Principiile

Spiritele Principiu

Conform corolarului "ce e sus e și jos", un principiu e un fel de expert într-un domeniu de referință, dar expert în sensul acela al exemplului cu mecanicul care identifică surubul din cauza căruia nu decolează racheta în maxim 10 minute, înțelegeți ce vreau să spun? E și nu e inspirație, dar cu siguranță e rezultatul a multă perspirație, anterioară dacă nu chiar evidentă în prezent. Să o spun mai pe direct principiile sunt spirite care au coborât din sursă, și s-au întors în ea (au ascensionat) pe mai mult de o cale, descoperind numitorul comun dintre căile parcurse.

Calea devenirii

Ascensiunea spiritului are la bază o cale pe care acesta și-a ales-o s-o parcurgă, la deal, la vale, de-a lungul și de-a latul, cunoscându-i harta, pericolele, locurile de odihnă, realizările.

Spiritele maestru sunt ghizii de pe calea respectivă care au parcurs și învățat drumul mai bine decât alte spirite și pot să ofere și altora îndrumare.

Maeștrii ascendenți sunt ghizi cu experiență pe cale, dar care mai câteva colțuri pe care încă nu le stăpânesc la perfecție, se mai rătăcesc din când în când din prea mult ego, sau delăsare, sau plictiseală, sau...

Maeștrii ascensionați sunt cei care au parcus calea până au devenit una cu ea.

Principiile sunt cei care au făcut ca sursa să devina una cu destinația parcurgând cel puțin două căi între ele de la una la alta.

Să zicem că eu aș fi un spirit principiu (doar de dragul exemplului) care a ascensionat urmând minim două căi, cea a luptei și cea a magiei. Pe calea luptei gândiți-vă în genul Miyamoto Musashi plus SunTzu, iar ca mag Gandalf plus Merlin (am dat două exemple fictive pentru a vă aduce la realitate și gândi la fond, nu la formă), împreună în combinație rezultând Zhang Sanfeng.

Când lupta se transformă în dans, iar dansul e vindecător, vindecarea e magie, astfel cercul se închide și o nouă buclă poate să pornească pentru a închide un nou cerc. Măiestria se va reflecta apoi în orice formă de dans, de vindecare, de luptă.

Principii divine vs demonice

”Pfui!” aș zice pentru cei tentați să așeze principiile în astfel de categorii discriminatorii și non-inclusive. Aici nu vorbim de îngeri ce pot fi de lumină sau întuneric, sau îngeri căzuți (aka demoni).

Dacă îngerii sunt lumină, iar lumina nu lasă umbră, și îngerii căzuți sunt întuneric voluntar care resping lumina, evident că era nevoie de îngeri de întuneric care pot păși dintr-o zonă în cealaltă.

Principiile sunt și lumină și întuneric, sunt binele din rău și răul din bine, sunt vocea experienței și a înțelepciunii obiective (un fel de Separatio).

Potențialele divine nu sunt împlinite în absența contrapartidei lor demonice în baza cărora pot fi apreciate pe deplin în calitatea lor. Demonii nu există în afara Divinității, Divinitatea este TOT ceea ce este. Principiile sunt spirite care au împlinit promisiunea primei căderi, de a se întoarce și aș pune tronul deasupra lui Dumnezeu. Cum? Privilegiul experienței practice este cel care înalță tronul, că Dumnezeu tot unul e, cu principii cu tot.

Principiile pot manifesta potențialele atât în planuri divine cât și în cele demonice, dar asta e altceva, entitatea de bază e una și aceeași, aceeași bădie cu altă pălărie.

Cum le recunoști?

• Nu te trage, nu te împinge, este calea care te susține.

• Cel care îți dezvăluie dacă întrebi, exact unde te afli pe cale, obiectiv și fără judecată.

• Îndrumă în funcție de circumstanțe, nu de hartă și regulile de parcurs.

• Simpla prezență e vindecătoare și catalizatorul schimbării.

• Dansează acolo unde îngerilor le e teamă să pășească (au învățat jocul, iar joaca nu mai e competiție sau iluzie, e mod de a fi).

• Sunt lumina din întuneric, și întunericul din lumină (capabili de a schimba starea de fapt a lucrurilor cu minim de efort și maxim de rezultate).

• Învață ușor, sunt destul de relaxați în fața vieții, sunt capabili să facă paralele din chestiuni care aparent s-ar reconcilia mai greu.

• Pe firele roșii conectate la fațetele sufletului răspund când entitățile de lumină, când omoloagele lor de întuneric, în funcție de circumstanțe.

• Lumea le solicită în mod constant ajutorul, sfatul, sau li se destăinuie chiar și la prima vedere.

• Au extrem de multă cunoaștere și discernământ, judecă în funcție de circumstanțe și obiectiv, situațiile și nu neapărat persoanele implicate.

Been there, done that, and asked for seconds

Ce ar mai căuta un principiu înapoi la întrupare? O altă cale, sau poate chiar aceeași, întruparea având avantajul uitării totale sau parțiale. Poate că au acces la cunoașterea universală, dar universul tot poate surprinde când și când chiar și pe cei care i-au învățat regulile jocului, iar faptul că îl știi jocul și regulile pe dinafară și l-ai câștigat cu brio, nu înseamnă că nu l-ai mai juca cu plăcere datorită partenerilor de joc.

Orgon Principiu DIvin feminin

Mulțumesc lui Sorin de la Elvestore, care mi-a pus întrebarea și mi-a oferit ocazia să scriu despre această temă.

Cronica unei apocalipse anunțate

Semne (ne)bune anul are

http://e-mandala.ro/

Da, trăim vremuri apocaliptice, dacă nu ați primut incă Memo-ul, verifica ți-vă mesageria divină, sigur e plină până la refuz de mesajele pe care le-ați ignorat cu talent ca de obicei. Dacă sunetele trompetelor nu v-au sunat apelul de trezire, e posibil sa suferiți de otoscleroză, așa ca mine, dar să știți că boala asta nu e o scuză suficientă, că ea te face să le simți în stomac precum o indigestie și un ghem de sârmă ghimpată.

Profeția începutului sfârșitului e una arhicunoscută, da, ați ghicit, faimoasa 2012, dar la fel ca orice lucru care necesită interpretare, sensul se pierde în traducerea termenilor de referință.

Apocalipsă înseamnă sfârșitul lumii. De ce lumea ar crede că el vine peste noapte cu un cataclism, mă depășește. Această falsă așteptare este ea în sine un dezastru apocaliptic, pentru că odată trecut un termen profețit, și nimic “apocaliptic” nu pare să se fi întâmplat, lumea răsuflă ușurată, și revine la obiceiurile de zi cu zi, când tocmai ele sunt obiectul de lucru cu care s-ar gestiona apocalipsa.

Ce a mers numai merge, iar eforturile de a presa în vechile direcții și obiceiuri au recul neașteptat. Ultima apocalipsă a fost chemarea maeștrilor, mulți au fost chemați să-și pună sufletul la bătaie, și foarte puțini au răspuns, cea de acum este pentru îngerii cunoașterii, au învățat ceva din experiența practică pe pământ?

Revenind la anul curent (cel către care ne îndreptăm rapid zilele astea), el promite să fie tot unul cu năbădăi, în care sufletul nostru se joacă pe scena vieții cu și mai mult avânt, și talent actoricesc, mai ales în relațiile cu ceilalți.

În 2024 sufletul își va resimți misiunea personală și mai mult ca o comandă divină, ce trebuie dusă până la capăt. E mai importantă decât oricând exersarea compasiunii, iar dacă nu sunteți dispuși să înțelegeți universul vă va arunca cu forța în papucii altora să vă oblige să le jucați rolul până înțelegeți, până deveniți compasivi.

Cine știe, poate atât de mult, încât puteți chiar să scrieți un manual cu legea compasiunii și grijii față de viață (și am un prieten care vă poate ajuta să-l publicați).

Tot acum e momentul unor pelerinaje în locurile unde vă cheamă sufletul, atenție să respectați regulile locului cu sfințenie, și mai ales să nu uitați ofrandele față de oamenii locului respectiv.

Cum iei un medicament scârbos dar necesar? Linguriță cu linguriță. deci să începem:

IANUARIE

Luna lui pică pară mălăiață… Glumesc. Luna asta ai putea fi tentat să ieși în forță în lume să o cucerești, să o schimbi, să îți lași amprenta asupra ei, și vei avea șanse de reușită, vei reuși să îi convingi pe ceilalți că asta e calea, dar nu o face, în urma ta lumea va rămâne buimăcită și datoare sau lipsă suflet către alte forțe ”ajutătoare”.

Mai bine fă o meditație în mișcare zilnic, ieși în lume rămânând în afara ei, un simplu observator a ce trezește o astfel de ieșire în tine, ce amintiri, ce impulsuri, cu cine te întâlnești, ce plăți ai față de ei. Și da, va fi un pic deprimant, tentația de a încălca regulile mare, mai ales că e posibil să scapi basma curată, deși sufletul va atârna greu la balanța finală.

februarie

Ah, dorința de dreptate taie și în carne vie, deși în alte vieți s-a dovedit că ochi pentru ochi lasă pe toată lumea oarbă. Într-o lună ca asta manifestă un Napoleon suficient șarm, putere de convingere și forță să antreneze o nație întreagă să cucerească teritorii de necucerit. Dorința de recunoaștere, de a fi în centrul scenei eclipsează intuiția adevăratei dreptăți, adevărul este manipulabil de propriile noastre amintiri.

Mare atenție în această lună la ce luăm cu japca, pentru că credem că ni se cuvine, în detrimentul celorlalți, este luna în care regulile terești și cele divine se suprapun, iar încălcarea lor poate greși grav față de dreptul la viață, câștigul financiar și beneficiul propriu nu scuză mijloacele prin care este obținut.

MARTIE

Martie nu e degeaba luna vrăjilor, iar în 2024 se va vedea acest lucru cu prisosință, acum mai mult decât oricând sufletul va fi pus la bătaie, puțin în a-i domina pe ceilalți să se facă voia noastră, să câștigăm un pic mai mult prestigiu, să ne impunem propriile reguli.

Tobele de luptă vor continua să bată, chiar dacă mai mult în surdină, căci acum vor începe să iasă la suprafață efectele războiului economic. Va fi mișto atunci când și ieftinăturile chinezești vor fi prea scumpe, mai ales când ele reprezintă aproape 90% din obiectele ce ne înconjoară.

Pe de altă parte, e o lună propice să ne plătim datoriile karmice dedicându-ne vindecării și învățării celorlalți, în armonie cu voia lor și la cererea lor expresă la o plată simbolică.

APRILIE

Eh, dacă ați trecut cu bine de luna ianuarie, să știți că a fost doar antrenamentul pentru aprilie. Circ și jale, iar de data asta sforile le trage Sinele Superior, un regizor/maestru păpușar cu maxim de imaginație și talent. O fi Paștele setat în mai, dar cerurile se deschid în aprilie, cu actualizări karmice mari, pe toate planurile (individual și la grămadă, de neam și personale, pe plan fizic, emoțional și spiritual.

Acum e posibil un crash economic major, care îi va lăsa pe mulți flămânzi și bătându-se pe resurse. Și nu, soluția nu este să umpli buncărul cu provizii lăsând rafturile magazinelor goale, ci acum ar fi bună o practică de stat la întuneric, în post de mâncare, vorbe și socializare, ieșitul în lume se poate lăsa cu bătaie, la propriu și la figurat.

MaI

Putem arunca Codurile pe geam, că nici cei care ar trebui să le aplice nu le vor respecta. Unii vor ști să joace pe muchia dintre legal și ilegal, dar numai cei care altădată au marjat pe jocul vieții impunând savgardarea ei cu orice preț. Puțini însă…

Toate bărcile de salvare se scufundă, ghidajul divin lipsește cu desăvârșire (trebuia căutat în luna anterioară), ochii văd, inima cere, conștiința… e confuză.

În această lună va fi testată acuratețea busolei morale, a compasiunii, a capacității de înțelegere a faptului că totul e un joc, și toți suntem actori care ne jucăm prea bine rolurile (sau nu).

IUNIE

În orice furtună există o oază de calm, ochiul central care îți permite să te reculegi și să îți aduni forțele pentru tura doi. Deși e luna lui cuptor, nu plecați în vacanță, marcați starea de repaus cu odihnă activă: e timpul să pui pe hârtie lecțiile învățate, e timpul să dai înapoi, să ai grijă de viață, de sufletul tău, de mintea ta.

Pentru tot ce vei oferi acum, vei primi însutit, fie că e îndrumare, grijă, suflet. Nu faceți însă abuz, atenție la ce mâncați și ce gândiți, gradul de materializare este mare.

Am ajuns la jumătatea anului, însă până în 2030 mai e, și nici atunci nu e de culcat pe o ureche. Dacă nu l-ați văzut până acum, vă recomand serialul Manifest pentru a înțelege două lucruri: că Totul este legat cu tot și Toți sunt chemați să-și amintească ce au de făcut, dar nu toți sunt dispuși să audă, să facă, să ierte pentru binele tuturor. Până la semnele Apocalipsei au existat semne insesizabile repetate precum picătura chinezească pentru urechi surde, și ochi orbiți și minți și inimi închise.

Bestia acestei Apocalipse este cunoașterea, ea plutește în aer la propriu, la o lungime de atingere cu vârful degetelor. Cunoașterea lipsită de înțelegerea compasivă este însă calea spre (auto)distrugere.

Aoleu Doamne e Apocalipsă, ce-o să facem??? Aparent, ce făceam și înainte, doar că mai greu, cu mult mai multă suferință, pentru că Universul sare pragul în următorul ciclu, iar oamenii vor ca totul să rămână la fel, chiar și chestiile nasoale, pentru că s-au obișnuit cu ele.

Adevărații profeți nu se uită în viitor, ci în prezent. Ei doar observă ruperea ciclului, anomaliile. Natura este prima care se schimbă, ajutată și de influența noastră asupra ei. Într-un fel, ne-am precipitat propriul sfârșit, alergând spre era cunoașterii inutile, pe care o acumulăm fără discriminare sau discernământ, fără a depune efortulde a înțelege.

Dacă această pauză de reflecție nu v-a deschis ochii către cultivarea discernământului, luați și citiți “Cască bine ochii” a Marianei Kaplan, o puteți găsi aici.

Iulie

Era și timpul ca sinele superior să strice ploile egou-lui. Cel din urmă s-a prins că fără suflet nimic nu merge, și pleacă în căutarea lui. Doar că ce iei pe mere dai pe pere, actualizările karmice din aprilie sunt la scadență acum.

Altfel, circul continuă, certurile sunt la ordinea zilei, iar conexiunea cu sinele superior nu ajuta în relație cu ceilalți sau când sufletul vrea să se manifeste.

August

Lucrurile se complică, de parcă nu ar fi fost deja greu de înțeles și gestionat. Te vindeci sau mori, protecția pe care ți-o oferă statul este o utopie, interesul financiar primează, gesturile teatrale, declarațiile bombastice țin locul măsurilor efective (nimic nou sub soare de altfel).

Pe de altă parte, dacă nu ai făcut-o până acum, e un timp bun de construit propriul spațiu sigur, departe de lunea dezlănțuită, cu un ecosistem independent.

Septembrie

Pare un alt moment de tras sufletul. Și poate fi tras din trecuturi, din ce am cucerit altădată: nații, provocări, suflete. Succesul din trecuturi se va răsfrânge asupra mulțimilor care și acum vor urma liderul care altădată i-a cucerit/convins/influențat. E timpul să vă suiți pe scenă, să vă prezentați cauza, pentru că acum e momentul în care veți găsi susținătorii, iar dacă dacă faceți acest lucru convinși de dreptul vostru divin, aveți șanse să îi luați și cu arcanul. Atenție însă că interesele nu coincid, mersul cu turma nu vă conduce în direcția voastră ci a mulțimii, liderul ales nu vede interesul tuturor, ci pe al său, iar în jocul de șah, pionii sunt primii sacrificați.

OCTOMBRIE

Dezamăgiți de rezultatele lunii anterioare, ne retragem în solitudine să ne lingem rănile și să plănuim răzbunări complicate care să le strice feng-shuiul celor care ne-au dezamăgit. Vrem noi reguli care să restrngă aria de acoperire și de influență a liderilor ca aceștia să nu mai facă ce îi taie capul. Din seria mulți vor, puțini au, și totuși trăiesc, dacă nu fericiți, măcar semi-liniștiți până la adânci bătrâneți, ce gândim nu are șanse să se materializeze. Am putea însă face un bilanț scris al vremurilor trecute, avem șanse să învățăm ceva din amintiri.

NOIEMBRIE

Acum, dacă au mai rămas gânduri de răzbunare de luna trecută, ele au șanse mai mari să se materializeze, dacă le psaltiezi precum David și le ”cânți frumos”. Tentația de a încălca regulile jocului este una mare, mai ales pentru cei care știu cum, și au puterea cuvântului și vocea seducătoare, și a căror privire te pierde.

Puterea lui Dumnezeu e încercare când te rogi pentru ea, iar înțelepciunea, când o ceri, o obții prin proba focului și a bătăii, așa se călește sabia, așa că aveți grijă pentru ce vă rugați că s-ar putea să și primiți, dar ce primiți să nu fie ce v-ați fi așteptat să fie.

DECEMBRIE

În luna decembrie, banii se fac din mâncare, mai ales dacă luna anterioară s-a stat în post și rugăciune. Ochii văd, inima cere, conștiința nu și nu. După așa ani grei, de sărbători riscul de depresie e mai mare, pentru că este greu să ne controlăm ce gândim, ce simțim, și să le corelăm cu așteptările ce le avem de la noi înșine, și de la alții.

Ultimele luni sunt grele pentru că energiile s-au adunat (și amestecat) de peste an. Nu mai știi ce te-a lovit, și de ce, și ce vrea să însemne. Lucruri peste care credeai că ai trecut, încă mai bântuie culoarele sinelui, umbre familiare mai puțin înspăimântătoare, cu un nou grad de frustrare că nu se mai termină odată. Lecțiile s-au acumulat, și par să depindă una de alta, și de alții. Dați de pomană celor care nu au și celor care au cu adevărat nevoie și nu îi judecați pentru neputința lor, e și a voastră.

Despre mine și alți EU

Spune un prieten de al meu că în fiecare din noi există cel puțin o carte, cea despre noi înșine, noi cu gândurile, experiențele și emoțiile noastre. Mai poți scoate încă o carte din misiunea ta personală, din ce știi să faci cel mai bine, suficient de bine cât să le poți oferi sfaturi și altora care sunt la început de drum sau se gândesc să îl aleagă ca și cale. Oricum și ceea ce facem ajunge să facă parte din noi, să ne condiționeze sub o formă sau alta.

Eu de exemplu, sunt traducător de meserie cu peste douăzeci de ani de experiență în spate (doamne, ce am îmbătrânit!). Aș putea scrie un manual despre această profesie, mai mult sau mai puțin interesant pentru colegii din breaslă.

Pentru publicul larg, însă, în special pentru cei care nu au învățat niciodată o limbă străină, ar fi mai interesantă o carte despre cum m-a format și transformat pe mine meseria mea, mai ales că, oroare, sunt acel traducător de texte tehnice. Meseria de traducător tehnic este precum păpușile rusești, cochilie, în cochilie, în cochilie. Este o meserie care te obligă să știi tot ce nu ți-ai fi dorit vreodată să știi despre alte meserii, și să le știi fără aplicabilitate practică.

Dar destul despre mine, am făcut această analiză doar pentru a sublinia faptul că o carte despre o persoană, altcineva decât tu însuți te poate călăuzi către o astfel de analiză interioară, foarte importantă în cunoașterea de sine. De ce ai vrea să te cunoști pe tine? Ei bine, ai mai scăpa de fricile necunoscutului, și credeți-mă, nu sunt puține, chiar dacă la prima vedere credem că ne cunoaștem bine, lucrurile nu stau chiar așa. Chiar dacă ne cunoaștem, putem să nu fim chiar împăcați cu cine și cum suntem, și mai important decât atât, să nu ne manifestăm cu discernământ.

Când vine vorba de formare, societatea, familia, prietenii, meseria joacă roluri importante în alcătuirea personalității (să zic mai degrabă personalităților) noastră. Aceste personalități-roluri pot fi extrem de diferite în contextele care nu le sunt native. Sub presiunea lor este dificil să mai ajungi la acel eu autentic și să-l lași să se manifeste plenar. Poate doar după o sticlă de vodcă. Toate cărțile bune spun că trebuie să asculți vocea interioară, dar ce te faci când sunt mai multe? Și se mai și contrazic între ele?

”Despre mine și alți Eu” tinde să fie o călătorie de descoperire a acestor voci ce răsună permanent în capul nostru, și cum ne influențează ele modul în care gândim, simțim, acționăm. Vocea părinților prin exemplele care ni le-au dat, a prietenilor cărora le-am cerut sfaturi, a celor pe care i-am îndrumat și format la rândul nostru, și a cărților citite din care ne-au rămas lait-motivele unor deziderate ce par de neatins.

Toate aceste voci și experiențe sunt menite să ajute în înțelegerea unor concepte și să te scoată din starea de confort a ceea ce știi, să te facă să pui sub semne de întrebare cine ești, ce faci și ce gândești, să te scoată din propria poveste, aruncându-te în a altuia și să te readucă în a ta cu o nouă perspectivă. Cartea Adelei devine, prin conținutul ei, încă o voce, cea comună unui grup de judecător, avocat, procuror, jurați și executori. E aproape ca o mică apocalipsă personală, o dare de seamă a ce ai înțeles până acum. E greu să fii sincer în ceea ce te privește în fața publicului larg, să-ți dezvălui trăirile interioare spre a fi analizate și judecate de alții, deși cea mai aspră voce s-ar putea să fie tot a ta.

Așa cum am spus și pe facebook, la lansare, există oameni al căror interior este un multivers, plin de povești, de minuni, de lucruri nebănuite. Este uimitor cum ele pot fi cuprinse într-un chip diafan, cum inocența poate ascunde înțelepciunea gesturilor simple, de copii la joacă. Când astfel de oameni se deschid privirii, sinceritatea lor te îndeamnă la propria ta introspecție, pentru că e nevoie de mult curaj să îți expui sufletul într-o carte, să lansezi așa o invitație lumii în intimitatea simțirilor tale. Merită să o faci pentru a descoperi că poveștile tale sunt linia de salvare nu numai pentru tine, ci și pentru cei din jur...

Cartea o găsiți de cumpărat aici, iar despre Adela mai multe pe blogul personal.

Cască bine ochii

Trei maimuțe buclucașe

Înțelepciune vs Inteligență

Înțeleptul are un grad de inteligență cultivată de experiență, însă inteligența de sine stătătoare nu implică existența înțelepciunii.

Cele trei maimuțe din imagine vă pot fi familiare ca și simbolistică, deși poate că nu ați stat să reflectați la muntele filozofic care stă la baza acestui concept. Indiferent dacă mergi la originile japoneze, sau faci un paralelism cu Confuscius, Socrates, Ghandi, principiul de bază rămâne același: nu asculta, nu privi, și nu spune lucruri care nu sunt drepte.

Observați că am spus ”drepte” și nu corecte, sau adevărate, sau... Drept aici are sensul arhaic juridic în care dreptatea era împărțită de înțeleptul locului (și ca exemplu aveți parabola lui Solomon cu tăierea copilului pentru cele două mame).

Sunt trei maimuțe, dar sunt 4 concepte: ultimul, cel mai puțin cunoscut, este și cel care spune să te abții să acționezi într-o direcție care nu e dreaptă, și nici să nu îți lași sufletul să delibereze asupra ce nu e drept, în esență: nu judeca.

Așa se explică faptul că poți identifica și admira mai ușor omul inteligent decât pe cel înțelept, pentru că primul este rapid în a-și afișa calitatea, iar pentru el, dreptatea vine pe primul loc, și nu ce este drept (binele comun al tuturor, și să nu faci rău), al doilea însă nu va vorbi, asculta, vedea și/sau acționa până și decât atunci când este sigur de beneficitatea acestor acțiuni.

Maeștri vs Învățăcei

Nimeni nu e ce te aștepți tu să fie

Așa cum educația nu îți asigură inteligența, cel mult o mimare a ei, nici experiența per se nu îți asigură înțelepciunea. Nu ați văzut oameni inteligenți chiar făcând aceeași greșeală/prostie de nenumărate ori? Poți cultiva inteligența învățând, repetitiv, până când ceea ce înveți se integrează/asimilează, iar viteza de răspuns crește, înțelepciunea se obține cultivând alte calități și abilități, cum ar fi compasiunea, discernământul, bunul simț.

Compasiunea nu e milă, discernământul presupune obiectivitatea unui observator imparțial, iar bunul simț nu înseamnă numai politețe ci și conștientizarea locului tău în lume și poziționarea corectă pe el, precum și o bună cunoaștere a lumii și de sine.

Când vorbim de maeștri și învățăcei, cred că cel mai puțin respectăm regula celor 3 maimuțe, de fapt, fie urcăm maeștrii pe un piedestal pe care doar morții ar trebui să fie așezați, și poate nici ei, fie ne aplecăm să apucăm proverbiala piatră. Prima întrebare a compasiunii este: suntem toți egali (în fața lui Dumnezeu)? Dacă practicăm compasiunea, atunci da, toți suntem egali și nimeni nu se suie pe piedestal, nimeni nu se prostează la baza lui. Așezarea pe un piedestal este o greșeală la fel de sancționabilă precum și dărâmarea lui când observi că idolul tău are picioare de lut.

Isus a fost numit învățător pentru că pildele sale erau uneltele unui astfel de spirit, și el este suma celor care îl urmau (în apostoli ai lipsa de credință, de curaj, trădarea, avariția, furia și altele). Cel mai ușor se devine maestru în pustie, când lupta se dă doar între tine și ai tăi. Nu e ușor, dar odată câștigată lupta, e ușor să păstrezi avantajul fără influența unui factor extern (cine știe ce fac electronii când nu îi observă nimeni?).

Provocarea este să supraviețuiești lumii, să te poți mula pe cerințele unei mulțimi, fiind în același timp oglinda tuturor, păstrându-ți totuși individualitatea. Faptul că tu îi înveți pe alții nu te scutește de propriul proces de învățare, greșelile deja asimilate nu te scutesc de unele noi, iar însăși faptul că ești primul pe un drum vine cu riscul să greșești direcția. Asta nu e o scuză pentru invățăcei să-și judece învățătorii, deși o fac cu atât mai abitir cu cât au învățat mai mult de la ei, și nici să-i asmută unii împotriva celorlalți.

Eu sunt, dar unde?

De la iluminare la ascensiune, mersul nu e întodeauna ascendent

Vaaai ce îmi plac mie memele spirituale, și mai ales cât de ușor o iei la vale în baza lor. Arhicunoscută este și cea ”EU SUNT” (tot ceea ce este, una cu Dumnezeu, bla, bla). Îmi plac mai mult vorbele populare, cu grad de realism verificat gen ”până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”. Când te uiți la alții și îi judeci unde au ajuns și cum sunt, în loc să-ți vezi de treaba ta crezi că dai dovadă de înțelepciune, compasiune, sau discernământ? Cine o face, indiferent de cine este, nu e Dumnezeu și la nivelul lui EU SUNT, nici măcar SUNT nu e, sunt Eu contra altora cu care mă compar și îi judec să par EU mai cu moț.

SUNT orice, oricine, orice rol, iar dacă vreau să urc, rădăcinile mele trebuie să coboare, pentru că forța unui copac și rezistența lui nu vin de la soare, ci de la pământul care îl susține, iar ca idee, nu degeaba emoțiile sunt pereche, pentru că ele se experimentează, se cunosc cu adevărat comparativ, pentru că aprecierea uneia nu poate fi făcută pe deplin în absența punctului de referință.

Atotcunoașterea (de sine și a universului pe care îl reprezinți) implică experimentarea și rezonanța pe toate frecvențele, și cele înalte, și cele joase, și cele care crează și cele care distrug, stările conștiinței sunt simple instantanee pe cale, și doar sistemele izolate păstrează o frecvență pe termen lung.

În loc de concluzie

Eu NU sunt, nici n-am măiestrit ceva care să mă scoată la înaintare și cu toate acestea lumea mă tot găsește în găurile de șarpe în care mă tot ascund. De ce, Dumnezeu știe, eu cred că e Karma și Feng Shuiul eșuat (așa cum e și rolul meu de maestru ascendent). Dar dacă tot vin, aș vrea să înțeleagă un lucru esențial, eu personal am tot respectul și recunoștința față de cei care m-au ajutat să devin cine sunt, așa cum sunt eu, bună-rea, nici nu contează, decât pentru mine.

Iar dacă veniți și îmi spuneți ”am fost la cutărică, dar nu a reușit să mă… - completați cu ce-o fi - convingă/rezolve/lămurească”, eu am două reacții: fie vă spun că nu îl/o cunosc pe cutărică, și nu aș putea să mă exprim de niciun fel, iar dacă cunosc, iar ei care fac asta cu mii de oameni nu au putut, cu siguranță nici eu, Mafalda nu sunt, decât pe bani grei, sau karmă viitoare.

Cel mult pot oferi o nouă perspectivă, dar alte perspective funcționează arareori când omul nu le vede nici pe primele și nu înțelege oportunitățile ce i s-au oferit. Aceste perspective, indiferent de cine le oferă, nu sunt decât niște semințe aruncate, care au nevoie de timp pentru a germina, de solul potrivit pentru asta, și de o menire de a fi.

Cască bine ochii, că poate unde ai fost până acum a fost fix unde trebuia să fii, cine ești este ceea ce te împiedică să devii cine ai vrea să fii. Pe principiul eu sunt responsabil pentru ceea ce spun eu, nu pentru ce înțelegi tu, din experiență știu că oamenii nu învață nicioadată ce li se predă, ci ceea ce înțeleg ei din asta. Iar dacă ai stat, virtual vorbind, ani la picioarele unui maestru și nu te-ai prins măcar de aceste lucruri de bază, ai stat degeaba, n-ai căscat bine ochii, urechile, iar dacă te vaiți că nu ai învățat nimic după câteva luni (sau o singură dată), pune-ți întrebarea de ce te-ai dus, ca să ai unde pierde timpul cu talent? Majoritatea acestor oameni care se străduie să îi învețe pe alții au petrecut mare parte din viața lor chinuindu-se să înțeleagă cât să poată explica și altora, iar tu ți-ai deformat așteptările privind prea multe filme în care o pilulă/gândac magice schimbă soarta eroului și îl saltă să o ardă cuantic la înalt nivel. E ca și cum ai căuta mântuirea printr-un city break la Mecca, iar tu nici măcar musulman nu ești, am zis.

Dacă nu știți cum se cască bine ochii, știu eu o carte care explică bine Cască bine ochii de Mariana Kaplan, o prezentare mișto găsind aici.

Principiile, bată-le vina!

Principiul "Cui pe cui se scoate"

Acest principiu se bazează pe premisa că soluția unei probleme este de același tip cu problema însăși. Vă dau un exemplu: probleme cu vrăji, farmece, legături - mergi la vrăjitoare, că doar o vrăjitoare face d'astea, și combați focul cu foc: cine leagă și dezleagă, eventual pentru o sumă modică extra, ți-i leagă pe cei care te-au legat să-i învețe minte s-o mai facă și altădată. Sună logic, nu-i așa? Deși nu sunt genul care pentru fiecare soluție găsește o problemă, aș vrea să atrag atenția că acest principiu este mult prea apropriat de cel biblic ”Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Rezultând, în mod evident, dovedit istoric, escaladarea conflictului. În plus, ar fi nevoie să subliniez și alte câteva aspecte: de unde poți fi sigur că vrăjitoarea ta are suficientă cunoaștere pentru a identifica corect problema și în consecință să o trateze corespunzător, și mai mult, că este mai puternică decât a adversarului (mama lor de dujmani)? Și să vă mai spun un secret (destul de cunoscut de altfel): nu numai vrăjitoarele leagă, blesteamă, fac farmece, iar puterea spirituală se ascunde unde nici nu te aștepți, ea manifestându-se în feluri obișnuite, curente, putând lua forma și manifestarea unui simplu gând. Slujba de cununie leagă, psalmii blesteamă, legatul lacătelor de garduri sunt legături, purtatul chiloților pe dos pentru protecție, întorsul cănii să găsești obiectul pierdut reprezintă farmece , inclusiv punerea cuiva pe un acatist, sau citirea anumitor rugăciuni pentru soluționarea anumitor probleme...

Principiul ”N-am fost eu, și dacă am fost, nu recunosc”

Dacă ultimul paragraf de mai sus nu v-au făcut să exclamați un ”Aoleu și vai de mine, uite ce fac fără să-mi dau seama”, atunci vă numărați printre adepții principiului de mai sus. Pe baza unui alt principiu fundamental, anume că nu există cauză fără efect, și efect fără cauză, dacă v-a ”bătut” Dumnezeu și experimentați bube și babe (aka farmece, descântece, blesteme, făcături și alte minuni), cu siguranță faceți și voi ceva asemănător sub o formă sau alta. Chiar și atunci când karma neamului stă grămadă peste voi, și vă înghesuie păcatele neamului, nu degeaba ați aterizat în neamul respectiv, ați picat datorită altui principiu - cine se aseamănă se adună... De aia neamul nu ți-l alegi, sau mai bine zis, alegerea e limitată la ce îți poți permite... Dacă nu ai avea deloc sămânța karmică plantată în câmpurile tale, atunci terenul ar fi infertil, și nu ar răsări nimic la suprafață.

Principiul ”Musai să schimbăm ceva, dar totul să rămână la fel”

Dacă într-un final apoteotic ajungem să recunoaștem că posibil cauza să fie la noi și nu avem de ales decât să facem ceva să schimbăm lucrurile, ajungem la axioma de mai sus, pentru că nu-i așa, există ”n” motive pentru care suntem așa cum suntem, și dacă schimbăm ceva, cine știe ce drob de sare ne mai poate cădea în cap. Mai bine cu răul știut, decât să înfruntăm frica de necunoscut, sau mai rău, să ne imaginăm deja traseul plin de pericole reale sau imaginare de pe noul drum. Liberul arbitru este o utopie nu pentru că el nu există, ci pentru că nimeni nu e dispus să îndeplinească condiția de bază pentru manifestarea lui: anume asumarea răspunderii, până la capăt, fie să te schimbi, fie să te accepți cum ești și să defilezi așa, împăcat cu cine ești și durerile și suferințele tale. Așteptăm să ne tragă cineva de mână, la o adică acceptăm chiar și să ne biciuiască de la spate, pentru a ieși din necazuri, eventual să putem mai târziu avea și pe cine da vina în caz de nereușită.

Principiul ”Scoate capul din cutie”

Poate recunoașteți termenul englezesc ”think outside the box”. Conform paradoxului lui Schrödinger, în interiorul unei cutii închise, ești atât viu cât și mort simultan, și nu știi cu adevărat cum ești până nu deschizi cutia. Bine, era vorba de o pisică, dar știm cu toții cum sunt pisicile cu cutiile, ele scot mereu capul să verifice că sunt vii. Dincolo de spațiul sigur al cutiei în care trăim și cu care ne-am obișnuit, în care ne izolăm de lume și influențele acesteia, există întrebarea ”și acum ce fac?”. Și în afara cutiei faci ce făceai și înăuntru, trăiești. Însă acum ai o perspectivă mai largă, ai mai multe opțiuni, poate o cutie mai încăpătoare, cu funde, și altele... De aceea poate că ar fi mai bine să îți ierți dușmanii înainte să-i înveți minte, drumul la biserică să fie cu scopul introspecției mai mult decât cel al expectativei, apelatul la vrăjitoare să fie așa ca obținerea unui alt punct de vedere - o a doua părere de confirmare/infirmare a bubelor, nu de alta, că tratamentul lor este schimbarea.

Denegarea de opinie

Orice asemănare cu realitatea este pur intenționată și deloc întâmplătoare, dați-mă în judecată!

Bat clopotele

Clopotele au menirea de a ne deschide calea către Dumnezeu, ele îți atrag atenția (întorc mintea către), deschid sufletul (poarta către) și ridică spiritul (schimbă vibrația pe care acesta rezonează). Când exteriorul se dărâmă în jurul nostru, acest fapt nu e decât o reflecție a distrugerii interioare, iar unul din instrumentele de refacere este chiar acesta: Clopotul.

Teste fără număr

Trăim vremuri interesante, pentru că s-au găsit ceva chinezi să ne blesteme (cică ei aşa blesteamă: “fie să trăieşti vremuri interesante”). Normal că de la ei ni se trage experimentul Covid-19, cum să nu, poftim cultură…Unii îşi doresc atât de tare să îi copieze lucrarea lui Dumnezeu, încât uită că chiar şi atunci îi fac voia şi misiunea. Cum şi de către cine nici nu mai contează, precum nici pentru ce scop, pentru că aşa a vrut Dumnezeu, iar EL este cel mai eficient. Ceea ce contează este acţiunea individuală şi colectivă în fiecare clipă a acestei încercări. Şi care sunt jaloanele unei încercări? Teste pe toate planurile, fizice, mentale, emoţionale, spirituale. În cele două articole legate de karmă de la începutul anului 2019 (aici şi aici), am atras atenţia că lecţiile karmice de neam abia de acum se vor resimţi, că 2019 şi anii anteriori au fost de pregătire.

În vremuri de restrişte….

Pe vremuri când ne lovea vreo molimă, primul gest era trasul clopotelor de la biserici, aşa erau anunţate, aşa se ştia că ceva nu este în regulă, se atrăgea atenţia oamenilor să se pregătească de întâlnirea cu Dumneazeu. Pentru că clopotele anunţau mai ales molimele, invaziile, morţile. De ce clopote şi nu cimpoaie, sau bucium, sau tobe, sau pocnitori, sau… Pentru că fiecare are specializarea sa, iar clopotele sunt vocea lui Dumnezeu care ne cheamă la El. Şi asta nu înseamnă că trebuie să pleci cu totul, dar nici să aştepţi până e nevoie ca ele să bată exclusiv pentru tine. De la începutul pandemiei un prieten a tot bătut apropouri (eh, a zis-o de-a dreptul în stilul lui direct) că trasul clopotelor sau bătaia celor sunătoare ar ajuta mult.

A fi sau a nu fi trăgător de clopote

Nu ştiu dacă l-a mai luat şi altcineva în afară de mine în seamă, cert este că am văzut la un moment dat pe net o ştire cum că Arhiepiscopia Moldovei îşi propusese să tragă toate clopotele simultan în întreaga Moldovă în contextul Covid 19. Ţinând cont că Moldova a avut un număr semnificativ de decese mă întreb dacă au făcut-o şi dacă ăsta era să fie rezultatul, sau pur şi simplu nu au mers până la capăt cu ideea. Contează însă şi calitatea clopotului, însă cel mai important este cel care îl trage, la urma urmei clopotul este un simplu instrument în mâna celui care pune intenţia, care ar trebui să aibă cunoaşterea şi să fie în armonie cu el cât să-i ştie sunetul, şi cât e nevoie să îl tragă până îşi face efectul.

Eu şi clopotele mele

Aproape fiecare bol cântător (aka clopot aşezat) pe care îl deţin are personalitatea lui, un aspect sau două sau mai multe combinate pe care lucrează, în funcţie de vibraţia gamei sunetelor sale, şi de fiecare dată sună diferit, niciodată la fel. Etalonul este sunetul pe care îl scoate atunci când singura mea intenţie este să mă bucur de el, să îmi setez corpul ca şi un diapazon care vibrează împreună cu el amplificându-ne unul pe celălalt, propagând sunetul cât mai mult, mai departe, mai amplu şi mai profund. În restul timpului sunt sunetele sparte, slabe, distonante care îmi spun o poveste, îmi arată unde e problema.

De ce bat clopotele,… Mitică?

Lăsând gluma la o parte și pe Caragiale, doxologia.ro spune că clopotele nu bat niciodată pentru amuzament (exceptând cele cântătoare din propria dotare, dar asta e altă poveste), ele bat pentru a ne atrage atenția la o chestiune de natură sufletească: << Cheamă viii, plânge morții, împrăștie viforele! – împrăștie dracii și trăsnetele.>>

Clopotul, vocea lui Dumnezeu

Deja este certitudine științifică faptul că sunetul aduce nori de ploaie sau îi împrăștie pe cei de grindină (generator de unde de șoc), și deși eficiența lor este argumentabilă, existența impactului nu poate fi negată. Sunt câteva povești interesante legate de clopotele unor biserici care ar avea același efect când sunt trase, dar povestea asta o să o dezvolt în altă parte… Clopotele se trăgeau ca și alarmă, dar și pentru a chema oamenii la biserică, pentru a le aduce aminte că înainte de toate atenția este la Dumnezeu, că voia Lui se manifestă când a Omului se abate de la drum.

Ținând cont de întâmplările ultimilor ani, mă întreb de ce vocea lui Dumnezeu nu s-a auzit (și nu se aude) mai des? Oare surzim în fața clopotelor până când va răsuna sunetul trompetelor?

3 zile de întuneric

Printre practicile spirituale care își testează spiritul se numără și statul în întuneric. Ce presupune ea, ca și practică? Să te închizi într-un spațiu închis, un timp, undeva la 3 zile este minimul obligatoriu, renunțând benevol la orice sursă de lumină și distragere a atenției către exterior: telefon, televizor, contactul cu alte persoane (vorbit sau văzut), străduindu-te să faci în întuneric acele lucruri de bază pe care de obicei le faci fără a te gândi și analiza prea mult: îmbrăcat, spălat pe dinți, făcut duș, asigurarea nevoilor de bază: mâncat, băut și evacuarea rezultatelor. Și dacă ai vreun viciu care nu te lasă să dormi dimineața (cafea, fumat, facebook) vei suferi o presiune suplimentară și din partea acestora, cu sevrajul aferent.

De ce aș vrea să mă chinui astfel, poate că vă întrebați, pe bună dreptate. Doar motivul dezvoltării compasiunii față de aceia dintre noi care s-au născut, sau au rămas dintr-un motiv sau altul fără vedere, nu pare suficient. La o adică, mental, înțelegem că le e greu, deși nu am realiza cât de important este pentru ei o treaptă la coborârea din pat, sau un prag mai înalt la usă, sau la cuva de baie, sau că un scaun, un castron nu mai e la locul lui, sau că un papuc a căzut aiurea sub pat. Sau o șosetă, sau că hainele sunt pe dos, sau că din senin ți s-a făcut frig în mijlocul lui cuptor, iar pilota Dumnezeu știe unde a fost ascunsă din timpul iernii. Fac pariu că niciodată nu v-ați pus problema câtă pastă de dinți puneți pe periuță, că dacă puneți dublu, faceți clăbuci, și puteți să vă înecați cu ei.

După cum spuneam, compasiunea este un deziderat mult prea altruist pentru un atare efort de stăpânire a sinelui, puteți la o adică, să testați aceste lucruri și punctual, unul câte unul, pe rând, și să vă măriți pas cu pas gradul de conștiență. Pentru că în fapt, acesta ar fi scopul de bază al unui astfel de exercițiu: să devii mai conștient (mai atent, mai prezent) în fiecare mișcare pe care o faci: acum mă trezesc, acum mă ridic din pat, acum merg până la baie, acum fac duș, acum mă ususc cu prosopul, acum mă spăl pe dinți, acum mă îmbrac... O să spuneți: uite-o și pe asta, de ce îi arde ei, țara arde și baba se piaptănă.. n-o zic... ba o zic: la floci.

La care eu o să vă întreb să îmi răspundeți sincer: de câte ori ați plecat de acasă și v-ați întrebat, oare am încuiat ușa, oare am scos fierul de călcat din priză, oare am oprit apa, oare...? Dacă cel puțin odată, ați câștigat la lozul neatenției, înseamnă că mintea nu vă stătea la lucrul pe care îl făceați când îl făceați, ci la cel(e) pe care urma să le faceți, și ați realizat mecanic, fără voi, lucruri pe care nu le-ați înregistrat în conștient. Lista poate continua cu unde mi-am pus cheile, ochelarii, cordeluța de păr (pe care s-ar putea s-o găsească colegul de pat sub fundul lui/sau ei, și să te împungă cu ea, discret, pe întuneric să crezi că i-au crescut cornițe). Poate că astfel de absențe involuntare nu v-au schimbat (încă) iremediabil firul vieții, poate sunteți suficient de ordonați cât să puneți lucrurile la locul lor întotdeauna, poate că aveți o minte care în fundal cataloghează și ordonează și îndosariază, și să știți că o astfel de minte este printre primele care cedează cunoscutului neamț al cărui nume îmi scapă acum, era ceva legat de uitare, atunci când se aproprie uitarea definitivă și necunoscutul absolut.

În afară de acest plus de atenție, pe care oricum îl pierdeți odată ce ieșiți din întuneric, cumva obiceiurile deja înrădăcinate revin și cu mai multă forță cu cât se încearcă disclocarea lor, și este paradoxal că pe întuneric nu m-am împiedicat nici măcar odată, iar de lovit de mobilă maxim o dată pe sesiune, în schimb pe lumină toate astea se întâmplă zilnic, cel puțin odată pe zi. Deci nici ăsta nu e adevăratul motiv pentru care e nevoie să stai în întuneric, adică, da, e un exercițiu mișto, dar complet inutil dacă el nu transcede întunericul și se implementează în viața de zi cu zi. Zice cineva (care știe ce zice) că pentru a schimba sau adopta un obicei nou e nevoie de 9 luni. Iar pentru asta fabrica de sfinți s-a închis de mult. Omul modern se rupe cu greu pentru un moment de contemplare și dacă nu ești introvert, introspecția nu face parte din meniul zilnic.

Aici e buba: cât de dispus(ă) ești să fii tu cu tine însuți, doar cu tine, cu gândurile tale, cu pulsiunile tale negative, cu fricile, cu visele, cu planurile tale mai mult sau mai puțin materializabile, căci cele imediat realizabile sunt la câteva zile depărtare/uitare până la punerea lor în practică. Există oameni care nu au rezistat nici măcar câteva ore din prima zi, când acele ore ar fi putut în mod normal fi considerate drept o letargie în pat dimineața, dar numai gândul că m-am trezit, și nu e lumină, și am ieșit din rutina cu care m-am obișnuit, a trezit un sentiment de nedescris de panică scoțându-i afară înainte de a simți pulsiunea tutunului, sau a cafelei, sau...

Și nu, somnul nu ține atât de mult oricât de obosit ai fi, oricât de dispus (și capabil) de a dormi 48 de ore neîntrerupt, sau măcar cu pauzele chiaunite de mers la baie pe bâjbâitelea. La un moment dat, mintea se trezește, simte nevoia de a face ceva, orice pentru a umple golul, pentru că ea știe că în lipsa activității, corpul slăbește, iar odată cu corpul și suportul ei se clatină. Și sunt ore întregi în care nu știi ce oră e, ce zi, timpul încetează a mai fi o dimensiune, deși te întrebi cât mai durează. Ceasul interior nu mai rulează pe intervalul noapte/zi, ci pe cel al organelor din medicina chinezească, și ar fi interesant de știut exact la ce intervale de timp corpul tău alege să se odihnească sau să lucreze, deplin treaz.

După trei astfel de ture de întuneric, și încă una de 2 zile ratată, consider că am un eșantion reprezentativ pentru a oferi câteva impresii și concluzii, deși eu nu sunt neapărat din eșantionul reprezentativ, fiind mai degrabă introvertită din punctul de vedere al introspecției, fără a avea nevoie de a sta la întuneric pentru asta, și neavând din născare frică de întuneric (știut fiind că de mic copil îmi plăcea să umblu noaptea pe unde apucam, beznă sau nu, sălbăticie sau nu). Deci nu am avut acest handicap. Nici nu fumez, și pot renunța ușor la cafea, al doilea handicap rezolvat. În schimb vorbitul... Depinde de stare, de momentul zilei, de companie, de... Aici e provocarea de întâmpinat pentru mine. De două ori am stat la întuneric împreună cu altcineva și odată singură - acasă și fiecare dintre cele trei sesiuni a avut provocările ei.

La prima tură provocarea a fost baia comună la patru camere și cinci persoane, căci pe întuneric împărțirea ei care era dificilă pe lumină devine problematică și de-a dreptul tragică dacă de exemplu, conform legilor lui Murphy, te nimerești și în perioada aia a lunii. Pe întuneric fiecare sunet este mult mai acut, pentru că în lipsa văzului celelalte simțuri se amplifică și ce faci tu, cu ce face celălalt sunt sau nu sincronizate, și nici nu știi dacă e de dorit sincronizarea. Cert este că de fiecare dată, indiferent dacă singură sau cu cineva, am mâncat muuult mai puțin decât ne-am/m-aș fi așteptat, tot cert este că, pe întuneric, visele sunt din alt film, că deja din prima zi, toate durerile (știute, sau neștiute) se fac simțite pentru că în sfârșit, au atenția ta deplină și sunt precum copii la prima zi de strigare a catalogului: aici suntem, prezent.

Corpul tău care până în acest moment a funcționat pe adrenalină, care când zicea și el ceva, săreai cu tratamentul (indiferent că tratamentul este unul clasic, homeopat, sau terapie alternativă – nu contează, în esență i-ai spus taci, l-ai dus cu zăhărelul, încă o zi, încă o noapte. Mișcarea antrenează și mai multă mișcare, vezi avalanșele, nemișcarea produce așezare, tasare, când te oprești în loc, toate te ajung din urmă, realizezi cât de mult te-ai întins, câte greutăți ți-ai luat în cârcă (unele de-a dreptul inutile).

Doar într-o clipă de nemișcare atingi momentul de a fi, restul este a face, doar când timpul nu mai este o constantă, exiști în afara lui și tot ceea ce ești are ocazia să se manifeste. Încet-încet, după ce învârți toate gândurile, toate poftele, toate emoțiile, realizezi care sunt cele mai importante, sesizezi tema lor, constanta, și realizezi și ce se manifestă acum în viața ta, la ce stimuli (re)acționezi. Așa ar fi de dorit măcar.

Din punct de vedere spiritual, primele două sesiuni au creat și câteva senzații tari pentru cei din jur (în primul caz, că era vorba de un grup, iar pe cercul de întuneric din jurul cabanei, sătenii au băgat chefuri la greu, un pic de țipete, un pic de chiuituri, un pic de pocnituri, ce au putut și ei. La a doua tură, mi-am chinuit atât de tare vecinii conaționali, neînvățați dragii de ei cu astfel de diferențe de potențial energetic în zona lor, încât au ieșit urlând pe stradă. Deși la întuneric am încercat să îi calmez cu boluri, s-a dovedit ineficient, doar toba a calmat spiritele (rele).

Desigur, sunt câteva exerciții mindfulness, energetice, terapie, etc recomandate la întuneric (cam tot ce poți face fără să vorbești și fără suport digital sau de alt fel): autotratament, qi qong, respirat, numărat, meditații și multe altele. Și e distractiv că în întuneric de fapt îți mărești cantitatea și calitatea luminii interioare, plus că sunt șanse destul de mari șă îți deschizi al treilea ochi și clarvederea (trei zile pline cel puțin, cu anumite exerciții). Ieși cam aerian și neîmpământat de acolo, din nou, paradoxal, dar evident. Poate un pic mai luminat, deși nu neapărat iluminat, fiecare după posibilități și cum îi e norocul(karma).

Ce pot spune e că în lucrul cu tine, această experiență este de bifat pe Lista de dat colțul, pentru că în lipsa ei, restul sunt povești de adormit copii când s-au trezit pe nepusă masă.

Întunericul la el acasă…

Umblă vorba…

Umblă vorba în sat cum că o fi și-o păți … (satul spiritual, împănat și el, în mod tradițional cu atotștiutorii preocupați mai mult de ograda vecinului și de ce îi poate lui/ei pielea, decât să se uite în oglindă mai cu atenție)… Să revin, umblă vorba că aș fi demon întrupat. Depinde de zi, și în ce toane mă prinzi 🤣. Sincer, cred că am greșit undeva cu ceva dacă sunt percepută drept un simplu demon, ar trebui să mă prindă în forma mea maximă când sunt mama lor a tuturor luați în gașcă sau separat.

E ușor să aplici etichete, atunci când nivelul tău de înțelegere se rezumă la ele și nimic mai mult… Mie îmi plac tare mult spiritele luminoase, adevărații îngeri pe pământ care n-ar omorî o muscă. Sigur, fără a lua în considerare faptul că lumina unui înger ar arde orice materie în care ar vrea să se întrupeze, și că la întrupare coboară lumina umbră a îngerului, care, cum să vă explic, e tot un fel de întuneric, dacă l-ai lua la bani mărunți. Iar îngerii din întuneric sunt îngeri căzuți, indiferent de motivul căderii lor. Mă opresc aici cu argumentația, că oricum, câinii latră, caravana trece, iar cu credințele orbești nu te pui, mama dracilor să fii…

Orbirea spirituală poate fi cauzată atât de un întuneric prea dens, dar și de o lumină prea puternică. Ochiul spiritual poate fi deschis de ambele, dar ceea ce vede e în esență tradus prin prisma cunoașterii existente la nivel de spirit. Îngerii cunoașterii au fost în al doilea val al căderii, și au căzut din iubire și… lipsa răbdării. Potențialul cunoașterii absolute se află în întunericul primordial, acolo unde divinitatea nu s-a dezvăluit încă, nici ea nu se cunoaște pe deplin, unde dacă faci lumină, se reduce raza de acțiune și capacitatea de manifestare.

Coloana de lumină și cercul ei de întuneric

Lumina prea puternică nu numai că te poate orbi, dar te și îmbată, de aceea își dezvoltă unii dependență de extazul mistic, sau de starea iluminării. Problema e că odată aflat acolo, nu mai simți nevoia de a face nimic altceva, iar imediat ce ai trecut de, reproducerea și/sau translația ei este o palidă imitație lipsită de acuratețe.

Așa cum cei din întuneric au nevoie de o sursă de lumină, și cei din lumină au nevoie să se încarce cu întuneric pentru a fi funcționali. Fiecare după posibilități. Echilibrul dintre cele două este unul precar, indiferent de care parte ai fi, plus că e plin de pericole legate de percepția celorlalți și de cât de tare îi poți deranja, plus cât de mult balans poate duce corpul fizic.

Ne place sau nu, trăim într-un univers dual, polarizat, lumină vs întuneric, bine vs rău, pozitiv vs negativ etc. În jurul unei coloane de lumină va fi un cerc de întuneric, iar în orice gaură de întuneric se va trezi o luminiță să vrea să-l ilumineze.

Pentru tema articolului de față e mai puțin relevant dacă cercul de întuneric este în jurul unei coloane de lumină naturală sau a unui locaș sfânt, sau ambele împreună. Calitatea ambelor se vede în contrastul dintre ele.

O apariție neașteptată

Eram în drum spre Dognecea, despre care am povestit aici experiența, și am reușit cu chiu cu vai să găsim drumul prin Bocșa printre palatele conaționalilor noștri, iar spre ieșirea din Ocna de Fier, într-o curbă am dat de casa din imaginea de prezentare a articolului, și nu am putut să nu oprim să o fotografiem din toate unghiurile, aveți câteva prim planuri mai jos pentru a vă face o idee…

Imaginile spun propria lor poveste (sau povești) și vă las să le citiți singuri și să vă minunați. Eu nu pot decât să spun că e cu siguranță casa cuiva, nu o pensiune sau altceva, în ciuda aparențelor. Și lăsând deoparte subiectele sculpturilor și ce reprezintă ele, e clar că munca necesară construirii unui astfel de ansamblu este titanică, talentul artistic neîndoielnic, individual, fiecare sculptură ar provoca un impact mult mai profund, așa este puțin prea mult, iar când realizezi că este locuința cuiva… Uau!

Pentru mine personal, în afara senzației acute de dejavu (poate am mai trecut pe acolo, poate am trecut pe lângă ceva asemănător în alt loc, sau poate cine știe ce altceva, nimic nu e exclus), recunosc că m-au încercat simultan dorința de a-l cunoaște pe proprietar și autor, eventual sperând să-l pot convinge să ne invite la o cafea să admirăm și interiorul, dar vai, deși am dat târcoale vreo 10-15 minute, nimic și nimeni nu a trădat vreo urmă de mișcare, dar și o vagă invidie? admirație? că omul a dat dovadă de puterea de a construi cuibul perfect pentru el, chiar și unul alcătuit din anticeruri. Și scos umbra la vedere, în văzul tuturor, iar cel mai interesant mi s-a părut faptul că drugul la poartă era așezat spre exterior, nu pentru a împiedica intrarea, ci ieșirea. Asta înseamnă să fii conștient!

Târgurile ezoterice

Socoteala de acasă și cea din târg…

Înainte de era tehnologiei și a informației, pe vremea când era bunica fată mare, târgurile erau la mare căutare datorită faptului că se numărau printre puținele ocazii unde puteai avea acces la diferite mărfuri și servicii și face schimb de informații mai mult sau mai puțin utile. Altfel era greu să găsești ce ai nevoie, iar pentru asta făceai un efort și străbăteai, uneori cu zilele, drumul până în locul târgului.

Aveai, prin urmare, trei motive să mergi la târg: să vinzi sau să cumperi ceva, și să faci schimb de informații. Mai erau, desigur, și curioșii care se nimereau pe acolo, plus cei care veneau la șterpelit sau la îmbârligat lumea. Lumea, care putea să fie mai mult sau mai puțin atentă la ce cumpără, de la cine, cât de mare îi este cu adevărat nevoia, și așa mai departe…

În vânzări competiția este acerbă, doar nu o să lași pe careva să îți strice vadul pentru că are un produs mai arătos, a călătorit mai puțin cu el, a fost mai atent la detalii. Dai un ban, dar stai în față, doar sunt puțini dispuși să cerceteze cotloanele pentru comori ascunse, căci nu au răbdarea sau perseverența pentru asta. Mulți sunt atenți cel mult la chilipiruri, și nici nu realizează riscurile lor, cele legate de calitate, de adevărata necesitate, de … Și nici nu vreau să intru în discuția legată de organizarea propriu zisă (logistică, publicitate, amplasament, amenajare…)

La târg nu mergi doar să te uiți, sigur la ceva îți va rămâne sufletul, sau banii la altcineva, iar asta nu se întâmplă doar la târg, nici cu magazinele nu mi-e rușine, de câte ori v-ați dus după pâine și ați plecat cu căruciorul plin ochi. Și nu e totul datorat tehnicilor de vânzări, credeți-mă, că am avut parte de instruire aplicată în așa ceva, iar tehnicile funcționează până la un punct… Iar rezistența nu face decât să ajungi acasă rupt de obosit după o simplă plimbare în magazin, cu dureri de cap, greață, și doar nu ai dat cu sapa nu ai interacționat în mod specific cu nimeni…

Ezotericul, de la agonie la extaz și înapoi la agonie

Târgurile ezoterice nu sunt diferite de tot ce am prezentat mai sus, or fi ele ezoterice, dar tot târguri rămân în esență, și implică aceleași reguli. Cu diferența că în cazul acestora, poți fi sigur că minim 90% din cei implicați au cunoaștere și putere cât să facă din experiența interacțiunii și implicării cu un astfel de târg, una plină de senzații tari. Pentru cei suficient de curajoși (sau inconștienți - sau ambele) să îi treacă pragul, descoperă că fie nu mai vor să treacă pragul vreodată, fie se îmbolnăvesc de o fascinație macabră vizavi de senzațiile tari menționate și sunt precum drogații doritori de încă o doză de adrenalină.

Lăsându-i deoparte pe cei care au o tarabă și nu au habar ce vând (precum o doamnă care vindea cristale și a încercat să îmi vândă un cuarț sagenitic drept jad nefrit), pe cei care vând haine, sau pe cei care vând produse cosmetice cu eticheta originală în limba rusă (am fost tare dezamăgită de lipsa standului lor la ultimul târg - de ce să mint, mai repede boicotez stațiile peco cu acționariat austriac de la care alimentam până acum decât să renunț la produsele rusești cu plante care au supraviețuit Cernobîlului, dar așa sunt eu, ciudată), restul celor care se află acolo au și interese ascunse, uneori atât de ascunse că nici posesorii lor nu știu de ele, uneori nici nu sunt ale lor mai precis.

Sigur, la un ezoteric nu vin numai cei cu intenții pure (și amintiți-vă de vorba care spune că e plin iadul de drumuri pavate cu intenții bune), vin și cei care știu că un astfel de târg va atrage oameni cu potențiale ne-exploatate, cu daruri și haruri de care nici măcar nu sunt conștienți, cu ghizi și cunoaștere și drepturi divine apetisante. Aici se dă bătălia, pe suflet. Când treci pe lângă o tarabă, stai și asculți câte un om, și treci mai departe ușurat de toate cele… La fel de ușor poți pleca cu entitățile curățate de pe cei care au trecut pe acolo înaintea ta, că nu toți au turme de porci la dispoziție…

Deși eu admir mult tehnologia, și sunt un mare fan al utilizării ei, cred că ea prezintă cel mai mare risc, tocmai pentru că ea facilitează săritul peste niște etape ale înțelegerii, și îți permite să eviți procesele intermediare. Intenția celui care a pus bazele tehnologiei este mai importantă decât tehnologia însăși, căci omul de ți-o prezintă poate fi de bună credință. Aș vrea să subliniez că terapiile minune care iau durerea cu mâna (mai ales din cele acute) trebuie privite cu un gram de discernământ.

Durerile acute sunt karmice, ele au entități ce stau de pază, cine te scapă de durere, îți trage de acolo entitatea, și ar fi bine să te întrebi ce se întâmplă cu ea, dacă nu ajunge într-un porc în pustiu. Cel care a folosit tehnologia pe tine înțelege cauza acestei dureri acute, și te poate ajuta și pe tine să o înțelegi și să accepți, eventual să o îndrepți? Dacă răspunsul este ”nu știu” la oricare din aceste întrebări și/sau nu îmi pasă, vă dau o veste tristă, roata karmică nu s-a oprit ci și-a accelerat viteza, pentru că acum sunteți complici în infracțiunea de a merge contra curentului curgerii naturale a universului.

De ce aș?…

Dacă lucrurile stau așa, de ce aș mai merge la un astfel de târg? Doar n-am băut gaz, sau mirosit vreun brăduț verde cânepă să vreau să mă leg la cap când nu mă doare… Mai ales dacă nu ți-ai făcut din asta o meserie, și nici n-ai nevoie să vinzi produsele respective, sau pe tine ca terapeut, ca autor, ca și cunoaștere, ca și profesor, și nu ai o pasiune de întreținut?

Este un test - de rezistență, de discernământ, de compasiune, de maturitate. Nu te pune nimeni să intri într-un cuib de vipere, dar dacă te hotărăști să o faci, reușești fără ca ele să te simtă și să își concentreze atenția asupra ta? Sau dacă sunt fixate pe tine, le poți hipnotiza să se comporte exemplar? Măcar îți vei testa imunitatea la veninul lor…

În ciuda celor prezentate și a faptului că sunt conștientă de ele, eu mă duc destul de floricică la ezoterice, cumva reușesc oricum să calc minim jumătate pe bătături și să scap basma curată chair dacă, sau poate tocmai de aceea, pentru că nici eu nu sunt ușă de biserică. Nu trimit lumină, că s-ar putea efectul să fie invers decât cel scontat, și nu mă rog să îmi fie bine, că din prea bine nu crești, nici nu înveți. Nu îmi fac protecție din același motiv, exceptând situațiile când se sare calul, iar când se întâmplă asta e Jihadul, Apocalipsa, Armageddon, trei în unul.

Altfel, sunt fată drăguță, și mă dau la o parte și las lumea să-și trăiască karma, drama și să-și joace Jocul cum știe și poate mai bine.

Pilule de depanare spirituală

Unele probleme și lucruri de rezolvat sunt universale, mai devreme sau mai târziu, toți trecem prin ele, și de cele mai multe ori nu o singură dată. Mie personal îmi place să fiu eficientă când lucrez, în orice plan, fie el fizic, emoțional, mental sau spiritual și cred cu tărie în principiul KISS ”Keep it Short & Simple” mai pe românește scurt și la obiect, așa că m-am gândit să vă ofer câteva instrumente utile atunci când nevoia surclasează lenea, și e musai să fie luate măsuri și greutăți.

Algoritmi

• De protecție (a ta în fața altora, a altora de către tine/alții etc)

Toată energia proiectată asupra mea/X, și cea pe care eu/X o proiecte(a)z(ă) se binecuvântează cu energia, lumina, iubirea și înțelepciunea trinității și a Creatorului și se transformă în energia, lumina, iubirea și înțelepciunea acestora.

• De iertare

Mă iert și mă binecuvântez în relație cu Aspectul meu feminin/masculin/Mama/Tata/X în toate viețile, în toate timpurile, în toate locurile si dimensiunile pentru toate cele făcute cu voie sau fără de voie, cu știință sau fără de știință, cu cunoaștere sau fără, cu mintea, cu corpul, cu sufletul, cu spiritul; aici si acum, oriunde și oricând, și îi/îl/o rog să mă ierte și să mă binecuvânteze, iar pe bunul dumnezeu il rog să ne ajute în acest proces. Amin

• De separare și regenerare

Ce e al meu (prin drept divin) revine la mine, ce e al tău (prin drept divin) revine la tine, energie, structuri, suflet, daruri, haruri, ghizi conform planului divin pentru binele nostru suprem. Se refac matricele energo-spirituale divine inițiale până la gradul de perfecțiune atins al spiritului.

Sunete, frecvențe, mantre, muzică

De stat mintea în loc

Mintea în loc mi s-a oprit efectiv în timpul unui exercițiu de 20 de serii duble de lovituri stânga-dreapta la sacul de box, cam pe la jumătatea lui, în stilul ăla ”Cine sunt? Unde mă aflu? Ce fac?”. Altfel, mintea în loc nu-mi stă cu ușurință, dar sunetul din linkul alăturat de la Institutul Monroe se aproprie cel mai mult de același efect. Are efecte mișto, deși nu pare așa la prima audiție, dar eu vi-l recomand ca măcar odată în viață... Interesant cum a trecut o oră în 10 minute.

Dureri pe corpul fizic

Am testat frecvența, și după o oră de ascultat, durerile de spate, șale, umăr s-au atenuat până la dispariție. Acum să nu uităm însă că durerile în corpul fizic reprezintă ultima manifestare a problemei care de fapt își are rădăcinile/cauzele în celelalte corpuri, astfel că soluția este temporară, pentru a atenua simptomele permițându-vă să vă puteți ocupa în voie de cauze fără distragerea atenției de către durere. Nu o faceți, ea va reveni, și jocul cu frecvența va merge până la un punct, când vă veți imuniza și la ea.

Bine ar fi să o puneți în timpul somnului, atfel șansele ca ea să lucreze și pe alte planuri decât cele fizice să crească, de aceea vă pun aici cea cu durată de 9 ore. Iar dacă combinați 174 Hz cu 528 Hz e și mai mișto, atenuarea durerii fizice împreună cu regenerarea întregului corp și ceva vindecare emoțională care să susțină corpul fizic (de obicei mintea strică lucrurile. 741 Hz elimină toxinele și te scapă de infecții. Aici găsiți o mantră superb cântată.

9 într-unul

9 Solfegii miraculoase pentru o terapie cap coadă la prețul unei ore și un pic din viața ta. Eu zic că merită, doar să reziști tentației de a asculta altceva, dar nu și celei de a adormi ascultând. Mai eficiente decât ați putea crede, dar și ascultatul ar fi bine să îl practicați măcar 21 de zile consecutive ca să merite și cu efecte garantate.

La război ca la război

Nu știi niciodată care pași te vor propulsa în mijlocul unui război, și din senin zboară obuze pe lângă urechile tale (mai mult sau mai puțin figurativ). Sunetele de tobă sunt cele care întăresc spiritul suficient cât să se poată plimba atât în ceruri cât și în lumile de jos, de unde de multe ori nu ai ieși nezburătăcit de pene. O mantră către o entitate superioară gen Shiva vă asigură și protecție să nu reveniți cu păduchi de la drum.

Dacă lucrurile sunt chiar grave și pe karmă, aveți două soluții: fie creșteți vibrația peste capacitatea celor din jur ascultând, de exemplu Sarah Brighman, fie mergeți cel mai jos, cu Tom Waits, de exemplu. Cel din urmă vă poate plimba și sus și jos, și prin toate fricile și dezgusturile, dar și plăcerile și emoțiile. De neratat. Cu jumătate din discografia sa, ați parcurs jumătate din drumul ascensiunii. Pentru restul de cale, ascultați cealaltă jumătate. Aveți două exemple pentru el, unul de sus și unul de jos, rămâne să stabiliți voi care e care.

În rest, muzica de vioară vindecă mintea, cea de pian sufletul; tobele, zurgălăi și ciocăniturile stăpânesc spiritul, cea de fluier, nai și alte instrumente manifestă.

Ritualul cu lumănări +/- rugăciune

9 lumânări așezate în cruce cu brațe egale precum în imaginea alăturată pot fi aprinse pentru arderea karmei personale și de neam, atenție însă că lumina va dizloca întunericul respectiv și va activa lecțiile pentru consumarea energiei. Contează și culoarea lumânărilor și intenția cu care le aprindeți. Contează și dacă fiecare lumânare are și o rugăciune alături, aceeași sau diferite. (Nu striccă și un algoritm de tipul celor pus la Liturghii ”Această lumină se transmite în întregul meu neam numit și nenumit, neștiut, uitat, exclus, pentru a fi iertați de păcate, și celor cărora neamul le-a greșit pentru a înlesni iertarea de către aceștia).

Aceleași lumânari aprinse în formă de cerc vă pot ameliora, sau îmbunătăți relația cu o entitate superioară/ghid, aici contează și mai mult culoarea (să fie pe frecvența entității, sau albe ori magenta - culoarea recunoștinței)

Mai există ritualul de la miezul nopții cu 40 de lumânări aprinse pentru întreaga ierarhie cerească fie pentru anularea contractelor de la nivel de spirit, fie pentru ușurarea vămilor. Ritualul este bun și pentru înlăturarea unui blocaj care altfel s-ar dovedi greu până la imposibil de îndepărtat. Atenție însă cu cât problema este mai gravă, blocajul mai mare, cu atât riscați să aveți surprize (NU LĂSAȚI LUMÂNĂRILE NESUPRAVEGHEATE!!!). Pentru fiecare lumânare aprinsă aveți de spus odată rugăciunea Tatăl Nostru respectând indicațiile de aici. Baftă!

Problemă de rezolvat

O lumânare triplă (genul celor care se găsesc la PEPCO cam la 10 lei) poate fi aprinsă pentru soluționarea oricărei probleme. O flacără arde pentru tine, una pentru îngerul tău, și una pentru a curăța/energiza sufletul pus în problema respectivă. Aprinsul împreună cu un bețișor aromat pe frecvența potrivită face minuni, merge și o grilă de cristale.

Liturghiile, psalmii și alte rugăciuni

Liturghiile sunt atât acatiste (rugăciuni pentru vii) cât și pomelnice pentru morți (adormiți) menite a fi citite de preot în timpul slujbelor litughice, și au scopul de a trimite lumină către cei numiți. În stânga sunt listați primii, unii sub alții în coloană, iar în dreapta cei din urmă. O liturghie are 20 de lei stabiliți pentru 40 de zile, dar puteți pune mai mult (vor fi mai multe zile acoperite). La o mânăstire se citește zilnic, la biserică de 3 ori pe săptămână. Lăsați 3 liturghii pe lună la mânăstire, sau 9 pe lună la biserici (nu mai multe, ca să puteți face față luminii). Când karma este mai mare pe un părinte, puneți liturghia doar pe neamul respectiv (la vii începând cu voi înșivă, frații, surorile și părintele și bunicii acestuia, dacă mai sunt în viață, dacă nu la adormiți. Adăugați și un algoritm dedesupt ”Și cu tot neamul lor cel numit și nenumit, neștiut, uitat, exclus, pentru iertarea lor de păcate, pentru a ierta și a fi iertați, pentru tot ce au greșit sau li s-a greșit.”

Psaltirea lui David nu e de citit /sau ascultat de cei slabi de înger, iar cei care nu sunt slabi de îngeri, și o fac terapeutic fără a duce viață de preot/călugăr să-și asume niște precauții. Unii psalmi sunt citiți, alții cântați, unii leg diavolii, alții îi dezleagă. Doar câțiva au beneficitate mare, mulți sunt mai mult blesteme și chinuie răul, ceea ce face dificilă ieșirea din cercul karmic.

Psalmul 50 este de iertare și curățare, și unul scris de mine pentru iertarea de sine aici. Recomand să citiți psalmii cel puțin cu tălpile în apă cu sare (inclusiv sare amară).

Scutul rugăciunii bazat pe Platoșa Sf Patrick

Creatorul este cu mine și înlăuntrul meu,
Creatorul este în în faţa mea, în spatele meu,
Creatorul dedesubtul meu, deasupra mea,
Creatorul este la dreapta mea, la stânga mea,
Creatorul este în inima tuturor celor care se gândesc la mine,
Creatorul este în gura tuturor celor ce vorbesc cu mine și despre mine,
Creatorul este în fiecare ochi care mă vede,
Și în fiecare ureche care mă aude.

Căutarea spirituală

"Lucrez cu mine", "Caut și nu știu ce, dar nu găsesc" "Sunt așa și pe dincolo, și trebuie să îmi integrez aia și ailaltă; Nu fac asta, nu merg acolo, că n-am voie"…

Asta cu "Ai voie?" mi se pare cea mai mișto întrebare, și răspunsul meu e mereu același: "Nu știu, dar decât să cer voie, mai bine îmi cer iertare." Singurul dialog care implică un cerut de voie, este cel cu propria-mi conștiință, că dacă întru în conflict cu ea, știu că ea va fi permanent acolo sâcâindu-mă, așa că, dacă ea nu mă lasă, și sufletul nu-mi dă ghes, și mintea nu vrea să se joace, atunci nu.... Altfel, e liber la joacă în curtea școlii, și cine poate, poate; cine nu, rămâne să citească în clasă, sau va urmări de pe margine joaca altora... Când te joci doar că să treacă timpul, timpul va trece, și joaca ta îl va umple, sau nu…

Femeilor li se spune să învețe să fie femei, iar bărbaților să învețe să fie bărbați, eu aș sugera tuturor să învețe să fie; așa cum le dictează circumstanțele, capabili de a fi și una și alta. Imblânzirea Scorpiei se face nu omorând-o, ci învingând-o în condițiile ei, cu propriile ei arme, o oglindă în fața izbugnirilor ei și dându-i drumul să fie pentru a-și observa reflecția. Sigur, nimic mai frumos decât o femeie în corp de femeie, și un bărbat în corp de bărbat, nimic mai pur decât un înger care și-a recâștigat aripile, sau unul care nu și le-a pierdut niciodată...

Și totuși...

De ce există bărbat în corp de femeie și femeie în corp de bărbat, îngeri căzuți, de ce și îngerii au demoniii lor? Cu cât te încadrezi mai bine într-o categorie, cu atât te îndepărtezi mai mult de centru, și de echilibrul oferit de înțelegerea terenului comun, armonie nu înseamnă să potriveșți cercul în cerc, ci cercul în pătrat și triunghiul în cerc... Mihail poate veni să-ți pună sabia în mâna dreapta și să te îndemne în ring, dar tu poți să-l chemi și pe Rafael să-ți împrumute caduceul în stânga, sau pe Hermes să-ți împrumute cizmele de zbor, pe Atena să-ți țină scutul, pe Diana să îți ajute țintă, pe Merlin să-ți cheme dragonii, pe Thoth să-ti deschidă porțile adâncurilor... Alergerea, odată făcută, gata, e bătută în cuie, lucrurile sunt simple, sigure, mersul pe sârma echilibrului de la granița dintre tabere cere răbdare, atenție, concentrare relaxată - nepăsare dacă o să aluneci într-o parte sau alta, pregătit să încerci din nou, sau să te înclini în direcție opusă...

Îmi amintesc cum deși părinții mei au dorit fată, mă tundeau mereu băiețește, deși eram tunsă băiețește, mă îmbrăcau în rochițe, deși eram îmbrăcată în rochițe, mă jucam doar jocuri de băieți, deși jocurile erau de băieți, chestiile serioase le făceam ca fetele... Cum în egală măsură am văzut filme coreene de bătaie și cele indiene de amor dansant, și-mi dau seama că n-aș putea vreodată să-mi aleg o tabăra și să renunț la cealaltă, îmi place să înțeleg ambele puncte de vedere, să umblu cu un papuc maro și o sanda neagră, cu fundul în două luntri, nici călare, nici pe jos, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici acasă, nici plecată, poate într-o zi mă voi schimba, dar și dacă o să o fac, nu va dura, pentru că invariabil voi reveni la cine sunt și cum sunt, ăla e punctul de plecare și de sosire.

Căutarea spirituală caută să te completeze, să refacă sfera (pentru cine nu știe primii îngeri, aveau perfecțiunea nașterii în Dumnezeu, sfere complete, asemenea Lui. Îngerii sunt Dumnezeu individualizat, concentrat, organizat. Căderea lor în materie, pentru a învăța mai mult, pentru a ajunge deasupra Lui, în cunoaștere, experimentare, putere de manifestare, este tot Dumnezeu aflat în călătoria de autodescoperire și autocunoaștere. Scopul călătoriei și al căutării este extinderea orizontului dincolo de zona de confort, de ceea ce știi deja, de a experimenta, în practică, tot ceea ce ești sau ai putea fi. Tocmai de aceea nu e atât de importantă destinația, ci drumul până acolo.

Cu ceva timp în urmă, am cărat o amică (cunoștință mai mult) pe cheile Zănoagei. De ce să vă mint, am chinuit-o un pic, că nu era destul de traumatizată de divorțul recent (asta așa ca să pună în perspectivă traumele, să știe că orice cotitură a vieții îi va aduce o surpriză care îi va testa curajul). Fără să vă plictisesc acum cu detaliile picante, Bucegiul are tematică urșii, iar duminca la 8 dimineața pe chei doar urmele lor erau vizibile, așa că amica mea mă întreabă cu speranță dacă la capătul cheilor obiectivul merită inima strânsă cu care parcurgem traseul… Răspunsul meu a fost un alt șoc al călătoriei: ”Cheile sunt obiectivul, drumul până în capătul lor este cel de care inima are a se bucura”.

Reluând tema de bază, sfârșitul căutării îți va aduce un anume grad de completare în sensul acela al termenelui englezesc din timpul regenței ”finishing” - finisare (umplere cu experiențe, cu cunoaștere, deja trecute prin prisma propriei pieli, de pregătire pentru următorul salt, următoarea treaptă pe scara evoluției. Fiecare treaptă are scara, drumul, căutarea ei.

Iar fiecare sfârșit de drum este începutul unuia nou, căci jocul este infinit.

Așa că, citând un prieten: ”Spor la joc”.

Artele marțiale în calea spirituală

Am luat pe câțiva prin surprindere cu alegerea artelor marțiale că următoarea rută pe calea spirituală. Am rătăcit pe multe căi, slavă Domnului că nu m-am pierdut de tot, asta fiindcă busola mea interioară mă întoarce din drum, dacă drumul nu mă duce unde am de ajuns. Se spune că te naști în locul în care ai de învățat ceva nou sau reamintit ceva vechi, pe acest pământ nou a fost ateismul comunismului cu care mi-am început viața, ceea ce mi-a deschis calea contemplației naturii, poveștilor mitologice, căci atunci când se închide informația, se deschide imaginația... Am crescut iubind liniștea nopții, răcoarea ploii, bătaia vântului, arsura focului de vară, gheața de pe geam iarna... Aici Zamolxe mi-a fost Învățător și ghid, și Lumea zeilor olimpieni, școala zeilor.

Astfel că spiritul meu nu e unul de luptător, ci de magician, talentul nativ e unul de vindecător, și ce ar putea căuta un astfel de spirit să învețe lupta corp la corp, să lupte cu furie, cu agresivitate, cu forță? Recunosc că nu am gândit-o prea mult când mi-a venit ideea, știu doar că era o idee sâcâitoare de mult, undeva în subconștient de ani și ani, "trebuie să faci arte marțiale ca lumea". Nu mă prindeam eu ce înseamnă "ca lumea" pentru că unde m-am dus să fac, părea destul de "ca lumea". Am încadrat-o în zona "pitici pe creier" și am lăsat-o așa... Se spune că abia când găsești ce cauți realizezi că e exact ceea ce căutai.

Am realizat că de-a lungul timpului cele două tipuri de spirite au colaborat de voie, de nevoie, fiecare neînțelegând calea celuilalt, acceptând-o cel mult ca un rău necesar... Ei bine, a venit momentul că vindecatorii să învețe să lupte, iar luptătorii să învețe magia vindecării... Pentru că și vindecatorii au demonii lor de înfruntat, și nu întotdeauna funcționează calea luptătorului pașnic, să învețe să-și depășească fricile, să-și dezvolte spiritul de luptător interior, căci acolo se dau cele mai importante bătălii. Iar, luptătorii, ei, au nevoie să învețe să-și vindece rănile primite în luptă, să descopere frumusețea și bogăția magiei, să se bucure de frumusețea magică a lumii la sfârșitul luptei.

Începuturile spiritualității mele s-a bazat pe școala zamolxiană, și pentru cine a auzit de cel care a scris câteva cărți inspirate de Zamolxe, Remer Ra, știu că ea se bazează exclusiv pe dezvoltarea virtuților pacifiste și vindecătoare... Din păcate pentru Remer Ra, când una din întrupările lui Zamolxe a ajuns la el să îl treacă în următoarea etapă, a refuzat misiunea, iar aceasta a fost negociată de altcineva. Pentru că fricile și prejudecățile nu se rezolvă doar cu exerciții mentale și cultivarea ideilor, oricât de frumoase ar fi ele.

Ne spunea Remer că avem noroc acum cu noile vibrații că nu mai e nevoie să urmăm probele de foc din școală zamolxiana precum au fost ele predate de Zamolxe acum 2000 - 5000 de ani, și mi-ar plăcea să fiu 100 % de acord cu el, căci eu fiind mai leneșă de felul meu și cu o minte puternică, ar merge șnur, însă nu pot, pentru că sunt convinsă în interiorul meu, și practica a demonstrat-o, că testul practic viața tot te va obligă să îl dai, într-un fel sau altul. Să îți afli măsură exactă a curajului, a echilibrului interior și exterior, a rezistenței fizice și psihice și emoționale.

Înțelegerea mea e un pic diferită: îți educi spiritul, îți vindeci sufletul, și apoi le supui testului vieții, practic pe corpul fizic, în viață de zi cu zi, și atunci vezi exact cum stai. Sigur, orice tip de sport sau dans, dacă e lucrat spre nivel de performanță, îți va oferi un indiciu și îți va suplini necesarul de întărire al corpului fizic. Ce nu este conștientizat de multă lume, este faptul că artele marțiale reprezintă o cale de ascensiune, eșalonată clar și care antrenează toate corpurile și abilitățile necesare: corpul fizic prin exerciții repetate, spiritul prin antrenarea disciplinei, energetic prin cultivarea atenției la mediul înconjurător, spiritual prin stabilirea și conștientizarea locului unde te afli în Univers.

Într-un dojo se începe cu respectul, față de maestru, față de colegi și față de loc și primul lucru pe care îl pierzi este excesul de ego care se deteriorează rapid în față realității dure: rezistență ta abia dacă ține un minut, echilibrul nu face nici 10 secunde fără să țopăi bătând frenetic din aripi, coordonarea și atenția sunt povești care încă nu au prins firul narațiunii, rapiditatea de răspuns e uitată pe altă planetă, în altă dimensiune...

E o poveste cum că Buddha a fost întrebat:"Ce ai câștigat prin meditație?" El a răspuns: "Nimic.Totuși lasă-mă să îți spun ce am pierdut: furie, anxietate, depresie, insecuritate, frică de bătrânețe și moarte." Din artele marțiale, care, într-un fel, sunt o meditație în mișcare, pierzi cam aceleași lucruri, însă și câștigi: echilibru, stabilitate, coordonare, atenție, rezistență, stimă de sine, viteză de reacție și multe altele, căci Sifu nu e numai un antrenor sportiv, e un antrenor de viață. Iar eu am avut noroc de Sensei/Sifu excepționali de bine antrenați în lupta vieții.

Cum spuneam mai sus, când Remer Ra a refuzat misiunea, altcineva mai curajos a negociat-o și a riscat marginea abisului pentru saltul care te propagă dincolo de el. Așa am ajuns la DAO, târâtă, împinsă și fără alte alternative. Asumarea misiunii altcuiva vine la pachet cu un mix de karmă pentru care spiritul este mai mult sau mai puțin pregătit, iar eu sunt o elevă dificilă în orice plan existențial. Un elev care are deja clarcunoaștere dincolo de sfera întrupărilor pământești și a unui ciclu planetar este greu de îndrumat și mai ales susținut în alegerile pe care (nu) le face. Îl/O poți ajuta să se ajute singur(ă), și cam atât. Și să te rogi să și vrea să o facă…

Astfel că răspunsul la întrebarea lui DAO ”-Cu ce te pot ajuta?” ”- Aș vrea să practic artele marțiale” pot spune că l-a surprins cât să întrebe și de ce, însă motivația mea l-a convins ”-Am nevoie să învăț disciplina”. Așa am ajuns la Gabi Oroviceanu, într-o grupă de doamne fugite de la cratiță, nu neapărat cu vise de transformare în amazoane, nici măcar țeluri mondene de transformare în fotomodele pierzând un număr indefinit de kilograme. De fapt și aici am reușit să-mi surprind îndrumătorul cu aspirațiile (pretențiile) mele.

Normal că m-a întrebat ce îmi propun, să slăbesc, să mă apăr în caz de nevoie, să… ”Doamne ferește”, am răspuns, ”eu am nevoie să-mi antrenez fundul”. Gabi a făcut ochii ca la melc, și aceeași întrebare ”De ce?” i-a scăpat involuntar. Răspunsul meu ”pentru că în cazul meu funcționează zicala fiecare șut în fund e un pas înainte, și am impresia că mă așteaptă un drum lung înaintea mea, și am nevoie de antrenament în privința asta” poate părea o simplă glumă, însă Gabi a zâmbit și m-a luat în serios, iar primele luni statul pe scaun și dormitul pe spate au fost o provocare. A meritat însă, acum poți pune o bombă sub fundul meu, și fundul #rezistă.

Trei ani de antrenamente de 2-3 ori pe săptămână, cantonamente odată sau de două ori pe an au făcut minuni pentru spiritul meu, din multe puncte de vedere, unele pe care nici acum nu le conștientizez pe deplin. Între noi fie vorba, la început aveam în paralel și cursuri de masaj, și pot spune că aveam parte de mai multă vindecare la sală (atât terapie pentru mine cât și alții) și mai multă bătaie la masaj. Plus că boxul mi-a antrenat rezistența brațelor pentru masaj, și capacitatea de a masa cu întuneric, o să povestesc altădată avantajele unui astfel de procedeu. Suficient cât să-l facă pe Gabi la un moment dat să facă aluzie la campionatul de MMA care începea uitându-se lung la mine. L-am întrebat ”Campionatele astea nu au termen de expirare?” Mi-a răspuns ”Da, 36 de ani”. ”Oh, îmi pare rău atunci am expirat de 2 ani!”

Calea spirituală este ca orice alt drum, are partea ei de gropi si de ocolișuri. O călătorie sigură necesită o calitate arareori pomenită, dar esențială în lumea de astăzi: discernământul. Cum integrăm noi pe deplin practica noastră în viața de zi cu zi? Care este cel mai bun mod de a lucra cu ego-ul sau cu umbra?

În Cască bine ochii, Mariana Caplan susține că avem nevoie să ne cultivăm o judecată limpede și capacitatea de a discerne, ce ne pot ajuta să trăim viața spirituală cu inteligență, claritate și autenticitate. Este oare iluminarea mai puțin o poveste despre extaz și mai mult o poveste de demontare a iluziilor?

Deși căile prezentate în carte nu includ artele marțiale, cred că o simplă scăpare, nici nu cred că și-a propus ca enumerarea să fie exhaustivă; principiile rămân aceleași indiferent de cale: cultivarea discernământului în alegerea îndrumătorilor care îți vor modela spiritul este cu atât mai importantă cu cât drumul este mai anevoios și antrenamentul în luptă nu ar trebui să lipsească, nu uitați că Dumnezeu a creat Îngerul luptei, Mihail, înainte de a avea loc lupta în cer și l-a antrenat să câștige.

Am râs, am plâns, mi-a stat mintea în loc, am atins starea de echilibru pe toate corpurile, asta au făcut artele marțiale pentru mine, mai mult decât m-aș fi așteptat vreodată să obțin dintr-o practică, mai mult decât orice însă mi-a cultivat curajul și determinarea în fața provocărilor de orice fel.

Curaj

〰️

Rezistență

〰️

Disciplină

〰️

Curaj 〰️ Rezistență 〰️ Disciplină 〰️

TA SHEN KOU - Misterul unui simbol revelat

Revelarea divină - tehnică de lucru

Nu este om mai orb decât cel care nu vrea să vadă, nici om mai surd decât cel care nu vrea să audă.

Proverb popular

Urmând principiul prezentat de proverb și ținând de faptul că am centrul mov în mandala zilei de naștere (și cum zicea Vlad T Popescu - cei mai dificili în a-și urma calea spirituală, în ciuda faptului că le mai lipsește puțin de parcurs pe ea) am refuzat să am de a face cu misticismul care îmi este de fel inerent. Din diverse motive pe care nu o să le dezbat aici, maeștrii ascendenți au o disponibilitate redusă de a ieși în evidență cu abilitățile spirituale, de a le accesa și afișa.

Spre deosebire de cei cu centrul albastru închis, galben, turcoaz sau ocru, a căror privire se uită direct către divinitate și revelația are din start subiect și predicat, movul se ascunde în vise, în cercetarea dată de încercare și eroare, în revelația interiorizată și redescoperită precum un mister străvechi scos la suprafață de un arheolog gelos. Procesul este unul lung, anevoios în care te târâi, în șuturi virtuale din colț în colț, în același timp nevoit să te inclini în fața grației divine care rămâne aeeași, cu același grad de adevăr și același impact.

Visul lucid - instrumentul revelării

Dacă în viața de zi cu zi, pașii care trebuiau să mă poarte pe calea mea spirituală erau reticenți, ezitanți, unul înainte și doi înapoi, cu lait motivul ”Dar de ce eu, de ce acum, de ce aici, cum așa ?” exasperând-o pe prietena mea Petruta care se străduia să mă educe, responsabilă cu șuturile în fund menite să mă împingă înainte mai mult de un pas odată; în partea cealaltă - dincolo de văl - în lumea irealității imediate se lucra intens, pentru că deja anunțasem universul aici? că sunt gata să mă pornesc la drum, și asta e suficient - primul pas înspre Dumnezeu.

Visul este o cale de acces a subconștientului și inconștientului, a umbrei, a irealității imediate, de contact direct cu entitățile pe care în mod normal în starea de trezie nu le percepem pentru că mintea noastră stă de pază. Diferența dintre un vis obișnuit și unul lucid este că în cazul celui din urmă știi că visezi, și ai control asupra a ceea ce se întămplă - poți alege să te trezești, de exemplu.

Problema mea? Indisponibilitatea de a-mi aminti a doua zi ce s-a întâmplat peste noapte în vis. Diferența dintre amintire și uitare fiind simpla intenție de a-mi aminti sau nu. Piedica poate fi un simplu ”ce rost are?” lejer, neasumat. Cert e că într-o dimineață m-am trezit cu un gând țipat în spatele pleoapelor care abia se întredeschideau ”Adu-ți aminte măcar Tachenko!!!!!”

Căutarea

Trezirea spirituală dă startul unei căutări, mai mult lăuntrice, iar instrumentele avute la dispoziție ca și asistență diferă în cazul fiecăruia, în funcție atât de modul în care a avut loc trezirea dar și de abilitățile deja deținute, sau pe care ești dispus să le cultivi. Trezirea poate fi bruscă, de tipul unui accident, sau atent cultivată prin exerciții mai mult sau mai puțin obișnuite, și poate aduce cu ea abilități de tipul clarurilor (clar vedere, clar auz, clar simțire, clarviziune, clarcunoaștere etc) sau o deschidere/un acces către un anumit tip de cunoaștere, către un anumit grup sau tip de practică.

În cazul meu fiind vorba de fapt de o (re)trezire și implicând un amalgam de abilități și moduri de lucru, din care 90 % le respingeam, retrasarea informației către sursă și refacerea puzzle-ului într-o imagine clară a fost un proces anevoios și întortocheat. Imaginați-vă firul Ariadnei de ieșire din labirint, cu minotaurul pândind în colțurile întunecate, cu o lanternă a cărei baterii este pe ducă, cu firul scăpat din mână în întuneric, odată reapucat pierdut sendul de mers…

Ok, aveam cuvântul (să zicem). Cu ajutorul unei prietene căreia i-am povestit visul (mă rog, faptul că am avut un vis pe care nu mi-l amintesc dar care s-a finalizat cu o comandă imperativă), printr-o meditație am descoperit că Tachenko era o sferă de energie așezată în plexul solar, sau mai degrabă în abdomenul inferior, parțial lumină, parțial întuneric (deși aș merge pe lumină necreată de fapt), sfera în care cele două tipuri de energii se învârteau sub formă de vârtej.

Trăiască Google, mastermind-ul căutărilor de orice fel (inclusiv spirituale). Sigur, rezultatele sunt îmbunătățite de calitatea algoritmului de interogare, iar dacă tu cauți un cuvânt în rusă, când de fapt ele sunt 3 cuvinte în chineză, poți căuta mult și bine… Dar cine insistă, va găsi, sau va nimeri până la urmă calea cea bună, soluția corectă. Tachenko era de fapt TA SHEN KOU, însă confuzia numelui și semnificației nu a afectat eficiența utilizării sale, ci dimpotrivă utilizarea a dus la clarificarea sensului.

Lucrul efectiv

La întrebarea ”Ce face?” în lumea spirituală răspunsul nu va fi niciodată atotcuprinzător, clar sau instant. Nu pentru mine cel puțin. La mine practica este văzând și făcând, sigur și ceva clarcunoaștere intuitivă ca punct de plecare. Ca idee, o astfel de revelație sau un cadou spiritual pornește de la două premise interconectate, anume o misiune personală, care să te ajute în rezolvarea unor probleme personale sau ale altora. În primul rând, misiunea personală presupune dezvoltarea celei mai bune versiuni a ta, razolvând problemele pe care le ai, sau ți le-ai stabilit ca și puncte de hotar în viața ta.

Problema

Deci problema de rezolvat e a ta în primul rând, identificarea ei de cele mai multe ori nu pune probleme, mai ales dacă problema are și manifestare în planul fizic. Mai greu este de asimilat soluția la problemă, legăturile dintre puncte dor ca și proces atunci când vrei să le unești. În cazul meu, problema era starea, numită popular ”deochi”, și fiind mai mult sau mai puțin o agresiune energetică suferită involuntar atât de partea mea, cât și de a agresorilor. Fiecare ieșire în lume, în mijlocul unei mulțimi care se uita la mine, mă rupea fizic, emoțional, mental și spiritual.

Soluția

Gazda mea din acele timpuri, Dumnezeu s-o ierte, nu mai prididea cu descântatul, desigur furat din tată în fiică, însă dacă îl consideri drept terapie, el rezolva doar efectele, nu și cauza, ba dimpotrivă, fiind un descântec clasic, cu blesteme, din păcate accentua cauza creând karmă interpersonală acolo unde inițial era doar o problemă personală. Chiar și descântecul cu Tatâl nostru este o soluție tot temporară. Deochiul este un dezechilibru creat de faptul că ieși în evidență, cumva, iar lumea se conectează la energia ta, iar drept urmare are loc un transfer de energie lipsit de beneficitate. Fie nu mai ieși în evidență, fie manipulezi transferul energetic pentru a-i mări beneficitatea.

Pe acest aspect lucrează simbolul (sfera). Activarea ei (numind simbolul și concentrând atenția pe sferă) o transformă într-un portal/dimensiune de înmagazinare a energiilor care vin către tine, putând fie să urci apoi sfera în focul suprem de purificare (Soarele), fie să activezi torurile/tornadele din interiorul simbolului pentru transmutarea și eliberarea înapoi a energiilor astfel purificate.

Închiderea cercului

Tot activând simbolul intonându-i numele, am observat că o făceam pe silabe, și m-am gândit, nereușind să găsesc numele în rusă (cu folosirea chirilicelor cu tot), dacă nu e un cuvânt ci o serie de cuvinte, o frază? Evident observând că în Reiki de exemplu, simbolurile sunt astfel de șiruri de cuvinte, care au și o formă simbolică. Abia la Grand Master mi-a dat prin minte că s-ar putea să fie chineză, iar de acolo până la descoperirea că chen era shen (eu auzisem șen, dar de… eram în perioada rusă), și ko de fapt kou unde ”u” e aproape insesizabil ca sunet nu a mai fost chiar atât de mult și de greu.

Înțelegerea sensului

Ați putea crede că odată descoperită limba, și cuvintele expresiei lucrurile ar deveni mai ușoare de înțeles (mă rog, trecând sub o formă sau alta peste faptul că e chineză, sunt caractere speciale, am zis Trăiască maestrul Google, nu?) , sensul mai clar, scopul, țelul identificabile.

Sigur, cele 3 cuvinte ideograme par să bată cu acțiunea simbolului, însă nimic nu e doar ce pare a fi, niciodată, straturi peste straturi de semnificații și posibilități se deschid cu fiecare lovire de pensulă care constriește caracterul și realizezi că în chineză, mai puțin e mai mult.

TA

https://youtu.be/AI2XcK5dv-YTA

Un cuvânt care înseamnă și EL și EA și tot ce e neutru ca și spirit. Ta este spiritul înainte de a fi individualizat și personificat în masculin, feminin sau neutru, este spiritul care ia formă când te uiți la el în legătură cu altceva.

Sunt 3 ideograme, eu am dat-o drept exemplu pe cea feminină, pentru că ea este cea care se activează preponderent în mine, dar au fost momente când a fost el, sau spiritul a fost neutru ca gen.

SHEN

https://youtu.be/BemrB9cTNuM

Din nou 3 ideograme, cu trei sensuri pentru același sunet:

1. Spirit

2. Corp

3. Abis (Adâncuri)/Întuneric

Ghiciți pe care l-am ales eu ca reprezentare în video.

(神) este ”zeitatea” ”spiritul”, mintea colectivă inclusivă, a viitorului. Se raportează la spiritele superioare care se implică în afacerile lumii, spiritele care generează râuri, munți, tunete sau chiar stele. Este este puterea sau fluxul de bază din interiorul oamenilor care răspunde pentru viață și, pentru a atinge potențialul maxim al vieții, împinge spiritul pentru a se transforma în scopul de a-și actualiza potențialul.

O a treia înțelegere a shen îl descrie drept o entitate care poate fii spirituală, în sensul de a inspira admirație sau uimire, deoarece combină categorii de obicei ținute separate sau care nu pot fi înțelese prin concepte normale.

În medicina tradițională chineză, medicul va descrie acest lucru ca fiind strălucirea sau luciul care se vede deasupra suprafeței unui obiect. Dacă are strălucire, vitalitate și strălucire, are Shen bun. Un fel de duh sfânt să zicem. În acupunctură shen reprezintă energia spirituală pură lipsită de memorie și trăsături de personalitate. Simbolul este foarte asemănător cu cel pentru CHI care în anumite concepții chiar asta inseamnă.

KOU

https://youtu.be/EhogogNhCJU

Nici încheierea nu putea fi doar un simplu sens, nu?

Sigur, sensul de bază este gură, intrare, poartă, deschidere, dar la o analiză mai atentă poate fi și legat de a înnoda, confisca, aresta, a acoperi, a extrage, un buton, o cheie, o bătaie în ușă, a invada, inamic, rupere, lamă de cuțit, tăietură.

Concluzie

Ca orice alt simbol, și acesta este o poartă, o invocare a unei energii, în care intenția și intonația stabilesc modul de lucru (este vindecare, este punere în ordine, este apărare sau atac, este înțelegere, conexiune, conectare sau acțiune. Lucrând cu el i-am descoperit multe veleități și și mai multe întrebuințări decât în problema mea inițială. Pentru mine a fost ca un Graal personal, un capăt de drum care a reprezentat un alt început de drum, fix așa cum era el menit să fie.

Sper să vă fie de folos.

TA SHEN KOU

〰️

TA SHEN KOU 〰️