Cum să fii stăpân(it) de câine

Primul pas: pornește de la o imagine greșită despre ce îți dorești

Știți poveștile alea: sunt nefericit(ă) singur(ă), hai să-mi fac o relație, relația nu merge, hai să facem un copil, copilul ne face probleme, hai să-i luăm un câine…? Așa apar dezastrele, de la premise greșite. Nefericirea din singurătate se va transfera și în cuplu, relația nu se repară introducând un alt factor de stres, doar o relație care funcționează bine poate fi upgradată să mai includă încă pe cineva. Nu îți iei câine ca să suplinești lipsa unui eventual partener, sau pentru că ți-e dor de alți câini pe care i-ai avut (înlocuire), sau pentru că te-ai plictisit și par distractivi oamenii ăia care se plimbă și se joacă în parc cu niște câini super simpatici.

S-ar putea ca experiența mângâierii și jocului cu un câine străin să fie suficientă, și să nu fiți cu adevărat pregătiți pentru asumarea unei experiențe cu drepturi depline, nu de alta, dar am zis mereu că odată cu drepturile vin și obligațiile/responsabilitățile.

Un câine va fi o altă ființă cu temperament propriu, personalitate, și uneori diferite de ce ne așteptăm noi, și va reprezenta o limitare a libertății personale, plus o responsabilitate imensă (hrănit, plimbat, strâns după el, educat). Și asta și când plouă, și când ești în concediu, și când ești bolnav, obosit sau supărat, fără chef. Și când plouă torențial, sau bate vântul de te ia pe sus, și prin noroaie, sau zăpadă până la genunchi. Ca și cum ați avea timp de mulți ani un copil de vârsta 1-3 ani. Cam pe acolo se situează experiența. Sunt și multe avantaje, dar despre ele, după ce te-ai convins că faci față dezavantajelor.

Pasul doi: alegi până culegi

După cum spuneam, alegerea câinelui dintr-o rasă pentru că ai mai avut din aceeași rasă e o capcană, vor fi elemente în comun, însă între doi câini din aceeași rasă pot fi diferențe de la cer la pământ. Iarăși, alegerea unui câine pentru că: uite ce pufos și drăgălaș e, sau ce impunător o să arăt lângă 80 de kile de mușchi, chiar dacă pe tine te suflă vântul și la propriu și la figurat, nu e o premisă corectă politic, pentru că unii mici sunt drăgălași numai în aparență, iar cei mari vor face ca lumea să se uite chiorâș la tine (că nu are botniță, zgardă de forță, eventual vei fi îndemnat mai mult sau mai puțin politicos să îl ții în cușcă acasă).

Dacă ești la primul câine, în niciun caz nu lua din canisă pe cel mai zvăpăiat/agitat/dominant. Dacă totuși o faci, înseamnă că ai ca lecție de viață să înveți să fii șef de haită, și că te plictisești acasă, că nu ai pe ce arunca banii, pierde timpul și găsi motiv de ceartă cu familia, rudele și prietenii. Dacă nu reușești să te impui ca șef de haită în familie sau societate, în niciun caz nu îți va ieși cu cel mai coios din turmă. Și chiar dacă ai mai avut câini înainte, e o greșeală să crezi că aceeași rasă îți va asigura același temperament (a se înțelege același comportament).

P.S. Dacă încă nu ați ales deja greșit (așa ca mine) mai aveți o șansă de a vă documenta. Aici și aici sunt 2 pagini (din păcate doar în limba engleză) unde vă puteți face o idee ce rasă vi se potrivește. Oricum, tot cel care vă intră precum spinul în suflet o să fie ales.

Pasul trei: cine este șeful?

Nu te impui din start ca și șef de haită. Deși câinii nu sunt pisici, cu aspirații de a fi serviți de sclavi pe plantație, ei au nativ instinctul de a se poziționa într-o ierarhie. Dacă aveți ocazia, urmăriți modul în care o cățea își educă puii, și învățați de la ea, urmându-i exemplul în continuarea tratamentului vostru față de puiul buclucaș. Poziția de șef de haită este una care se câștigă, nu se moștenește, și e legată nu de ceea ce faci, ci de cum o faci, atitudinea de părinte binevoitor nu funcționează decât cu o punere la punct ocazională, iar cea de părinte autoritar îți asigură tendințe de răzvrătire dese care duc la o escaladare a pedepselor. Câinii, mai mult decât oamenii, simt cel mai bine frica, ezitarea și vor exploata fiecare slăbiciune, pentru că asta le asigură supraviețuirea ca specie.

Șeful de haită este primul care manâncă, primul care latră la gard, cel care nu-și pleacă privirea, cel care dă comanda de atac, sau face pasul de împrietenire și acceptare. Dacă îți lași câinele să mănânce înaintea ta, să iasă pe ușă/poartă, stradă înaintea ta, el e șeful, el hotărăște cine e prieten sau dușman, unde se merge, cât se stă, și tot așa. Sunt și semne mai subtile: sare pe tine, se înghesuie și se freacă să-și lase mirosul pe tine (marcare de teritoriu), te calcă mai mult sau mai puțin discret pe picior, se uită galeș câteva secunde, sau nu te bagă în seamă când îi strigi… Și mormăitul ăla din gâtlej când le ceri ceva ce nu le convine, până la mârâit de-a dreptul, sau, maximul de ofensă când se repede să te și capseze/muște. Toate cele enumerate trebuie înăbușite în fașă, pentru că de la călcatul discret pe picior la capsat mâna care-l hrănește poate fi și o distanță de maxim 2 zile…

Pasul patru: bagă la greu răsfăț

Acum e vorba de cei care au doar copii, sau nu au copii, sau copiii sunt mari, la casa lor, ei vor înțelege unde bat și se vor recunoaște în personajul care sparge pușculița să cumpere trusoul la ”copil”. Adică un număr indefinit de mingi, mingiuțe și jucării, care dacă ai norocul (în cazul meu ghinionul) să își dorească să le folosească vor trebui înlocuite rapid (la mine cel mai rapid a distrus o minge in 90 de secunde, iar un plastic mai tare a rezistat chiar si 1 oră și jumătate până a fost făcut bucățele de nerecunoscut față de original), pernă de dormit/coteț, sau și una și alta, castroane, lese, botnițe, huse de mașină plus centură specială, mâncare și recompense variate, fluier, clicker, zgardă cu lumini (dacă e negru și ieși noaptea cu el la plimbare fără zgardă), vaccinuri, sterilizare, pieptene, șampon, aparat de tuns etc.

Aș vrea să spun că am epuizat lista, dar nu, astea sunt esențialele, da?!? Și fiind vorba de puiul vostru, evident că doarme cu voi în pat, eventual cu gâtul vostru pernă, chiar dacă el e ciobănesc de oi. Așa te asiguri că sărmanul câine se va atașa de tine în asemenea hal că nici la baie nu poți merge fără ca el să te păzească, sau va dresa un bărbat să meargă la baie precum femeile de frică (atenție la musafiri)…

Pasul cinci: oferă semnale inconsecvente

Prima lecție în relația cu un câine este ”Ceea ce spui este irelevant”. Deși mie îmi place să cred că mă înțeleg din cuvinte cu patrupedul meu, și cu câinii în general, această impresie este falsă. Având un câine luat de la un fost stăpân ungur, nu am avut probleme legate de necesitatea de a învăța maghiara iar el asculta probabil după cum bătea vântul, mai mult datorită unor tendințe identificate drept misogine decât de comunicare, eu fiind femeie reprezentând un handicap major, mai mare decât faptul că eram româncă și el ungur. Tonul face muzica și atitudinea este cheia și mai ales, nu puteți ca acum să fiți amuzat de o prostie și în secunda doi să îl pedepsiți pentru ea. Acum doarme cu tine în pat, mâine la poartă că s-a tăvălit în … ceva care cu siguranță nu miroase a flori, iar baia e extraopțiune doar vara când se încinge de la alergatul mingii, și atunci răcorindu-se tot într-o baltă mocirloasă.

Pasul șase: recunoaște că ești depășit de situație

Dacă ai urmat toți pașii de mai sus, sau măcar jumătate din ei, o să te trezești încet-încet depășit de situație, cu nervii la pământ, pregătit să-l donezi pe micul monstruleț la primul adăpost, sau să-l abandonezi în brațele cui l-o vrea, dar ai o ultimă încercare de trecut. Și pentru că prostia se plătește (scump) dresajul profesionist este cam între 2500 și 3000 de lei concretizate în ședinte de 10-15 minute odată la câteva zile, și eventual niște ședințe de grup (unde ai șanse mai mari să înveți măcar din greșelile altora).

Sigur, la fel ca și cu copii, sfatul prietenilor mai mult sau mai puțin avizați (să-l bați, să-l ții nemâncat, legat în lanț, să-i dai pastile homeopate de calmare - astea au fost mai eficiente pe stăpână) este neprețuit și aproape inutil. Și aici există maculatura care ar trebui să te educe în creșterea câinelui perfect - am un raft plin de cărți cu dresaj canin atât în română, cât și în engleză. Îl știu toți iubitorii de câini pe Cesar Millan, însă eu am învățat multe de la o doamnă englezoaică Victoria Stilwell care are la rândul ei o emisiune TV și pe Youtube, precum și o carte ”It’s me or the dog” (traducere ”Ori eu, ori câinele” - sugestiv, nu?). Aici găsiți canalul. Eu m-am regăsit cam în toate situațiile prezentate acolo.

* Pas suplimentar de evitat

Dacă vă gândiți că e o idee bună să adoptați un câine de vârstă incertă mai mare de câteva luni să fiți pregătit pentru un bagaj traumatic care se poate dezvălui (sau nu) când vă e lumea mai dragă. Unele obiceiuri proaste deja încetățenite vor fi imposibil de reeducat (de exemplu, băutul din balta împuțită cu nămol, deși bolul de apă este impecabil de plin și curat, mâncat mortăciuni), dorința de a fi liber fără restricții care poate duce la săpat tuneluri demne de o aplicare ca muncitor la realizarea liniilor de metrou, și tot așa. Un astfel de câine va include în bagajul său emoțional cel puțin teama de abandon, nesiguranța privind hrana, sunetele puternice, va fi imprevizibil în relație cu oamenii și alte animale, și mai important va fi sensibil la energii. Așa că umbra voastră nelucrată/neconștientizată suficient va fi testată la maxim privind (auto)controlul pe care credeați că îl dețineți asupra ei.

Ultimul pas: cedează elegant

Uneori e necesar să treci peste ego și să recunoști deschis că nu faci față, și vezi cui reușești să pasezi pacostea de pe cap: părinților, vreunui amator neavizat, sau în cel mai rău caz, îl abandonezi sorții crude (ceea ce nu vei face dacă te numeri printre victimele pasului patru, că doar l-ai răsfățat în mod extrem pentru că-l iubești, nu-i așa, și te consolezi că, și dacă ai stricat bunătate de câine, totuși ai găsit o soluție mai bună pentru el - dar mai ales pentru tine). Până data viitoare, visezi deja la următorul… Unii devin dependenți de coșmaruri, nu pot dormi fără ele.

Și dacă totuși… Tips &Tricks

Probleme mari?!?… Soluții pe măsură

Pentru cei pentru care, la fel ca în cazul meu, acest articol vine tardiv, sau poate cei cărora le place să fie pregătiți pentru orice eventualitate, am și niște soluții de crize (a se înțelege pentru evitarea altor istericale neconstructive):

1. Știți piuitoarele alea enervante pe care copii le adora în a le folosi pentru a testa fiecare nerv al părinților, vecinilor și a oricărui alt nefericit picat în raza lor de acțiune? Care în cazul unui patruped rezistă în cel mai (ne)fericit caz maxim 30 de minute înainte de a-și da obștescul sfârșit? Păstrați mereu o rezervă asupra voastră intactă, sau măcar o înregistrare a sunetului pe telefon in lista de melodii preferate pentru acele momente epice când lumina ochilor voștri decide că “VINO” este opțional, stăpânul cantitate neglijabilă în marea schemă a universului canin și consideră că încăieratul altui câine, alergatul după prepelițe, căprioare, iepuri, adunatul turmei de mistreți sau pur si simplu vizite de curtoazie în curțile vecinilor mult mai demne de atenția lui. NU, subliniez NU sacrificați jucăria fără o soluție de rezervă! Am zis!

2. Știți gardurile alea înghimpate, întărit cu un strat de gard viu, plus împletitură de frânghii marinărești? Nu știți? Eu zic că puteți să le inventați voi, scotocind în resturile de diverse din magazie și curte pentru care românii sunt faimoși (vă amintiți numai faimosul sertar cu pungi) și să le găsiți utilitatea în situația în care v-ar fi indispensabile pentru salvarea lăstarilor de pomi, de viță de vie, cablului de frână al mașinii, sacilor de reciclabile etc… V-ați putea chiar construi propria cușcă Faraday de protecție împotriva energiei bestiei.

3. Ați vizitat vreodată casa întoarsă pe dos de la Polovragi? Dacă nu încă, ar fi cazul, să vă obișnuiți cu senzația, pentru că vă veți dori cu siguranță ca toate lucrurile, dar mai ales pantofarul cu încălțări să fie suspendat undeva în tavan, desigur de neatins chiar și pentru voi, dar în siguranță.

4. Dacă ați rămas în pană de idei în ce să vă formați pentru propria dezvoltare personală și usurarea vieții de zi cu zi neapărat aveți nevoie de cursuri de dicție și canto (pentru exersarea vocii în a țipa eficient și credibil), tehnici de comunicare în limbajul corporal (vezi pasul 5), antrenamente de sumo sau judo pentru când bestia trebuie imobilizată pentru îndepărtarea ciulinilor sau a spinilor (așa se evită condusul 40 de km sâmbătă noaptea la clinică pentru că 3 adulți de peste 70 kile nu au putut imobiliza un diavol tazmanian de 16 kile) - eu am făcut doar box și MMA, și nu s-au dovedit utile.

Să știți că nu am epuizat nici pașii greșiți și nici sfaturile binevoitoare și sunt deschisă la sugestii de orice fel în ambele direcții, și DA, cățelul din imaginea articolului este bestia din dotare, observați cum levitează împreună cu mingea care este rațiunea sa de a trăi.

Photo copertă @ Dan Marghescu

Iartă-mă, Doamne!

Iartă-mă, Doamne, căci păcatul meu în fața Ta este și față de Mine:

Viața pe care Tu mi-ai dăruit-o și pe care Eu mi-am asumat-o,

Am uitat să o trăiesc pe deplin, așa cum îmi este menit:

Au fost multe ploi de abundență trimise de Tine,

Iar Eu doar la 2 sau 3 m-am oprit să dansez în ele,

Si le-am lăsat să mă spele; în rest am fugit,

M-am ascuns, m-am supărat pe ele ...

Drept împăcare, mi-ai amintit prin curcubeie promisiunea dintre noi,

Iar eu, nici că le-am observat, făcându-mă că nu știu importanța lor...

Zilnic, cu fiecare răsărit și apus, mi-ai arătat că există mereu un început și un sfârșit la fel de frumos la tot,

Iar eu m-am încăpățânat să rămân permanent în dogoarea zilei, sau să lungesc la nesfârșit liniștea nopții ...

Mi-ai scos la fiecare pas în cale, copii cu chef de joacă pentru a-mi trezi bucuria de a trăi,

Iar eu, i-am certat țipând să fie cuminți ...

La fel și bătrâni înțelepți cu povești adânci de viață să-i înțeleg sensul curgerii,

Iar eu, nu le-am ascultat cu luare aminte...

Mi-ai oferit zăpadă neatinsă, pură, albă, și n-am ieșit din casă până nu mi-a fost dată din drum,

Și iarbă fragedă înrourată, pe care n-am pășit desculță de frică să nu răcesc ...

Mi-ai adus la poarta inimii suflete deschise în care să locuiesc și au găsit poarta încuiată cu mii de lacăte ...

Ai umplut lumea de cântec și eu mi-am astupat urechile.

Mi-ai dat aripi să zbor, iar eu m-am legat cu lanțuri de pietre de moară ...

Ai sădit flori în sufletul meu și eu am ascuțit securi, pregătindu-mă de secerișul burienilor.

Iartă-mă, Tu, Doamne, căci mie, mi-e tare greu să mă iert!

Călărind MĂTURA

Simbol și poveste

Cumva, imaginea de reprezentare a unei vrăjitoare autentice a ajuns să fie mătura, cel puțin dacă arunci o privire la reprezentările Haloweenului american, sau ai văzut cel puțin unul din filmele seriei Harry Potter, desigur imaginea nefiind completă fără pălăria ascuțită și bagheta magică.

Și dacă ultimele două simboluri ar găsi o explicație ezoterică relativ facilă și în zilele contemporane (lăsând deoparte coifurile din aluminiu de protecție împotriva controlului mental al extratereștrilor și a microundelor), ținând cont că Merkaba superioară are triunghiul cu vârful în sus, iar forma pălăriei Magului/Vrăjitoarei imită aspirația către planurile superioare care aduc inspirația divină și ghidarea necesară din planurile subtile în planurile materiale, iar bagheta magică poate reprezenta orice, de la bețele arse pentru purificare la cristalele divinatorii și de vindecare, care e treaba cu mătura?

Omul Întreg

Omul spiritual își extinde câmpurile în sus, în chakrele multidimensionale cu ajutorul forței date de chakrele inferioare (puterea, răbdarea și anduranța animalică, a strămoșilor, fie ei umani sau ancestrali).

Cristalele negre sunt pentru împământare și protecție în accesarea planurilor inferioare, pentru a retrezi instinctele de supraviețiure în întunericul material, unde ascuțirea simțurilor fizice îți asigură succesul.

Să nu uităm însă că aceste planuri ale existenței sunt de fapt stări ale conștiinței, reprezentări microcosmice în mentalul uman ale dimensiunilor universului care pot fi accesate atunci când conștiința găsește cheia vibrațională de deschidere a porții către ele.

Omul se află la întrepătrunderea planurilor eterice cu cele materiale, cu sarcina de a păstra echilibrul între ele. Acesta este ucenicul vrăjitor, cel a cărui conștiință s-a dezvoltat cât să poată călători de voie în toate planurile existenței sale, integrându-le în propriul său micro-univers, oglindire parțială a Universului în care se află.

Dacă faci un pic de cercetare întrebând nelipsitul Google, găsești răspuns aproape la orice întrebare, iar aici s-ar afla și răspunsul meu. Pentru că este în engleză, cei ce cunosc limba pot să-l citească, e interesant, iar pagina este a canaului TV History, așa că reprezintă o sursă de încredere, chit că tema nu. Pentru ceilalți o să prezint pe scurt, parafrazând desigur, și neratând ocazia de a strecura și propriile mele păreri, altfel care ar mai fi distracția pentru mine? Plus că eu mă calific drept expert, fiind vrăjitoare mai multe vieți, nu numai cea curentă.

Zic ei că mătura ar fi ajuns reprezentativă pentru vrăjitoare pentru că a face curat în casă era o îndeletnicire a femeii, iar de vrăjitorie erau acuzate în special femeile. Cu toate astea, este paradoxal că de prima recunoaștere de utilizare a măturii în practici vrăjitorești este făcută de un bărbat, un preot care condamna modul în care Biserica ataca vrăjitoarele, Guillaume Edelin.

Din punctul meu de vedere, mătura este un bun simbol pentru o vrăjitoare nu pentru că ar fi reprezentativă pentru feminitate, ci pentru că este precum YIN și YANG, atât feminin cât și masculin, coada este masculinul, care direcționează, acționează, puternic și de neîndoit, iar mănunchiul de paie fiind partea feminină care se ondulează, se îndoaie, care mângâie, curățind, adunând, strângând energia. Mi se pare cel mai bun exemplu în care cele două principii pot lucra împreună în armonie. Întradevăr, coada poate fi folosită în lupta de apărare, iar mănunchiul în curățare. Nu e mișto ca și concept?

Care e treaba cu zborul pe mătură? De fapt aici ar fi partea interesantă. Lăsând deoparte explicația un pic trasă de păr că femeile ar fi lăsat măturile în fața ușii pentru a anunța că sunt plecate de acasă, ducând astfel la bănuiala că ar fi ieșit pe horn, există o altă explicație cu implicații mult mai colorate de atât. Dacă vă imaginați că ar fi vorba de aluzii cu tentă mai mult sau mai puțin sexuală, nu v-ați înșela. Presupunând că nu e vorba de un zbor fizic pe mătură, asta nu scoate din calcul alte modalități de călătorie. Implicând că anumite substanțe halucinogene, înghițite ar fi putut provoca moartea, pe de altă parte, impregnate în lemnul cozii, iar acesta frecat la subțiori și ”în alte locuri păroase” ar fi putut reprezenta o soluție mult mai bună. Un alt set de buze e la fel de bun ca și altul, nu-i așa? Pe de altă parte, în vremuri moderne avem și alte instrumente, cum ar fi seturile de ouă și baghete Yoni, care te-ar ajuta la un altfel de zbor, unul extatic.

De la o simplă glumă la misiune personală

Am dat o tura asta noapte. Am avut mici probleme la motor.

Cum am ajuns eu să povestesc despre asta? Totul a pornit de la o glumă pe facebook, o simplă postare urmată de o mică provocare, tot pe FB:

Și dacă ți-aș bate seara la ușă să te invit să călărim o mătură alergând după dragonii nopții, ai chema salvarea cu halate albe, sau m-ai lua de mână și ai spune: ce mai așteptăm?

Urmarea a fost că, după ce răspunsul a fost pozitiv din partea unei mulțimi de prietene (a se înțelege vrăjitoare), una din ele a simțit să mă ajute când m-am plâns de defectarea instrumentului propriu:

Zis și făcut, Ionela mi-a făcut surpriza de a-mi trimite unul din tablourile realizate de ea, special pentru mine, o mătură - cea din imaginea articolului, destul de stresată de reacția mea la glumița ei de răspuns.

Lăsând deoparte faptul că tabloul este superb (cu sclipici cu tot), eu am pornit gluma, așa că nu ar fi cușer din partea mea să mă supăr când altcineva îmi ridică mingea la fileu.

Însă eu știu de ce au apucat-o trepidațiile, pentru că un cadou, chiar și în glumă, ascunde în lumea noastră semnificații destul de profunde, o misiune personală. Este dacă vreți, faptul că un artist are propria sa viziune despre perceperea (i)realității care te descrie în profunzimile tale cele mai ascunse, dar și faptul că modul în care ești perceput/sau cadoul spune ceva și despre ce se vrea de la tine. Nu că Ionela nu mi-ar fi spus, chiar în repetate ori, ca vrea sa tin un curs de antichackre la care să participe, dar nu cred că e conștientă că mi-a cerut-o și în mod subtil, prin modul în care mi-a conceput ”mătura”.

Analiza pe text

Și acum să analizăm simbolurile prezente în tablou (mă simt din nou la ora de limba română - ce senzație).

În primul rând culorile tabloului sunt cele ale antichackrelor: verdele măsliniu, turcoazul spălăcit, maro-ul și negrul indecis. În umbră, culorile nu au puritatea și transparența luminii, sunt amestecate atât de mult încât este greu de identificat cui aparțin, se află pe puntea dintre ceva și orice. Îmi place și cadrul de răsuciri discrete precum un labirint în care te poți rătăci sau pierde, din nou, la fel precum conștiința riscă să rămână prinsă în vârtejul iluziei unui anticer. Mai multe informații despre antichakre găsiți aici.

Floarea de crin, prezentă atât în formă pe coadă cât și ca fond în forma mănunchiului, și norii argintii anunță/invocă prezența Duhului Sfânt, a arhanghelului Gabriel și a Maicii, în esență principiul Divin Feminin care să ghideze călătoria pentru a primi darurile și călăuzirea divină, revelația voinței lui Dumnezeu ca și misiune personală.

Cele două cristale roșii mi se par cea mai tare reprezentare a eului meu interior. Întradevăr, de câte ori am simțit nevoia de repaos, de alint, de hrănire cu energie maternă vindecătoare, mergeam să dorm în brațele mamei Pământ lângă cristalul inimii sale, un cristal roșu magenta (cel puțin eu așa o percep - am o prietenă care o vede albastru, pe de altă parte ea are mici probleme cu culorile), legând o coardă ombilicală între propriul meu cristal și cel al Mamei Pământ.

Pământul este gazda umbrei noastre în această întrupare, și orice vizită în umbră ar fi bine să fie însoțită de o aliniere dintre inima ta și inima pământului, să pășești cu respect, onorând rolul asumat de suport pentru tine și toate încarnările spiritului tău, precum și a alaiului și neamului (dacă e cazul). Până și cel de-al treilea ochi este poziționat între cele două inimi (inima ta mai înalta - o chackră transpersonală 8, și inima pământului - Steaua Pământului, privind la ce se află între ele, larg, deschis din răunchii instinctelor tale.

Astfel că mătura este întradevăr o formă de călătorie, una interioară, în abisurile ființei pentru a redescoperi abilități de mult uitate și/sau pierdute, este o invitație de a îndrăzni să fii și să faci lucruri neobișnuite, în afara zonei de confort, dincolo de ceea ce știi, către ceea ce nu știi că știi. Luați-o pe-asta ca și încurcă limbă și pus creierii pe moațe. Până la activarea Merkabei ca și vehicul de călătorie intergalactic și interdimensional, e bună și o mătură pentru zborurile locale și de linie.

Pe Ionela o găsiți aici, dacă și voi aveți nevoie de o mătură personalizată, sau un dragon însoțitor, sau un înger păzitor.

Oglinda de suflete

”Ochii sunt oglinda sufletului”

Nu știu cine a zis asta dar are dreptate.

Când vrei să cunoști pe cineva să te uiți în ochii lui. Acolo, dacă ești deschis și suficient de atent, ai să ”vezi” multe din interiorul acelei persoane Pe mine mă fascinează acest lucru. Am momente când sunt deranjată de faptul că unele persoane poartă ochelari de soare. Mai ales dacă sunt într-o conversație cu ele. Mi se pare că parcă îmi lipsește ceva din modul în care receptez eu mesajul de la ea. Parcă este o barieră. Și eu sunt una dintre persoanele ce obișnuiesc să poarte ochelari de soare. Uneori pentru că soarele este foarte puternic pentru mine, alteori doar că vreau să mă ascund. De ascuns sunt convinsă că vrem mulți dintre noi. Nu că ne-am dori neapărat să ne ascundem de cei din jurul nostru, ci mai degrabă de noi înșine...Parcă nu ne dorim sau nu suntem pregătiți să ne cunoaștem cu adevărat, sau ne este frică de ce am putea descoperi. Poate că am descoperi multe defecte, dar sunt convinsă că nu doar pe ele le vom descoperi. Vom descoperi și niște calități ce stima noastră de sine scăzută, ne împiedică să le acceptăm.

De ceva timp aveam în cap niște idei privind cum ni se oglindește sufletul fiecăruia dintre noi. Cum sufletul fiecăruia dintre noi este în strânsă legătură cu Sinele, cu Conștientul, Subconștientul dar și cu Supraconștientul. Pff... o mulțime de termeni și îmbârligată relație între ele, mi-am zis eu în primele dăți când am aflat și eu la rândul meu despre acestea. Între noi fie vorba încă mai gândesc așa...

Intră în grădina sufletului tău și Uită-te în oglindă! Observă ceea ce vezi.

Foto @ Vlad T Popescu

Uneori grădina va fi atât de tristă și neîngrijită încât te vei speria de ea. Toate supărările tale și scenariile negative din capul tău sunt ca niște buruieni în grădină. Va arătă ca după un bombardament.

Și totuși mergând prin ea, la un moment dat vei ajunge lângă un lac. Pentru că și el este neîngrijit, va arăta ca o mică băltoacă. Și te uiți în lac.

Vezi o oglindă acolo și privești.

De multe ori nu-ți convine ce se oglindește.

Chiar și când privești în oglinda acelei mici băltoace.

Vezi sufletul cum este și tot felul de variante ale tale însuți.

 Variantele acestea ies la suprafață din subconștient și atât de mult îți displac, încât îți închizi la propriu ochii pentru a evita să le privești. Parcă ai fi Meduza cu șerpișorii de pe capul său din legende, ce oricine o privea rămânea împietrit, chiar și ea însăși de era.

Chiar dacă îți închizi ochii sau te faci că nu vezi, ele tot acolo vor fi. Vor țipa la tine, și cu prima ocazie când ești neatent se vor manifesta. Și se vor manifesta cât mai furtunos, pentru că vor vrea să se revolte că le ții închise și nu vrei să le accepți, lovindu-te atât pe tine cât și pe cei din jurul tău.

Dacă stau și mă analizez, eu am atâtea variante de mine în interiorul meu...

Multitudine.

Zici că sunt Gheonoaia sau Scorpia din poveștile Fraților Grim, povești ce le citesc eu copiilor la grădiniță. Aia cu multe capete și prin urmare, o mulțime de personalități. Cu fiecare persoană și situație întâlnită în calea mea, iese la suprafață încă o Adela, uneori de care nici eu nu sunt conștientă de prezența sa. Sunt situații când ”Adela” are multe defecte dar și calități ce nu i le pot accepta. Și o ascund din nou pe ”acea Adela”. Poate chiar îți sună cunoscut ceea ce îți spun acum, pentru că probabil și ție ți s-a-ntâmplat.

 Tu ce faci atunci când apar părțile acelea din tine ce le ții ascunse?

De făcut ai putea face multe. Sau la fel de ușor este să nu faci nimic.

Foto @ Vlad T Popescu

Și făcutul de nimic este tot făcut de ceva.

De curând într-o discuție cu cineva, ca răspuns la faptul că i-am sugerat o temă de lucru pentru problema sa, mi-a răspuns că nu poate. Deja face ceva. E bolnav și nu mai poate face nimic altceva.

Interesantă perspectivă, nu? Mă amuz că și eu am avut momente când am gândit așa. Parcă mi-aș fi auzit propriile gânduri.

”Deși mă doare, am să fac nimic în legătură cu asta. Durerea este ceva cunoscut și m-am obișnuit așa. Cine aș fi fără ea?”

 Dar pentru că am filozofat destul, mă opresc aici doar pentru faptul că scopul meu a fost altul. Ne place, nu ne place, din când în când ne ducem în grădina aceea a nostră, personală. Aia de care îți vorbeam la început.

La tine în grădină cum este?

Dar în oglinda de mai sus?

Autor Adela Dușcă 

COVID 19 - Boala ZEN-ului

Nu crede tot ce gândești

E bine să ai cont pe un site de socializare, când și când îți vin idei datorită acelor citate motivaționale nelipsite - fără de care nu cred că am mai putea trăi, atât de mult au intrat în conștientul colectiv, încât autorii lor nici ei nu le-ar mai recunoaște drept proprii. Iată unul:

Întotdeauna păstrează o sticlă de vin în frigider pentru o ocazie specială; uneori ocazia specială este că ai o sticlă de vin în frigider

Dacă vă întrebați de unde până unde aș găsi citatul drept o inspirație pentru un articol despre Molima secolului (sau a mileniului), așa sunt eu ciudată în conexiunile pe care le fac. Hai să vă ajut să înțelegeți logica, reformulând:

Întodeauna păstrează, în caz de nevoie, un virus in frigiderul laboratorului să vezi cum evoluează o molimă, uneori nevoia este de a avea o molimă pentru a vedea cum evoluează tot.

Glumesc, nu sunt adepta conspiraţiei virusului scăpat din laborator, nici a sterilizării populaţiei cu un vaccin minune (deşi episodul ăla din Stargate SG 1 părea plauzibil ca naiba - serios, unele seriale merite văzute cu atenţie, poate chiar şi de mai multe ori), dar nici nu aş nega posibilităţile, doar pentru că ele au fost puse pe tapet prima data de un scenarist plin de imaginaţie. Bine, nici nu le-aş folosi ca bază de argumentaţie, cum am păţit-o eu pe Facebook: ”Uită-te la minutul X din filmul Z şi o să înţelegi”

Bine aţi venit pe Pământ. Asta e ce numesc eu o întâlnire de gradul III

Ziua Independenţei

Pot fi filmele o sursă de inspiraţie a realităţii, o testare a pieţei pentru a inocula/pregăti publicul larg cu anumite idei, pot ele reprezenta premoniţii autodeterminante, mai ceva ca sfinţii din scripturi? Cu siguranţă da. Lumea este o entitate oportunistă, şi nu vă imaginaţi că lumea de dincolo este diferită, nu de alta, dar ce e sus e şi jos, nu?

Îngerul Molimelor - Abaddon

Acest articol e început demult, dar nu am putut să-l scriu sau public, pentru că îi lipsea contextul, anume explicaţia despre cum stă treaba cu Abaddon - pe care o găsiţi aici. Cum spuneam în articolul citat, uneori Abaddon se ridică, fie la nivel individual, fie colectiv, declaşând astfel o Apocalipsă personală sau globală. Și asta se întâmplă cu o anumită ciclicitate a evenimentelor, a căror intensitate poate diferi în funcţie de circumstanţele situaţiei de moment.

Semne au existat întotdeauna, fie că au fost ele revelaţii ale sfinţilor, predicţii astrologice, sau simple premoniţii. Dificultatea rezidă în calitatea şi corectitudinea interpretării. Mulţi sunt cei chemaţi, puţini însă cei “aleşi” - aleşii sunt cei care ajung să înţeleagă sensul lucrurilor, motivele pentru care acestea se întâmplă, şi de ce în acest mod, şi cum pot trece prin ele. Nu să le oprească, sau să le evite, sau să nu le (re)simtă, ci să treacă prin ele.

Aşa cum moartea este doar o etapă peste care treci mai devreme sau mai târziu, la fel este şi Apocalipsa revelaţiei lui Ioan, sfârşitul lumii aşa cum este el cunoscut, din nou la nivel individual sau colectiv. Atunci când un individ (sau o societate) rămâne blocat(ă) într-un cerc vicios care nici nu se încheie, nici nu se rupe, intervine un factor extern care să producă o schimbare, să scoată la suprafaţă ascunzişurile ignorate în goana urmăririi lucrurilor pe care le ştii deja.

Omenirea, per ansamblu, avea nevoie de un tras de clopote simbolic, să i se tragă atenţia să privească mai atent, să devină mai conştientă, să se trezească la realitate; să se oprească o clipă în loc - iar dacă cu această ocazie Pământul a apucat şă-şi tragă sufletul un moment şi să răsufle - cu atât mai bine.

Uităm sau ignorăm că Pământul este o fiinţă vie pe care o oprimăm cu tot ceea ce, noi, celelalte fiinţe vii convieţuind aici, reprimăm. Civilizația și capcanele ei ne-au adormit simțurile, am ajuns să ne ignorăm instinctele animalice de bază, cele care asigură supraviețuirea speciei: frica de moarte, pofta de sex. Ele au devenit atât de denaturate ca formă și recunoaștere, încât nu mai suntem conștienți de existența lor ca și motor de creștere. Cu siguranță creșterea noastră personală și spirituală nu a ținut pasul cu dezvoltarea tehnologiei și a societății, în niciun caz suficient cât să anuleze nevoia de aceste două cauzalități.

COVID 19 - Numele tău este FRICĂ

Zice cartea revelaţiei:

Al cincilea înger a sunat din trompetă. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ; și i s-a dat cheia abisului. Ea a deschis abisul și din groapă s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare, iar fumul din groapă a întunecat soarele și, la fel, aerul. Din fum au ieșit pe pământ lăcuste și li s-a dat putere, aceeași putere pe care o au scorpionii pământului. Li s-a spus să nu vatăme iarba pământului, nici vreo plantă verde și nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-au pe frunte sigiliul lui Dumnezeu. Și lăcustelor nu li s-a dat voie să-i omoare, ci să-i chinuie cinci luni, iar chinul lor a fost asemenea chinului pe care îl provoacă un scorpion când înțeapă un om. În zilele acelea, oamenii vor căuta moartea, dar nicidecum n-o vor găsi; vor vrea să moară, dar moartea va fugi de ei.

Dacă v-aţi întreba care este puterea scorpionilor, aţi şti ce să vă răspundeţi? Ca simplu animal, el este rar atât de periculos pentru specia umană, puţini scorpioni au venin care să poată omorî un om sănătos, iar şi în astfel de situaţii un minim de atenţie ar putea împiedica apariția mortalității. Interesant de știut este că scorpionii sunt creaturi rezistente la radiaţiile ionizante (analizați și singuri de ce e interesant asta).

Simbolic însă? Scorpionul are cleşti pentru a tăia (legăturile), însuşi cuvântul rădăcină proto-indo-european *(s)ker- însemnând "a tăia". Scorpionii sunt animalele care reprezintă zodia cu același nume guvernată de Pluto, acel Dumnezeu de ultimă instanță, chemat de cei care simt deja că au pierdut totul. Pluto guvernează zonele de umbră și prezidează momente de transformare extremă, simbol al evenimentelor extreme care ne schimbă viața și expun realitățile de bază, odată ce am trecut peste frica de moarte, şi ne-am săturat de suferinţe, dureri, suntem gata să distrugem vechiul pentru a renaşte din cenuşa rezultat a focului care ne-a ars, precum o pasăre Phoenix.

Din acest punct de vedere Abaddon şi-a făcut treaba: dacă veninul scorpionului este o neurotoxină care de fapt te paralizează de frică şi provoacă hipertensiune, blocarea plămânilor confuzia gândurilor (simptome care sună cunoscut), cu siguranţă COVID 19 face acelaşi lucru - tortura omenirii prin activarea FRICII.

Fie că este vorba de FRICA de boală în sine, sau de efectele vaccinurilor împotriva sa, sau chiar frica de a nu a pierde- de a nu dispune de accesul la resurse (vă amintiţi isteria cu magazinele golite?), frica de a pierde pe cineva drag, frica de opresiune, de conspiraţii, de izolare, sau dimpotrivă de mulţime. Abaddon nu a făcut decât să aducă la suprafaţă frica de moarte. Atât.

Pentru că nu are voie decât să chinuie, să te aducă şi să te menţină în confruntare cu propria-ţi frică până se produce schimbarea, de ce se moare? Lipsa semnului lui Dumnezeu în frunte: cunoaşterea de sine, sau chiar reversul medaliei: lipsa iubirii faţă de viaţă (a se înțelege pofta de sex), aprecierii ei ca şi adevăratul dar al lui Dumnezeu.

Experienţa personală

Nu mi-a fost frică să mă îmbolnăvesc, nici să mă vaccinez, şi am avut o curiozitate morbidă de a testa “pe viu” şi pielea mea cum stau cu pofta de sex (a se înţelege iubirea vieţii aşa cum e ea), am avut o mică grijă legată de îmbolnăvirea altora, din fericire compensată de încrederea în Dumnezeu/Univers că totul se întâmplă aşa cum e scris, conform binelui suprem al tuturor pe toate planurile - pe bune dacă nu.

Atât boala cât şi vaccinarea mi s-au părut drept o oportunitate de a observa cum stau cu zenul şi feng shuiul: cât timp eram liniştită, nici nu resimţeam boala; însă orice agitație de orice fel aducea dezastru pe toate planurile, și am realizat cu această ocazie cât de puţin suflet am de regulă la purtător şi mai ales cât de obosit este el cu adevărat.

Am o vorbă: nu trebuie să pui suflet, că îl pierzi. Din păcate, arareori îmi ascult propriile sfaturi, indiferent cât de benefice ar fi ele. Sufletul ar trebui păstrat energizat, întreg și pus la bătaie pentru îndeplinirea misiunii personale. Motto-ul acestor ani este ASCULTAREA de DIVINITATE. Divinitatea nu este reprezentată de un moșneag bărbos așezat pe un Tron departe în al 10-lea cer, Divinitatea este SUFLETUL din noi. De care nu ascultăm, nu îi cunoaștem darurile și poverile

Şi o altă părere personală este că acesta este doar începutul sfârşitului, că din păcate nimeni nu a învăţat din lecţiile trecutului (am zis că ocurenţa apocalipsei este ciclică, nu?), şi nicio schimbare reală, efectivă nu a avut loc în paradigmă, prin urmare povestea nu se încheie aici şi acum, acesta a fost doar semnalul de alarmă pentru ceea ce va urma, a 5-a trompetă a unui Înger care nu dă cu parul ci cu amarul, şi care te adună cu lopata de pe unde eşti împrăştiat.

Abaddon, Distrugătorul lui Dumnezeu

Trăim vremuri interesante, cum ar spune chinezii, care au acel simț fatalist al sorții care blestemă urându-ți să trăiești astfel de vremuri. Interesante adică, plecând de la presupunerea că adevărata stare de urmărit este mulțumirea, împăcarea cu starea lucrurilor așa cum sunt.

O singură problemă ar fi cu aspirația chinezilor, că acest univers nu te lasă să persiști într-o astfel de stare, poate fiindcă la o adică reprezintă o stagnare, nici măcar despre involuție nu poate fi vorba, ci doar o învârtire într-un cerc care nu se închide niciodată și nici nu dă ocazia unui salt.

Poate și pentru că nimeni nu reușește șă ajungă la adevărata esență a unei astfel de stări: mulțumirea de a observa ce se întâmplă împăcat că acest lucru are loc, implicându-te detașat, doar de plăcerea de a învăța ceva nou.

Și pentru că în general se procedează pe dos, pentru că lumea rămâne blocată într-un cerc vicios al unor credințe și stări testate, cu care ne-am obișnuit, și de care suntem mulțumiți (chiar de nu suntem mulțumiți, nici nu ne lasă frica să spargem cercul), din când în când Abaddon se ridică, acționează, iar rezultatul apare sub forma unor dezastre, mai mult sau mai puțin naturale, mai mult sau mai puțin previzibile, mai mult sau mai puțin evitabile.

Spațiu sau entitate?

Și una și alta. Deși informațiile pe care le-ați putea găsi pe wikipedia și nu numai, sunt puține și criptice, ele prezintă ambele opțiuni. Eu personal cred că ambele sunt valabile, dacă stai și analizezi materialul de lucru.

Spațiul

Ca spațiu, Abaddon este Abisul, neantul, spațiul care include totul și nimic, și are potențial de a fi orice (cam în genul pisicii lui Schrödinger – vă sfătuiesc să studiați fenomenul și teoria, merită). Scrierile clasice îl descriu ca și o închisoare, Tartarul lui Hades, compartimentul din Gehenna – purgatoriul evreilor, tărâmul morților și al zeilor exilați și/sau întemnițați.

Zeii/Dumnezeii acestei planete și nu numai, au fost detronați de nenumărate ori, și de fiecare dată cu ajutorul, să spunem acestei surse de energie care aduce potențialul schimbării de la nivel de microcosmos, la nivel de univers(uri).

V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu dumnezeii detronați? A căror putere, deși slăbită, rămâne o amenințare pentru noua ordine a lucrurilor? Ei nu dispar, decât din memorie, devin ascunși, uitați în colțurile Abisului care nu se deschide decât cu cheia unui Înger ...  ați ghicit, numit Abaddon.

Îngerul

Dacă până la vechiul testament nu se menționează decât spațiul în care se spune că Moise  a coborât pentru a invoca puterea lui Abaddon pentru a declanșa molimele devastatoare menite să îi convingă pe egipteni să-i elibereze pe evrei din robie, manifestarea acestei puteri în practică este cea care dă de gândit și demonstrează un nivel de conștiință (se poate observa din modul în care sunt omorâți doar primii născuți – de altfel cea mai dură lovitură pe care o poți da unui neam, dat fiind că primul născut este purtătorul pasiv cel puțin al tuturor darurilor genetice și al cunoașterii intrinsece).

Conștiința deja reprezintă o entitate, în mod evident, și care este reprezentată de scrieri inițial drept un Înger partener al Arhanghelului Azrael, purtătorul cheilor abisului, regele lăcustelor, distrugătorul lui Dumnezeu.

Povestea personală

Ce vă pot spune eu din relația mea personală cu Abaddon (da, poți avea așa ceva – mai mult oricine poate avea și/sau dezvolta o astfel de relație, și nu doar cu Abaddon), pentru că unul din firele roșii ale sufletului meu este legat de această entitate/spațiu este că informațiile din textele disponibile nu mint: într-adevăr Abaddon este temut de celelalte entități, atât angelice cât și demonice, deține cheile abisului unde poate închide și/sau elibera diverse, indiferent de formă sau vibrație (poate chiar această abilitate provoacă temerea menționată mai sus) și multe altele.

Ca înger, vă pot spune că are 8 seturi de aripi (în condițiile în care Serafimii, rangul cel mai înalt de îngeri din cer au 6), iar pentru cine nu știe – aripile îngerilor sunt abilități / specializări (mai urmăriți și voi serialul Lucifer pe Netflix), energie predominant feminină, evident de întuneric, este un înger păzitor al karmei (deși aș zice mai degrabă activator al karmei – cel care deschide porțile, care leagă firul pe care curge informația).

Textele care îl identifică drept Satan, au și ele dreptatea lor, și vă explic imediat de ce: așa cum cei care joacă rolul lui Dumnezeu se schimbă, la fel și cei care îl joacă pe cel al lui Satan, iar Lucifer a urcat de mult. În urma poveștii de schimb de putere la nivel înalt dintre egipteni și evrei, Abaddon nu a fost bine văzut de celelalte entități din Consiliul Ceresc chiar dacă a îndeplinit 100 voința noului Dumnezeu.

Poate că la un moment dat a hotărât să simtă durerea celor loviți și a coborât la nivelul lor de purgaoriu, poate a decis o întrupare, poate altceva, cert este că Abaddon nu este un înger alungat/pedepsit de Dumnezeu (culmea ar fi), ci devine un înger supărat pe Dumnezeu care se aruncă în Abis arzându-și aripile și rămâne indiferent(ă) la orice tentativă a acestuia de a-l întoarce la El.

Misiunea personală - Iertarea

Poate că a plecat la drum cu dorința de a înțelege acțiunile întreprinse, iar înțelegerea i-a adus povara durerii karmei neîmplinite ducând la sacrificiul de sine (arderea aripilor și căderea voluntară pentru a fi alături de cei pe care i-a închis pentru a le ușura ieșirea din negura abisului și a anticerurilor, pe parcurs a avut însă de cultivat, învățat, practicat iertarea față de Dumnezeu. Pentru că așa e în tenis, uneori trebuie să te ierte Dumnezeu, alteori trebuie să-L ierți Tu.

Și cum nu poți ierta pe alții până nu te ierți pe tine, iată cum câteva mii de ani mai târziu progresele sunt nesemnificative și sporadice. Complicat atunci când un înger al karmei cade în mod voluntar el însuși pradă roții implacabile a karmei. Complicat pentru că fiecare rostogolire a roții are puterea unei avalanșe apocaliptice.

Rolul de jucat – Judecata

Dacă te iei după profețiile lui Ioan, cartea Revelației, Abaddon este îngerul care se va ridica pentru a tortura omenirea la momentul Apocalipsei. El are voie să provoace suferință, dar nu să omoare, pe toți care nu poartă însemnul lui Dumnezeu pe fruntea lor. Ce vă pot spune eu e că dacă justiția oamenilor este oarbă, cea a lui Abaddon este bazată pe simțirea perspectivelor și este una dreaptă care percepe cauzalitatea și care înțelege că suferința este necesară uneori în mod continuu până la declanșarea înțelegerii.

Ridicarea lui Abaddon

Eventual, mai devreme sau mai târziu, chiar și o entitate ca Abaddon ajunge să ierte, parțial sau total. Să nu credeți că povestea se încheie aici, prea v-ați învățat cu poveștile pe sistem american ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, abia acum începe distracția, pentru că abia acum este testată iertarea, ascultarea, înțelegerea.

Așa că să nu vă mire că în anii de vibrație a cifrei 2, ascultarea ordinelor divine fără crâcnire, precum generalul care execută și nu discută, și nu decide să dea lovitura de stat, apar pandemiile, conflictele, dezastrele – Abaddon se ridică și îi este testată cunoașterea acumulată, iertarea, ascultarea, disponibilitatea de a reveni în echipa lui Dumnezeu.

Denegare de opinie

Acest articol este o părere personală, după cum spuneam datorită acelei relații intime pe care o am cu Abaddon. Și nu vă gândiți la prostii, iar când zic prostii, mă refer la acele credințe halucinante în care o astfel de relație te face să te crezi întrupare a respectivei entități, sau perechea sa divină/demonică și alte bălării asemenea. Abaddon este un spațiu fără limite, o conștiință colectivă de o putere care nu ar putea fi cuprinsă de o simplă întrupare. Eu sunt doar unul din spiritele care are posibilitatea de a accesa, de a înțelege ceva mai bine fenomenul datorită firului roșu de pe suflet pe care l-am pomenit mai devreme și a faptului că nu m-am temut să ridic receptorul și să încerc o comunicare, să stabilesc un contact.  

Porțile umbrei - Antichakrele

Există spirite care dansează acolo unde îngerilor le e teamă să pășească.

Floriana Ungureanu

Evoluția spirituală - călcâiul lui Ahile

Acest articol este pentru cei cu pretenții că au ales calea spirituală și consideră că au parcurs suficient din ea cât să se încumete să observe și spinii și ciulinii de pe ea. Căci de la întrebările fundamentale de la început: Cine sunt EU? și Ce caut pe aici? la răspunsul sec ”EU SUNT”, și ”desăvârșirea ca și dumnezeu întrupat” e cale lungă de străbătut pentru înțelegerea conștiinței noastre. Pe calea spirituală nu te călăuzește credința, ci înțelegerea provenită din experiență și experimentare.

Te-ai născut să fii real, nu perfect.

Ralph Marston

Ascensiunea - Graalul personal

Răspunsul la întrebarea ”Cine sunt EU?” este găsirea Graalului, și de fiecare dată, în fiecare caz, răspunsul este același, și totuși diferit de la caz la caz. Eu sunt scânteie divină, un aspect al lui Dumnezeu pornit pe calea desăvârșirii și a întoarcerii în Dumnezeu, complet și împlinit, de preferință de voie și nu de nevoie, înainte de mult temuta Apocalipsă, sfârșitul veacurilor, care oricum va avea loc peste multe sute de mii de reîncarnări, pentru cine are răbdare să o aștepte. Distracția începe atunci când descoperi care aspect al lui Dumnezeu ești, și ce anume ai de făcut pentru desăvârșire.

Oamenilor religioși le este frică de iad, oamenii spirituali s-au plimbat deja prin el.

Frank Warren

Majoritatea religiilor te avertizează (unele chiar amenință) în privința iadului, unde vei ajunge - să arzi - dacă nu crezi în doctrină, nu urmezi perceptele și nu duci o viață exemplară. Iadul în care vei suferi pentru eternitate până la apocalipsă. Puțini explică însă ce este cu adevărat iadul și ce se întâmplă acolo de fapt. Mi-a venit în minte un banc legat de întrebarea dacă iadul este exoterm sau endoterm (vă las plăcerea să-l citiți aici), și vă pot spune că bancul are dreptate, iadul este endoterm, absoarbe căldură (lumină - suflet) pe care o consumă.

Ne învârtim în cercuri spiralate nesfârșite

Există, din fericire, și religii ceva mai destupate la minte, în care informațiile sunt mai accesibile, în care amestecul de mitologie, știință și poveste este mai bine delimitat și de unde poți extrage o imagine mai clară a ceea ce există dincolo de doctrine, percepte și condiționări. În hinduism, se vorbește despre ”lokas”, cuvânt sanskrit care înseamnă ”lume”, sau ”lumea de jos/de dincolo”, și aș merge pe traducerea ”lumi de dincolo” pentru că de fapt ele sunt dincolo de percepția obișnuită, fiind lumi sau dimensiuni interioare. Omul este un microcosmos, format din foarte multe astfel de lumi, atât ”de jos”, cât și ”de sus” - impropriu spus, pentru că ele sunt cercuri concentrice, în cercuri, in alte bule cercuri/ceruri, iar în ele rezidă temporar sau permanent conștiința noastră.

Mergi în rai pentru climă, și în iad pentru companie.

Mark Twain

O altă reprezentare a iadului

Mai exact lumile de jos, diferitele niveluri ale iadului, anticerurile, au un alt nume în sanskrită, și anume ”patalas” - planuri existențiale, să le zicem dimensiuni, 7 la număr în cosmologia hindusă, reprezentări ale lumilor de dincolo, iaduri/infern. Numai că ele nu reprezintă acel iad în care sfârșești odată ce îți închei existența fizică pe pământ, viața de după moarte, ci sunt dimensiuni în care se află conștiința cuiva atunci când el este întrupat. Aceste dimensiuni sunt reprezentate mult mai atrăgător decât cerurile, dimensiunile superioare, par mai bogate, îți iau ochii mai mult prin opulență, frumusețe, par mai atrăgătoare din multe puncte de vedere. Deși locuitorii patalas-urilor sunt descriși ca scăldându-se în „elixiruri pe bază de plante”, înconjurați de bijuterii și trăind în opulență, acestea nu fac decât să descrie frumusețea pe care o simți în momentele de auto-satisfacție și auto-indulgență generate de influențele exterioare.

În funcție de tradiție, se consideră că patala sunt tărâmuri reale ale existenței sau stări de conștiință create prin modul în care individul își trăiește viața. Patalas-urile pot fi în continuare împărțite în ”rupa” lokas (primele patru, care au formă) și ”arupa” lokas (ultimele trei, care sunt fără formă). Mitologia hindusă descrie 14 lumi lumile superioare locuite de devas (zei), tărâmul pământesc în care locuiesc oamenii și lumile inferioare, locuite de asuras (demoni), unii creați de minte.

Atala - Tărâmul lui Bala, care a creat trei tipuri de femei (succubus)

Vitala - Tărâmul lui Hara-Bhava, care este un avatar al lui Shiva.

Sutala - Tărâmul lui Mahabali, regele demon virtuos.

Talatala - Tărâmul Maya, demonul-arhitect.

Mahatala - Tărâmul nagasilor, ființe mitice semidivine asemănătoare șarpelui.

Rasatala - Tărâmul danavas și daityas, care sunt dușmanii devas (zei și zeițe).

Patala - Numită și naga loka, aceasta este cea mai joasă regiune. Este tărâmul lui Vasuki, regele șarpe și căminul care găzduiește mulți nagas.

Iadul este gol, toți dracii sunt aici.

William Shakespeare

Diferența dintre iaduri și purgatoriu

Tot în hinduism se face diferența dintre iadurile conștiinței întrupate și purgatoriul sufletelor rătăcite complet în momentul trecerii dintre lumi. Sub regiunile Patala se află Naraka, Iadul hindus - tărâmul morții unde păcătoșii sunt pedepsiți, la noi traducându-se prin purgatori, în care sufletele spiritelor destrupate experimentează și mai multă suferință. Sunt acele tărâmuri în care spiritele se lovesc de fundul gropii. Se spune că Naraloka este un loc pentru răscumpărare în care ajungem la un moment pentru a experimenta greșelile/păcatele până realizăm că trebuie să ne schimbăm comportamentele pentru a ne transforma viața.

Un iad inteligent ar fi mai bun decât un rai idiot.

Victor Hugo

Chakre-antichakre

Dacă chakrele sunt porți către dimensiuni ale conștiinței, evident că și antichakrele sunt același lucru. Cum ai putea aprecia lumina și sentimentele pozitive dacă nu ai avea termen de comparație? Cum ai putea lua o decizie în deplină cunoștiință de cauză, cu liber arbitru? Cum ai putea fi capabil să înțelegi? Evident că pentru a răspunde acestor dileme e necesară coborărea în materie, uitarea, experimentarea întunericului în toată splendoarea lui. Întruparea este posibilitatea de a experimenta totul ca și o nouă posibilitate, opțiunea de a lua decizii diferite, fără cunoașterea anterioară.

Mai mult ele sunt o reflecție în oglindă a acestor dimensiuni superioare și sunt conectate între ele. De-a lungul încarnărilor, tot ceea ce am trăit și experimentat s-a înregistrat și stocat în propria cronică akashică. Dacă conștiința ta este centrată în tărâmurile inferioare ea îți va crea emoții bazate pe frică, care te vor ghida spre luptă, te vor rătăci într-o spirală descendentă de învinovățire, inducând răutate, ură și furie. Acești indivizi manifestă dispreț față de ceilalți și nu sunt mulțumiți de lume. În realitate, sunt nemulțumiți de sine.

Când pleci pe calea dezvoltării personale și spirituale, începi să faci lumină, în capul tău, în suflet, și în interiorul tău, deschinzând și aliniind chakrele. Până te iluminezi, apoi începi să te descoperi mai în detaliu, și vezi că lumina ca lumina, dar mai ești și întuneric, în privința căruia trebuie să faci ceva, în principiu să-l accepți că există, că îl manifești la fel de mult ca și pe lumină, deși poate nu la fel de deschis sau conștient, și apoi să te stăpânești din manifestarea lui tam nesam când ți-e lumea mai dragă.

Viața te va târâ prin iad pentru a te testa dacă încă mai ai curaj să crezi în rai.

Better man project

Iadul este …. o exagerare

Cultivarea curățării și energizării chakrelor se recomandă din perspectiva încurajării atributelor pozitive pe care acest obicei ni l-ar aduce. Când sunt deschise și energizate, ele orbesc lumea din jur, reprezintă un factor atractor natural al celor care își caută liderul sau maestrul. Când ele sunt închise, începe manifestarea aspectelor opuse, acumularea emoțiilor și energiilor negative care suprimate se strâng. Ce se întâmplă când chakrele dau în supraplin? Dacă e pe plus alimentează ascensiunea kundalini spre chakrele superioare, însă dacă e pe minus, se îndreaptă spre pozitionare în antichakre.

Mentalul este cel care influențează corpul emoțional și care îl inflamează. O emoție durează 90 de secunde, mintea este cea care întoarce o temă pe toate părțile, face conexiunile cu trecutul și viitorul și amplifică o simplă emoție de teamă, supărare, neplăcere în frică, furie, mânie, dispreț, exagerând proporțiile întâmplărilor prin prisma judecății proprii. Astfel că iadul(rile) sunt dimensiuni în care s-au revărsat de-a lungul vieților aceste energii, depozitându-se acolo, în propria cămăruță din castelul cu sute de mii de camere. Așa că orice exagerare a emoțiilor până la nivelul (auto)distructiv, fie de suprimare a lor până la lipsa lor totală te aduce în aceste dimensiuni, fără a realiza dimensiunea căderii, ea manifestându-se sub formă de obsesii, dependențe de același mod de gândire și acțiune, uneori atât de subtile și justificabile că nu suntem dispuși să renunțăm la ele.

Cunoscând aceste informații despre dimensiunile spiritului, poți să identifici unde se află conștiința ta, ce ai de făcut pentru a ieși din cercul respectiv și unde ai avea de lucrat atunci când anumite zone sunt sensibile și vulnerabile. Un lucru de care eu personal sunt sigură este că ascensiunea este improbabilă fără alinierea, echilibrarea și curățarea acestor chakre, ele fiind o vulnerabilitate precum niște pietre de moară.

Karma personală, de la agonie la extaz

Școală, lecții și învățare la foc automat

V-ați întrupat pe Planeta Pământ, felicitări, ați câștigat o înscriere în câteva sesiuni de joc extrem, în care scapă cine poate, iar de câștigat nici nu poate fi vorba, decât puncte pentru următorul joc, următoarea planetă, sistem solar, galaxie, univers… Pământul este o școală, însă una de corecție, în care însă nu numai minorii au ocazia de a se reabilita, reeduca, poate chiar testa niște teorii interesante. Mai știi? Și dacă știi, poți fi sigur? Unii pot, deși nu ar trebui. Cert este că dacă te-ai întrupat aici, ai făcut-o cu un scop, mai mult sau mai puțin voluntar, și până nu îl atingi, nu poti pleca, vei intra în ciclul reîncarnărilor, și vei risca chiar și puncte de penalizare care să-ți prelungească șederea. Pe lângă lecțiile personale, pământul are și el pe ale lui, plus regulile jocului local, arbitrii de care trebuie să ții seama dacă vrei să devii un jucător serios, sau chiar campion. Unii se mulțumesc să stea pe banca de rezervă la nesfârșit, să se antreneze când și când, considerând că e de ajuns. Deși la nivel de Sine Superior nu există timp, el sesizează ratarea unor oportunități, pentru că urmărește atent investiția făcută și e interesat să o recupereze, eventual cu dividente. Cu cât ai ratat mai multe ocazii, cu atât mai mare va fi bubuiala menită să te trezească la realitatea unui destin pre-agreat. Mai sunt și excepții de la predestinat.

Primii pași în descifrarea destinului este identificarea ghizilor spirituali cu care aveți legături karmice (le sunteți datori), de misune personală (vă asistă și le deveniți datori asistență la rândul vostru), afinitate (aveți aceleași lecții karmice sau misiuni personale). Plaja de entități este una largă: îngeri, demoni, spirite ale naturii, maeștrii ascensionați, zei, extratereștri, etc.

Contracte la nivel de sine și de suflet înscrise în Carta vieții.

Sinele Superior este o entitate în sensul larg al cuvântului, de fapt, el este un spațiu atemporal, multidimensional, a cărui prezență și aparență se pot modifica in funcție de nivelul de conștiință al spiritului întrupat sau a celui care îl accesează. Uneori îl vezi ca realitate prezentă, alteori ca și potențial, uneori este o oglindă, alteori un instrument sau resursă. Accesarea lui, punctuală sau permanentă, îți oferă informații legate de cine ești, ce ai de învățat, la ce resurse ai acces, și ce ai de făcut în această viață. Vrei, nu vrei, viața pe pământ este una condiționată și are o bază contractuală pe care ți-ai asumat să o îndeplinești și împlinești. Ai contracte cu părinții, cu neamul în care te-ai născut, cu potențialii parteneri, cu colegii de muncă, chiar și cu unii trecători de pe stradă. Aceste contracte sunt înregistrate în Carta vieții, ale cărei capitole sunt interesant de răsfoit, dar nerecomandat de modificat, dacă nu ți-ai dezvoltat suficient acel instrument exteem de util, și de rar, numit discernământ. Contractele la nivel de sine pot părea o piedică, dar să nu cădeți în ispita anulării lor, de fapt aceste legături vă oferă oportunități ca împreună cu alte spirite să vă îndepliniți misiunea personală, să vă învățați lecțiile și dacă o faceți cu succes, primiți bonusuri. Orice anulare implică o înlocuire care înseamnă renegociere, iar condițiile pot fi sau nu mai favorabile decât cel inițial. Contractele de suflet sunt și mai importante: unele misiuni personale și lecții implică abilități și însușiri sau calități/defecte pe care nu le ai, așa că din sufletul la care ai dreptul la naștere pentru împlinirea destinului, se împrumută sau schimbă cu alt spirit, el are ocazia de a învăța lucruri noi, la fel și tu. Calitatea și cantitatea celor două suflete poate diferi, dar schimbul va rămâne unul echitabil când se trage linia.

Carta vieții poate fi accesată având drept ghid pe Isus. Mai sunt unii preoți care deschid evanghelia pentru a identifica lecțiile karmice curente, precum și unii îndrumători spirituali prin meditații sau constelații.

Discernământul, diferența dintre greșeală, păcat și act asumat

Spune un vechi proverb că a greși e omenește, dar a persista în greșeală e diabolic. Diferența dintre îngeri și demoni este că demonii au o impresie inversată despre adevăr și un ego care persistă în înțelegerea ușor greșită a situației, interpretarea creativă a detaliilor ignorând situația de ansamblu, clară și concisă. Greșeala este inevitabilă în procesul de învățare, fără ea nu ai cum să obții un termen de comparație, să afli toate consecințele unei acțiuni, să faci diferența între opțiuni. Important este să discerni partea greșită dintr-o acțiune, dintr-un mod de gândire și să tragi o concluzie pertinentă, utilă pentru alte acțiuni viitoare. Dacă nu ești mulțumit de rezultatele și consecințele unei acțiuni, înseamnă că undeva greșești. Bineînțeles, ar fi bine dacă ai realiza că repeți aceeași lecție și că de fapt, ceea ce nu ai schimba niciodată este modul în care te raportezi la ea. Se mai spune că e greșit să te culci cu nevasta altuia, dar că e păcat să ratezi ocazia. Unele ocazii apar pentru că le judeci, le respingi, le renegi și te condamni pe tine, sau pe alții pentru ele. E greu să accepți că în tine există potențialul unui adulter, al unui ucigaș, al unui mincinos, al unei curve, al unui hoț, și tot așa… E mai ușor să accepți lumina potențialului de înger, corect și frumos, decât al unui distrugător de lumi… Discernământul intervine în alegerile pe care le facem atunci când e necesar să greșim, în căutarea și găsirea căii celei mai potrivite, în asumarea consecințelor și acceptarea lor ca atare.

Cultivarea discernământului este esențială în orice fel de evoluție personală, iar cheia este acceptarea greșelilor, recunoașterea imperfecțiunilor și valorificarea lor privind potențialul de învățare și experimentare. Evitarea modului de gândire: poate că greșesc, dar ceilalți greșesc mai mult, viața, destinul, universul e nedrept, sunt o victimă nevinovată, o frunză în vânt. Discernământul vine cu asumarea că putem fi, face, simți si gândi orice, iar asta se reflectă în universul care ne înconjoară.

Karmă versus misiune personală

Cuvântul karmă are conotații negative: lecții, plăți, legături, nori de energie negativă, emoții neacceptate, etc. Pe de altă parte, misiunea personală are iz de nobilitate, corectitudine politică, morală, punerea în slujba celorlalți și tot așa… Bullshit, ar spune americanii, ca să împrumut un termen mai extravagant pentru a exprima un adevăr simplu, lucrul amestecat miroase a… bullshit. Și sunt amestecate, atât de amestecate, că nici nu ar trebui făcută o diferență, atât de interdependente sunt cele două. Misiunea personală reprezintă în primul rând ce ai de făcut pentru tine, care te ajută in dezvoltarea ta proprie, în exprimarea de sine și a sufletului dat de Dumnezeu și informat pentru a manifesta ce ai nevoie să… înveți, tu sau alții. Iată legătura cu karma unde era. Iar dacă din ce faci pentru tine beneficiază și alții, cu atât mai bine, se cheamă că e bonus. Misiunea personală vine cu un potențial energetic de consumat pentru a transforma un tip de energie în altul, folosind abilitățile de care dispui, sau învățând altele noi. Paradoxal, de cele mai multe ori, misiunea personală este un lucru simplu, ușor de realizat, însă de alții, niciodată de tine, ție îți e cel mai greu, și ai face orice altceva, găsind scuze de ce nu poți, sau nu vrei, sau pretinzând că nu știi, doar o fac alții, și mai bine, și mai de mult.

Karma personală are totuși un final - eliberarea, misiunea personală este o poveste fără de sfârșit, ce continuă în baza karmei de familie, de neam, pământească, universală, prin misiuni suplimentare personale sau de grup.

Arderea rapidă de karmă și eliberarea

Arderea rapidă de karmă e precum un foc de artificii: spectaculos, plin de lumină, împrăștiind scântei în toate direcțiile, și doamne ferește să pice vreo scânteie pe un teren uscat, că poate stârni un incendiu pe un întreg continent. E precum un carusel care te învârte precum un malaxor, storcându-te ca pe un fruct prea copt, căruia nu-i mai poti recupera decât sucul. Arderea rapidă are loc în două cazuri, când nuvte mai suportă pământul și când îți dă cu panică pentru că sesizezi că ești în întârziere cu misiunea personală, sau total în afara ei, iar asta o să te coste, confortul, liniștea, starea de fapt obișnuită. Începi să alergi după lumină și adevăr, să le cauți, să le cultivi, să le interiorizezi, și pentru o clipă, e minunat, interesant, exotic. Pentru că există și un morcov, momeala care să te motiveze să ascensionezi, extazul mistic. Odată trăit și experimentat, ți-l dorești cu tot dinadinsul și ești dispus să înduri pentru a ți-l asigura permanent. Însemnând să ascensionezi, să ieși din ciclul reîncarnărilor, să te eliberezi de karmă. Ca și muncă, nu e nici puțină, nici ușoară, dar poate fi rapidă. Însă cu cât e mai rapidă, cu atât e mai grea și mai multă, și vin toate odată și te pun în fund sau la pământ de abia te mai ridici. Odată încheiată, vine momentul eliberării, singurul în care, cu liber arbitru, alegi dacă pleci sau mai rămâi. Plecarea e simplă, frica de moarte nu mai e, căci vezi poarta și ce te așteaptă, iar pofta de viață e saturată. Decizia de a rămâne prezintă riscul unei noi căderi în păcat, căci acum pe amprenta karmei personale vine cea de neam, cu provocări mai mari. Dar și potențialul de câștig e pe măsură. Intri în liga mare, cea a campionilor, însă asta nu te scutește de eșecuri. Morcovul rămâne o amintire, iar tu te numeri printre cei care poartă poverile lumii.

Arderea rapidă se obține și prin ritualuri de rugăciune, trimis lumină, sau fiind în preajma unui maestru deja eliberat, accesându-i cunoașterea, energia, rezonând cu ideile sale. Momentul eliberării vine cu asumarea unei cunoașteri de sine complete și punerea ei în serviciul altora aflați pe aceeași cale, deși reprezintă și mai multă muncă și responsabilitate, este totuși mai simplu, pentru că ai mai trecut pe acolo, totul e să nu te plictisești.

2019 vs 2020 din perspectiva karmei personale

2019 a fost anul în care pământul nu a mai răbdat. Energiile îngropate de generații au răbufnit la suprafață și ne-au dereglat butoanele. Cine a învățat deja să înoate până în acest an a fost inspirat pentru că a putut supraviețui fără traume prea mari, găsind câte o barcă de salvare la momentul oportun. Cine nu, s-a scufundat, a dat de mocirlă, a obosit luptându-se cu valurile, a descoperit că barca avea gaură. 2019 a adus schimbarea cu forța, sub presiunea unei puteri mai mari decât orice ar putea fi suportat. Nu mai sunt bobârnace, sau palme ori șuturi în fund, ci biciuri, schingiuri. Toată mizeria ieșită la suprafață devine de nesuportat și trebuie asumată într-un fel responsabilitatea pentru ea, găsită o soluție eficientă. Acceptarea faptului că faci parte din orice proces și să pui osul la treabă. Slavă domnului că s-a încheiat, nu-i așa?!?

2020 abia s-a ițit, semne bune anul are și nu prea… Au zis mai mulți că e un an al relațiilor, al legăturilor, al asumării autorității. Nu am de gând să contrazic aceste afirmații, dar aș vrea să le nuanțez puțin. Să nu uităm că el vine totuși în continuarea lui 2019, iar energia neconsumată dintr-un an, trece în următorul, lecțiile se nuanțează și ele, dar esența lor rămâne aceeași, Așa că aveți grijă cum vă raportați la pământ sub toate aspectele, cum relaționați cu materia și cu întunericul, cum vă poziționați vis-à-vis de autoritate, sunteți capabili să urmați ordinele, sau să vă faceți urmați? Ce perspectivă aveți asupra vouă înșivă, este ea una corectă și reală? Nu uitați că relația cu voi înșivă se reflectă în relația cu ceilalți, cum vă înțelegeți pe voi și vă acceptați, așa veți fi înțeleși și acceptați. Nu vă comparați cu nimeni, nu ar trebui să vă intereseze, alții au calea lor, iar ea nu e treaba voastră, ci a lor, voi aveți o singură misiune personală permanentă: să deveniți cea mai bună versiune a voastră din toate timpurile, din toate dimensiunile, din toate formele. Bună în sensul de completă, bogată în experiență și cunoaștere de sine.

Amintiți-vă că nu sunteți singur(ă), că depindeți de ceilalți, că așa e și normal, că scopul este obținerea armoniei în diversitate și că binele comun este mai presus decât cel individual.

La mulți ani!

Karma de neam sau cronica unei suferinţe anunţate

Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut din Rai, în timp ce Lot s-a mântuit chiar în Sodoma.

Sfântul Efrem Sirul

Scriu acest articol chiar în seara Crăciunului, care are drept semnificaţie naşterea Mântuitorului. În febra sărbătorilor şi a sărbătoririi majoritatea acestei lumi uită în mod convenabil că Isus s-a născut iudeu, într-un loc şi timp predestinat să aibă nevoie de un mântuitor de neam, într-un neam care deşi îl aştepta şi îi avea prevestită venirea, nu l-a recunoscut, ci dimpotrivă, i-a înlesnit martiriul prin trădare şi lipsă de recunoştinţă şi recunoaştere. Sigur, acum recunoaştem că Isus s-a urcat pe cruce pentru noi, creştinii, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru a ne învăţa lecţia iubirii şi a sacrificiului de sine, pentru… Ah, au trecut 2000 de ani degeaba, căci nu cred că neamul iudeilor, sau neamurile care au aderat la propăvăduiala creştinismului au învăţat măcar bazele acestor lecţii. Eu cred că naşterea şi moartea lui Isus au evitat doar o altă Sodoma şi Gonora, şi cam atât.

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu pentru om; nu este lucrarea omului pentru Dumnezeu.

 Lewis Sperry Chafer

În ciuda succesului de marketing din partea apostolilor care au transformat bulgărele într-o avalanşă, şi care l-au transformat în cel mai cunoscut Mântuitor, maestru ascensionat (deşi puţini îl numesc ca atare), el nu a fost, nu este, şi nici nu va rămâne singurul Mântuitor, şi din păcate, nici cel mai eficient. Fără a-i ştirbi din importanţa mesajului şi nici din influenţa pozitivă avută asupra omenirii de-a lungul celor 2000 de ani, el rămâne totuşi doar unul dintre jucătorii de pe tabla de şah a Pământului, o cale de urmat, însă pentru ca ea să reprezinte întradevăr Calea, Adevărul şi Viaţa pentru realitatea de acum, Isus ar trebui să renască acum şi să rescrie scenariul adaptându-l la karma de acum, la modul de viaţă din prezent. Că a vrut sau nu, că i-a plăcut sau nu, Isus şi-a asumat misiunea din partea Tatălui.

Dezechilibrul naşte suferinţă. Suferinţa naşte lecţii. Lecţiile învăţate nasc armonie.

Marius Simion

Eu m-am născut în România, şi astfel mi-am asumat karma acestui neam, prin urmare mă interesează, direct şi personal influenţa credinţelor de viaţă asupra lui. Unul din maeştrii mei spune că e un privilegiu să te naşti în România, mai mult decât cel de a te naşte, pentru care şi îngerii sunt invidioşi, pentru ocazie. România, Grădina Maicii Domnului, cum o numea fostul Papă nu prea pare în clipa de faţă de invidiat. În ciuda prevestirilor privind un viitor de aur, recunoaşterii ezoterice drept locul naşterii a multor spirite înalte, din ce în ce mai multe treze şi care lucrează mai mult sau mai puţin conştient pe karma personală şi de neam, per ansamblu karma de neam oscilează. M-am întrebat de ce_ Pentru că şi un spirit înalt poate cădea în păcat, şi în capcana suferinţei. Pentru că nu-i aşa, doar prin suferinţă te poţi mântui, aşa că la mai multă!

Dacă aţi şti voi câtă nimicnicie este în lumea de dincolo şi dacă aţi şti cât de facilă şi uşoară este mântuirea n-aţi mai aştepta impostori de aiurea care să vină să vă mântuiască.

 Mircea Eliade

Ca spirit, faptul că mi s-a permis să mă nasc aici, din nou şi din nou, a fost datorită unor contracte karmice încheiate cu alţi reprezentanţi ai neamului, şi pentru că şi altădată am lucrat pentru karma acestui neam, uneori mai mult, alteori mai puţin. Ce pot spune este că fiecare întrupare a adus cu ea suferinţă, uneori veche şi aceeaşi, alteori nouă şi uşor diferită. Fiecare misiune asumată cu acest neam, în acest loc, m-a legat şi mai tare de karma neamului, de spiritele aflate aici întrupate acum şi de locuri. Mii de fire mă leagă de destinele altora, deşi propria mea carte a destinului este albă. Aş putea să le rup, să mă detaşez de ele? Cu siguranţă, dar de ce aş face-o dacă eu ca spirit le-am ales să-mi lege destinul de al celorlalţi. Puteam să plec de câteva ori, sau să nu mă mai întorc odată plecată, şi mi-a luat mult timp să înţeleg că pentru mine calea nu este cea a detaşării, ci a păstrării ataşamentului.

Călcat de oameni în picioare
Pe toţi susţine şi ajută
Şi-apoi cu câtă detaşare
El tălpile ni le sărută!

Paradoxul Pământului de Vasile Manole 

După cum spuneam, există mai mulţi mântuitori de neam, şi mai multe căi, deşi sunt câteva nuanţe ale adevărului, deşi esenţa rămâne aceeaşi. Isus spune: ”Lasă tată, lasă mamă, şi urmează-mă pe mine”, budiştii recomandă detaşarea de lume, căci ea este trecătoare şi înşelătoare. Isus oferă exemplul sacrificiului de sine de tip jertfă: “iată, beţi din sângele meu şi mâncaţi din trupul meu”, iar budiştii duc stăpânirea de sine la formă de artă, tratându-şi corpul ca pe o haină. Doar că acest neam înţelege greu, şi e destul de tare de cap cât şi ceea ce înţelege să înţeleagă greşit, deşi condiţiile optime pentru facilitarea înţelegerii au fost create din abundenţă.

De ce continuă viaţa să-mi dea lecţii pe care nu vreau să le învăţ?

 Ashleigh Brilliant

Spunea Winston Churchill că cei care nu-şi cunosc istoria sunt condamnaţi să o repete.Cam aşa funcţionează şi karma, dacă nu te prinzi ce ai greşit, tot repeţi aceeaşi greşeală până te prinzi, şi nu o mai faci. Şi la nivel micro individual, şi la cel macro, de neam. Românii au o istorie a trădării, sacrificiului de sine prost înţeles, autosabotării, alergării după cai morţi să le ia potcoavele, şi în general a lipsei de apreciere a calităţii vieţii. De la otrăvim fântânile şi pârjolim recoltele să nu aibă duşmanii ce bea şi mânca, sau cu ce ne teroriza, până la a vota negativ, aşa ca să-i mai speriem pe ăştia să fure mai puţin, nemaicontând că efectul tot ăla rămâne, dar măcar am făcut-o noi, şi au suferit şi ei.

Cea mai importantă lecţie pe care ţi-o dă viaţa e când afli că şi nebunii au uneori dreptate.

Winston Churchill

Iată un exemplu din istoria mai recentă, vă mai amintiţi perioada ceauşistă? Cei care aţi experimentat ceva din ea… Mulţi au experimentat-o ca o adâncă suferinţă, dar câţi au sesizat oportunitatea pe care ea o oferea spre mântuire. Hainele erau la fel, obiectele din jur asemănătoare şi de aceeaşi calitate şi preţ, interzicerea şi constrângerile exterioare ducând, puţini au realizat, la o bogată dezvoltare interioară, sau cel puţin potenţialul era acolo, disponibil spre a fi accesat. Dreptul la viaţă, atât de hulit, căci împiedica avorturile, a adus totuşi multe puncte, căci nimic nu este mai important în univers decât oferirea unei ocazii unui spirit de a se naşte şi experimenta. Şi ce am făcut noi ca popor? Ne-am trădat conducătorul fix în zilele dinaintea Crăciunului, ca să fie treaba treabă.

Învaţă să fii mulţumit cu cine eşti şi ce ai, căci atunci valoarea a tot ce eşti şi ai este de nepreţuit, altfel preţul pe care tu l-ai pune e posibil să producă pierderi ascunse.

Floriana Ungureanu

În radiestezia multidimensională se spune că atunci când karma de neam are notă peste 7, poţi părăsi neamul şi să cauţi meleaguri mai verzi. După revoluţie, balanţa karmei de neam inclina spre plus suficient cât să permită un exod destul de semnificativ. Mirajul unei vieţi împlinite cu diverse lucruri şi experienţe diferite de cele cunoscute a împins multă lume spre transformarea aurului spiritual în numerar care să achite o casă cu multe camere nelocuite, o maşină capabilă să alerge peste limita permisă sau chiar recomandată, şi alte obiecte rar folosite al căror preţ fizic nici nu se compară cu cel emoţional. Şi iată că bunăstare nu e egală cu fericirea, nici măcar mulţumire, pentru că sufletul celor rămaşi acasă se umple cu sentimente de abandon, trădare, suferinţă, deşi aurul spiritual era investiţia în contul lor.

Cu spiritul este ca şi cu stomacul: nu-i poţi da decât lucruri pe care le poate digera.

Winston Churchill

Paradoxal este că nici cei plecaţi şi nici cei rămaşi nu sunt fericiţi, iar pe măsură ce trece timpul şansele de a remedia situaţia scad. Da, e bine să te desprinzi de legăturile ce te ţin în familie, neam, însă acest lucru este benefic numai când tu eşti mântuitorul care şi-a înţeles menirea care are o acoperire mai largă decât familia şi neamul de care aparţii, altfel e doar o eschivare, o neasumare, o amânare şi agravare a situaţiei, pentru că mergi împotriva curentului şi nu respecţi planul divin pe care chiar tu ţi l-ai stabilit la nivel de sine superior când ai venit la întrupare, iar oricât de departe ai fugi, nu poţi fugi de tine însuţi şi nici de lecţiile pe care le ai de învăţat, şi cu cât fugi mai tare şi le accepţi mai puţin, cu atât ele se vor îngreuna.

Dacă râzi, viaţa râde cu tine. Dacă plângi, viaţa râde de tine.

Paul Avram

Dacă noi ca popor am avut vreodată “a saving grace” cum spun englezii, adică înger salvator sau un har care să ne ajute în mântuire, acesta a fost simţul umorului. Românul face haz de necaz, pune copii să râdă ca să facă soarele să strălucească şi să cânte ca să aducă norii de ploaie, şi joacă şi chiuie ca să uite de suferinţă. Dacă şi-ar aminti şi folosi mai mult aceste haruri, cine ştie, poate că ar (re)descoperi o nouă cale de mântuire de suferinţă, de eliberare de karmă, de înţelegere a sensurilor vieţii s-ar relaxa, şi-ar descoperi siguranţa de sine şi mulţumirea din îndeplinirea misiunii personale. Căci mă îndoiesc că IKIGAI-ul majorităţii celor plecaţi este îngrijirea bătrânilor, culegerea căpşunilor sau turnarea betoanelor, deşi poate că a unora chiar e (am un caz chiar aprorpiat).

Să vă fie de reflecţie şi introspecţie

IKIGAI, plăcerea lucrurilor mărunte

Ce este IKIGAI?

Am fost la lansarea cărţii unui prieten, mentor şi profesor, Vlad T. Popescu, Ikigai, Motivul şi motivaţia. Găsiţi cartea aici. Eu nefiind străină de subiect, căci, după cum a subliniat şi el în repetate rânduri, am fost cea care i-a tot furnizat materiale bibliografice, unele în limbi exotice precum spaniola. Pe lângă faptul că au mai fost seminarii unde am abordat subiectul, în urma cărora am concluzionat că eu personal îmi trăiesc Ikigaiul: fac ce îmi place, o fac bine, oamenii au nevoie şi sunt şi bine plătită pentru asta. Practic, găsirea şi trăirea ikigaiului îţi asigură un grad de fericire (hai să-i zicem mulţumire) şi un entuziasm în a-ţi trăi viaţa plin de energie şi încântare. Este un altfel de înlocuitor pentru cafeaua matinală, ce te ajută să te trezești plin de energie pentru ziua care urmează, și activitățile ei.

Cu toate acestea, la prezentarea cărţii au fost două aspecte subliniate de Vlad care m-au făcut să cad pe gânduri şi să mă analizez mai atent: primul fiind importanţa sincerităţii atunci când îţi analizezi situaţia pentru a identifica cu adevărat motivaţia din spatele Ikigaiului personal, şi în al doilea rând cultivarea capacităţii de a te adapta pragmatic la realitatea înconjurătoare obiectivă aşa cum tu (sau eu în principiu) eşti sau nu eşti.

O analiză personală

Atunci când mi-am pus întrebarea, am considerat că răspunsul este legat de activitatea de traducere ca și Ikigai personal. Îmi place să traduc, o fac bine, am şi pregătirea necesară, oamenii au nevoie de asta şi sunt şi plătită foarte bine. Situaţia ideală, nu-i aşa? Pare, dar nu a fost aşa. Şi nu a fost dragoste la prima vedere, a trebuit să trec prin eşecul unor examene de admitere la ASE, o pregătire chinuitoare la matematică, total lipsită de succes, şi un an de reluare şi cultivare a unor talente neglijate, plus munca de lămurire pentru a-mi convinge părinţii (mama în special) că alegerea mea este viabilă pe piaţa muncii. În mod normal, munca de traducător în România nu este atât de bine plătită, şi mai are şi alte frustrări la pachet legate de unele neînţelegeri privind ce înseamnă ea şi importanţa ei.

Eu am avut inspiraţia de a mă axa pe traduceri tehnice (care sunt ceva mai bine apreciate – şi plătite - în mod evident). Şi tot Vlad spunea când a auzit ce traduc eu ”Am auzit eu că există şi aşa ceva”, şi apoi mi-a dat o carte scrisă de un maestru ascensionat (Lampa Fermecată - o găsiţi aici) s-o traduc şi să-mi testez IKIGAI-ul cu ceva serios. Acum privind în retrospectivă, am început să îmi pun sub semnul întrebării motivul şi motivaţia. Având termen de comparaţie acum, constat că nu traduc cu mai multă plăcere o carte de dezvoltare personală şi spirituală decât un manual al unei maşini de asfaltat, astfel că motivul pentru care am ales traducerile tehnice nu a fost unul monetar, deşi dacă mă întrebai, aş fi zis că da.

4 întrebări de răspuns sincer

Într-un fel cele 4 întrebări la care trebuie să răspunzi pentru a-ți găsi IKIGAI-ul seamănă cu analiza celor patru cadrane dintr-o analiză SWOT, deși ele îți spun mai multe despre unde te încadrezi cu activitatea și slujba pe care ți-o propui, într-un fel, reprezentând primul pas în autoanaliză.

Ceea ce iubești să faci – desigur poate fi și să stai, sau doar să te uiți la filme la TV (în primul caz poți cel mult să candidezi pentru a deveni cobai pentru un experiment medical, dar nu-ți va asigura un venit permanent, în cel de-al doilea ar fi opțiunea de a deveni critic de film eventual). Cum spuneam, mie îmi place să traduc, să reproduc sensul unei fraze, text dintr-o limbă în alta, sau pur și simplu să reformulez până ”sună”. Îmi place să caut cuvintele potrivite, în context, și ca sens.

Faci bine – Revenind la exemplul de mai sus, plăcerea de a sta fără să faci nimic, e și nu e un IKIGAI, pentru că nu vezi pe nimeni stând 8 ore la rând fără să miște deloc, și chiar și pentru a sta e nevoie de antrenament, a se vedea acei Yoghini care stau nemișcați până devin statui înlemnite, dar totuși vii, ei duc nemișcarea la rangul de artă. Ca să fac bine ceea ce fac, am practicat foarte mult, încă din liceu, am tradus pentru familie și prieteni, apoi am urmat cursurile unei facultăți de litere, și am mers în practică la o fabrică de construcții automobile, și am organizat proiecte de traduceri pentru cei de acolo. Și am urmat și un master în traductologie pentru a învăța despre programele de traducere asistată, despre cercetarea terminologică, ș.a.m.d.

Ce are lumea nevoie – Întrebarea asta este una la care primul exemplu pe care l-am dat pierde teren, cine are nevoie de o persoană care să stea nemișcată mult timp, asta dacă nu ești mim, dar chiar și așa, are lumea cu adevărat nevoie de mimi? De când mă știu mă întreabă lumea ”cum se spune la ... în ....?” Din fericire, încă mai este nevoie de traducători, deși programele de traducere automată au evoluat mult, ele funcționează bine pe texte anume alcătuite, odată ce nu mai este respectat modelul de lucru și de text, e nevoie de un factor uman care să înțeleagă cu adevărat sensul textului și să-l reproducă pentru prima dată. Limbajul uman este în continuă transformare, și din fericire, încă nu suntem transformați în roboți dpdv al limbajului cel puțin.

Ești plătit pentru ce faci – Aici mim-ul s-ar putea sau nu să trăiască bine din munca sa, eu cu siguranță și dacă pierd postul curent, având posibilitatea de a traduce în și din 4 limbi, voi găsi suficient de lucru cât să trăiesc bine făcând ceea ce îmi place.

O analiză incomodă….

Vlad ne-a încurajat în prezentarea cărții să nu ne sfiim în a duce analiza și în zona sincerității, uneori de-a dreptul incomode. Așa că mergând mai departe cu analiza, m-am întrebat de ce au fost cazuri în care deşi erau îndeplinite toate condiţiile enumerate mai sus, totuşi nu eram fericită/nici măcar suficient de mulţumită, drept dovadă am plecat din locurile respective fără a mă uita înapoi. Şi la fel, atunci când la locul actual de muncă principala activitate n-au mai fost traducerile, am rămas totuşi în continuare, şi deşi nu sunt fericită în permanenţă, sunt totuşi suficient de mulţumită cât să fac o treabă bună atât faţă de mine însumi, cât şi faţă de poziţia pe care o ocup.

Am avut norocul de a-mi identifica IKIGAI-ul destul de devreme, înainte să pornesc pe calea unei cariere greșite. El fiind plăcerea de a traduce, de a scrie, de a citi. Deși inițial m-am pregătit pentru admiterea la o facultate economică, când nu am avut succes din prima, am optat pentru ceea ce era destul de ușor pentru mine să recuperez ca pregătire: limbile străine (acum vorbind fluent la nivel de traducător/interpret 4 dintre ele).

Cu toate acestea, la o analiză mai atentă, în prezent mă trezesc urmând cursurile unei facultăți economice, și lucrez în cadrul unei instituții de profil administrativ-economic. Și ajung astfel la concluzia că deși IKIGAI-ul nu se schimbă, condițiile în care ți-l atingi pot varia chiar și la același loc de muncă.

Evrika, scânteia iluminării

Într-un final s-a făcut lumină şi în capul meu: motivaţia mea nu este traducerea/interpretarea sensului dintr-o limbă în alta, ci căutarea şi înţelegerea sensului. În primul rând pentru mine, în mod egoist, ca un căutător de comori aflat la vânătoare de hărţi ale piraţilor. Nu mă întrebaţi de ce mi se pare la fel de interesant şi de poetic să aflu cauza sângerărilor în asfalt, şi să reţin că se numesc aşa, precum informaţia că a existat o limbă guaztecă vorbită încă de 900 de persoane supravieţuitoare ale unei populaţii de maxim 100 000. La o adică, ambele informaţii îmi sunt la fel de (in)utile pentru pragmatismul vieții mele, iar sufletul se încântă mult mai mult cu opere de artă și muzică…. Dar plăcerea a fost aceeaşi în a le descoperi.

Multe hobby-uri, insuficientă expertiză

Aţi fi surprinşi dacă aţi şti câte chestii ştiu despre maşini, IT, construcţii, marketing şi politica de produs, audit (poate chiar mai multe decât dacă aş fi terminat ASE-ul), numai pentru că a trebuit să caut să înţeleg ceea ce traduc pentru a oferi o traducere de calitate. Pentru că dacă în traducerile literare contează frumuseţea şi simţirea, în cele tehnice contează înţelegerea foarte bună a subiectului şi reproducerea sub o formă care să faciliteze la rândul său o înţelegere facilă. Graţia salvatoare în traduceri este pe de o parte uitarea care are loc natural în limbă odată ce nu foloseşti un termen sau un concept, iar în al doilea rând schimbarea sensului sau a cuvântului când treci de la un domeniu la altul.

Satisfacția lucrurilor mărunte

Există mulţumirea adusă de plăcerea realizării unor lucruri mici, dar utile, plăcerea găsirii, recomandării şi implementării celei mai bune soluţii, satisfacţia în a face ceea ce este corect, sau în a face bine ce este de făcut. Într-un fel, dacă empatia funcţionează, ea o va face şi în nefericire, dar şi în fericire, iar faptul că pragmatic, îi faci cuiva viaţa mai uşoară, acum sau în viitor, creezi o fericire de care te vei bucura şi tu.

Sigur că există extazul artistului care creează emoţie, dar el este intens şi trecător, pe când înţelegerea modului în care funcţionează comenzile televizorului inteligent face să stai liniştit şi mulţumit mult timp în faţa lui. Acum înţeleg şi de ce mă simt mulţumită şi cu căutarea celor mai bune întorsături de frază  dintr-o scrisoare de afaceri atunci când volumul de traduceri nu mai e ce a fost, pentru că de fapt căutarea este motivaţia, traducerile au fost doar un motiv, un instrument. Iar căutarea se poate exprima şi în scris, şi în găsirea unei informaţii de care ai nevoie, atunci când ai nevoie de ea, şi se poate găsi şi folosi ca motivaţie în mai multe domenii: scris cărţi sau cursuri, discuţii terapeutice, cercetare documentară, etc.

Caută, şi vei găsi! Chiar şi motivaţia cea mai ascunsă.

Alegerea unui bol tibetan

De ce mi-aș cumpăra propriul bol tibetan? Sau și mai și, propriile boluri tibetane? În marketing s-ar numi o achiziție de plăcere, eu i-aș spune de suflet. Decizia de cumpărare nu are la bază în primul rând identificarea unei nevoi, ci plăcerea resimțită atunci când îi asculți sunetul, sau chiar frumusețea lui. Am văzut atâtea boluri, în special din categoria celor turnate automat, având în casa cumpărătorului un rol pur decorative, sau funcțional în măsura în care sunt depozitate în el diferite obiecte și mărunțișuri. Și nu judec pe nimeni care procedează astfel, funcția de depozitare este una semnificativă pentru bolurile tibetane, dar e păcat, pentru că ele sunt obiecte menite a fi multifuncționale, altfel ți-ai lua un bol de cristal obișnuit, uneori la mai mult de jumătate din preț, cu tot simțul artistic exprimat în el.

Dilema începătorului

Când mi-am cumpărat primul meu bol tibetan, prietena mea care m-a însoțit la cumpărături și care a beneficiat de primele tentative de a cânta la el, mi-a comentat sec:

“În banii ăștia, și chiar ți-aș face și economii, ba chiar ți le-aș da cadou, numai să nu arunci banii pe fereastră, un set de oale profesioniste, și în care să poți și găti.”

Nu zic că nu avea dreptate, în banii ăia îmi luam un ... aș fi zis o oală Zepter inteligentă, pe urmă am verificat prețurile, și nu era cazul, sunt cu mult mai scumpe, dar măcar un set ca lumea din cel puțin trei piese din hipermarket cu siguranță da. Cu toate acestea, eram conștientă că mai repede voi cânta la bolul tibetan, cât sunt eu de afonă (mai ales că la început am cântat doar pentru mine, precum păsările), decât să mă apuc, doamne ferește, de gătit. Plus că aș fi băgat mai puține persoane în spital cu primele decât cu ultimele, căci pentru urechi sensibile există dopuri de urechi, dar pentru toxiinfecții alimentare musai o vizită la urgențe.

De ce să vă mint, l-am luat pentru plăcerea mea, nu pentru că atunci când le-am auzit prima oară am exclamat ”Mamă, ce mișto ! Asta vreau să fac și eu când mă fac mare!”. La fel cum tot pentru plăcerea mea am luat și cristalele, și cărțile de divinație, și toba șamanică, și bările rezonatoare, și ... Abia de la al 4-lea încolo am început să mă gândesc că aș putea să cânt și pentru alții și când am avut un set de vreo 6 – 7 să o fac în mod organizat. Când am ajuns la numărul 7, am început să mă gândesc dacă am un set complet pentru chackre și să caut în mod specific să umplu anumite boluri, pe anumite frecvențe, dar fără să mă stresez prea tare.

Alegerea unui bol tibetan

Astfel ajung la problema alegerii bolului/bolurilor, pe care și cum să le alegi. Cred că v-ați dat seama până acum că eu pe ale mele le-am luat intuitiv, pe cele care mi-au deschis sufletul, cele care mi-au cântat în palmă, cele fără de care nu am putut ieși din magazin. Chiar dacă m-am ales cu două pe frecvența sufletului sau a chakrei rădăcină. Nu a contat, erau oricum diferite, căci fiecare bol are o frecvență individuală numai a sa, și o gamă de tonuri și vibrații care nu se regăsesc la altele, fiecare fiind precum o cheiță care mai deschide un sertăraș al sufletului.

Un bol tibetan care rezonează cu tine …

Pentru bolurile personale e normal să vă alegeți pe cele care intră în rezonanță cu voi, și voi cu ele, care vă fac să vibrați, și pe care le faceți să vibreze în mâinile voastre, acesta e singurul scop. Pentru această alegere nu e nevoie să știți care sunt frecvențele pe care rezonează chakrele, sau să fiți capabili să identificați frecvențele bolurilor, e suficient să fiți deschiși către sunet, să-l lăsați să vă pătrundă și să vă urmăriți reacția corpului la sunetele auzite. Iar dacă vă vine să îl mângâiați, să-l strângeți la piept, sau să nu-l lăsați din mână, atunci e clar, intuiția voastră vă spune, e al vostru, luați-l acasă.

De ce? Nu pentru a-l umple cu bomboane pe un colț de etajeră, ci pentru că din când în când să-l luați în mână și să vă jucați cu el, să vă bucurați de el și de sunetele pe care vi le dăruiește. Pentru că acele sunete sunt precum darul unui nectar care vă curăță și vă hrănește sufletul, casa și familia. Chiar dacă bolul este pe frecvența unei singure chackre, sau planete, sau pur și simplu are o singură frecvență neidentificabilă, dacă a rezonat cu voi și sunetul său are portanță (e greu de explicat termenul in forma sa aplicabilă aici – suficient a spune când are un impact sesizabil și resimțit asupra voastră), atunci el va avea încet-încet asupra întregului vostru sistem (atât cel energetic, cât și material). Și dacă simțiți nevoia, mai vă luați unul.

Opinia cunoscătorului

Puteți cere părerea vânzătorului de la magazin. Vă puteți interesa de proveniență, dacă e lucrat manual sau turnat, dacă e vechi sau nou. Puteți întreba pe ce frecvență e; majoritatea nu știu acest lucru însă, vă pot spune cel mult chackra. Dar, decizia finală să o luați bazată pe ce simțiți și mai ales alegeți bolul care ”cântă”. Dacă nu știți cum ar trebui să sune când cântă, faceți exerciții de ascultare a unor exemple de boluri de pe net. Altă opțiune este să rugați pe cineva care are să vă cânte la bolurile sale, și să vă lase să le testați. Nu toți sunt speriați de bombe, unii s-ar putea să vă lase, și chiar să vină cu voi să vă ajute.

Atunci când vreți să cumpărați pentru altcineva (și asta mi s-a întâmplat relativ des, atât cu boluri, cât și cu cristale și alte lucruri), tot intuitiv procedați: gândiți-vă intens la persoana respectivă, aduceți-o în fața ochilor, apoi luați bolul în mână și imaginați-vă că îl invitați să vă ghideze mâna când cântați. Din nou, dacă bolul cântă, atunci el este pentru persoana respectivă, indiferent de ce credeți că ar avea nevoie. Mie mi s-a întâmplat să cumpăr lucruri care nici măcar nu sunau/nu se simțeau cum ar fi trebuit la mine în mână, știind că sunt pentru altcineva, chiar dacă în momentul respectiv habar nu aveam cine. Așa că le-am luat, și cine s-a îndrăgostit de ele, le-a primit.

Spor la cumpărături!

---

EVENIMENTE - VINDECARE CU BOLURI TIBETANE

Cu Ego-ul la munte

Călătoritul te lasă fără cuvinte, iar ulterior te transformă într-un povestitor. Ibn Battuta

Câteodată ai nevoie de o decizie instantanee de a-ți lua lumea în cap, încălicând pe-o șa de dragon și plecând cu el spre culmi mai mult sau mai puțin înalte. Când faci terapie, sau lucrezi cu oamenii sub orice formă, te încarci, devii din ce în ce mai greu și îți e din ce în ce mai dificil să te descarci, să te deconectezi, să consumi această energie grea pe care ajungi să o cari după tine, indiferent câte tehnici de relaxare și curățare ai cunoaște și folosi.

 Ea, un înger înfometat după haos; el, un demon căutator de pace. Autor necunoscut

În astfel de momente nu e de mirare că vecinii se bat, că șeful urlă la tine, că nu te mai înțelegi cu familia, că… Dormi oricât și tot obosit(ă), ba o mică viroză sau infecție să-ți amintești că tot om ești, tot supus greșelii, ba câte o ceartă cu colegii de muncă pentru că răbdarea a ajuns un bun prețios care nu mai e pe stoc demult.

 Lumea ei era un dezastru, așa că s-a pierdut pe sine într-o țară a minunilor plină de nebunie. Alice în Țara Minunilor

Degeaba te superi pe vecini că fac scandal, pe ceilalți că-ți fac reproșuri, ei sunt, nu-i așa, oglinda ta, vocea ta interioară care încearcă să se facă auzită peste zgomotul de fond. Și tu știi asta, doar că te simți copleșit(ă), și poate că ai senzația că îți lipsește puterea, că nu mai ai resurse pentru a face ceva. Mai ales când te crezi tu și mai cred și alții că ești pe picioarele tale, tu sprijin pentru cei slabi.

 Nu-ți cere niciodată iertare pentru nebunia care te-a transformat într-un luptător. Rune Lazuli

Cu demonii mei interiori am făcut pace, mi i-am transformat în aliați. Cu ai altora, abia am început primul contact, ei fiind o versiune emancipată a celor pe care i-am îmblânzit deja. Versiunea 2.0 într-un joc online fără de sfârșit, într-o actualizare făcută în fundal, pentru care mi-am dat acordul ca la acei termeni și condiții pe care nu-i citește nimeni, și se miră apoi de programele suplimentare.

 E greu să dai drumul demonilor interiori, mai ales când ei sunt singurii care te țin în brațe când nimeni altcineva nu ar face-o. O divă cu depresie (nu eu, dar aș putea fi!)

Frica a dispărut, a rămas tentația, una căreia îi reziști cu greu; egoul își revine în forță, cum, tocmai eu, care am făcut și am dres, care mă sacrific și mă lupt, și… Acestui ego renăscut din propria-i cenusă, precum un phoenix mitic trebuie să-i lansezi o nouă provocare, să-l pui să urce un munte. Până la Everest, mai ai și opțiuni locale, și până să te încumeți la un Camino, fă primii pași pe orice drum, iar de este vorba de un drum de țară înzăpezit, tu cu mașina nu tocmai potrivită (dar măcar cu 1-2 dragoni pe ea de spectatori până e nevoie de asistență) atunci și mai bine, ai un punct în plus, iar ego-ul tău le numără punctele, ține scorul atent.

 Un munte nu poate fi învins. El a fost şi rămâne la fel chiar şi după ce "victorioşii" au coborât şi l-au părăsit. Oamenii nu au învins Muntele; ei au învins cel mult slăbiciunea din ei, ridicându-se pentru o clipă la înălţimea munţilor. Reinhold Messner

Ego-ul, muntele și Mahomed

Ego-ul, cel căruia i se pare normal ca în loc să vină Mohamed la munte, trebuie să vină muntele la Mohamed. Doar că Mohamed a fost un înțelept care nu s-a supărat când acest lucru nu s-a întâmplat, și a zis, doamne ce fericire, ce înțelepciune că nu mi-ai ascultat ruga și astfel să-i fi distrus pe toți. Astfel că vin eu să mă închin muntelui și să-i mulțumesc că a rămas acolo, iar eu, datorită acestui fapt m-am smerit.

 Zac pe marginea stâncii, cu capul în maini, mută de mirare. Ce împăcare să rămân față în față cu natura! Nu vorbesc, nu gândesc, nu fac nimic. Zac mută, lăsând să se scurgă peisajul în mine ca-ntr-un sorb. Mariana Vasiliu

Și am plecat pe munte, iar muntele mă aștepta cu brațele deschise, dar și cu provocările de rigoare pe măsura mea. Sunt puține lucruri pe lista “eu n-o să fac niciodată asta”, măcar atâta lucru am învățat și eu pe lumea asta, să nu provoc în mod inutil universul. Și totuși pe ea se afla “n-o să urc muntele pe zăpadă; ce, am băut gaz?” Uite că am urcat, și fără să fi băut gaz, doar o gură de vin fiert, mulțumesc lui Dumnezeu și cabanei Bolboci pentru el.

 Cine ești TU? Înger pentru unii, Demon pentru alții. Autor: oricare dintre noi.

Și dacă zăpada e precum nisipurile mișcătoare, neștiind niciodată când îți va înghiți un picior sau poate pe ambele, reușind să te menții deasupra ei doar aplatizându-ți câmpurile, mergând chiar și virtual în patru labe, așa cum ai face-o pe pojghița subțire de gheață de pe un lac, merită să vezi cât ești de greu, merită să te târăști deasupra ei, să-i ghicești adâncimea și tăria sau rezistența ei.

 Ca și pădurea, ca și oceanul, muntele este un educator tăcut care ne pune în fața noastră înșine. Jaques Chevalier

Începi să dai drumul poverilor tale, căci altfel nu vei putea urca, și la primul repaus te așezi paralel cu muntele pentru ca el să fie oglinda ta, să fii una cu pământul, păsările să-ți fie glasul, caprele picioarele, uliul ochii, pădurea părul, izvoarele sufletul, stâncile brațele înălțate spre cer și soare, și vântul respirația. Tu și Babele spre care te îndrepți. Și la care nici nu mai e nevoie să ajungi, căci deja ți-ai însușit experiența lor.

Prin drumeție, ca și prin muzică, omul se modelează, se transformă, se șlefuiește cu ajutorul emoțiilor pe care le încearcă, se întărește prin asprimile ce le îndură, își îmbogățește sufletul cu lumină și frumuseți nebănuite. Dumitru Almas

Ce pot spune este că așezată pe pământul reavăn, la soare, printre brândușe, mângâiată de adierea vântului, m-am simțit iubită, prețuită și am simțit adevărata recunoștință, atât a străbunilor pentru tot ce am făcut pentru și in numele lor, dar și a mea față de ei, de susținerea pe mi-au oferit-o și mi-o oferă în continuare, și că m-au acceptat din nou în rândurile lor.

O noapte petrecută pe munte echivalează cu ani de meditații și rugăciuni. Proverb chinezesc

Coborârea a fost o plutire, iar fiecare alunecare pe noroi, adâncire în zăpadă, cădere și rostogolire un motiv de râs și bucurie, căci aproape i-am șocat pe cei din grupul care urcau o bucată să admire apusul de la înălțime. Chiar și când mi-am sucit un pic glezna într-o cădere în zăpadă, am aplicat regula de 5 secunde pentru remedierea a orice, aplicând repede simbolul de aliniere pe gleznă și alergând mai departe, uneori prin zăpadă, alteori deasupra ei, uneori de-a lungul ei…

 In munte se intră ca într-o catedrală, unde nu intri pentru a cuceri credința, ci pentru a te regăsi pe tine însuți. Marcian Bleahu

Iar în grădina cu zăpadă cât gardul, eram deja expertă în a mă extrage din prinsoarea ei, deja învățând să îmi trec greutatea de pe un picior pe altul și s-o fac fără să disper, fără să plâng, ca într-o joacă, sprintul de la final. Când simțiți chemarea muntelui, răspundeți-i orice-ar fi, căci vă va fi de folos, mie mi-a fost!  

Cu Ego-ul la munte - câteva poze de atmosferă!

View fullsize

View fullsize

View fullsize

View fullsize

View fullsize

View fullsize

View fullsize

View fullsize

View fullsize

View fullsize

View fullsize

View fullsize

DESPRE IȚELE SUFLETULUI ȘI ALTE MISTERE

Martie - când energia feminină se răzvrătește!

Vineeee, vineeee luna Martie ... Stai așa, că a venit deja! Uf... Iar m-a luat pe nepregătite, m-am trezit de dimineață și nici n-am realizat măcar că e 1 martie, așa că primul mărțișor și prima floare m-au surprins plăcut și în mod neașteptat. Spre deosebire de jumătățile noastre mai năpăstuite din și de către această lume, anume bărbații care probabil că intră în fibrilații cu o săptămână în avans, pentru că în această lume modernă care le scoate ochii la fiecare pas cu cel puțin 2 săptămâni înainte nu își mai pot permite să o facă uitată ziua.

Începutul lunii martie reprezintă o ocazie pentru bărbați de a-și arăta aprecierea față de jumătatea lor mai bună, eternul feminin, pentru faptul că acesta perpetuează viața, o înfrumusețează, îi oferă dramul de mister, de magie și de farmec. Ori era vorba de farmece? Farmec, farmece, ce mai contează? Femininul este fermecător, misterios, plin de atribute magice, cum ar fi intuiție, percepție subtilă și creație.

Eu cred că e vorba și de o încercare de a îmblânzi această natură feminină care primăvara se trezește plină de neliniște, de fierbere, de răscolire a unor potențiale încă nemanifestate, încă nehotărâte. Nu degeaba luna poartă numele Zeului Marte, al războiului masculin, pentru că trezirea energiilor feminine primare se comportă în esență pentru prima dată în formă masculină, agresivă, nemulțumită de starea de fapt, răsculată împotriva status-quo-ului din jur.

Energia feminină și emoțiile

View fullsize

Este un prag, un punct de cotitură, energia feminină încărcată de potențial, de istoria unor experiențe înăbușite, constrânse, va trebui să decidă dacă se va îndrepta în direcția creatoare, blândă, hrănitoare, sau în cea de risipire, distrugere și înlemnire. Femeia este cea care deține cheia transformării ei, și a celor din jur, împreună cu mediul înconjurător. Ea se poate mulțumi cu confortul raiului, sau poate aduce iadul pe pământ.

De cele mai multe ori, femeia însăși nu-și recunoaște această putere, nu realizează momentele de cumpănă când universul întreg așteaptă după ea să decidă ce cale va urma. Emoțiile ei sunt cele care la final vor atârna în balanța universului către fericire sau de alunecare către valea plângerii. Emoțiile reprimate, ascunse, strânse într-un coș de nuiele cu capac de rafie, uitate acolo din toamna târzie. Care ies acum la suprafață și cer atenție, iar dacă nu le-o oferi, la fel ca orice femeie care se respectă, ți-o vor obține cu tot dinadinsul, aproape cu forța, acea forță a personalității lor care și ea rămâne ascunsă până când e prea târziu să o poți opri.

Martie - luna vrăjilor și a farmecelor

Se spune că luna martie este luna vrăjilor și a farmecelor, iar tradițiile populare au inventat mărțișorul drept talisman de protecție. Protecție împotriva plasei țesute cu măiestrie de păianjen spre a-și prinde și ucide prada între cele mai firave fire împletite, aparent cel puțin. Firul împletit alb cu roșu, pacea cu războiul, reprezintă legarea energiilor de care pomeneam mai devreme, într-o construcție umană care încearcă să dea formă manifestată puterii resimțite și să o canalizeze spre protecție, sănătate, și bunăstare. Fiecare după simbolul care i se potrivește, o floare, un cosaș, o potcoavă...

Acum încep să fie semănate culturile și culese primele plante de leac (urzica fiind prima absolută). Prima plantă vindecătoare este cea care l-a biciuit pe Isus, și care transformă durerea în forță și vindecare și de împăcare cu pământul. În primele zile ale lunii se descântă șerpii, uneori pentru a-i scoate, alteori pentru a-i trimite cu misiuni speciale, mai mult sau mai puțin benefice... De către cei care știu cum, dar mai ales de cei care știu că pot.

Cei care fac luna martie una interesantă sunt cei care pot și nu știu asta, sau nu știu cum o fac. Împotriva lor și a farmecelor intrinseci se meșteresc talismanele cu șnurulețe să te ferească de deochi, de farmece, de vrăji, de descântece. Descântec fiind și ”Trăiți-ar vântul care a adus norul, care a făcut ploaia să cadă peste mlădița din care a crescut stejarul, din care a fost făcut sertarul în care era prezervativul care s-a rupt când tac`tu te-a făcut pe tine, boule!” Fără ca nimeni să intenționeze să jignească boul în analogia făcută…

Remarcați că e vorba de un bou, pentru că numai o femeie ar fi atât de inventivă și manipulatoare în răsucirea cuvintelor, în esență a energiilor, aduse de altfel de atât de departe și cu atât de multe suplimente pentru a da forță incantației, și a respecta sfatul lui Churchill în arta diplomației ”Trimite pe cine la dracu în așa mod încât să se bucure că se duce acolo”. Un bărbat și-ar fi băgat… picioarele direct, și fără prea multă patimă, chiar și fără prea multă supărare în urma sa.

Și un sfat pentru bărbați!

Și, așa cum se plângea un stand-upper de la IUmor de cum i-a promis nevasta că se răzbună dacă, doamne ferește, o înșală, descântecele sunt creative în sensul acela care te face să te temi de ce anume ar putea să-i mai clocească mintea: să-i cadă...., să-i crape....să-l trimită unde și-a înțărcat dracul copii, și tot așa... Așa că sfatul meu este în ton cu al lui, de bărbat precaut, să vă străduiți să îmbunați femeia, oferindu-i ofrandele necesare, plimbați-o, n-o lăsați să se gândească, nu vreți ca ea să se gândească, la voi, la ce-i lipsește, oferiți-i senzația că este iubită, apreciată și lăudată și afișată în lume, astfel ea va decide în favoarea voastră.

Astfel nu riscați să călcați într-un cui, și ăla ruginit, să vă bată piatra la drum lung, să dați cu mașina în gard, să ... Mă opresc aici, nu vreau să dau mai multe idei decât au deja.

Unde se ascunde magia?!

Magia se află mai aproape decât te-ai aștepta vreodată, la o aruncătură de băț, acolo unde atenția ta începe să fie difuză, să se sfârșească, să-i scape anumite detalii, unele de substanță. Acolo unde, involuntar, necaracteristic, trăgând aer adânc în piept, simți urma parfumului preferat de violete, o adiere subtilă, insesizabilă până când nu ai respirat prin toți porii, și într-un final a ajuns și în colțurile întunecate ale minții tale, ocupându-i spațiul până la refuz, obligând-o să îl scoată la suprafață, să îi ofere recunoaștere ... Se află în forma de iepuraș a norului care aleargă un elefant, în cinstea cărei curse aproape te-ai împiedicat urmărind-o. În strigătul disperat al păsării care te urmărește prin pădure pentru că i-ai răspuns cântului de chemare în același grai și crede că și-a găsit perechea pe care o căuta cu disperare de o întreagă primăvară ...

Magia se ascunde peste tot …

View fullsize

Mulți cred că practicarea magiei este apanajul magicienilor, alchimiștilor și a geniilor înțelepți. Vai ce pierdere a potențialului magic la acești credincioși. Magică este și creșterea aluatului frământat cu sârg, și în florile care înfloresc mai rapid și mai des decât e cazul hrănite cu iubire și spre recompensarea atenției pline de grijă a grădinarului. În Lacrima Maicii Domnului care plânge lacrimi parfumate de fericire și care nu mi înflorește când e supărată sau jignită, și care nu zice nu unui vin roșu de casă bun.

Magia se ascunde în micile detalii abia observabile, mici miracole pline de coincidențe și sincronicități. În scânteierile focului crengilor de brad ce se înalță până la cerul aflat atât de aproape că poți să-l atingi în serile de toamnă târzii. În sursurul vântului care îți aduce vesti de departe că se aproprie o furtună, sfătuindu-te să devii ploaie.

Magici sunt câinii muntelui ce le servesc noaptea drept ghid turiștilor zănatici, ce oftează din greu la plecarea din popasuri. Magică este o herghelie din care un cal vine pe furiș pe la spate să-ți cerșească o mângâiere atunci când te-ai oprit pentru plăcerea de a o fotografia.

Magie este când oprești timpul pentru a-ți da voie să te bucuri de zborul dintr-un leagăn, când găsești mure coapte în pădure în extrasezon suficiente câte aveai nevoie pentru prăjitura de la Ierusalim. Magie este când înțelegi o glumă spusă doar din priviri și râzi în hohote, nepăsându-ti că ai înțeles-o doar tu ...

DESPRE IȚELE SUFLETULUI ȘI ALTE MISTERE

Suflet, logos și creație

La început Dumnezeu doar a fost, existență pură, esență a … feminității, sic. Femininul este creator relaxat în starea de a fi, și din el se naște agitația de a face, de a ști, de a cuceri, o nouă cunoaștere, o nouă formă. Întuneric fără conștiință de sine, o supă primordială plină de potențiale încă nedescoperite. Dar, iată că întunericul devine conștient de sine însuși, de lipsa sa de cunoaștere a ceea ce poate deveni și își spune ”Să fie lumină”. Lumina este primul rezultat al Logosului, primul concept al creației care ia formă și se materializează urmând comanda dată de Cuvânt. Și iată că are loc și prima separare, a întunericului de lumină, prima interdependență, primul contrast, primele două opoziții care se completează și influențează reciproc.

Existență, Logos și lumină

Existența (starea de a fi), Logosul (gândirea și conștientizarea) și lumina (starea de a acționa, mișcarea) au format cele trei aspecte ale lui Dumnezeu, cel puțin în acest Univers ... Separate, dar în armonie, angrenate într-un joc al ciclurilor nesfârșite. Creatorul și-a dorit să se cunoască pe El însuși mai bine, să experimenteze, să-și dezvolte potențialele, să le pună în practică, și îndrăznesc a spune …., să se joace. Cele trei aspecte ale sale au început un dans al energiilor fascinant, iar de acolo lucrurile au luat-o la vale (s-au complicat).

La prima strigare, durerea separării a fost mult prea adâncă pentru a permite cunoașterii Logosului să o poată alina. Setea și dorința de a reveni la starea inițială de grație, de deplinătate, conexiune nemijlocită cu Întregul, au condus spre tendințe de autodistrugere și de distrugere a unei mari părți a creației. Logosul a asistat neputincios, în zadar garantul iubirii lui Dumnezeu, nimic nu i-a convins că au nevoie unii de alții, și că iubirea și acceptarea reciprocă este calea spre uniune în întreg. Iubirea necondiționată de timp, spațiu, formă; iubirea de dinainte de separare, este chiar cea care a permis separarea, care a inițiat testul suprem, pentru ca fiecare aspect să se poată iubi pe el însuși diferit de celelalte, și pe celelalte în ciuda diferențelor.

Există totuși o punte de legătură, Dumnezeu și-a alchimizat conștiința de sine într-un cristal format din lumină necreată, supa primordială, capabil să reflecte atât lumina cât și întunericul. Să le reflecte, să le înmagazineze, și să le amplifice materializarea. Misiunea acestui tip de cristal a fost de a reprezenta legătura dintre cele două lumi, cea creată și sursa, să transmită cunoașterea de la unul la altul. Acest cristal noi l-am numit suflet, iar fațetele sale înzestrări, către lumină sau întuneric.

Sufletul care completează creația …

Sufletul este cel care completează creația, reunind-o, este nestemata după care aleargă spiritul care caută calea înapoi către Dumnezeu, căci nu se va putea întoarce fără el sub forma unei bijuterii. Sufletul omului trebuie să urmeze modelul Universului, de manifestare din interior către exterior, și de recuperare prin alchimizare când ciclul se întoarce. Logosul este Promisiunea lui Dumnezeu că Îi așteaptă pe toți să se reîntoarcă la El când își încheie căutările.

Eu zic că cel mai tare s-au complicat lucrurile atunci când Creatorul a decis să se recreeze pe Sine însuși în creația Sa, după chipul și asemănarea sa. Energie materializată de scânteia divină. Doar că a uitat cine e. Creației planetelor și a stelelor îi lipsea, cel puțin aparent, legătura, liantul dintre ele, și anume Logosul. Să nu credeți totuși că acestea nu au voce și conștiință de sine, au, doar că diferența dintre limbile lor și ale noastre e atât de mare încât nu le mai putem înțelege. Pentru a o face ar trebui să ne armonizăm pe frecvența lor și să anulăm distanța dintre noi, în afara timpului și a spațiului. În dimensiunea creației Omului, logosul a luat forma ispitei cunoașterii, a șarpelui Dragon. Căutarea Logosului, a adevărului despre sine, iubirea și acceptarea sa, reprezintă acum calea înapoi către acasă.

POVESȚI DESPRE SUFLET ȘI ALTE MISTERE

Cartea Creativității - Osho Zen Tarot

Astăzi vreau să vă povestesc despre creativitate, mai exact, despre energia de manifestare este cea a Creativității din Tarotul Zen al lui Osho. Aceasta reprezentă capacitatea de a înțelege simbolurile ascunse în artă și în viață; puterea de abstractizare. Ca și arhetip, creativitatea ține de manifestarea sufletului, energia care cu ajutorul imaginației dă viață tuturor posibilităților, creând lucruri de valoare, de durată. OSHO Zen Tarot se focalizează pe înțelegerea acțiunilor ce se petrec în prezent, spre deosebire de cărțile obișnuite de tarot care urmăresc cunoașterea viitorului. Este un sistem bazat pe înțelepciunea de tip Zen, care afirmă că evenimentele din lumea exterioară reflectă propriile noastre gânduri si sentimente, chiar și pe acelea care nici nouă nu ne sunt clare. Scopul este acela de a ne întoarce atenția de la ceea ce se întâmplă în exteriorul nostru, pentru a putea înțelege mai bine ce se întâmplă în subconștientul nostru.

Câteva cuvinte despre creativitate

Din alchimia focului și apei în lumea de jos până la coborârea luminii divine din cea de sus, figura din imagine este ”posedată” de forța creativă. Experimentarea creativității este precum o intrare în lumea misterelor, o lume în care tehnica, expertiza și cunoașterea sunt niște simple instrumente, cheia o reprezintă disponibilitatea de a te abandona forței care naște toate lucrurile. Creativitatea este un flux de energie care curge nestăvilit, trăgându-te împreună cu ea, nu are o formă sau o structură, cu toate acestea, toate formele și structurile iau naștere din ea.

Creativitatea se refera la calitatea pe care o aducem muncii noastre. Ea reprezintă o atitudine, o viziune interioara, un mod de a privi lucrurile. “Nu oricine poate fi un pictor”, și de altfel nici nu este necesar. Dacă toți oamenii ar fi pictori, aceasta lume ar fi extrem de urâtă; ar fi foarte dificil să trăiești în ea. La fel, nu oricine poate fi un dansator, si de altfel, nici nu este necesar. În schimb, toată lumea poate fi creativă. Orice ați face, faceți cu bucurie, cu iubire. Dacă veți acționa astfel și nu doar din motive economice, veți acționa într-un mod creator. Dacă simțiți că o activitate crește din ființa dumneavoastră, ajutându-vă să creșteți la rândul dumneavoastră, ea este cu siguranță o activitate spirituală, creativă, divină. Cu cât veți deveni mai creativ, cu atât mai divin veți deveni.

Creativitatea, Creatorul și Divinul

Toate religiile lumii au afirmat că Dumnezeu este un Creator. Nu știu dacă El a fost sau nu Creatorul acestei lumi, dar știu cu siguranță un lucru: cu cât veți deveni mai creativ, cu atât veți fi mai divin. Când creativitatea dumneavoastră va ajunge la apogeu, când întreaga dumneavoastră viață va deveni creativă, veți deveni una cu Dumnezeu. Probabil ca El a fost într-adevăr Creatorul, căci oamenii care au fost extrem de creativi au fost cei mai apropiați de El. Iubiți tot ceea ce faceți. Atunci când acționați, fiți meditativ, indiferent cât de măruntă vi se pare acțiunea dumneavoastră!

Nu contează forma specifică pe care o asumă creativitatea voastră – poate fi o pictură, un cântec, o poveste, sau o activitate de grădinărit ori gătit. Cel mai important este să fii deschis(ă) către ceea ce dorește să se exprime prin tine. Și amintește-ți că nu ești stăpânul creațiilor tale, ele nu ne aparțin. Adevărata creativitate provine din uniunea cu Divinitatea, cu Misticismul și Necunoscutul. Nu vă fie teamă de mediocritate, de greșeli, nici cei mai mari artiști nu au fost mulțumiți de capodoperele lor, căci li se părea că ele nu ating perfecțiunea viziunilor lor. Gândiți-vă la creativitatea copiilor care creează nave spațiale din sănii, ele nu vor zbura niciodată, dar nici nu e nevoie, imaginația lor i-a dus deja pe lună, uneori reușești cu greu să identifici în desenul lor personajul portretizat, dar asta nu îi face pe ei să se bucure mai puțin de el.

Ce ne învață Osho, legat de manifestarea acestei energii:

“Creativitatea este o atitudine, o abordare lăuntrică, înseamnă se te bucuri, să sărbătoreşti, să fii prezent în tot ceea ce faci. Este o calitate pe care o aduci în activitatea pe care o desfăşori. Nu contează ceea ce faci, ceea ce contează este să pui suflet în ceea ce faci. Când îţi spun să fii creator, nu vreau să spun că trebuie să te faci pictor sau poet. Ca să fii creator, lasă-ţi viaţa să fie o pictură, lasă-ţi viaţa să fie un poem. Când inima este trează, când inima dansează de recunoştinţă adâncă, când inima este în acord, în armonie cu existenţa, din acea armonie se naşte creativitatea. Nu trebuie să te duci la vreo şcoală pentru a învăţa creativitatea. Nu-i vei găsi sensul uitându-te. Trebuie să devii participant. Sensul vine prin participare. Participă la viaţă! Participă cât mai profund, cât mai total cu putinţă. Riscă totul pentru participare. Dacă vrei să ştii ce e dansul, nu te uita la un dansator, învaţă să dansezi, fii tu dansator. Dacă vrei să cunoşti ceva, participă.”

DESCOPERĂ ARTA DIVINAȚIEI

În sfârșit, femeie!

“În sfârșit, femeie!” Pare o exclamație adolescentină, de puștoaică care în sfârșit si-a pierdut virginitatea. Și deși nu mai eram demult o puștoaică atunci când în sfârșit am scăpat de ea, nu consider că atunci am devenit femeie cu adevărat, să spunem că atunci am făcut primul pas pe drum. Eu, ca persoană, ca spirit și entitate sumă a altor entități, am fost mereu un Cănuță – om sucit. Dacă ți-ai dori vreodată să descoperi o abordare a unei probleme sau a unei teme din cel mai neobișnuit și neașteptat colț al ei, mi-o prezinți mie și cu siguranță voi găsi, ca o olteancă autentică ce sunt, calea cea mai răsucită și întortocheată cu putință, în stilul scărpinatului părții drepte cu mâna stângă și pe la spate, și cu dosul ei eventual, acesta fiind un exemplu plastic, dar reprezentativ, pentru un astfel de caz, mai ales în situațiile în care ai mâna dreaptă liberă. Dar, aș putea susține, și mulți bărbați m-ar aproba, că și stilul acesta de a proceda este unul eminamente feminin în felul lui.

Femeia care le știa pe toate și nimic

Astfel, m-am trezit chemată să dau sfaturi despre cupluri, despre copii și despre feminitate, eu care nu am fost niciodată într-un cuplu consacrat, nici copiii mei nu am avut vreodată, sau experiență directă cu ei pe termen lung și nici atributele feminine consacrate nu le manifestam fățiș. Primul și singurul copil din neam pentru un timp îndelungat, un bărbat ascuns în corp de femeie la nivel interior, cu o frică sănătoasă de intrat într-o relație de cuplu serioasă (cu sau fără acte în regulă), și recunoscând vădit aceste lucruri, nu înțelegeam de ce mă întreabă tocmai pe mine lumea, căci nu eram o autoritate în materie. Nu părea firesc. Tulai Doamne, universul s-a întors cu susul în jos și orbii conduc chiorii pe un drum care nu există.

Numai că, în ciuda declinării oricărei autorități și responsabilități în aceste zone, lumea a insistat, iar eu am ajuns să-mi pun întrebarea de ce oare? Conform logicii mele, ar fi trebuit să se adreseze unora din aceeași oală, care să fi trecut prin aceleași experiențe, care să nu vorbească ”din cărți”. Pe lângă faptul că nici măcar asta nu aș fi putut să spun, că nu m-au interesat cărțile despre aceste teme, nici măcar să le studiez coperțile. Eu le vorbeam așa, din norișorul meu pufos, plină de invidie că ei au curaj să treacă prin astfel de experiențe, și chiar îi admiram că și le asumă cum eu nu o fac și nici nu aș face-o. Poate chiar această admirație și lipsă de judecată îi făcea să se deschidă în fața mea, faptul că am recunoscut deschis că eu nu știu, dar știu că ei cu siguranță știu răspunsul la ce mă întreabă și pot să-i ajut să-l recunoască, și ca un investigator dibaci porneam să-i descos.

Mi-am dat seama că sunt un bun observator și interpret, iar antrenându-mi mintea punând întrebări mie și altora și ascultând cu atenție răspunsurile pot să învăț cel mai bine și învață și ceilalți de la mine ca dintr-un exercițiu filozofic.

“In sfârșit, femeie!”

Lăsând introducerea deoparte, să vă dezvălui ce m-a făcut să exclam la aproape 40 de ani ”În sfârșit, femeie!” Mi-a luat mult timp să înțeleg ce înseamnă cu adevărat să fii femeie, să îmi asum atributele feminității ca fiind și ale mele. Să înțeleg că nu devii în mod automat femeie pentru că te-ai născut una, nici când îți pierzi virginitatea, nici când devii soție sau mamă. A fi iubită, soție sau mama sunt niște roluri, niște funcții cu sarcini specifice care necesită într-adevăr calități și abilitați feminine pentru a le juca cu succes. Dar ele pot fi sau nu date, și pot fi mai mult sau mai puțin potrivite cu funcția.

Feminitatea, femeia și genul feminin

View fullsize

Feminitatea are multe fațete, multe atribute și nenumărate roluri de jucat; o simplă interogare a cărților ~Feminitudine~ te poate ajuta să înțelegi câte pot fi și să iți atragă atenția asupra câtorva aspecte ale ei. Poate chiar te vei identifica cu aspectul prezentat de cartea extrasă.

Feminitatea nu înseamnă doar fuste și rochii, sau acea grija permanentă față de cum arăți, și nici acea pisiceală practicată cu multa artă de unele reprezentante ale sexului frumos (aici bineînțeles că vorbește în mine vulpița cu strugurii acri - glumesc), dar și asta ajută pe calea descoperirii feminității, însă la fel ca oricare altă cale, trebuie să treci peste, și să păstrezi esența lor. Te ajută să faci primii pași pe cale, și niște pași chiar foarte importanți. Te ajută să înveți să ai grijă față de tine, să te iubești pe tine, pentru ca apoi să poți manifesta aceeași grijă și iubire față de alții.

Acești alții includ și bărbatul din viața ta, și copii, și părinții, animăluțele de companie, prietenii, o cauză, o planetă, un univers. Și am înțeles că aceeași grijă și iubire pe care o manifest față de mine o radiez în jurul meu. Fix aceeași, nimic în plus, nimic în minus. Ele împreună sunt un pachet care se determina între ele.

Femininitate – atitudine si manifestari

Feminitatea este o contradicție de atitudini și manifestări: pe de o parte femeia va fi suport necondiționat al cauzei pe care o susține (sau al persoanei), un canal deschis mereu disponibil în caz de nevoie, o plasă de siguranță, un colțișor de rai în care să te retragi să îți lingi rănile și să te vindeci într-o îmbrățișare caldă; și pe de altă parte este acel dictator neclintit în dorințele sale, a cărui voință și simțire nu poate fi strămutată de nicio logică sau argument și unde simți prezența mâinii de fier prin mânușa de catifea. S-au întâmplat mai multe tragedii din cauza lacrimilor unor femei decât din cauza orgoliilor regilor. Și deși moale și pliabilă în aparență, de neclintit și neobosită în apărarea cauzei alese sau în obținerea scopului propus.

Feminitatea cuibărește, e cea care transformă casa într-un cămin și grajdul într-un salon de nașteri. Și nu cea mai bine echipată casa, și nici cea impecabil de curată sau ordonată, nici măcar cea decorată după Neckermann (generațiile care au trăit în anii 90 știu despre ce vorbesc) nu sunt dovada supremă a feminității înflorite pe deplin (deși ajută să fii adepta unor astfel de tendințe măcar parțial), ci acea casă care îți oferă senzația de confort, de căldură primitoare, în care să simți că te poți întinde pe canapea să tragi un pui de somn chiar dacă ești musafir, în care poți da jos obiectele de decor să te joci cu ele (dacă se pretează la așa ceva), în care animăluțul casei, fie el și un pisoi, are încredere să se pună cu burtica în sus să fie mângâiat. E acea casa din care parcă nu ai pleca, și acea persoană cu care ai mai sta la povești să-i mai spui un of, să te mai mângâie pe cap, să te mai îmbie cu un ceai, sau o cafea sau un biscuit (și nu e musai să fie făcut în casă – dar bineînțeles că ajută, ca de obicei).

Femeia e o simfonie

Feminitatea este cea de din sânul căreia te desprinzi cu greu, pentru că deși te cerți sau te ceartă, tot ea te împacă, deși parcă ai vrea să schimbi una alta, ți-e frică să o faci să nu îi strici confortul ce pare atât de lipsit de efort, atât de primitoare chiar și când te dă pe ușă afară…

Și să fim înțeleși, nici acum nu mă recunosc o autoritate în materie, pot spune însă că am intrat și eu în rând cu lumea și că m-am resemnat cu ideea să vorbesc despre lucruri cărora abia le-am prins firul înțelegerii. Tot ce pot eu să sper și să vă urez, celor care s-au încumetat să citească aceste multe rânduri…

Să vă fie de folos!

P.S.  Pentru toți cei care-și doresc să aprofundeze subiectul "femeia", le recomand să citească articolele publicate pe site-ul Chakana.me, secțiunea Feminitate. 

CITEȘTE ALTE POVEȘTI DESPRE IȚELE SUFLETULUI

Rugăciunea - calea spre Dumnezeu

Ce este de fapt rugăciunea, și cum se practică ea? Este adevărat că ea nu ar trebui practicată oricum și în orice condiții, dar aceasta ține mai mult de o atitudine interioară decât de condiții exterioare. Însă regulile sunt mai simple decât ne-am aștepta noi, și mult mai greu de respectat tocmai din acest motiv. Rugăciunea în fața lui Dumnezeu presupune asumarea unei atitudini respectuoase, plină de atenție, atât la ceea ce afirmi, cât și la ceea ce simți, la fel cum ai proceda și în comunicarea cu un interlocutor oarecare, dar prinși într-o conversație care te interesează: privindu-l în ochi, atent, alegându-ți cu grijă cuvintele pentru a fi exact, corect în modul de adresare, sincer în abordare.

Rugăciunea - alegere și atitudine

View fullsize

Rugăciunea trebuie aleasă cu grijă, dacă este una lungă, ea spune o poveste cu tâlc, iar acel tâlc ar fi bine să fie înțeles în toată profunzimea lui, dacă ea este scurtă, atunci rugăciunea devine o mantră, repetată pentru a integra vibrația fiecărui cuvânt în parte, până devii una cu rugăciunea respectivă. Așa cum este Rugăciunea Inimii care poate fi repetată cu voce tare sau în gând în timp ce realizezi orice alte activități zilnice, pentru a te asigura că acțiunile tale sunt în Dumnezeu. Indiferent că te adresezi direct lui Dumnezeu Creatorul sau unui aspect al Său în manifestare: Maicii, lui Isus, Duhului Sfânt, unor sfinți intermediari, crucii, nu uita că ceea ce contează este cât suflet și câtă credință se regăsește în tine, nu contează că o spui cu voce tare, că o cânți, că o spui în gând, ci convingerea cu care te-ai adâncit în această sarcină.

E bine să aprindem o lumânare, sau o candelă, sau tămâie atunci când ne rugăm? E bine pentru noi, în primul rând pentru că un ritual ne ajută să ne pregătim mental și sufletește pentru activitatea plină de reverență pe care urmează să o întreprindem, e bine și să avem un ajutor în a ne centra atenția. Nu citiți mecanic o rugăciune, că ea va avea același impact pe care îl are și asupra voastră textul unui reprezentant de marketing TV, stradal sau la venit la ușă să vă vândă ceva inutil. Simțiți rugăciunea, cu fiecare cuvânt al ei, fiți acolo alături de cel care a spus-o prima oară, încercați să înțelegeți ce l-a mânat în alegerea acelor cuvinte. Și nu uitați ce v-a făcut pe voi să alegeți tocmai această rugăciune, tocmai acum, simțiți-vă ca și cum acum ați spune-o prima oară. Și va fi suficient o singură dată pentru a stabili conexiunea.

De ce se roagă oamenii?

Fie pentru a găsi alinare, pentru a căpăta putere, pentru a mulțumi, pentru a se confesa și obține mântuirea păcatelor, din compasiune pentru ceilalți sau pur și simplu, după cum spuneam, pentru a relaționa cu divinitatea. Este și un mod de a te retrage din lume, și din fața presiunii pe care aceasta o exercită asupra ta, și a regăsi liniștea, confesând grijile și preocupările tale unui forum superior. De aceea e bine să te rogi zilnic, de preferat și dimineața și seara, și înainte de masă, pentru că îți oferă acea stare de care ai nevoie pentru a trăi în pace și armonie.

Astfel că, înainte de a începe a vă ruga, întrebați-vă dacă rugăciunea pe care ați ales-o reprezintă adevărul din inima voastră, dacă cuvintele ei vă fac să simțiți nevoia de a le cânta precum un imn, dacă vă aduc lacrimi în ochi, dacă vă apleacă privirea spre interior, dacă vă mișcă în vreun fel anume. Astfel trebuie să fie puterea rugăciunii, să vă facă să vibrați profund, să vă cutremure, să vă uimească. Fiecare cuvânt rostit să fie ca un strigăt plin de ecou care să poarte cu el întreaga voastră simțire.

Și amintiți-vă de acel Sfânt Ioan, care neștiind să citească, nu știa nicio rugăciune, și făcea vindecări spunând simplu: ”Doamne Ajută!”

CITEȘTE ALTE POVEȘTI DESPRE IȚELE SUFLETULUI

Sarmisegetusa, legătura Sinelui cu străbunii și focul sacru

Sunt locuri în care revii vrând-nevrând, uneori ajungi într-o simplă plimbare, alteori ai un scop precis, și câteodată, cele două se combină si o simplă plimbare capătă un scop precis și o aură de misiune personală (poate chiar pe viață), iar alteori scopul scuză dorul de plimbare. Uneori sunt testele tale, alteori îi tragi (sau împingi) pe alții după tine. Sau te iei de mână și pui umărul la treabă la un proiect comun.

Sarmisegetusa este un astfel de loc, în care am revenit singură și însoțită de prieteni, și unde m-am reunit cu vechi prieteni cu care am reînnodat prietenia. Îmi vine în minte în special urcușul împreună cu un grup de prieteni până la cetatea Blidaru, în care puțini am conștientizat pe loc sau vreodată că este drumul inițiatic de revelare a Sinelui. Deși salamandrele întâlnite din zece în zece pași pe drum ar fi trebuit să ne dea un indiciu clar.

Întâlniri cu salamandre

Salamandra reprezentând rezistența la atingerea pasiunii, viața fără păcat, un simbol al loialității, castității, imparțialității, curajului. Simbolizând însă și flacarile focului pe care trebuie să-l înfrunte, ispita. Aristotel a scris despre ea că nu arde în foc și dacă este trecută prin flăcări le stinge imediat. Cloquet considera salamandra un simbol al lui Hristos: acesta, ca și ea, a trecut prin flăcările iadului la crucificare, dar acestea nu au lăsat urme, o personificare a botezului lumii cu flăcările Duhului Sfânt. Pentru că își poate regenera coada si membrele, reprezintă un simbol al reînnoirii, regenerării, renașterii și creșterii - iar ca animal totemic, salamandra cere oamenilor să facă apel la cele mai profunde resurse pentru a-și canaliza energia vitală spre dezvoltarea vietilor lor.

În grup, doi prieteni, cuplu de vreo 2-3 ani, au fost singurii care au dat peste două salamandre care au dat curs chemării naturii spre reproducere, și le-au prins în flagrant delict, culmea că și ei s-au trezit că ne cheamă la botez în anul următor. Eu am găsit-o pe a mea ascunsă după un copac, cățărându-se leneș prin scobiturile lui. Nici eu nu m-am prins de mesaj că era timpul să accesez nivelul de copac al vieții în procesul de ascensiune. Nu pe loc, după cum spuneam, dar semințele au fost plantate atunci.

Energia străbunilor și focul sacru

Nici vizitele la Fețele Albe nu au fost mai puțin impresionante. Prima urcare a fost testul de foc, dacă reușesc să urc fără să fac combustie sau să leșin de la senzațiile tari, atât în fizic cât și în extra-fizic. Copacii care vuiesc amenințător și care își îngroapă benevol coroana în pământ sunt o experiență cel puțin interesantă de observat de către cei cu sânge cald în instalație. Pentru că fără să-ți cureți sufletul, nu poți să urci acolo. Pe unii străbunii, păzitori ai locurilor, îi vor împiedica să acceseze locurile sacre fără o purificare prealabilă, iar pe alții îi vor chema să vină să curețe în urma celor care au scăpat filtrului.

Sarmisegetusa este locul în care elementele se unesc pentru a forma Eterul, centrul de comandă responsabil cu introducerea și extragerea datelor (de la nivel subtil) în și din nivelurile de stocare reprezentate chiar de natura înconjurătoare. Cel puțin în plan subtil, sub locul respectiv se află un oraș cu o bibliotecă de talia celei din Alexandria, sau chiar a Vaticanului. O bibliotecă cu ilustrări în planul fizic de deasupra dacă știi unde să te uiți, să citești semnele. Asta este moștenirea lăsată de străbuni, pe ea trebuie să o cunoaștem și să o respectăm.

CITEȘTE ALTE POVEȘTI CU MULTE ÎNȚELESURI

Arta divinației - Maimuța, animalul de putere

Vă propun o exemplificare a ce înseamnă în practică Arta divinației și contemplarea unor energii în vederea integrării lor ca și aspecte ale personalității noastre atunci când devii conștient de mișcarea energiei și îți dai voie să te miști în aceeași direcție cu ea. Ca orice joc care implică șansă, contează să ai mână bună, iar eu am, posibil dintr-o practică îndelungată și o deschidere largă în această direcție. Arta constă în modul de contemplare, în alegerea cu discernământ a metodei de divinație și a intenției, și într-o mai mică sau mai mare proporție în interpretare. De-a lungul timpului am colecționat un număr larg de seturi de cărți divinatorii, ca orice vrăjitoare care se respectă. Unele le-am confecționat singură, altele le-am cumpărat, însoțite sau nu de explicații, unele sumare, altele umplând o carte întreagă. Aspectul meu de bibliotecară face să am acces facil la informații, iar o anumită senzitivitate face să simt mișcarea energiei intuitiv.

Arta Divinației și animalele de putere

Se crede că divinația înseamnă ghicirea viitorului, este și nu este adevărat: odată ce devii conștient de circumstanțe, toate aspectele unei situații, de tipul de energie angajat și direcția de mers a energiei, practic nu îți va fi greu să intuiești ce se va întâmpla, și cum, ba chiar și când (sau măcar un interval). Divinația în acest caz e o simplă evaluare, observare a realității împreună cu influențele și aspectele subtile. Dacă ar fi să numerotez seturile și apoi să extrag la întâmplare numărul pentru săptămâna în curs, sau să-l aleg pe cel numerologic potrivit, iar apoi să îmi setez intenția de a descoperi tipul de energie/aspectul, cartea care se va manifesta în timpul săptămânii, cu siguranță voi fi prima surprinsă de rezultat.

Astăzi a ieșit la înaintare setul cu animale de putere ca și spirite ajutătoare. Animalele de putere sunt o alegere interesantă în acest joc al contemplării unor posibilități personale, pe care, să recunoaștem, nu prea le urmărim îndeaproape. Animalele de putere ne învață anumite moduri de a trăi în mod natural, redobândind abilitatea de a supraviețui într-un mediu ostil, de a ne adapta la el, indiferent de ce tip ar fi.

Maimuța - intepretarea cărții

View fullsize

Animalul de putere care a fost extras ca și tip de energie este Maimuța, care are drept atribut principal ingenuitatea, însemnând că situațiile cu care vă veți confrunta în această perioadă vor necesita adaptabilitate și spirit inovativ. Energia și spiritul maimuței sunt cele care te pot ajuta cum să te adaptezi mai întâi la niște circumstanțe volatile, care se schimbă permanent și rapid: precum maimuța care atunci când sare de pe o cracă pe cealaltă, neștiind niciodată care este suficient de rezistentă pentru a o susține și trebuind să o găsească pe următoarea rapid; la fel și noi vom avea nevoie de reacții și evaluări rapide ale circumstanțelor, apoi atenție către următoarea țintă pentru a identifica următoarea cracă de care să ne agățăm. Maimuțele sunt animale capabile de a găsi soluții și idei creative, bazându-se atât pe spiritul de observație și imitație, cât și pe instincte pentru a evalua, și apoi alege drumul de urmat.

Creativitatea, soluții și atașamente

Chiar dacă veți fi tentați ca, odată găsite soluțiile inovative, creative și inteligente, să vă atașați de ele, nu o faceți, căci noi factori vor interveni în ecuație, fiind necesare alte idei, și alte schimbări de direcție, fiind necesară o nouă adaptare rapidă. Nu fiți dezamăgiți dacă una din direcțiile asumate nu duce nicăieri, iar ideile creative nu dau rezultate, dacă sunteți dispuși să vă mișcați rapid veși găsi altele noi. Folosindu-vă inteligența, dexteritatea, curiozitatea puteți să vă opriți să analizați ce se întâmplă și să vă ajustați mișcările în funcție de noile informații. Când veți primi înapoi veți vedea că fiecare mișcare a avut scopul și timpul ei potrivit, dacă nu v-ați blocat în rutină și vechi obiceiuri.

Sociabilitate, veselie

Lăsați râsul să intre înapoi în sufletele voastre, fiți sociabili, deschiși, chiar un pic obraznici, și jucăuși, râsul este incredibil de vindecător, iar joaca este un bun profesor. Maimuțele se atașează profund și manifestă compasiune față de semenele lor, sunt fermecătoare (amintiți-vă de maimuțicile de pe plajă cu care v-ați așezat la poze). Maimuța te ajută să fii în toane bune și plin de energie, și un simț al percepției dezvoltat, iar umorul copilăresc te ajută să te descurci cu situații de-a dreptul intimidante. Dacă până acum v-ați simțit izolați sau excluși, acum este momentul să reveniți în sânul familiei sau prietenilor sau colegilor, veți fi primit mult mai ușor și natural înapoi în rândul lor. Gândiți-vă bine însă dacă e cazul și chiar vă doriți să fiți înapoi înainte de a face primul pas.

Înșelătorie

Pe de altă parte, maimuța este o șarlatană înnăscută, așa că să fiți pe fază: poate cineva va încerca să vă înșele, sau poate chiar voi sunteți tentați să păcăliți pe cineva, aveți grijă să nu răniți pe cineva din greșeală. Sau poate că e cazul să păcăliți ceva adversari sau inamici, cine știe? Chiar și să vă prefaceți că totul e în regulă într-o situație toxică până ieșiți din ea elegant. E o săptămână propice unor glume nesărate făcute colegilor sau partenerilor, veși putea râde de ele, puteți face pe clovnii, spune bancuri. E o energie bună și pentru mutat cu locuința, sau biroul, sau pentru călătorii, etc.

Maimuța - actor de comedie și nu numai

În astrologia chineză maimuța este precum un actor de comedie, imită pe alții, copiază și imită tot ce atrage. Amuzantă, distractivă, vioaie, cu simțul umorului, rapidă și acrobatică, este un bun organizator, poate organiza cărți, arhive, programe, orice. Poznașă, curioasă, nerăbdătoare, neliniștită, febrilă, concentrată și în continuă perfecționare, poate un pic timidă și emotivă, nu știe când să se oprească, e un bun consilier. În China, maimuța reprezintă siguranță, curaj și inteligență.

În japoneză, cuvântul aferent maimuței este similar celui pentru ”lipsa răului”, și așa a apărut imaginea celor 3 maimuțe care își acoperă ochii, gura și urechile, pentru că modul în care privim, ne referim la o situație și cum ascultăm activ contează imens în relațiile dintre noi, în această cultură maimuța fiind considerată un mesager divin, care binecuvântează căsniciile cu copii și protejează împotriva entităților negative.

În hinduism există un zeu maimuță care reprezintă Justiția, când ești încurcat de chestii legale, energia maimuței te ajută să le descurci.

Printre mayași maimuța era un profet, iar aztecii asociau spiritul maimuței cu soarele.

Spor la joc, vorba unui prieten.

ARTA DIVINAȚIEI