cheia este acceptarea greșelilor, recunoașterea imperfecțiunilor și valorificarea lor privind potențialul de învățare și experimentare. Evitarea modului de gândire: poate că greșesc, dar ceilalți greșesc mai mult, viața, destinul, universul e nedrept, sunt o victimă nevinovată, o frunză în vânt. Discernământul vine cu asumarea că putem fi, face, simți si gândi orice, iar asta se reflectă în universul care ne înconjoară.

Karmă versus misiune personală

Cuvântul karmă are conotații negative: lecții, plăți, legături, nori de energie negativă, emoții neacceptate, etc. Pe de altă parte, misiunea personală are iz de nobilitate, corectitudine politică, morală, punerea în slujba celorlalți și tot așa… Bullshit, ar spune americanii, ca să împrumut un termen mai extravagant pentru a exprima un adevăr simplu, lucrul amestecat miroase a… bullshit. Și sunt amestecate, atât de amestecate, că nici nu ar trebui făcută o diferență, atât de interdependente sunt cele două. Misiunea personală reprezintă în primul rând ce ai de făcut pentru tine, care te ajută in dezvoltarea ta proprie, în exprimarea de sine și a sufletului dat de Dumnezeu și informat pentru a manifesta ce ai nevoie să… înveți, tu sau alții. Iată legătura cu karma unde era. Iar dacă din ce faci pentru tine beneficiază și alții, cu atât mai bine, se cheamă că e bonus. Misiunea personală vine cu un potențial energetic de consumat pentru a transforma un tip de energie în altul, folosind abilitățile de care dispui, sau învățând altele noi. Paradoxal, de cele mai multe ori, misiunea personală este un lucru simplu, ușor de realizat, însă de alții, niciodată de tine, ție îți e cel mai greu, și ai face orice altceva, găsind scuze de ce nu poți, sau nu vrei, sau pretinzând că nu știi, doar o fac alții, și mai bine, și mai de mult.

Karma personală are totuși un final - eliberarea, misiunea personală este o poveste fără de sfârșit, ce continuă în baza karmei de familie, de neam, pământească, universală, prin misiuni suplimentare personale sau de grup.

Arderea rapidă de karmă și eliberarea

Arderea rapidă de karmă e precum un foc de artificii: spectaculos, plin de lumină, împrăștiind scântei în toate direcțiile, și doamne ferește să pice vreo scânteie pe un teren uscat, că poate stârni un incendiu pe un întreg continent. E precum un carusel care te învârte precum un malaxor, storcându-te ca pe un fruct prea copt, căruia nu-i mai poti recupera decât sucul. Arderea rapidă are loc în două cazuri, când nuvte mai suportă pământul și când îți dă cu panică pentru că sesizezi că ești în întârziere cu misiunea personală, sau total în afara ei, iar asta o să te coste, confortul, liniștea, starea de fapt obișnuită. Începi să alergi după lumină și adevăr, să le cauți, să le cultivi, să le interiorizezi, și pentru o clipă, e minunat, interesant, exotic. Pentru că există și un morcov, momeala care să te motiveze să ascensionezi, extazul mistic. Odată trăit și experimentat, ți-l dorești cu tot dinadinsul și ești dispus să înduri pentru a ți-l asigura permanent. Însemnând să ascensionezi, să ieși din ciclul reîncarnărilor, să te eliberezi de karmă. Ca și muncă, nu e nici puțină, nici ușoară, dar poate fi rapidă. Însă cu cât e mai rapidă, cu atât e mai grea și mai multă, și vin toate odată și te pun în fund sau la pământ de abia te mai ridici. Odată încheiată, vine momentul eliberării, singurul în care, cu liber arbitru, alegi dacă pleci sau mai rămâi. Plecarea e simplă, frica de moarte nu mai e, căci vezi poarta și ce te așteaptă, iar pofta de viață e saturată. Decizia de a rămâne prezintă riscul unei noi căderi în păcat, căci acum pe amprenta karmei personale vine cea de neam, cu provocări mai mari. Dar și potențialul de câștig e pe măsură. Intri în liga mare, cea a campionilor, însă asta nu te scutește de eșecuri. Morcovul rămâne o amintire, iar tu te numeri printre cei care poartă poverile lumii.

Arderea rapidă se obține și prin ritualuri de rugăciune, trimis lumină, sau fiind în preajma unui maestru deja eliberat, accesându-i cunoașterea, energia, rezonând cu ideile sale. Momentul eliberării vine cu asumarea unei cunoașteri de sine complete și punerea ei în serviciul altora aflați pe aceeași cale, deși reprezintă și mai multă muncă și responsabilitate, este totuși mai simplu, pentru că ai mai trecut pe acolo, totul e să nu te plictisești.

2019 vs 2020 din perspectiva karmei personale

2019 a fost anul în care pământul nu a mai răbdat. Energiile îngropate de generații au răbufnit la suprafață și ne-au dereglat butoanele. Cine a învățat deja să înoate până în acest an a fost inspirat pentru că a putut supraviețui fără traume prea mari, găsind câte o barcă de salvare la momentul oportun. Cine nu, s-a scufundat, a dat de mocirlă, a obosit luptându-se cu valurile, a descoperit că barca avea gaură. 2019 a adus schimbarea cu forța, sub presiunea unei puteri mai mari decât orice ar putea fi suportat. Nu mai sunt bobârnace, sau palme ori șuturi în fund, ci biciuri, schingiuri. Toată mizeria ieșită la suprafață devine de nesuportat și trebuie asumată într-un fel responsabilitatea pentru ea, găsită o soluție eficientă. Acceptarea faptului că faci parte din orice proces și să pui osul la treabă. Slavă domnului că s-a încheiat, nu-i așa?!?

2020 abia s-a ițit, semne bune anul are și nu prea… Au zis mai mulți că e un an al relațiilor, al legăturilor, al asumării autorității. Nu am de gând să contrazic aceste afirmații, dar aș vrea să le nuanțez puțin. Să nu uităm că el vine totuși în continuarea lui 2019, iar energia neconsumată dintr-un an, trece în următorul, lecțiile se nuanțează și ele, dar esența lor rămâne aceeași, Așa că aveți grijă cum vă raportați la pământ sub toate aspectele, cum relaționați cu materia și cu întunericul, cum vă poziționați vis-à-vis de autoritate, sunteți capabili să urmați ordinele, sau să vă faceți urmați? Ce perspectivă aveți asupra vouă înșivă, este ea una corectă și reală? Nu uitați că relația cu voi înșivă se reflectă în relația cu ceilalți, cum vă înțelegeți pe voi și vă acceptați, așa veți fi înțeleși și acceptați. Nu vă comparați cu nimeni, nu ar trebui să vă intereseze, alții au calea lor, iar ea nu e treaba voastră, ci a lor, voi aveți o singură misiune personală permanentă: să deveniți cea mai bună versiune a voastră din toate timpurile, din toate dimensiunile, din toate formele. Bună în sensul de completă, bogată în experiență și cunoaștere de sine.

Amintiți-vă că nu sunteți singur(ă), că depindeți de ceilalți, că așa e și normal, că scopul este obținerea armoniei în diversitate și că binele comun este mai presus decât cel individual.

La mulți ani!

Karma de neam sau cronica unei suferinţe anunţate

Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut din Rai, în timp ce Lot s-a mântuit chiar în Sodoma.

Sfântul Efrem Sirul

Scriu acest articol chiar în seara Crăciunului, care are drept semnificaţie naşterea Mântuitorului. În febra sărbătorilor şi a sărbătoririi majoritatea acestei lumi uită în mod convenabil că Isus s-a născut iudeu, într-un loc şi timp predestinat să aibă nevoie de un mântuitor de neam, într-un neam care deşi îl aştepta şi îi avea prevestită venirea, nu l-a recunoscut, ci dimpotrivă, i-a înlesnit martiriul prin trădare şi lipsă de recunoştinţă şi recunoaştere. Sigur, acum recunoaştem că Isus s-a urcat pe cruce pentru noi, creştinii, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru a ne învăţa lecţia iubirii şi a sacrificiului de sine, pentru… Ah, au trecut 2000 de ani degeaba, căci nu cred că neamul iudeilor, sau neamurile care au aderat la propăvăduiala creştinismului au învăţat măcar bazele acestor lecţii. Eu cred că naşterea şi moartea lui Isus au evitat doar o altă Sodoma şi Gonora, şi cam atât.

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu pentru om; nu este lucrarea omului pentru Dumnezeu.

 Lewis Sperry Chafer

În ciuda succesului de marketing din partea apostolilor care au transformat bulgărele într-o avalanşă, şi care l-au transformat în cel mai cunoscut Mântuitor, maestru ascensionat (deşi puţini îl numesc ca atare), el nu a fost, nu este, şi nici nu va rămâne singurul Mântuitor, şi din păcate, nici cel mai eficient. Fără a-i ştirbi din importanţa mesajului şi nici din influenţa pozitivă avută asupra omenirii de-a lungul celor 2000 de ani, el rămâne totuşi doar unul dintre jucătorii de pe tabla de şah a Pământului, o cale de urmat, însă pentru ca ea să reprezinte întradevăr Calea, Adevărul şi Viaţa pentru realitatea de acum, Isus ar trebui să renască acum şi să rescrie scenariul adaptându-l la karma de acum, la modul de viaţă din prezent. Că a vrut sau nu, că i-a plăcut sau nu, Isus şi-a asumat misiunea din partea Tatălui.

Dezechilibrul naşte suferinţă. Suferinţa naşte lecţii. Lecţiile învăţate nasc armonie.

Marius Simion

Eu m-am născut în România, şi astfel mi-am asumat karma acestui neam, prin urmare mă interesează, direct şi personal influenţa credinţelor de viaţă asupra lui. Unul din maeştrii mei spune că e un privilegiu să te naşti în România, mai mult decât cel de a te naşte, pentru care şi îngerii sunt invidioşi, pentru ocazie. România, Grădina Maicii Domnului, cum o numea fostul Papă nu prea pare în clipa de faţă de invidiat. În ciuda prevestirilor privind un viitor de aur, recunoaşterii ezoterice drept locul naşterii a multor spirite înalte, din ce în ce mai multe treze şi care lucrează mai mult sau mai puţin conştient pe karma personală şi de neam, per ansamblu karma de neam oscilează. M-am întrebat de ce_ Pentru că şi un spirit înalt poate cădea în păcat, şi în capcana suferinţei. Pentru că nu-i aşa, doar prin suferinţă te poţi mântui, aşa că la mai multă!

Dacă aţi şti voi câtă nimicnicie este în lumea de dincolo şi dacă aţi şti cât de facilă şi uşoară este mântuirea n-aţi mai aştepta impostori de aiurea care să vină să vă mântuiască.

 Mircea Eliade

Ca spirit, faptul că mi s-a permis să mă nasc aici, din nou şi din nou, a fost datorită unor contracte karmice încheiate cu alţi reprezentanţi ai neamului, şi pentru că şi altădată am lucrat pentru karma acestui neam, uneori mai mult, alteori mai puţin. Ce pot spune este că fiecare întrupare a adus cu ea suferinţă, uneori veche şi aceeaşi, alteori nouă şi uşor diferită. Fiecare misiune asumată cu acest neam, în acest loc, m-a legat şi mai tare de karma neamului, de spiritele aflate aici întrupate acum şi de locuri. Mii de fire mă leagă de destinele altora, deşi propria mea carte a destinului este albă. Aş putea să le rup, să mă detaşez de ele? Cu siguranţă, dar de ce aş face-o dacă eu ca spirit le-am ales să-mi lege destinul de al celorlalţi. Puteam să plec de câteva ori, sau să nu mă mai întorc odată plecată, şi mi-a luat mult timp să înţeleg că pentru mine calea nu este cea a detaşării, ci a păstrării ataşamentului.

Călcat de oameni în picioare
Pe toţi susţine şi ajută
Şi-apoi cu câtă detaşare
El tălpile ni le sărută!

Paradoxul Pământului de Vasile Manole 

După cum spuneam, există mai mulţi mântuitori de neam, şi mai multe căi, deşi sunt câteva nuanţe ale adevărului, deşi esenţa rămâne aceeaşi. Isus spune: ”Lasă tată, lasă mamă, şi urmează-mă pe mine”, budiştii recomandă detaşarea de lume, căci ea este trecătoare şi înşelătoare. Isus oferă exemplul sacrificiului de sine de tip jertfă: “iată, beţi din sângele meu şi mâncaţi din trupul meu”, iar budiştii duc stăpânirea de sine la formă de artă, tratându-şi corpul ca pe o haină. Doar că acest neam înţelege greu, şi e destul de tare de cap cât şi ceea ce înţelege să înţeleagă greşit, deşi condiţiile optime pentru facilitarea înţelegerii au fost create din abundenţă.

De ce continuă viaţa să-mi dea lecţii pe care nu vreau să le învăţ?

 Ashleigh Brilliant

Spunea Winston Churchill că cei care nu-şi cunosc istoria sunt condamnaţi să o repete.Cam aşa funcţionează şi karma, dacă nu te prinzi ce ai greşit, tot repeţi aceeaşi greşeală până te prinzi, şi nu o mai faci. Şi la nivel micro individual, şi la cel macro, de neam. Românii au o istorie a trădării, sacrificiului de sine prost înţeles, autosabotării, alergării după cai morţi să le ia potcoavele, şi în general a lipsei de apreciere a calităţii vieţii. De la otrăvim fântânile şi pârjolim recoltele să nu aibă duşmanii ce bea şi mânca, sau cu ce ne teroriza, până la a vota negativ, aşa ca să-i mai speriem pe ăştia să fure mai puţin, nemaicontând că efectul tot ăla rămâne, dar măcar am făcut-o noi, şi au suferit şi ei.

Cea mai importantă lecţie pe care ţi-o dă viaţa e când afli că şi nebunii au uneori dreptate.

Winston Churchill

Iată un exemplu din istoria mai recentă, vă mai amintiţi perioada ceauşistă? Cei care aţi experimentat ceva din ea… Mulţi au experimentat-o ca o adâncă suferinţă, dar câţi au sesizat oportunitatea pe care ea o oferea spre mântuire. Hainele erau la fel, obiectele din jur asemănătoare şi de aceeaşi calitate şi preţ, interzicerea şi constrângerile exterioare ducând, puţini au realizat, la o bogată dezvoltare interioară, sau cel puţin potenţialul era acolo, disponibil spre a fi accesat. Dreptul la viaţă, atât de hulit, căci împiedica avorturile, a adus totuşi multe puncte, căci nimic nu este mai important în univers decât oferirea unei ocazii unui spirit de a se naşte şi experimenta. Şi ce am făcut noi ca popor? Ne-am trădat conducătorul fix în zilele dinaintea Crăciunului, ca să fie treaba treabă.

Învaţă să fii mulţumit cu cine eşti şi ce ai, căci atunci valoarea a tot ce eşti şi ai este de nepreţuit, altfel preţul pe care tu l-ai pune e posibil să producă pierderi ascunse.

Floriana Ungureanu

În radiestezia multidimensională se spune că atunci când karma de neam are notă peste 7, poţi părăsi neamul şi să cauţi meleaguri mai verzi. După revoluţie, balanţa karmei de neam inclina spre plus suficient cât să permită un exod destul de semnificativ. Mirajul unei vieţi împlinite cu diverse lucruri şi experienţe diferite de cele cunoscute a împins multă lume spre transformarea aurului spiritual în numerar care să achite o casă cu multe camere nelocuite, o maşină capabilă să alerge peste limita permisă sau chiar recomandată, şi alte obiecte rar folosite al căror preţ fizic nici nu se compară cu cel emoţional. Şi iată că bunăstare nu e egală cu fericirea, nici măcar mulţumire, pentru că sufletul celor rămaşi acasă se umple cu sentimente de abandon, trădare, suferinţă, deşi aurul spiritual era investiţia în contul lor.

Cu spiritul este ca şi cu stomacul: nu-i poţi da decât lucruri pe care le poate digera.

Winston Churchill

Paradoxal este că nici cei plecaţi şi nici cei rămaşi nu sunt fericiţi, iar pe măsură ce trece timpul şansele de a remedia situaţia scad. Da, e bine să te desprinzi de legăturile ce te ţin în familie, neam, însă acest lucru este benefic numai când tu eşti mântuitorul care şi-a înţeles menirea care are o acoperire mai largă decât familia şi neamul de care aparţii, altfel e doar o eschivare, o neasumare, o amânare şi agravare a situaţiei, pentru că mergi împotriva curentului şi nu respecţi planul divin pe care chiar tu ţi l-ai stabilit la nivel de sine superior când ai venit la întrupare, iar oricât de departe ai fugi, nu poţi fugi de tine însuţi şi nici de lecţiile pe care le ai de învăţat, şi cu cât fugi mai tare şi le accepţi mai puţin, cu atât ele se vor îngreuna.

Dacă râzi, viaţa râde cu tine. Dacă plângi, viaţa râde de tine.

Paul Avram

Dacă noi ca popor am avut vreodată “a saving grace” cum spun englezii, adică înger salvator sau un har care să ne ajute în mântuire, acesta a fost simţul umorului. Românul face haz de necaz, pune copii să râdă ca să facă soarele să strălucească şi să cânte ca să aducă norii de ploaie, şi joacă şi chiuie ca să uite de suferinţă. Dacă şi-ar aminti şi folosi mai mult aceste haruri, cine ştie, poate că ar (re)descoperi o nouă cale de mântuire de suferinţă, de eliberare de karmă, de înţelegere a sensurilor vieţii s-ar relaxa, şi-ar descoperi siguranţa de sine şi mulţumirea din îndeplinirea misiunii personale. Căci mă îndoiesc că IKIGAI-ul majorităţii celor plecaţi este îngrijirea bătrânilor, culegerea căpşunilor sau turnarea betoanelor, deşi poate că a unora chiar e (am un caz chiar aprorpiat).

Să vă fie de reflecţie şi introspecţie